Citește Devoratorul de cărți de Cornelia Funke

Citeste online povestea "Devoratorul de cărți" scrisa de autoarea germana Cornelia Funke si publicata de acesta in anul 2004 in volumul "Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm".

Citeste online cartea "Devoratorul de cărți" in care un baiat numit Sten primeste de la bunicul sau carti o patura si o cutie care scria "Doar pentru Sten ". Baiatul s-a dus in pod unde si-a facut un culcus din carti. A deschis cutia secreta. In ea era un...

Citește și
Rezumat Moarte de cerneală de Cornelia Funke
Rezumat Sânge de cerneală de Cornelia Funke
Rezumat Inimă de cerneală de Cornelia Funke
Rezumat scurt Inimă de cerneală de Cornelia Funke
Rezumat și Personaje Igraine fărădefrică de Cornelia Funke
Rezumat Călărețul dragonilor de Cornelia Funke
Rezumat Regele hoților de Cornelia Funke
Citeste Sfarmă-Piatră de Cornelia Funke
Rezumat scurt Cea mai mare dorință de Cornelia Funke
Rezumat scurt Devoratorul de cărți de Cornelia Funke

Text Devoratorul de cărți de Cornelia Funke

Bunicul lui Sten lasă moştenire familiei lui multe cărţi, pătura pe care câinele său obişnuia să se întindă şi o cutie de lemn pe care scria: "Doar pentru Sten. De deschis numai pe furiş".
Părinţii lui Sten nu doriră să ia pătura, căci era plină de păr de căine.
     — Şi toate cărţile! suspină mama. Ce să facem cu ele?
     — Să le aruncăm în foc! propuse tata.
Szen îi privi foarte sever şi zise:
     — Eu n-o să-ţi pun pe foc magazinele auto când o fii pe lumea cealaltă.
Tatăl se inroşi ca para focului şi duse cărţile bunicului în pod. Douăzeci şi trei de cutii cu cărţi, grele ca pietrele de moară. Apoi se intinse pe canapea. Sten, în schimb, se strecură în pod, despachetă cărţile şi le stivui astfel încât să închipuie nişte pereţi. De câteva ori tomurile se prăbuşiră de-a valma, dar, în cele din urmă, reuşi să-şi încropească un adăpost din cărţi. Vechea pătură îi servea de plafon, iar lanterna bunicului - ca sursă de lumină. Adăpostul fiind terminat, se strecură înăuntru cu cutia de lemn, cea care trebuia deschisă numai pe furiş.
Spațiul dintre cărti mirosea a bunicul. De pe pătură cădeau fire de păr de câine, plutind ușor. Pe cutie era lipit un mesaj.

      "Bună, Sten! Ştiu că nu-ţi plac cărțile. Totuși, sper că le-ai salvat pe ale mele de la a sfârşi în sobă. Pentru ceea ce se află în cutie vei avea nevoie de ele. La revedere, până ne vom revedea în altă viaţă, Bunicul."
     Sten se înfioră de tristețe. Era liniște în pod, doar ploaia răpăia pe acoperiş. Băiatul îşi trecu mâna pe la ochi şi trase de sfoara care lega cutia. Apoi deschise capacul.
     Pe un vraf de bucăti de hărtie stătea o mogâldeață îmblănită. Aducea puțin cu un hamster.
     — Un animal de pluș murmură Sten.
   Dar, când dădu să apuce jucăria de pluş, aceasta se zbătu scrâşnind. Speriat, Sten îi dădu drumul, lăsând ghemotocul de blană să cadă la loc în cutie. Băiatul ciuli urechile la zgomotele din casă, dar părinții lui nu păreau să fi auzit scârşnetul.
     Porcuşorul blănos grohăi agitat.
     — Nu te speria, nu-ți fac nimic! şopti Sten. Pe cuvânt de onoare.
     -  Dă-mi o carte! ceru mogâldeață cu glas peltic. Una crocantă! Nu, așteaptă — una teribil de fantastică. De acord?
Sten, trase cu atenție o carte oarecare din peretele adăpostului.
     -  Călătoria corsarilor la Tartuga! citi el.
Porcușorul blănos adulmecă tomul şi încuviință.
     _  Hm, da. miroase aventuros, vesel-trist, dulce și acru, da!
Muşcă din carte ca dintr-un sendviș.
     — Sten, vino să mănânci! strigă mama din josul scării care ducea în pod.
Băiatul nu mai mâncase niciodată atât de repede.
Când se târî înapoi în adăpostul din cărţi, nu mai găsi din Călătoria corsarilor la Tartuga decât vreo câteva bucățele de hârtie.
     — Ce poveste minunată! Încă mă înfioară din cap până în picioare, zise porcuşorul blănos și-și trecu o lăbuță peste pereții de cărti. Eşti și tu unul?
     — Ce să fiu? întrebă Sten.
     — Nu. Porcușorul blănos clătină din cap. Nu esti unul. Dar bunicul tău era! Ce devorator de cărţi! Trei pe zi dădea gata — le înfuleca din ochi, fără să sfarme o literă. Suspină. Eu nu pot. Dar păstrez fiecare cuvânt pe care l-am ronțăit! Când vederea bunicului tău s-a înrăutățit, a început să mă hrănească cu cărţi, iar eu i le povesteam cuvânt cu cuvânt, asa...

Scara podului pârâi. Speriat, devoratorul de cărți dispăru în cutie.
     — Douăzeci şi trei de cutii pline de carți, zise tatăl lui Sten. Cele mai multe sunt destul de vechi, dar...
Sten se strecură afară din adăpostul lui. În spatele tatălui său, un om gras se lupta să intre prin deschizătura podului.
— O. nu! Sten! strigă tata, la vederea cutiilor goale. Nu puteai să-ți faci din altceva un adăpost?
- Nu sunt de vânzare, zise Sten. Am să le citesc. Pe toate. Literă cu literă.
Bărbatul gras coborî scara pufnind supărat. Tata se mânie ca un leu în cușcă, dar lui Sten i se dădu voie să păstreze cărțile. Cum adormiră ceilalți, băiatul se furișă în pod cu pătură cu tot.
  Când aprinse lanterna, devoratorul de cărți îl privi usor stânjenit. Pe podea erau bucăţele de hârtie; lipseau cel puțin cinci cărți.
 — A trebuit să gust câte ceva, şopti porcuşorul blănos.
Aventuri, călătorii pe Lună, epoci apuse, lumi dispărute, lași, eroi, hoți, trădători, locuri obscure,
comori... Suspină. Muzica cuvintelor.
 — În regulă. zise Sten şi întinse pătura deasupra perețitor adăpostului. Povesește-mi una, oricare.
 Se întinse şi devoratorul de cărți se aşeză pe burtica lui şi-i povesti. Toată noaptea. Şi încă multe alte nopți de atunci încolo.