Rezumat "Greuceanu" de Petre Ispirescu
Rezumat scurt al basmului cult "Greuceanu" scris de Petre Ispirescu si publicat de acesta in anul 1882. Rezumat la celebra povestire basm "Greuceanu" in care se vorbeste despre faptele de vitejie ale eroul mitologic Greuceanu are a plecat in cautarea Soarelui și a Lunii furate de zmei. In vremea aceea se afla un viteaz pe nume Greuceanu, care a auzit si el de fagaduinta împaratului. Acesta si-a luat inima in dinti si a plecat la împarat sa se învoiasca cu slujba.
A fost odata un împarat care se numea Imparatul Rosu. El era mahnit ca niste zmei au furat soarele si luna de pe cer. A trimis oameni prin toate tarile si rãvase prin orase, ca sã dea de stire ca oricine va gasi soarele si luna, acela va lua de nevasta pe fiica sa si jumatate din împãrãtie.
Multi voinici au încercat dar nici unul nu a izbutit sa o scoata la capat. In vremea aceea se afla un viteaz pe nume Greuceanu, care a auzit si el de fagaduinta împaratului. Acesta si-a luat inima in dinti si a plecat la împarat sa se învoiasca cu slujba.
Pe drum s-a întalnit cu doi oameni pe care slujitorii îi ducea la împarat sa le taie capul pentru cã au fugit cu niste gadine. Ei erau tristi, dar Greuceanu i-a mangaiat cu niste vorbe asa de dulci cã le-a mai venit nitica inima. Greuceanu nu si-a pus nadejdea în întamplarea asta si a zis ca daca va izbuti a-l îndupleca pe împarat sa-i ierte se va insarcina si cu cealalta treaba, iar dacã nu, sanatate buna.
Prin cuvintele dulci spuse împaratului, Greuceanu i-a salvat de la moarte pe acei oameni. Oamenii nu au mai putut de bucurie când au auzit cã Greuceanu a reusit sa-l înduplece pe împarat sã-i ierte.
Aceastã izbânda a luat-o drept semn bun si a mers din nou la împarat sa cearã învoire pentru a-si încerca norocul si sa ducã la bun sfarsit sarcina pe care si-a luat-o de bunã voie.
Imparatul i-a dat binecuvântarea, iar dupã cateva zile de pregatire, Greuceanu a pornit la drum. In aceasta calatorie, el si-a luat si fratele cu care a mers cale lungã pânã ce a ajuns la Faurul-Pãmântului, cu care era frate de cruce.
El s-a sfãtuit cu acesta trei zile si trei nopti, dupa care a pornit din nou la drum împreuna cu fratele sãu. Dupa plecarea acestuia, Faurul-Pãmântului s-a apucat si a facut chipul lui Greuceanu numai din fier si a poruncit sa arzã cusnita, si ziua si noaptea, tinând chipul acesta fãrã încetare in foc.
Ajunsi la o rãscruce de drumuri, el s-a despartit de fratele sãu împartindu-si câte o basma. Dacã basmalele erau rupte pe margini însemna ca încã mai traieste , iar daca erau rupte la mijloc însemna ca unul din ei a pierit.
Dupã ce a umblat mai multe zile în zadar, fratele lui Greuceanu s-a întors la locul de despãrtire asteptandu-l pe acesta. Greuceanu a mers pe o potecã pânã a ajuns la casa zmeilor unde s-a dat de trei ori peste cap fãcându-se porumbel si s-a pus pe un pom în fata caselor.
Fata de zmeu cea mare a iesit din casã si a vãzut minunea. Ea si-a dat seama ca pasãrea din pom nu era lucru curat. Atunci Greuceanu s-a dat din nou de trei ori peste cap si s-a facut o musca, intrand în camera zmeilor unde a ascultat la sfatul zmeoaicelor. Dupã ce a aflat cã zmeii au plecat la vânat în Codrul Verde si urma sa se întoarcã: unul de cu searã, altul la miezul noptii si tartorul cel mare dinspre ziuã, el a plecat sã-i astepte.
S-a luptat Greuceanu cu zmeul cel mic pânã când l-a învins si i-a tãiat capul, dupã care a urmat zmeul cel mijlociu iar la urmã cu tat-al zmeilor. Dupã o luptã înversunatã cu tat-al zmeilor, el a reusit sa salveze soarele si luna care erau închise într-o culã în Codrul Verde.
Când oamenii au vãzut soarele si luna pe cer s-au veselit. Multumit cã a dus la bun sfarsit slujba s-a întors înapoi la semnul de întoarcere unde l-a gasit pe fratele sãu. Ei s-au îmbrãtisat de bucurie si si-au cumpãrat doi cai cu care au pornit la drum.
In calea lor au dat peste un pãr cu pere dar Greuceanu nu l-a lãsat pe frate-sau sa mãnânce deoarece stia ce a pus la cale zmeoaicele. El a luat sabia si a retezat pãrul de la rãdãcina omorand-o pe una din zmeoaice. Dupa ce au pornit din nou la drum au întalnit o gradina cu flori si cu apa limpede si rece.
Dar Greuceanu a tras palosul si a lovit tulpina unei flori frumoase, dupa aceia a împuns si la fundul fântânii, iar în loc de apã a început sa curga un sânge horât, si astfel terminand si cu fata cea mare de zmeu. Dupa ce au pornit din nou la drum au vazut ca în urma lor venea scorpia de mama a zmeoaicelor cu o falca in cer si una in pamant ca sa-l înghita pe Greuceanu.
Acestia au dat bice cailor si au ajuns la Faurul-Pãmântului unde s-au înch
is in fãuriste. La rugãmintile zmeoaicei de a face o gaurã in perete ca sa-i vadã chipul, acesta s-a înduplecat iar Faurul-Pãmântului a pus chipul lui Greuceanu cel de fier, care a ars in foc de sãreau scântei din el. Cand zmeoaica a pus gura la spartura ca sa-l soarbã pe Greuceanu a înghitit chipul cel de fier al lui Greuceanu si a murit pe loc.
Dupa ce au scapat de zmeoaica, Greuceanu impreuna cu Faurul-Pãmântului s-au veselit trei zile si trei nopti, timp in care cãlfile i-au fãcut o caruta cu trei cai cu totul din fier. El si-a luat rãmas bun de la Faurul-Pãmântului si a plecat cu frate-sau la Rosu - Imparat ca sa-si primeasca rasplata. Au mers impreuna o buna parte din drum, dupa care Greuceanu i-a dat un cal fratelui sãu sa se duca inainte sa vesteasca venirea lui.
Mergand el agale a trecut pe lânga un diavol schiop care i-a scos cuiul din capul osiei. Dupa ce a facut acesta isprava i-a spus lui Greuceanu ca a ramas fara cui la osie ca sa-i poata fura palosul.
El a pus cuiul la capul osiei fara sa stie ca a ramas fara palos. Unul din sfetnicii împaratului s-a fagaduit diavolului daca il va ajuta sa o ia el pe fata împaratului de nevasta. Puterea lui Greuceanu era in palos iar fara palos era necunoscut. Vazand palosul împaratul l-a crezut si a început pregatirile de nuntã.
Intre timp a aparut fratele lui Greuceanu cu vestea cã Greuceanu o sa soseasca in curând. Cum a auzit sfetnicul de una ca aceasta a mers la împarat ca sa-l închida pe fratele lui Greuceanu si sa faca nunta mai repede. Intre timp a sosit Greuceanu si s-a înfatisat la împarat atunci si-a dat seama ca îi lipseste palosul si l-a rugat pe împarat sa-i faca dreptate. El s-a întors la stana de piatra , acolo unde i-a scos necuratul cuiul de la osie si i-a cerut acestuia palosul dar acesta nici nu se clinti.
Atunci Greuceanu s-a dat de trei ori peste cap si s-a facut un buzdugan de otel care a început sa loveascã în stanã pânã a cazut. Dupa ce a sfarâmat stana de piatra, el si-a gasit palosul cu care a mers la împarat si a cerut sa-l aduca pe sfetnicul nerusinat.
Sfetnicul a fost alungat din împaratie iar fratele lui Greuceanu a fost eliberat din închisoare si s-a facut o nuntã împarãteascã care a tinut trei zile si trei nopti.
GREUCEANU ( rezumat )
A fost odata un împarat care se numea Imparatul Rosu. El era mahnit ca niste zmei au furat soarele si luna de pe cer. A trimis oameni prin toate tarile si rãvase prin orase, ca sã dea de stire ca oricine va gasi soarele si luna, acela va lua de nevasta pe fiica sa si jumatate din împãrãtie.
Multi voinici au încercat dar nici unul nu a izbutit sa o scoata la capat. In vremea aceea se afla un viteaz pe nume Greuceanu, care a auzit si el de fagaduinta împaratului. Acesta si-a luat inima in dinti si a plecat la împarat sa se învoiasca cu slujba.
Pe drum s-a întalnit cu doi oameni pe care slujitorii îi ducea la împarat sa le taie capul pentru cã au fugit cu niste gadine. Ei erau tristi, dar Greuceanu i-a mangaiat cu niste vorbe asa de dulci cã le-a mai venit nitica inima. Greuceanu nu si-a pus nadejdea în întamplarea asta si a zis ca daca va izbuti a-l îndupleca pe împarat sa-i ierte se va insarcina si cu cealalta treaba, iar dacã nu, sanatate buna.
Prin cuvintele dulci spuse împaratului, Greuceanu i-a salvat de la moarte pe acei oameni. Oamenii nu au mai putut de bucurie când au auzit cã Greuceanu a reusit sa-l înduplece pe împarat sã-i ierte.
Aceastã izbânda a luat-o drept semn bun si a mers din nou la împarat sa cearã învoire pentru a-si încerca norocul si sa ducã la bun sfarsit sarcina pe care si-a luat-o de bunã voie.
Imparatul i-a dat binecuvântarea, iar dupã cateva zile de pregatire, Greuceanu a pornit la drum. In aceasta calatorie, el si-a luat si fratele cu care a mers cale lungã pânã ce a ajuns la Faurul-Pãmântului, cu care era frate de cruce.
El s-a sfãtuit cu acesta trei zile si trei nopti, dupa care a pornit din nou la drum împreuna cu fratele sãu. Dupa plecarea acestuia, Faurul-Pãmântului s-a apucat si a facut chipul lui Greuceanu numai din fier si a poruncit sa arzã cusnita, si ziua si noaptea, tinând chipul acesta fãrã încetare in foc.
Ajunsi la o rãscruce de drumuri, el s-a despartit de fratele sãu împartindu-si câte o basma. Dacã basmalele erau rupte pe margini însemna ca încã mai traieste , iar daca erau rupte la mijloc însemna ca unul din ei a pierit.
Dupã ce a umblat mai multe zile în zadar, fratele lui Greuceanu s-a întors la locul de despãrtire asteptandu-l pe acesta. Greuceanu a mers pe o potecã pânã a ajuns la casa zmeilor unde s-a dat de trei ori peste cap fãcându-se porumbel si s-a pus pe un pom în fata caselor.
Fata de zmeu cea mare a iesit din casã si a vãzut minunea. Ea si-a dat seama ca pasãrea din pom nu era lucru curat. Atunci Greuceanu s-a dat din nou de trei ori peste cap si s-a facut o musca, intrand în camera zmeilor unde a ascultat la sfatul zmeoaicelor. Dupã ce a aflat cã zmeii au plecat la vânat în Codrul Verde si urma sa se întoarcã: unul de cu searã, altul la miezul noptii si tartorul cel mare dinspre ziuã, el a plecat sã-i astepte.
S-a luptat Greuceanu cu zmeul cel mic pânã când l-a învins si i-a tãiat capul, dupã care a urmat zmeul cel mijlociu iar la urmã cu tat-al zmeilor. Dupã o luptã înversunatã cu tat-al zmeilor, el a reusit sa salveze soarele si luna care erau închise într-o culã în Codrul Verde.
Când oamenii au vãzut soarele si luna pe cer s-au veselit. Multumit cã a dus la bun sfarsit slujba s-a întors înapoi la semnul de întoarcere unde l-a gasit pe fratele sãu. Ei s-au îmbrãtisat de bucurie si si-au cumpãrat doi cai cu care au pornit la drum.
In calea lor au dat peste un pãr cu pere dar Greuceanu nu l-a lãsat pe frate-sau sa mãnânce deoarece stia ce a pus la cale zmeoaicele. El a luat sabia si a retezat pãrul de la rãdãcina omorand-o pe una din zmeoaice. Dupa ce au pornit din nou la drum au întalnit o gradina cu flori si cu apa limpede si rece.
Dar Greuceanu a tras palosul si a lovit tulpina unei flori frumoase, dupa aceia a împuns si la fundul fântânii, iar în loc de apã a început sa curga un sânge horât, si astfel terminand si cu fata cea mare de zmeu. Dupa ce au pornit din nou la drum au vazut ca în urma lor venea scorpia de mama a zmeoaicelor cu o falca in cer si una in pamant ca sa-l înghita pe Greuceanu.
Acestia au dat bice cailor si au ajuns la Faurul-Pãmântului unde s-au înch
is in fãuriste. La rugãmintile zmeoaicei de a face o gaurã in perete ca sa-i vadã chipul, acesta s-a înduplecat iar Faurul-Pãmântului a pus chipul lui Greuceanu cel de fier, care a ars in foc de sãreau scântei din el. Cand zmeoaica a pus gura la spartura ca sa-l soarbã pe Greuceanu a înghitit chipul cel de fier al lui Greuceanu si a murit pe loc.
Dupa ce au scapat de zmeoaica, Greuceanu impreuna cu Faurul-Pãmântului s-au veselit trei zile si trei nopti, timp in care cãlfile i-au fãcut o caruta cu trei cai cu totul din fier. El si-a luat rãmas bun de la Faurul-Pãmântului si a plecat cu frate-sau la Rosu - Imparat ca sa-si primeasca rasplata. Au mers impreuna o buna parte din drum, dupa care Greuceanu i-a dat un cal fratelui sãu sa se duca inainte sa vesteasca venirea lui.
Mergand el agale a trecut pe lânga un diavol schiop care i-a scos cuiul din capul osiei. Dupa ce a facut acesta isprava i-a spus lui Greuceanu ca a ramas fara cui la osie ca sa-i poata fura palosul.
El a pus cuiul la capul osiei fara sa stie ca a ramas fara palos. Unul din sfetnicii împaratului s-a fagaduit diavolului daca il va ajuta sa o ia el pe fata împaratului de nevasta. Puterea lui Greuceanu era in palos iar fara palos era necunoscut. Vazand palosul împaratul l-a crezut si a început pregatirile de nuntã.
Intre timp a aparut fratele lui Greuceanu cu vestea cã Greuceanu o sa soseasca in curând. Cum a auzit sfetnicul de una ca aceasta a mers la împarat ca sa-l închida pe fratele lui Greuceanu si sa faca nunta mai repede. Intre timp a sosit Greuceanu si s-a înfatisat la împarat atunci si-a dat seama ca îi lipseste palosul si l-a rugat pe împarat sa-i faca dreptate. El s-a întors la stana de piatra , acolo unde i-a scos necuratul cuiul de la osie si i-a cerut acestuia palosul dar acesta nici nu se clinti.
Atunci Greuceanu s-a dat de trei ori peste cap si s-a facut un buzdugan de otel care a început sa loveascã în stanã pânã a cazut. Dupa ce a sfarâmat stana de piatra, el si-a gasit palosul cu care a mers la împarat si a cerut sa-l aduca pe sfetnicul nerusinat.
Sfetnicul a fost alungat din împaratie iar fratele lui Greuceanu a fost eliberat din închisoare si s-a facut o nuntã împarãteascã care a tinut trei zile si trei nopti.
Post a Comment