Citeste Sfarmă-Piatră de Cornelia Funke

Citeste online cartea "Sfarmă-Piatră" scrisa de autoarea germana de fictiune pentru copii, Cornelia Funke. Povestea "Sfarma-Piatra", precum si "Devoratorul de cărți" sunt incluse in volumul de povesti si basme "Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm" publicat de autoare in anul 2004. In mica povestire "Sfarmă-Piatră" este vorba despre un căpcăun morocănos și înspăimâtător pe nume Sfarmă-Piatră are inghite un autobuz cu elevi.

Citește și
Rezumat Moarte de cerneală de Cornelia Funke
Rezumat Sânge de cerneală de Cornelia Funke
Rezumat Inimă de cerneală de Cornelia Funke
Rezumat scurt Inimă de cerneală de Cornelia Funke
Rezumat și Personaje Igraine fărădefrică de Cornelia Funke
Rezumat Călărețul dragonilor de Cornelia Funke
Rezumat Regele hoților de Cornelia Funke
Rezumat scurt Cea mai mare dorință de Cornelia Funke
Rezumat scurt Devoratorul de cărți de Cornelia Funke
Citeste Devoratorul de cărți de Cornelia Funke

Texul poveștii"Sfarmă-Piatră" de Cornelia Funke

  Sus în munți, într-un ținut străjuit doar de gheață, zăpadă și stânci, trăia odinioară un căpcăun morocănos și înspăimântător pe nume Sfarmă-Piatră. De peste trei milenii, căpcăunul își ducea singur traiul într-o văgăună ca noaptea de întunecoasă și mai tot timpul îi ghiorăiau mațele. Zi de zi trebuia să mănânce pietre că-ci altceva era de negăsit; rareori avea norocul să mai poată înfuleca vreun schior sau vreo marmotă. Iar pietrele îi provocau cel mai adesea dureri de burtă. Așa că pândea de la răsăritul soarelui până în toiul nopții ca vreo viețuitoare delicioasă și prea temerară să se rătăcească în împrejurimi.

  Și, într-adevăr, în ținutul locuit de Sfarmă-Piatră se rătăci într-o zi un autocar plin de copii. Căpcăunul îl văzu de departe urcând cu poticneli drumul îngust. Își linse buzele și rânji. Ce pradă ușoară! Nu avea decât să prăvălească o stâncă în calea oamenilor; restul era o joacă de copii.

  Nici prin minte nu le trecea călătorilor din autocar că un căpcăun fioros avea de gând să-i înfulece la prânz.

Tocmai cântau în cor un cântec de drumeție, când șoferul opri mașina brusc, făcând roțile să șcrâșnească. Șoferul privi nemulțumit stânca mare care-i bloca drumul.
  - Asta-i bună! bombăni el, scărpinându-și capul ca un dovleac, și strigă: Atenție, întoarcem!

  Șoferul întoarse autocarul, călătorilor ridicânduli-se părul măciucă în cap la executarea unei astfel de manevre primejdioase. Vehiculul intră direct în tunel.

  ,,Oh! mai apucă șoferul să gândească. Dar nu se găsea nici un tunel aici!" Însă era deja prea târziu. Fiorosul Sfarmă-Piatră, știa el ce știa. Cu o clipă în urmă se așezase pe șosea, deschisese larg botul și-și scosese limba afară. Așa că autocarul intră direct în stomacul dihaniei, cu tot cu prețiosul său conținut.
  - Ghiogârț! făcu înspăimântătorul căpcăun, râgâi și-și linse buzele uriașe, după care se târî în văgăuna lui să tragă un pui de somn.

  - Unde suntem pentru numele lui Dumnezeu? strigă doamna Bănuț, învățătoarea clasei înfulecate, din hăul în care ajunsese împreună cu elevii ei.

  - Pare o peșteră umedă sau așa ceva! mârâi șoferul și-și scoase sendvișul din traistă. În orice caz, drumul ne e blocat.

  - Nu este o peșteră, ci un stomac, zise Maria, care era cea mai bună din clasă la biologie. Nu ați văzut colții când am intrat, doamnă învățătoare?
  - Așa este, confirmă grăsuțul Rudi. Era un bot, unul uriaș.
  Ceilalți copii aprobară din cap.

  Doamna Bănuț și șoferul se priviră consternați. Apoi se repeziră la fereastră și priviră afară.
  - Peste tot numai oase! strigă învățătoarea cuprinsă de oroare.
  - Ia te uită, remarcă șoferul. Cineva ne-a înghițit.
  - Cel mai bine am da drumul la motor, zise Isolde.

Sigur dihaniei i se va face rău de la gazele de eșapament și ne va scuipa afară.
  - Da, și să deschidem și radiourile! strigă Tom de pe bancheta din spate. Zgomotul sigur nu o să-i priască la stomac!

  Rânjind, șoferul se așeză din nou la volan.
  - Bine, voi conduce autocarul încoace și-ncolo! zise el. Om vedea cum i s-o părea dihaniei. Iar voi începeți să cântați. Nu e tocmai un spectacol încântător.

 Înfiorătorul Sfarmă-Piatră dormea sforăind liniștit în văgăuna lui întunecată, când deodată iadul se dezlănțui în stomacul lui.

  Pe nări și din urechi îi ieșeau nori de pâclă urât mirositoare. Pântecul i se umfla și-i zvâcnea de mama focului. Sunete îngrozitoare răzbeau din interiorul lui de-obicei tare liniștit. Căpcăunul începu să râgâie încontinuu până se făcu roșu ca racul la față.

  Disperat, Sfarmă-Piatră se târî afară din văgăuna sa, în zăpadă. De-obicei asta îl ajuta să-și molcomească durerile de stomac, însă acum i se făcu și mai rău. În cele din urmă, începu să tușească din răsputeri - și-și scuipă afară masa de prânz.

  Autocarul, cu carcasa stâlcită, descrise un arc de cerc prin aer și căzu drept pe roți. Șoferul, privind îngrozit dihania în oglinda retrovizoare, apăsă pe accelerație, iar prada greu digerabilă se îndepărtă scrâșnind.

  - Ca să vezi! suspină doamna Bănuț.
  Privea indignată pe fereastra din spate.
  Acolo stătea în mijlocul străzii, ca o stâncă uriașă, fiorosul și încă flămândul Sfarmă-Piatră și scotea la ei limba lui cea verde.