Rezumat Însemnări din subterană de Feodor Dostoievski
Rezumat la cartea "Însemnări din subterană" de Feodor Dostoievski în care este vorba despre alienarea și amărăciunea Omului Subteran, un veteran rus singuratic și antisocial din anii 1860. Împărțită în două secțiuni, prima, "Subterana," explorează teoriile sale antagoniste față de societate, subliniind disprețul său pentru utilitarismul secolului al XIX-lea. Cel de-al doilea fragment, "Pornind de la lapoviță," oferă ilustrații concrete ale alienării sale prin interacțiuni umane eșuate și conflicte interioare, reflectând tranziția sa cinică de la idealurile romantice ale tinereții la perspectiva matură deziluzionată asupra frumuseții și literaturii.
Citește și
Rezumat lung Crimă și pedeapsă de Feodor Dostoievski
Rezumat Crimă și pedeapsă de Feodor Dostoievski
Rezumat la cartea Demonii de Feodor Dostoievski
Rezumat lung Frații Karamazov de Feodor Dostoievski
Rezumat Frații Karamazov de Feodor Dostoievski
Rezumat Idiotul de Feodor Dostoievski
Rezumat Amintiri din casa morților de Feodor Dostoievski
Rezumat Oameni sărmani de Feodor Dostoievski
Rezumat Omul dedublat sau Dublul de Feodor Dostoievski
Rezumat Jucătorul de Feodor Dostoievski
Naratorul anonim al cărții "Însemnări din subterană" este un om amar și antisocial care trăiește singur în Sankt Petersburg, Rusia, în anii 1860. Este un veteran al serviciului civil rus care a reușit recent să se retragă din viața activă datorită unei moșteniri primite. Romanul constă în "notele" pe care bărbatul le scrie, un set confuz și adesea contradictoriu de amintiri sau mărturisiri care descriu și explică alienarea sa față de societatea modernă.
"Însemnări din subterană" este împărțit în două secțiuni. Prima, "Subterana", este mai scurtă și se petrece în anii 1860, când Omul Subteran are patruzeci de ani. Această secțiune servește ca introducere la caracterul Omului Subteran, explicând teoriile sale cu privire la poziția sa antagonică față de societate.
Primele cuvinte pe care le auzim de la Omul Subteran ne spun că el este "un om bolnav... un om rău... un om neatractiv" al cărui dispreț de sine și răutate l-au paralizat și corupt. Este un om bine citit și foarte inteligent, iar el crede că acest fapt explică mizeria sa. Omul Subteran explică faptul că, în societatea modernă, toți oamenii conștienți și educați ar trebui să fie la fel de nefericiți ca el. El s-a deziluzionat cu toată filosofia. Are apreciere pentru sublima idee romantică a "frumosului și măreției", dar este conștient de absurditatea ei în contextul existenței sale înguste și lumești.
Omul Subteran are un dispreț mare pentru utilitarismul secolului al XIX-lea, o școală de gândire care a încercat să folosească formule matematice și dovezi logice pentru a alinia dorințele omului cu interesele sale cele mai bune. Omul Subteran se plânge că dorința principală a omului este de a-și exercita voința liberă, indiferent dacă este în interesul său. În fața utilitarismului, omul va face lucruri neplăcute și neproductive doar pentru a dovedi că voința sa liberă este imprevizibilă și, prin urmare, complet liberă. Această afirmație explică parțial insistența Omului Subteran că se bucură de durerile propriilor săi dinți sau ale ficatului: astfel de plăcere în durere este o modalitate de a sfida previzibilitatea confortabilă a vieții în societatea modernă, care acceptă fără întrebări valoarea de a merge la medic. Cu toate acestea, Omul Subteran nu este mândru de toate aceste comportamente inutile. El are un dispreț enorm pentru el însuși ca ființă umană. Este conștient că este atât de copleșit de inerție încât nu poate deveni nici suficient de viclean pentru a fi un șarlatan, nici suficient de neînsemnat pentru a fi un insectă, nici suficient de leneș pentru a fi un leneș adevărat.
Al doilea fragment al "Însemnărilor din subterană", intitulat "Pornind de la lapoviță", descrie evenimente specifice din viața Omului Subteran în anii 1840, când avea douăzeci și patru de ani. Într-un sens, această secțiune servește ca o ilustrare practică a ideilor mai abstracte pe care Omul Subteran le expune în prima secțiune. Această a doua secțiune dezvăluie progresul naratorului de la perspectiva sa de tânăr, influențată de romantism și idealurile "frumosului și măreției", la perspectiva sa matură în 1860, care este pur cinică cu privire la frumusețe, măreție și literatură în general.
"Pornind de la lapoviță" descrie interacțiunile dintre Omul Subteran și diverse persoane care populează lumea sa: soldați, foști colegi de școală și prostituate. Omul Subteran este atât de alienat de acești oameni încât este complet incapabil de o interacțiune normală cu ei. Îi tratează cu o combinație de dezgust și frică, ceea ce duce la ștergerea sau umilirea sa - care la rândul său rezultă în remușcări și dispreț față de sine.
Alienarea Omului Subteran se manifestă în toate felurile de relații. Când merge în parc, el este obsedat cu privire la lucruri precum: dacă să cedeze dreptul de trecere unui soldat pe care nici măcar nu-l cunoaște. Apoi, într-o încercare confuză de interacțiune socială, Omul Subteran îi urmărește intenționat pe unii colegi de școală la o cină unde nu este dorit, insultându-i pe rând și dorindu-și în mod alternativ atenția și prietenia lor. Mai târziu în aceeași seară, Omul Subteran încearcă să o salveze pe o tânără prostituată atrăgătoare numită Liza, rostind discursuri pasionate și sentimentale despre soarta teribilă care o așteaptă dacă își continuă vânzarea trupului.
Când Liza vine să-l viziteze pe Omul Subteran în apartamentul său modest câteva zile mai târziu, el reacționează cu rușine și furie când își dă seama că ea are motive să îl compătimească sau să îl privească de sus. Omul Subteran continuă să o insulte pe Liza pe tot parcursul vizitei. Rănită și confuză, ea îl părăsește și îl lasă singur în apartamentul său.
Aici, Omul Subteran decide să-și încheie notele. Într-o notă de subsol la sfârșitul romanului, Dostoievski dezvăluie că Omul Subteran nu reușește să facă nici măcar această decizie simplă de a înceta să scrie, deoarece Dostoievski spune că manuscrisul notelor continuă cu multe pagini dincolo de punctul la care el a ales să îl oprească.
Citește și
Rezumat lung Crimă și pedeapsă de Feodor Dostoievski
Rezumat Crimă și pedeapsă de Feodor Dostoievski
Rezumat la cartea Demonii de Feodor Dostoievski
Rezumat lung Frații Karamazov de Feodor Dostoievski
Rezumat Frații Karamazov de Feodor Dostoievski
Rezumat Idiotul de Feodor Dostoievski
Rezumat Amintiri din casa morților de Feodor Dostoievski
Rezumat Oameni sărmani de Feodor Dostoievski
Rezumat Omul dedublat sau Dublul de Feodor Dostoievski
Rezumat Jucătorul de Feodor Dostoievski
Rezumat la cartea Însemnări din subterană de Feodor Dostoievski
Naratorul anonim al cărții "Însemnări din subterană" este un om amar și antisocial care trăiește singur în Sankt Petersburg, Rusia, în anii 1860. Este un veteran al serviciului civil rus care a reușit recent să se retragă din viața activă datorită unei moșteniri primite. Romanul constă în "notele" pe care bărbatul le scrie, un set confuz și adesea contradictoriu de amintiri sau mărturisiri care descriu și explică alienarea sa față de societatea modernă.
"Însemnări din subterană" este împărțit în două secțiuni. Prima, "Subterana", este mai scurtă și se petrece în anii 1860, când Omul Subteran are patruzeci de ani. Această secțiune servește ca introducere la caracterul Omului Subteran, explicând teoriile sale cu privire la poziția sa antagonică față de societate.
Primele cuvinte pe care le auzim de la Omul Subteran ne spun că el este "un om bolnav... un om rău... un om neatractiv" al cărui dispreț de sine și răutate l-au paralizat și corupt. Este un om bine citit și foarte inteligent, iar el crede că acest fapt explică mizeria sa. Omul Subteran explică faptul că, în societatea modernă, toți oamenii conștienți și educați ar trebui să fie la fel de nefericiți ca el. El s-a deziluzionat cu toată filosofia. Are apreciere pentru sublima idee romantică a "frumosului și măreției", dar este conștient de absurditatea ei în contextul existenței sale înguste și lumești.
Omul Subteran are un dispreț mare pentru utilitarismul secolului al XIX-lea, o școală de gândire care a încercat să folosească formule matematice și dovezi logice pentru a alinia dorințele omului cu interesele sale cele mai bune. Omul Subteran se plânge că dorința principală a omului este de a-și exercita voința liberă, indiferent dacă este în interesul său. În fața utilitarismului, omul va face lucruri neplăcute și neproductive doar pentru a dovedi că voința sa liberă este imprevizibilă și, prin urmare, complet liberă. Această afirmație explică parțial insistența Omului Subteran că se bucură de durerile propriilor săi dinți sau ale ficatului: astfel de plăcere în durere este o modalitate de a sfida previzibilitatea confortabilă a vieții în societatea modernă, care acceptă fără întrebări valoarea de a merge la medic. Cu toate acestea, Omul Subteran nu este mândru de toate aceste comportamente inutile. El are un dispreț enorm pentru el însuși ca ființă umană. Este conștient că este atât de copleșit de inerție încât nu poate deveni nici suficient de viclean pentru a fi un șarlatan, nici suficient de neînsemnat pentru a fi un insectă, nici suficient de leneș pentru a fi un leneș adevărat.
Al doilea fragment al "Însemnărilor din subterană", intitulat "Pornind de la lapoviță", descrie evenimente specifice din viața Omului Subteran în anii 1840, când avea douăzeci și patru de ani. Într-un sens, această secțiune servește ca o ilustrare practică a ideilor mai abstracte pe care Omul Subteran le expune în prima secțiune. Această a doua secțiune dezvăluie progresul naratorului de la perspectiva sa de tânăr, influențată de romantism și idealurile "frumosului și măreției", la perspectiva sa matură în 1860, care este pur cinică cu privire la frumusețe, măreție și literatură în general.
"Pornind de la lapoviță" descrie interacțiunile dintre Omul Subteran și diverse persoane care populează lumea sa: soldați, foști colegi de școală și prostituate. Omul Subteran este atât de alienat de acești oameni încât este complet incapabil de o interacțiune normală cu ei. Îi tratează cu o combinație de dezgust și frică, ceea ce duce la ștergerea sau umilirea sa - care la rândul său rezultă în remușcări și dispreț față de sine.
Alienarea Omului Subteran se manifestă în toate felurile de relații. Când merge în parc, el este obsedat cu privire la lucruri precum: dacă să cedeze dreptul de trecere unui soldat pe care nici măcar nu-l cunoaște. Apoi, într-o încercare confuză de interacțiune socială, Omul Subteran îi urmărește intenționat pe unii colegi de școală la o cină unde nu este dorit, insultându-i pe rând și dorindu-și în mod alternativ atenția și prietenia lor. Mai târziu în aceeași seară, Omul Subteran încearcă să o salveze pe o tânără prostituată atrăgătoare numită Liza, rostind discursuri pasionate și sentimentale despre soarta teribilă care o așteaptă dacă își continuă vânzarea trupului.
Când Liza vine să-l viziteze pe Omul Subteran în apartamentul său modest câteva zile mai târziu, el reacționează cu rușine și furie când își dă seama că ea are motive să îl compătimească sau să îl privească de sus. Omul Subteran continuă să o insulte pe Liza pe tot parcursul vizitei. Rănită și confuză, ea îl părăsește și îl lasă singur în apartamentul său.
Aici, Omul Subteran decide să-și încheie notele. Într-o notă de subsol la sfârșitul romanului, Dostoievski dezvăluie că Omul Subteran nu reușește să facă nici măcar această decizie simplă de a înceta să scrie, deoarece Dostoievski spune că manuscrisul notelor continuă cu multe pagini dincolo de punctul la care el a ales să îl oprească.
Post a Comment