Rezumat Pinocchio pe capitole

 Rezumat pe capitole la povestea Pinocchio scrisă de Carlo Collodi și în care este vorba despre un băiețel cioplit dintr-o bucată de lemn. Pinochio era foarte neastâmpărat, mințea și nu vroia să se ducă la școală. Astfel, el a ajuns să fie înșelat de o vulpe pentru a-i lua banii, să-i crească nasul atunci când mințea, sau să fie transformat în măgar și dus la circ pentru a face acrobații. Cu toate astea, Pinocchio învață să fie un băiat ascultător și harnic, iar o zână îl transformă într-un băiețel adevărat.

Vezi și rezumatul scurt la povestea Pinocchio

Rezumat Pinocchio pe capitole de Carlo Collodi

    Capitolul I
    În atelierul unui tâmplar bătrân, meşterul Antonio, căruia i se mai zicea și meşterul Cireaşă, ajunsese într-o zi o bucată de lemn. El hotărî să facă, din această, bucată de lemn un picior de măsuţă, însă observă că bucata de lemn vorbeşte.

    Capitolul II
    Meşterul Antonio era înfricoşat de bucata de lemn, aşa că hotărî să i-o dea preietenului său, Gepetto, care voia să îşi facă o păpuşă de lemn. Bucata de lemn era năzdrăvană şi cauză două bătăi între cei doi prieteni, Gepetto crezând că Antonio îşi bate joc de el: prima dată bucata de lemn îl numi pe Gepetto Mămăliguţă (porecla pe care el o detesta), iar a doua oară îl lovi peste picior.

    Capitolul III
    Gepetto se apucă să cioplească păpuşa de lemn Şi o numi Pinocchio. Pe măsură ce o cioplea, aceasta începea să facă năzdrăvănii: râdea batjocoritor, îi luă peruca de pe cap, îl lovi în nas, iar după ce o învăţase să umble, păpuşa o luă la fugă prin sat. Gepetto fugi după ea şi o recuperă cu ajutorul unui poliţist, însă a ajuns să fie băgat în închisoare pentru că o ameninţă, spunându-i că se vor socoti acasă.

    Capitolul IV
    Pinocchio se întoarse la casa lui Gepetto şi îl găsi acolo pe Greierele-vorbitor. Acesta îl avertiză pe Pinocchio că e vai de copiii care nu îşi ascultă părinţii sau şi-i părăsesc. Pinocchio îi răspunse că oricum vrea să plece deoarece nu vrea să fie trimis la şcoală ca şi ceilalji copii şi nici nu vrea să lucreze, viaţa de vagabond părându-i-se mai potrivită. Atunci  Cireierele-vorbitor îi spuse cu milă că nu doar corpul îi este de lemn, ci şi capul, Pinocchio se enervă cumplit şi aruncă cu un ciocan de lemn după greiere şi îl omorî.

   Capitolul V
   Se însera şi lui Pinocchio i se făcuse foarte foame. Negăsind nimic de mâncare prin casă, începea să îi pară rău pentru ce îi făcuse tatălui său. Apoi găsi un ou de găină. Îl sparse, însă când să îl toarnă în tigaie, din ou ieşi un pui, care îi mulţumi că îl scuti de efortul de a sparge singur coaja, apoi zbură pe geam. Atunci Pinocchio recunoscu adevărul vorbelor greieraşului Şi îi păru şi mai rău că tatăl său nu era acasă. Nemaisuportând foamea, hotărî să meargă în satul vecin, cu speranţa că va găsi pe cineva care să îi dea puţină pâine.

   Capitolul VI
   Era noapte, tuna şi fulgera, însă Pinocchio nu mai putea de foame și a mers în satul vecin. Acolo bătu la uşa casei unui bătrânel, ceru puţină pâine, însă bătrânelul credea că e vreun copil care îşi bate joc de el şi îi turnă o găleată cu apă în cap. Pinocchio merse acasă ud leoarcă şi se puse să doarmă cu picioarele pe sobă. Până dimineaţă picioarele sale deveniră scrum. Se trezi doar când auzi că bate cineva la uşă. Era Gepetto.

   Capitolul VII
   Abia când să meargă să deschidă uşa şi când căzu pe jos observă că nu mai are picioare. Gepetto a intrat in casă pe geam şi, văzând în ce hal este copilul său, îl luă în braţe. Pinocchio povesti prin ce peripeţii a trecut şi că îi este foarte foame. Atunci Gepetto a vrut să îi dea cele trei pere pe care le-a adus pentru sine, dar Pinocchio a spus că nu le mănâncă dacă nu le dă jos coaja. Răbdător, Gepetto le curăţă, dar îi spuse lui Pinocchio că nu este bine ca un om să fie mofturos, pentru că nu se ştie niciodată ce îi rezervă viaţa. Însă Pinocchio nu întelesese acele vorbe şi ca dovadă refuză să mănânce cotoarele. Gepetto nu le-a aruncat, spunându-i că orice poate fi folositor cândva. Până la urmă Pinocchio a mâncat şi cojile şi cotoarele ca să îşi stăpânească foamea.

   Capitolul VIII
   Pinocchio dorea să aibă din nou picioare şi în schimbul lor îi promisese Tatălui său că va fi cuminte şi că va merge la şcoală. Gepetto îi refăcu picioarele după ce îl lăsă pe Pinocchio să plângă câtva timp, apoi îi croi haine din hârtie colorată, şcoartă de copac şi miez de pâine şi îşi vându pelerina, în ciuda faptului că era iarnă, pentru a-i cumpăra copilului său un abecedar. Pinocchio era foarte fericit şi îşi sărută părintele.

   Capitolul IX
   În drum spre şcoală Pinocchio fu atras de sunetele care se auzeau de la un teatru de păpuşi şi hotărî să meargă la teatru în ziua respectivă, însă avea nevoie de bani de intrare. Încercă să îşi vândă hainele, dar nu reuşi, aşa că îşi vându abecedarul, în timp ce tatăl său tremura acasă în lipsa pelerinei sale.

   Capitolul X
   În teatru începu spectacolul, însă păpuşile îl recunoscură pe Pinocchio şi îl primiră călduros în sânul lor. Spectatorii erau nemultumiti. La fel şi păpuşarul, care, iritat că spectacolul fu întrerupt de Pinocchio, hotărî să îl folosească drept lemn pentru foc pentru a-şi pregăti friptura.

   Capitolul XI
   Pinocchio plângea şi urla, iar păpuşarului - pe care îl chema Mănâncă-Foc - i se făcu milă de el şi îl iertă. În schimb voia să îl arunce în foc pe Arlecchino ca să îşi rumenească bine friptura de berbec. Auzind acestea, Pinocchio făcu un gest eroic și se oferi să fie el ars în locul lui Arlecchino. Păpuşarul, înduioşat, acceptă să îşi mănânce friptura doar pe jumătate rumenită şi să nu mai arunce pe nimeni în foc. De fericire păpuşile dansară până dimineaţă.

    Capitolul XII
    A doua zi, la despărţire, păpuşarul îi oferi lui Pinocchio 5 galbeni ca să-i ducă tatălui său. Acesta îi mulţumi şi porni spre casă cu intenţia de a-i cumpăra tatălui său o pelerină şi pentru sine un abecedar. Nu înaintă mult şi se întâhii cu o vulpe şi un motan. În ciuda faptului că un mierloi îl atenţionă pe Pinocchio să nu asculte de sfaturile prietenilor răi, aceştia îl păcăliră să meargă cu ei în Ţara Proştilor, unde, dacă îşi ingroapă banii în Câmpul Minunilor, vor creşte copaci plini cu bani şi se va imbogăţi.

    Capitolul XIII
    În drumul lor, cei trei se opriră la hanul „La racul roşu" ca să mănânce şi să se odihnească. Motanul şi Vulpea au mâncat pe săturate, dar Pinocchio nu avea poftă de mâncare gândindu-se la cum se va îmbogăţi. S-au dus toţi trei la culcare în camerele lor, spunându-le hangiului să îi trezească la miezul nopţii. Când veni hangiul să îl trezească pe Pinocchio îi spuse că prietenii săi au plecat deja, că îl aşteaptă dimineaţa în Câmpul Minunilor și că trebuie să plătească consumaţia și camerele. Acesta îi dădu un galben, după care plecă pe întuneric. Se întâlni pe drum cu umbra Greierului-vorbitor, care îl sfătui să meargă acasă la tatăl său, pentru că se vor căi copiii care fac totul după toane şi după cum îi taie capul. Îi mai spuse şi să nu asculte de prietenii săi mincinoşi, însă Pinocchio era hotărât să se îmbogăţească.

    Capitolul XIV
    Neascultând de sfaturile umbrei Greierului-vorbitor, Pinocchio întâlni doi tâlhari. Aceştia fugiră după el ca să îi fure banii pe care îi ascunsese sub limbă.

    Capitolul XV
    Pinocchio, urmărit de tâlhari, ajunse la o casă Şi bătu cu putere în uşă până ieşi la fereastră o frumoasă copilă cu ochi albaştri şi păr negru-albăstrui, care îi spuse că nu e nimeni acasă și că toţi sunt morţi, inclusiv ea. În acest timp tâlharii îl ajunseră din urmă pe Pinocchio şi, neputând să îi deschidă gura, l-au spânzurat de craca unui copac numit Stejarul- mare și l-au lăsat acolo peste noapte în speranţa că a doua zi îl vor găsi mort și cu gura deschisă. Vântul îl scutură în toate direcţiile și Pinocchio se simţi tot mai slăbit; îşi dorea ca tatăl lui să fie acolo.

    Capitolul XVI
    Copilei, care era de fapt o Zână bună, i se făcu milă de el şi îi porunci Şoimului să taie nodul care îl ţine spânzurat pe Pinocchio şi să se uite dacă mai trăieşte sau nu. Zâna îi porunci lui Medoro, un câine lăţos, să i-o aducă, apoi chemă la ea trei doctori: Corbul, Cucuveaua şi Greierul-vorbitor, care să îi spună dacă păpuşa este vie sau nu. Corbul era de părere că păpuşa este moartă, iar Cucuveaua, că e vie. Atunci Greierul-vorbitor le-a spus că el o cunoaşte pe păpuşă şi că aceasta este o nesimţită şi o vagaboandă, un copil ştrengar Şi neascultător, care îşi mâhneşte tatăl. Pinocchio începu să plângă în hohote.

    Capitolul XVII
    Doctorii plecară şi rămase doar Zâna cu Pinocchio. Acesta avea febră, dar nu voia să bea medicamentul Zânei, decât atunci când veniră după el patru iepuri negri cu un sicriu în braţe. Speriat, bău medicamentul de îndată și se făcu bine. Zâna îl rugă să îi povestească cum a ajuns pe mâinile tâlharilor. Acesta îi povesti, dar când fu întrebat unde îi sunt banii, minţi, spunând că i-a pierdut, când de fapt îi avea în buzunar. La rostirea acelei minciuni, nasul i se lungi. Minciuna fu urmată de altele, iar nasul îi crescu atât de mult încât nu se mai putea mişca prin cameră. Zâna incepu să râdă de el, iar el, văzându-se deconspirat, se ruşină şi îi venea să fugă de acolo, dar nu putea din cauza nasului.

    Capitolul XVIII
    După ce îl lăsă să plângă vreo jumătate de oră, pentru a-l învăţa minte să nu mai mintă, Zâna chemă Ciocănitoarele, care i-au ciocănit nasul până reveni la forma sa iniţială. După aceea, îl invită să rămână să locuiască la ea, să fie ca doi fraţi şi îl anunţă că Gepetto va ajunge şi el în curând. Pinocchio era foarte fericit şi voia să iasă inaintea tatălui său pentru a-l întâmpina. Merse pe poteca din pădure, după cum îl sfătui Zâna, însă îi ieşiră în cale Motanul şi Vulpea, care l-au păcălit să meargă cu ei la Câmpia Minunilor să îşi înmulţească banii. În drumul lor trecură printr-un oraş de cerşetori, numit Înhaţă Nătărăii, apoi ajunseră la Câmpul Minunilor, un câmp ce nu se deosebea de alte câmpuri. Pinocchio îşi îngropă banii Şi îi udă cu apă, apoi plecă pentru 20 de minute, aşa cum îi spuse Vulpea să facă.

    Capitolul XIX
    Ajuns înapoi, Pinocchio nu găsise niciun copac şi se mira. Un papagal râdea în hohote de el şi nu înţelegea de ce. Papagalul îi spuse că râde de naivitatea lui, că banii nu cresc pe câmpuri, ci trebuie câştigaţi prin muncă. Îi mai spuse că în timp ce el era în oraş, Motanul şi Vulpea i-au dezgropat banii și au fugit cu ei. Nevrând să creadă ce i s-a spus, Pinocchio începu să sape după bani, dar nu îi găsi. Deznădăjduit, se întoarse în oraş şi merse la tribunal să îi denunţe Judecătorului pe cei doi. După ce îşi povesti întâmplarea, la ordinele Judecătorului, fu închis timp de patru luni, până când împăratul ce domnea în oraşul „Înhaţă nătărăii", obţinând o victorie împotriva duşmanilor, dădu ordin ca toţi tâlharii să fie lăsaţi să meargă acasă.

    Capitolul XX
    Datorită păţaniilor sale, Pinocchio hotărî să devină un băiat ascultător şi cuminte şi se grăbea să ajungă înapoi la casa surorii sale. Pe drum i se făcu foame şi sări într-o vie ca să mănânce nişte struguri, însă nimeri într-o capcană pentru nevăstuici, pusă de ţărani.

    Capitolul XXI
    Pinocchio fu luat de stăpânul viei şi silit să îi ţină locul câinelui de pază la un coteţ cu păsări. După ce se mustră pentru toate alegerile greşite, intră în cuşcă şi adormi.

    Capitolul XXII
    Noaptea veniră hoţii, patru nevăstuici, și Pinocchio începu să latre. Ţăranul se trezi, fugi în coteţ şi prinse nevăstuicile. Drept mulţumire, ţăranul îl eliberă pe Pinocchio. 

    Capitolul XXIII
    Pinocchio porni bucuros spre casa Zânei, însă în locul ei găsi o piatră de marmură pe care scria că aceasta a murit de durere pentru că fusese părăsită de frăţiorul ei, Pinocchio. Acesta era foarte trist şi se întreba oare unde este tatăl său. Atunci veni un Porumbel care îi spuse că îl văzuse pe Gepetto pe malul mării şi că acesta voia să pornească în căutarea lui sa, în Lumea Nouă. Marea era foarte departe şi Porumbelul îl duse pe spate pe Pinocchio până acolo. Ajuns la destinaţie, Pinocchio îl zări pe Gepetto departe în larg şi sări în apă să-l salveze.

    Capitolul XXIV
    Pinocchio înotă toată noaptea până ajunse pe o insulă în care se găsea "Satul Albinelor harnice", unde toată lumea muncea. Lui Pinocchio îi era foame şi cerşi o vreme mâncare, dar când văzu că nimeni nu îi dă şi că nu are încotro, ajută o femeie şi primi în schimb mâncare. După ce mâncă îşi dăduse seama că de fapt acea femeie era Zâna cea bună - care crescuse şi devenise femeie între timp - şi începu să plângă.

    Capitolul XXV
    Pinocchio îi spuse Zânei că ar dori să fie băiat adevărat, iar aceasta îi spuse că acest lucru este posibil doar dacă va deveni un băiat de treabă, ascultător, onest, care să înveţe și să muncească. Pinocchio îi făgădui că va fi întocmai.

    Capitolul XXVI
    Ziua următoare, Pinocchio se duse la şcoala primară. Era un elev silitor şi se înţelegea bine cu toţi colegii, chiar şi cu ştrengarii clasei, în ciuda faptului că Zâna îl avertiză să nu se împrietenească cu ei pentru că îl vor distrage de la învăţătură. Într-o zi ştrengarii îl convinseră să chiulească de la şcoală şi să meargă cu ei la malul mării ca să vadă un rechin uriaş.

    Capitolul XXVII
   După ce ajunseră pe plajă, Pinocchio văzu că nu e urmă de rechin şi îşi dădu seama că fusese păcălit de colegii săi să chiulească, deoarece aceştia erau invidioşi. Au început să se certe şi să se bată. Unul dintre copii fusese lovit din greşeală la tâmplă de un alt copil cu cartea lui Pinocchio şi acesta a ajuns să fie arestat. În timp ce mergea însoţit de poliţişti spre sat, reuşi de scape.

    Capitolul XXVIII
    După ce îl salvă de la înec pe câinele Alidoro, care îl urmărea, Pinocchio ajunse la o peşteră, dar fu prins în plasa unui pescar care voia să îl prăjească împreună cu peştii pe care i-a prins.

    Capitolul XXIX
    Când să fie aruncat în tigaie, sosi Alidoro şi îl salvă. Merse înapoi la casa Zânei şi aşteptase la poartă toată noaptea ca să fie lăsat înăuntru. A doua zi Zâna îi spuse că îl iartă şi de această dată şi Pinocchio a început să meargă din nou la şcoală. Sfărşise anul cu bine şi Zâna îi promisese că în ziua următoare îl va transforma într-un băieţel adevărat. Acesta era foarte bucuros Şi voia să îşi invite toţi prietenii să sărbătorească împreună cu el acest eveniment important.

    Capitolul XXX
    Porni să îşi invite toţi prietenii, dar prietenul său cel mai drag, Romeo, poreclit Fitil îl ademeni în „Ţara Jucăriilor". În această ţară au ajuns cu un car tras de măgari, condus de un Omuleţ.

    Capitolul XXXI
    După cinci luni de joacă şi distracţie Pinocchio rămase surprins într-un mod neplăcut.

    Capitolul XXXII
    Acesta observă că i-au crescut urechi de măgar. În scurt timp atât el, cât şi prictenul său, Fitil, deveniră măgăruşi adevăraţi.

    Capitolul XXXIII
    Devenit măgar, Pinocchio fusese scos la vânzare de către Omuleţ Şi cumpărat de către Directorul unui circ, care voia să îl înveţe să danseze, să sară prin cercuri şi butoaie cu capace de hârtie, împreună cu celelalte animale dresate. I-au luat trei luni să înveţe aceste lucruri și primise între timp multe lovituri de bici. La primul său spectacol o zări pe Zână, dar când se uită a doua oară, aceasta dispăru. Pinocchio era deznădăjduit și în timpul acrobaţiilor sale călcă greşit și îşi rupe un picior. Directorul îl vându și îl cumpără un bărbat, care voia să îşi facă din pielea lui o tobă.

    Capitolul XXXIV
    Noul său stăpân îl aruncă pe Pinocchio în mare ca să îl înece, dar peştii l-au mâncat şi acesta a redevenit o păpuşă de lemn. Pe când să înoate şi să se salveze, Rechinul cel înspăimântător îl înghiţi. Acolo întâlni un ton căruia îi spuse că vrea să scape din burta rechinului, însă tonul era resemnat cu soarta sa.

    Capitolul XXXV
    În burta peştelui îl găsi pe Gepetto, iar după ce îi povesti toate păţaniile sale, a evadat din burta rechinului.

    Capitolul XXXVI
    Aveau însă mult de înotat până la ţărm şi Pinocchio îşi ţinea tatăl pe spate deoarece acesta nu ştia să înoate. Obosi într-un final şi când simţi că este la capătul puterilor apăru tonul, care luându-se după ei, evadă asemenea lor. Acesta îi luă în spinare pe cei doi și îi duse până la mal.

    Cei doi porniră în căutarea unei colibe sau căsuţe, de unde să ceară ajutor. După ce au făcut câţiva paşi, se intâlniră cu Motanul și Vulpea care s-au îmbolnănit, s-au urâţit şi au îmbătrânit datorită vieții pe care au dus-o. Aceştia i-ai cerut lui Pinocchio să îi ajute, dar acesta a spus că nu îi mai lasă să îl păcălească.

    Ajunseră la casa Greierului-vorbitor care îi primi la el şi Pinocchio porni spre grădinarul Giangio pentru a-i aduce părintelui său un pahar cu lapte. Pentru că nu avea bani, îl câştigă prin muncă grea. Acolo îl reintâlni pe Fitil, care era pe moarte. Timp de cinci luni, Pinocchio muncea din greu pentru a primi câte un pahar cu lapte. Învăţase să impletească coşuri, câştiga bani cu care acoperea cheltuielile zilnice, îi împletise până şi un cărucior tatălui său pentru a-l plimba, iar noaptea citea şi scria.

    Află într-o zi că Zâna este bolnavă şi că nu mai are nici bani de o pâine. I-a trimis bani, apoi a mers acasă a muncit până târziu ca să mai poată să îi trimită. Noaptea, în vis, îi apăru Zâna care îi spuse că îl iartă pentru toate greşelile sale. Când se trezi, constată cu bucurie că nu mai este o păpuşă de lemn, ci un băiat adevărat. De asemenea, coliba în care locuia se transformase într-o casă frumoasă, avea un costum nou şi un portmoneu în care erau patru galbeni, iar pe tatăl său îl găsise vioi şi sănătos. Era tare mirat de ceea ce se întâmplase, iar tatăl său i-a spus că totul se datorează schimbării sale într-un copil bun.