Comentariu Domnul Goe de Ion Luca Caragiale
Comentariu literar la schița D-l Goe scrisă de Ion Luca Caragiale. Un comentariu la povestirea Domnul Goe care tratează tema, timpul și spațiul în care se desfășoară acțiunea din schiță, și apoi prezintă intriga, punctul culminant, deznodământul si concluzia acțiunii. Tema schiţei D-l Goe este educaţia deficitară primită de copiii din înalta societate , ilustrând contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă , dintre ceea ce vor să pară personajele şi ceea ce sunt ele în realitate.
Vezi si
Rezumatul schiței Domnul Goe
Caracterizarea personajului Goe
Caracterizarea personajului Goe 2
Demonstrația că textul este o schiță
Fișă de lectură la schița Domnul Goe
3 rezumate scurte la schita Domnul Goe
Comentariu Domnul Goe de Ion Luca Caragiale
I.L. Caragiale este considerat cel mai mare dramaturg român. El este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române alături de Mihai Eminescu , Ion Creangă şi Ioan Slavici.
Volumul “Momente”, cuprinde schiţe care au ca temă viaţa citadină a sfârşitului de secol al nouăsprezecelea şi începutul secolului al XX lea. Schiţa este opera epică în proză, de mici dimensiuni, cu un singur fir narativ, care prezintă un eveniment important din viaţa personajelor principale.
Tema schiţei D-l Goe este educaţia deficitară primită de copiii din înalta societate , ilustrând contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă , dintre ceea ce vor să pară personajele şi ceea ce sunt ele în realitate.
Timpul şi spaţiul sunt restrânse, acţiunea având loc într-un mediu limitat, respectiv în trenul ce transporta pe cele trei cucoane împreună cu domnul Goe spre Bucureşti şi un timp scurt , respectiv perioada pe care trenul o parcurge până la destinaţie. Plasarea în timp a naraţiunii o face însuşi autorul care ne spune că: ”mam-mare, mamiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 Mai”.
Schiţa debutează cu prezentarea celor trei doamne şi a “tânărului ” Goe, aşteptând cu nerăbdare pe peronul gării din oraşul lor sosirea trenului care să îi ducă la Bucureşti.
În aşteptarea trenului personajele poartă o discuţie referitoare la denumirea corectă a cuvântului marinar, iar Goe, deşi le corectează pe doamne, jignindu-le dovedeşte că în realitate nici el nu stie a vorbi corect.
Odată cu venirea trenului apare şi ocazia intrigii naraţiunii, băiatului îi zboară pălăria pe fereastra de care stătea atârnat deşi i se atrăsese atenţia să nu facă acest lucru. Pentru că biletul se afla la pamblica pălăriei, conductorul pretinde achitarea contravalorii acestuia, iar pentru că doamnele refuză, îl închide pe Goe în toaletă, eliberându-l la primirea banilor.
Punctul culminant coincide cu tragerea semnalului de alarmă de către Goe, care apoi se preface că doarme în braţele lui mam’ mare, astfel încât făptaşul nu este prins.
Deznodământul naraţiunii prezintă sosirea trenului în Bucureşti şi plecarea celor patru cu trăsura.
Numărul de personaje este redus, accentul punându-se pe personajul principal, domnul Goe , un băiat din înalta societate, foarte răsfăţat de persoanele din jurul lui, Mam’ mare, mamiţica şi tanti Miţa.
Deşi cultura lui este deficitară,- a rămas repetent şi nu ştie cum se pronunţă cuvântul marinar,- se crede foarte intelligent şi superior celorlalţi, lucru ce i s-a sugerat de cele trei doamne, “ E lucru mare cât e de deştept! zice mam-mare”.
Lipsa lui de educaţie se răsfrânge asupra rudelor, pe care le tratează cu autoritate şi superioritate, jignindu-le: “ Vezi că sunteţi proaste …?” dar şi asupra unor persone necunoscute,:”Ce treabă ai tu, urâtule?” şi deşi este neascultător şi face numai năzbâtii nu este pedepsit ci, din contră sărutat şi răsplătit cu ciocolată.
Autorul caracterizează în mod direct personajul, folosind cuvinte total neadecvate acestuia, evident în mod ironic:mititelul, puişorul, portretul său fizic fiind simplist: un elev îmbrăcat în costum de marinar şi o pălărie pe care scria “La formidable”, dar adevăratul portret al lui Goe se desprinde din gesturi, acţiuni, dar şi din relaţia cu celelalte personaje.
Astfel, Goe se strâmbă la necunoscuţi, bate din picioare, zbiară, trage semnalul de alarmă, desprinzându-se ideea că este neastâmpărat , rău, nepoliticos dar şi autoritar, în acest mod fiind zugrăvit portretul moral.
Cele trei cucoane au o mare contribuţie în lipsa de educaţie a copilului, ele însele vrând să pară din “înalta societate”, dar în realitate nu ştiu să vorbească corect(spun marinel şi marinal în loc de marinar, folosesc expresii de mahala: ţaţo,mor, parol) şi dau un exemplu negativ refuzând să plătească biletul controlorului.
Fiind o opera epică, modul de expunere dominant este naraţiunea la persoana a IIIa şi dialogul.
Dialogul are o importanţă deosebită în caracterizarea personajelor pe parcursul întregii schiţe fiind o sursă principală a umorului şi ironiei autorului:” Vezi că sunteţi proaste amândouă? Întrerupe tânărul Goe. Nu se zice nici marinal nici marinel... – Da cum, procopsitule?- Mariner...”
Din această schiţă, dar şi din alte opere ale lui IL Caragiale se desprinde concluzia că acesta este un critic fin al înaltei societăţi, clasă socială importantă a timpului său. Talentul autorului ne transpune în atmosfera de altă dată a acelor vremuri, multe din tipologiile personajelor zugrăvite fiind întâlnite şi în prezent.
Vezi si
Rezumatul schiței Domnul Goe
Caracterizarea personajului Goe
Caracterizarea personajului Goe 2
Demonstrația că textul este o schiță
Fișă de lectură la schița Domnul Goe
3 rezumate scurte la schita Domnul Goe
Comentariu Domnul Goe de Ion Luca Caragiale
I.L. Caragiale este considerat cel mai mare dramaturg român. El este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române alături de Mihai Eminescu , Ion Creangă şi Ioan Slavici.
Volumul “Momente”, cuprinde schiţe care au ca temă viaţa citadină a sfârşitului de secol al nouăsprezecelea şi începutul secolului al XX lea. Schiţa este opera epică în proză, de mici dimensiuni, cu un singur fir narativ, care prezintă un eveniment important din viaţa personajelor principale.
Tema schiţei D-l Goe este educaţia deficitară primită de copiii din înalta societate , ilustrând contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă , dintre ceea ce vor să pară personajele şi ceea ce sunt ele în realitate.
Timpul şi spaţiul sunt restrânse, acţiunea având loc într-un mediu limitat, respectiv în trenul ce transporta pe cele trei cucoane împreună cu domnul Goe spre Bucureşti şi un timp scurt , respectiv perioada pe care trenul o parcurge până la destinaţie. Plasarea în timp a naraţiunii o face însuşi autorul care ne spune că: ”mam-mare, mamiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 Mai”.
Schiţa debutează cu prezentarea celor trei doamne şi a “tânărului ” Goe, aşteptând cu nerăbdare pe peronul gării din oraşul lor sosirea trenului care să îi ducă la Bucureşti.
În aşteptarea trenului personajele poartă o discuţie referitoare la denumirea corectă a cuvântului marinar, iar Goe, deşi le corectează pe doamne, jignindu-le dovedeşte că în realitate nici el nu stie a vorbi corect.
Odată cu venirea trenului apare şi ocazia intrigii naraţiunii, băiatului îi zboară pălăria pe fereastra de care stătea atârnat deşi i se atrăsese atenţia să nu facă acest lucru. Pentru că biletul se afla la pamblica pălăriei, conductorul pretinde achitarea contravalorii acestuia, iar pentru că doamnele refuză, îl închide pe Goe în toaletă, eliberându-l la primirea banilor.
Punctul culminant coincide cu tragerea semnalului de alarmă de către Goe, care apoi se preface că doarme în braţele lui mam’ mare, astfel încât făptaşul nu este prins.
Deznodământul naraţiunii prezintă sosirea trenului în Bucureşti şi plecarea celor patru cu trăsura.
Numărul de personaje este redus, accentul punându-se pe personajul principal, domnul Goe , un băiat din înalta societate, foarte răsfăţat de persoanele din jurul lui, Mam’ mare, mamiţica şi tanti Miţa.
Deşi cultura lui este deficitară,- a rămas repetent şi nu ştie cum se pronunţă cuvântul marinar,- se crede foarte intelligent şi superior celorlalţi, lucru ce i s-a sugerat de cele trei doamne, “ E lucru mare cât e de deştept! zice mam-mare”.
Lipsa lui de educaţie se răsfrânge asupra rudelor, pe care le tratează cu autoritate şi superioritate, jignindu-le: “ Vezi că sunteţi proaste …?” dar şi asupra unor persone necunoscute,:”Ce treabă ai tu, urâtule?” şi deşi este neascultător şi face numai năzbâtii nu este pedepsit ci, din contră sărutat şi răsplătit cu ciocolată.
Autorul caracterizează în mod direct personajul, folosind cuvinte total neadecvate acestuia, evident în mod ironic:mititelul, puişorul, portretul său fizic fiind simplist: un elev îmbrăcat în costum de marinar şi o pălărie pe care scria “La formidable”, dar adevăratul portret al lui Goe se desprinde din gesturi, acţiuni, dar şi din relaţia cu celelalte personaje.
Astfel, Goe se strâmbă la necunoscuţi, bate din picioare, zbiară, trage semnalul de alarmă, desprinzându-se ideea că este neastâmpărat , rău, nepoliticos dar şi autoritar, în acest mod fiind zugrăvit portretul moral.
Cele trei cucoane au o mare contribuţie în lipsa de educaţie a copilului, ele însele vrând să pară din “înalta societate”, dar în realitate nu ştiu să vorbească corect(spun marinel şi marinal în loc de marinar, folosesc expresii de mahala: ţaţo,mor, parol) şi dau un exemplu negativ refuzând să plătească biletul controlorului.
Fiind o opera epică, modul de expunere dominant este naraţiunea la persoana a IIIa şi dialogul.
Dialogul are o importanţă deosebită în caracterizarea personajelor pe parcursul întregii schiţe fiind o sursă principală a umorului şi ironiei autorului:” Vezi că sunteţi proaste amândouă? Întrerupe tânărul Goe. Nu se zice nici marinal nici marinel... – Da cum, procopsitule?- Mariner...”
Din această schiţă, dar şi din alte opere ale lui IL Caragiale se desprinde concluzia că acesta este un critic fin al înaltei societăţi, clasă socială importantă a timpului său. Talentul autorului ne transpune în atmosfera de altă dată a acelor vremuri, multe din tipologiile personajelor zugrăvite fiind întâlnite şi în prezent.
Post a Comment