Domnul Goe - demnostraţia apartenenţei la specia schiţă - 2 comentarii
Două comentarii în care se demonstrează că textul narativ "D-l Goe" scris de Ion Luca Caragiale este o schiță. La primul comentariu se cere să se demonstreze că narațiunea “ D-l Goe” este o schiță, iar al doilea comentariu care este creat special pentru clasa 8, se cere demonstrarea apartenenţei la specia literară schiţă.
Vezi si
Rezumatul schiței Domnul Goe
Caracterizarea personajului Goe
Caracterizarea personajului Goe 2
Comentariu literar la schița D-l Goe
Fișă de lectură la schița Domnul Goe
3 rezumate scurte la schita Domnul Goe
Demonstrati ca naratiunea “ D-l Goe” este o schita - 1
I.L. Caragiale, unul dintre marii clasici ai literaturii noastre, a creat prin intreaga sa opera o adevarata „comedie umana”, o fresca sociala a Romaniei de la sfarsitul sec. al XIX-lea, intrucat a abordat cele mai diverse domenii ale vietii sociale: scoala, administratia de stat, presa, justitia, familia.
Educatia defectuoasa primita in familie si in scoala, traficul de influenta si favoritismul manifestate in lumea scolii constituie o tema concretizata in schite ca „Vizita”, “ D-l Goe”, “ Bacalaureat”, “ Lantul slabiciunilor”.
Naratiunea “ D-l Goe” a fost inclusa in volumul “Momente si schite” si infatiseaza contrastul dintre pretentiile familiei in privinta educatiei si rezultatul concretizat in comportarea copilului.
Naratiunea poarta ca titlu numele personajului principal, caruia autorul i-a adaugat apelativul reverentios “domnul” prin care anticipeaza intentiile sale satirice, daca ne gandim ca Goe nu este un domn, ci doar un copil certat cu invatatura –un repetent- rasfatat si obraznic.
Naratiunea “D-l Goe” este o schita pentru ca este o opera epica in proza, de dimensiuni reduse, in care autorul concentreaza fapte care pot rezuma o situatie de viata si anume educatia gresita pe care unele familii le-o dau copiilor.
In naratiunea “D-l Goe” este prezentata o singura intamplare: calatoria celor patru personaje “ mam’mare, mamitica, tanti Mita si tanarul Goe”, cu trenul, din “urbea x“ pana la Bucuresti de „10 Mai” al unui an neprecizat.
Faptul ca lipsesc indicatiile toponimice si cronologice confera acestei intamplari un caracter repetabil, tipic.
Plasata intr-un interval de timp redus, calatoria are calitatea de a scoate in evidenta trasaturile de caracter ale personajelor. Cu prilejul calatoriei cele trei dame isi releva cultura, pretentiile , intelegerea exagerata fata de Goe, iar acesta din urma isi afiseaza aroganta, rasfatul si proasta crestere.
Intreaga desfasurare a actiunii, cat si personajele sunt credibile, deci pot fi veridice.
Pesonajele nu prezinta cazuri particulare, ci categorii umane, adica sunt personaje tipice. Din acest motiv „ mam’mare”si „ mamitica”nu au prenume, ele reprezentand pe toate mamele si bunicile care isi rasfata urmasii.
La randul lui, Goe este o ipostaza a copilului obraznic, lenes, care va ramane repetent de cateva ori si care, probabil, va termina scoala datorita interventiei mamei sau matusii pe langa profesori.
Actiunea se desfasoara simplu, este lineara si orientata spre deznodamant.
Naratiunea “D-l Goe” este deci o schita, pentru ca este o lucrare epica in proza, de mici dimensiuni, concentrand o singura intamplare la care participa un numar redus de personaje.
Domnul Goe - demnostraţia apartenenţei la specia schiţă 2
În schiţa „Domnul Goe…”, Ion Luca Caragiale satirizează educaţia greşită primită de copiii aparţinând unor familii burgheze.
Schiţa este o operă epică în proză de dimensiuni reduse, cu o acţiune restrânsă, la care participă un număr mic de personaje surprinse într-un moment semnificativ al existenţei lor, iar faptele şi întâmplările sunt însoţite de umor.
Ca în orice operă epică, întâmplările narate se constituie în momente ale subiectului literar. Astfel, în expoziţiune aflăm că „tânărul Goe” împreună cu cele „trei dame” „frumos gătite” aşteaptă cu nerăbdare pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să-l ducă la Bucureşti. Motivul călătoriei este salvarea lui Goe de la o nouă repetenţie. Goe însuşi îmbrăcat într-un frumos costum de marinar este „impacient” şi încruntat, deoarece trenul nu soseşte.
Sosirea trenului şi urcarea precipitată a celor patru „distinşi” pasageri constituie intriga acţiunii. Acum, câţiva tineri politicoşi le oferă locurile, dar Goe rămâne pe coridor „cu bărbaţii”.
Desfăşurarea acţiunii cuprinde întâmplările din timpul călătoriei lui Goe şi a însoţitoarelor sale până la Bucureşti. Mai întâi, el nu-l ascultă pe un tânăr binevoitor care-l sfătuieşte să nu scoată capul pe fereastră. Urmarea neascultării este pierderea pălăriei şi a biletului de călătorie care era „în pamblica pălăriei”, iar ţipetele lui Goe, ca să oprească trenul, sunt zadarnice. Soseşte conductorul care sancţionează lipsa biletului, determinându-le pe doamne să plătească biletul puişorului şi o amendă „pe deasupra”. Nervoasă, mamiţica îl ceartă pe Goe, mam-mare îi ia apărarea şi din această dispută Goe „se reazămă în nas de clanţa uşii de la cupeu” şi începe să urle. Totul se termină cu bine, căci mam-mare îi oferă lui Goe un beret în locul pălăriei, iar mamiţica ciocolată, pentru a fi pupată în semn de împăcare.
În timp ce „cucoanele se dau în vorbă de una, de alta…”, Goe dispare de pe coridor. Mama-mare e disperată până ce aude bubuituri în cabina de toaletă unde Goe se blocase. Graţie conductorului „captivul” este eliberat şi cucoanele răsuflă uşurate.
Năzbâtiile copilului continuă şi ating punctul culminant când, deşi păzit de mama-mare Goe trage semnalul de alarmă. Trenul frânează, lumea se alarmează, personalul caută făptaşul, dar nimeni nu ştie cine a tras semnalul, deoarece mama-mare doarme cu puişorul în braţe.
Urmeză deznodământul acţiunii, după ce trenul porneşte în scurt timp pasagerii ajung la Bucureşti. Aici cucoanele urcă cu puişorul în trăsură şi pornesc spre „bulivar”.
Goe este personajul principal fiind înfăţişat în toate momentele acţiunii. În mod direct, naratorul oferă amănunte legate de aspectul fizic şi îmbrăcămintea eroului. Elegantul costum de marinar, cu inscripţia “Le formidable” şi cu biletul înfipt la pălărie, ca “bărbaţii” subliniază strădania familiei de a părea că aparţin înaltei societăţi. Această eleganţă scoate în evidenţă aroganţa lor.
Goe este tipul copilului răsfăţat şi obraznic, leneş şi lipsit de educaţie, pe care cele trei dame sunt incapabile să-l educe. Greşelile educative ale familiei se răsfrâng în limbajul şi comportamentul copilului. Neastâmpăratul Goe nu ştie şi nici nu este învăţat să se comporte în societate. Urletele şi ţipetele constituie modul său firesc de manifestare. Obrăznicătura crede că e deştept şi de aceea se adresează jignitor mamei şi la mama mare. Aceeaşi lipsă de respect, de bună creştere şi de bun-simţ dovedeşte şi faţă de străini.
Însuşirile lui Goe sunt evidenţiate şi prin fapte, dar mai ales prin felul de a vorbi. La aceste modalităţi de caracterizare se adaugă relaţiile cu celelalte persoane, fie că sunt din familie, fie că sunt persoane străine, şi caracterizarea directă realizată prin părerile membrilor familiei.
Portretul moral al băiatului apare din două perspective: cea a familiei, care-l vede frumos, sensibil şi deştept, şi aşa cum se desprinde din întâplări: răsfăţat, obraznic, leneş.
Principalul mod de expunere este naraţiunea care se împleteşte cu dialogul şi elementele de descriere care contribuie la caracterizarea personajului.
Întâmplările sunt relatate de către narator la persoana a treia, care nu ia parte la desfăşurarea acţiunii.
Dialogul este un mijloc de caracterizare a persoanelor şi sursă a comicului. Prin dialog se pun în evidenţă contrastul dintre esenţă şi aparenţă, dintre ceea ce sunt în realitate personajele şi ceea ce vor să pară.
Deoarece este o naraţiune de scurtă întindere, care relatează un singur moment din viaţa personajelor, puţine la număr, şi anume călătoria de … la Bucureşti, iar faptele şi întâmplările sunt prezentate de către vocea narativă într-o anumită ordine, cea a meomentelor subiectului, „D-l Goe…” este o schiţă.
Vezi si
Rezumatul schiței Domnul Goe
Caracterizarea personajului Goe
Caracterizarea personajului Goe 2
Comentariu literar la schița D-l Goe
Fișă de lectură la schița Domnul Goe
3 rezumate scurte la schita Domnul Goe
Demonstrati ca naratiunea “ D-l Goe” este o schita - 1
I.L. Caragiale, unul dintre marii clasici ai literaturii noastre, a creat prin intreaga sa opera o adevarata „comedie umana”, o fresca sociala a Romaniei de la sfarsitul sec. al XIX-lea, intrucat a abordat cele mai diverse domenii ale vietii sociale: scoala, administratia de stat, presa, justitia, familia.
Educatia defectuoasa primita in familie si in scoala, traficul de influenta si favoritismul manifestate in lumea scolii constituie o tema concretizata in schite ca „Vizita”, “ D-l Goe”, “ Bacalaureat”, “ Lantul slabiciunilor”.
Naratiunea “ D-l Goe” a fost inclusa in volumul “Momente si schite” si infatiseaza contrastul dintre pretentiile familiei in privinta educatiei si rezultatul concretizat in comportarea copilului.
Naratiunea poarta ca titlu numele personajului principal, caruia autorul i-a adaugat apelativul reverentios “domnul” prin care anticipeaza intentiile sale satirice, daca ne gandim ca Goe nu este un domn, ci doar un copil certat cu invatatura –un repetent- rasfatat si obraznic.
Naratiunea “D-l Goe” este o schita pentru ca este o opera epica in proza, de dimensiuni reduse, in care autorul concentreaza fapte care pot rezuma o situatie de viata si anume educatia gresita pe care unele familii le-o dau copiilor.
In naratiunea “D-l Goe” este prezentata o singura intamplare: calatoria celor patru personaje “ mam’mare, mamitica, tanti Mita si tanarul Goe”, cu trenul, din “urbea x“ pana la Bucuresti de „10 Mai” al unui an neprecizat.
Faptul ca lipsesc indicatiile toponimice si cronologice confera acestei intamplari un caracter repetabil, tipic.
Plasata intr-un interval de timp redus, calatoria are calitatea de a scoate in evidenta trasaturile de caracter ale personajelor. Cu prilejul calatoriei cele trei dame isi releva cultura, pretentiile , intelegerea exagerata fata de Goe, iar acesta din urma isi afiseaza aroganta, rasfatul si proasta crestere.
Intreaga desfasurare a actiunii, cat si personajele sunt credibile, deci pot fi veridice.
Pesonajele nu prezinta cazuri particulare, ci categorii umane, adica sunt personaje tipice. Din acest motiv „ mam’mare”si „ mamitica”nu au prenume, ele reprezentand pe toate mamele si bunicile care isi rasfata urmasii.
La randul lui, Goe este o ipostaza a copilului obraznic, lenes, care va ramane repetent de cateva ori si care, probabil, va termina scoala datorita interventiei mamei sau matusii pe langa profesori.
Actiunea se desfasoara simplu, este lineara si orientata spre deznodamant.
Naratiunea “D-l Goe” este deci o schita, pentru ca este o lucrare epica in proza, de mici dimensiuni, concentrand o singura intamplare la care participa un numar redus de personaje.
Domnul Goe - demnostraţia apartenenţei la specia schiţă 2
În schiţa „Domnul Goe…”, Ion Luca Caragiale satirizează educaţia greşită primită de copiii aparţinând unor familii burgheze.
Schiţa este o operă epică în proză de dimensiuni reduse, cu o acţiune restrânsă, la care participă un număr mic de personaje surprinse într-un moment semnificativ al existenţei lor, iar faptele şi întâmplările sunt însoţite de umor.
Ca în orice operă epică, întâmplările narate se constituie în momente ale subiectului literar. Astfel, în expoziţiune aflăm că „tânărul Goe” împreună cu cele „trei dame” „frumos gătite” aşteaptă cu nerăbdare pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să-l ducă la Bucureşti. Motivul călătoriei este salvarea lui Goe de la o nouă repetenţie. Goe însuşi îmbrăcat într-un frumos costum de marinar este „impacient” şi încruntat, deoarece trenul nu soseşte.
Sosirea trenului şi urcarea precipitată a celor patru „distinşi” pasageri constituie intriga acţiunii. Acum, câţiva tineri politicoşi le oferă locurile, dar Goe rămâne pe coridor „cu bărbaţii”.
Desfăşurarea acţiunii cuprinde întâmplările din timpul călătoriei lui Goe şi a însoţitoarelor sale până la Bucureşti. Mai întâi, el nu-l ascultă pe un tânăr binevoitor care-l sfătuieşte să nu scoată capul pe fereastră. Urmarea neascultării este pierderea pălăriei şi a biletului de călătorie care era „în pamblica pălăriei”, iar ţipetele lui Goe, ca să oprească trenul, sunt zadarnice. Soseşte conductorul care sancţionează lipsa biletului, determinându-le pe doamne să plătească biletul puişorului şi o amendă „pe deasupra”. Nervoasă, mamiţica îl ceartă pe Goe, mam-mare îi ia apărarea şi din această dispută Goe „se reazămă în nas de clanţa uşii de la cupeu” şi începe să urle. Totul se termină cu bine, căci mam-mare îi oferă lui Goe un beret în locul pălăriei, iar mamiţica ciocolată, pentru a fi pupată în semn de împăcare.
În timp ce „cucoanele se dau în vorbă de una, de alta…”, Goe dispare de pe coridor. Mama-mare e disperată până ce aude bubuituri în cabina de toaletă unde Goe se blocase. Graţie conductorului „captivul” este eliberat şi cucoanele răsuflă uşurate.
Năzbâtiile copilului continuă şi ating punctul culminant când, deşi păzit de mama-mare Goe trage semnalul de alarmă. Trenul frânează, lumea se alarmează, personalul caută făptaşul, dar nimeni nu ştie cine a tras semnalul, deoarece mama-mare doarme cu puişorul în braţe.
Urmeză deznodământul acţiunii, după ce trenul porneşte în scurt timp pasagerii ajung la Bucureşti. Aici cucoanele urcă cu puişorul în trăsură şi pornesc spre „bulivar”.
Goe este personajul principal fiind înfăţişat în toate momentele acţiunii. În mod direct, naratorul oferă amănunte legate de aspectul fizic şi îmbrăcămintea eroului. Elegantul costum de marinar, cu inscripţia “Le formidable” şi cu biletul înfipt la pălărie, ca “bărbaţii” subliniază strădania familiei de a părea că aparţin înaltei societăţi. Această eleganţă scoate în evidenţă aroganţa lor.
Goe este tipul copilului răsfăţat şi obraznic, leneş şi lipsit de educaţie, pe care cele trei dame sunt incapabile să-l educe. Greşelile educative ale familiei se răsfrâng în limbajul şi comportamentul copilului. Neastâmpăratul Goe nu ştie şi nici nu este învăţat să se comporte în societate. Urletele şi ţipetele constituie modul său firesc de manifestare. Obrăznicătura crede că e deştept şi de aceea se adresează jignitor mamei şi la mama mare. Aceeaşi lipsă de respect, de bună creştere şi de bun-simţ dovedeşte şi faţă de străini.
Însuşirile lui Goe sunt evidenţiate şi prin fapte, dar mai ales prin felul de a vorbi. La aceste modalităţi de caracterizare se adaugă relaţiile cu celelalte persoane, fie că sunt din familie, fie că sunt persoane străine, şi caracterizarea directă realizată prin părerile membrilor familiei.
Portretul moral al băiatului apare din două perspective: cea a familiei, care-l vede frumos, sensibil şi deştept, şi aşa cum se desprinde din întâplări: răsfăţat, obraznic, leneş.
Principalul mod de expunere este naraţiunea care se împleteşte cu dialogul şi elementele de descriere care contribuie la caracterizarea personajului.
Întâmplările sunt relatate de către narator la persoana a treia, care nu ia parte la desfăşurarea acţiunii.
Dialogul este un mijloc de caracterizare a persoanelor şi sursă a comicului. Prin dialog se pun în evidenţă contrastul dintre esenţă şi aparenţă, dintre ceea ce sunt în realitate personajele şi ceea ce vor să pară.
Deoarece este o naraţiune de scurtă întindere, care relatează un singur moment din viaţa personajelor, puţine la număr, şi anume călătoria de … la Bucureşti, iar faptele şi întâmplările sunt prezentate de către vocea narativă într-o anumită ordine, cea a meomentelor subiectului, „D-l Goe…” este o schiţă.
Post a Comment