D-l Goe - caracterizarea personajului Goe
După ce v-am prezentat o caracterizare a personajului principal din schița Domnul Goe, am făcut rost de o altă caracterizare a personajului Goe, personajul principal care este înfăţişat în toate momentele acţiunii. Scriitorul îl conturează pe băiețelul GOE folosind atât mijloacele directe de caracterizare, cât mai ales pe cele indirecte, ce reies din fapte, vorbe, gesturi, atitudinea lui faţă de celelalte personaje.
Această a doua carecterizare a lui D-l Goe, din schița cu același nume a scriitorului Ion Luca Caragiale, are aproximativ o pagină și jumătate de fișier Word și o puteți folosi cum credeți de cuviință.
Vezi si
Rezumatul schiței Domnul Goe
Caracterizarea personajului Goe
Demonstrația că textul este o schiță
Comentariu literar la schița D-l Goe
Fișă de lectură la schița Domnul Goe
3 rezumate scurte la schita Domnul Goe
D-l Goe - caracterizarea personajului Goe
Schiţa „D-l Goe…” de I.L. Caragiale are un număr redus de personaje. Autorul satirizează năravurile vieţii de familie, surprinde contrastul dintre pretenţiile unor părinţi de a fi buni educatori – aparenţă şi ceea ce sunt în realitate – esenţă; îngăduinţa peste măsură cu propriile odrasle. În „D-l Goe…” naratorul zugrăveşte slăbiciunea unei întregi familii incapabile să-şi educe cum trebuie copilul.
Goe este personajul principal fiind înfăţişat în toate momentele acţiunii. Autorul îl conturează folosind atât mijloacele directe de caracterizare, cât mai ales pe cele indirecte, ce reies din fapte, vorbe, gesturi, atitudinea faţă de celelalte personaje.
Scriitorul nu realizează un portret fizic detaliat al eroului. Portretul fizic al personajului este sumar schiţat în expoziţie. Autorul prezintă doar aspectul lui exterior. „Tânărul Goe” poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie cu inscripţia „Le Formidable” şi sub panglică biletul de călătorie înfipe de tanti Miţa, că „aşa ţin bărbaţii biletul”. Aceasta înseamnă că eroul aparţine unei familii înstărite. Vestimentaţia sa evidenţiază aroganţa afişată ostentativ. Goe trăieşte, împreună cu familia în urbea X, un oraş al cărui nume naratorul nu-l indică, poate reprezenta orice oraş.
Schiţa poartă ca titlu numele personajului principal, căruia autorul i-a adăugat apelativul reverenţios „domnul” prin care anticipează intenţiile sale satirice, dacă ne gândim că Goe nu este un domn, ci doar un copil certat cu învăţătura – un repetent – răsfăţat şi obraznic.
Portretul moral al lui Goe se realizează prin diverse mijloace de caracterizare indirectă: prin faptele lui şi prin limbaj. Chiar pe peronul gării, cuvintele îl dezvăluie pe Goe ca pe un copil râzgâiat. El cere insistent şi cu ton de comandă ca trenul să vină mai repede: „Mam’mare ! De ce nu mia vine ? … Eu vreau să vie !” , ţipă el.
Discuţia „filologică” pe marginea cuvântului „marinar” subliniază incultura şi obrăznicia personajului. Naratorul foloseşte trei forme, toate incorecte ale cuvântului „marinar”. Goe, care se crede instruit, dovedeşte contrariul: „Vezi că sunteţi proaste amândouă ? … Nu se zice „marinal”, nici „marinel” ci „mariner”. La aceste cuvinte mam’mare găseşte de cuviinţă să-l laude cu apelativul „procopsitule” cu sensul de „instruit”, cult. Ea afirmă în continuare că „nu a învăţat toată lumea carte ca dumneata, după care îl „sărută fericită…”.
Înfumurat şi neascultător, Goe urcat în tren, nu vrea să intre în cupeu, vrea să stea „în coridorul vagonului cu bărbaţii”. Goe este obraznic, lipsit de respect nu numai cu familia, ci şi cu străinii: „Ce treabă ai tu urâtule? Zice mititelul, smucindu-se şi după ce se strâmbă la tânărul” care-i atrăsese atenţia să nu scoată capul pe fereastră, „se spânzură iar cu amândouă mâinile de vergeaua de alamă”. Şi când îi zboară pălăria pe fereastră, el îşi manifestă proasta creştere – zbiară, „bătând din picioare”, cerând familiei „să oprească trenul” pentru că i-a zburat pălăria. Este obişnuit să i se îndeplinească orice dorinţă. Orice încercare de corectare a proastelor apucături este reprimată. Tanti Miţa îl pune la punct pe tânărul care intervine, spunându-i „nu-i treaba dumitale”. Goe speculează cu abilitate sentimentele şi slăbiciunile familiei, profitând de dragostea exagerată a bunicii şi de inconsecvenţa mamei. Ştiind că i se permite şi i se iartă orice, face cu încăpăţânare tot ceea ce pofteşte. Nu admite să fie dojenit sau atenţionat, luând aerul unui om mare.
Pretenţiile şi admiraţia familiei faţă de Goe, apare într-un contrast comic cu ceea ce este copilul în realitate. Goe îi reprezintă pe toţi copiii bogaţi, răsfăţaţi şi leneşi. Incultura lui este explicabilă că a rămas de mai multe ori repetent.
Proasta creştere îl caracterizează pe parcursul întregii călătorii, şi când se încuie în toaletă, şi cănd se urcă pe geamantanul străin, ori când trage semnalul de alarmă. Se preface nevinovat când conducătorul îl caută pe cel care a tras alarma, fapt care îi arată lipsa de sinceritate şi răspundere.
Portretul moral al băiatului apare din două perspective: cea a familiei, care-l vede frumos, sensibil şi deştept şi aşa cum se desprinde din întâmplări: răsfăţat, obraznic şi leneş.
Goe este un personaj tipic. Dialogul este principalul mod de caracterizare al personajelor. Prin dialog se pune în evidenţă contrastul dintre esenţă şi aparenţă, dintre ceea ce sunt în realitate personajele şi ceea ce vor să pară.
Această a doua carecterizare a lui D-l Goe, din schița cu același nume a scriitorului Ion Luca Caragiale, are aproximativ o pagină și jumătate de fișier Word și o puteți folosi cum credeți de cuviință.
Vezi si
Rezumatul schiței Domnul Goe
Caracterizarea personajului Goe
Demonstrația că textul este o schiță
Comentariu literar la schița D-l Goe
Fișă de lectură la schița Domnul Goe
3 rezumate scurte la schita Domnul Goe
D-l Goe - caracterizarea personajului Goe
Schiţa „D-l Goe…” de I.L. Caragiale are un număr redus de personaje. Autorul satirizează năravurile vieţii de familie, surprinde contrastul dintre pretenţiile unor părinţi de a fi buni educatori – aparenţă şi ceea ce sunt în realitate – esenţă; îngăduinţa peste măsură cu propriile odrasle. În „D-l Goe…” naratorul zugrăveşte slăbiciunea unei întregi familii incapabile să-şi educe cum trebuie copilul.
Goe este personajul principal fiind înfăţişat în toate momentele acţiunii. Autorul îl conturează folosind atât mijloacele directe de caracterizare, cât mai ales pe cele indirecte, ce reies din fapte, vorbe, gesturi, atitudinea faţă de celelalte personaje.
Scriitorul nu realizează un portret fizic detaliat al eroului. Portretul fizic al personajului este sumar schiţat în expoziţie. Autorul prezintă doar aspectul lui exterior. „Tânărul Goe” poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie cu inscripţia „Le Formidable” şi sub panglică biletul de călătorie înfipe de tanti Miţa, că „aşa ţin bărbaţii biletul”. Aceasta înseamnă că eroul aparţine unei familii înstărite. Vestimentaţia sa evidenţiază aroganţa afişată ostentativ. Goe trăieşte, împreună cu familia în urbea X, un oraş al cărui nume naratorul nu-l indică, poate reprezenta orice oraş.
Schiţa poartă ca titlu numele personajului principal, căruia autorul i-a adăugat apelativul reverenţios „domnul” prin care anticipează intenţiile sale satirice, dacă ne gândim că Goe nu este un domn, ci doar un copil certat cu învăţătura – un repetent – răsfăţat şi obraznic.
Portretul moral al lui Goe se realizează prin diverse mijloace de caracterizare indirectă: prin faptele lui şi prin limbaj. Chiar pe peronul gării, cuvintele îl dezvăluie pe Goe ca pe un copil râzgâiat. El cere insistent şi cu ton de comandă ca trenul să vină mai repede: „Mam’mare ! De ce nu mia vine ? … Eu vreau să vie !” , ţipă el.
Discuţia „filologică” pe marginea cuvântului „marinar” subliniază incultura şi obrăznicia personajului. Naratorul foloseşte trei forme, toate incorecte ale cuvântului „marinar”. Goe, care se crede instruit, dovedeşte contrariul: „Vezi că sunteţi proaste amândouă ? … Nu se zice „marinal”, nici „marinel” ci „mariner”. La aceste cuvinte mam’mare găseşte de cuviinţă să-l laude cu apelativul „procopsitule” cu sensul de „instruit”, cult. Ea afirmă în continuare că „nu a învăţat toată lumea carte ca dumneata, după care îl „sărută fericită…”.
Înfumurat şi neascultător, Goe urcat în tren, nu vrea să intre în cupeu, vrea să stea „în coridorul vagonului cu bărbaţii”. Goe este obraznic, lipsit de respect nu numai cu familia, ci şi cu străinii: „Ce treabă ai tu urâtule? Zice mititelul, smucindu-se şi după ce se strâmbă la tânărul” care-i atrăsese atenţia să nu scoată capul pe fereastră, „se spânzură iar cu amândouă mâinile de vergeaua de alamă”. Şi când îi zboară pălăria pe fereastră, el îşi manifestă proasta creştere – zbiară, „bătând din picioare”, cerând familiei „să oprească trenul” pentru că i-a zburat pălăria. Este obişnuit să i se îndeplinească orice dorinţă. Orice încercare de corectare a proastelor apucături este reprimată. Tanti Miţa îl pune la punct pe tânărul care intervine, spunându-i „nu-i treaba dumitale”. Goe speculează cu abilitate sentimentele şi slăbiciunile familiei, profitând de dragostea exagerată a bunicii şi de inconsecvenţa mamei. Ştiind că i se permite şi i se iartă orice, face cu încăpăţânare tot ceea ce pofteşte. Nu admite să fie dojenit sau atenţionat, luând aerul unui om mare.
Pretenţiile şi admiraţia familiei faţă de Goe, apare într-un contrast comic cu ceea ce este copilul în realitate. Goe îi reprezintă pe toţi copiii bogaţi, răsfăţaţi şi leneşi. Incultura lui este explicabilă că a rămas de mai multe ori repetent.
Proasta creştere îl caracterizează pe parcursul întregii călătorii, şi când se încuie în toaletă, şi cănd se urcă pe geamantanul străin, ori când trage semnalul de alarmă. Se preface nevinovat când conducătorul îl caută pe cel care a tras alarma, fapt care îi arată lipsa de sinceritate şi răspundere.
Portretul moral al băiatului apare din două perspective: cea a familiei, care-l vede frumos, sensibil şi deştept şi aşa cum se desprinde din întâmplări: răsfăţat, obraznic şi leneş.
Goe este un personaj tipic. Dialogul este principalul mod de caracterizare al personajelor. Prin dialog se pune în evidenţă contrastul dintre esenţă şi aparenţă, dintre ceea ce sunt în realitate personajele şi ceea ce vor să pară.
Post a Comment