Rezumat pe capitole la cartea Căderea de Albert Camus
Rezumat pe capitole la cartea "Căderea" de Albert Camus, în care este vorba despre Jean-Baptiste Clamence, protagonistul și naratorul cărții. Acțiunea începe în Amsterdam, unde Clamence dezvăluie într-o serie de întâmplări și monologuri complicate straturi adânci ale psihologiei sale. Într-o căutare disperată de sens, Clamence părăsește societatea, se afundă în desfrânare și manifestă un dispreț evident față de umanitate. Povestea devine tot mai tulburătoare pe măsură ce Clamence își expune vederile despre sclavie, succes și propria culpabilitate, iar relatarea sa despre un râs misterios și o femeie înecată dezvăluie o introspecție întunecată și complexă asupra condiției umane.
Citește și
Rezumat Ciuma de Albert Camus
Rezumat scurt "Străinul" de Albert Camus
Referat "Străinul" de Albert Camus
Rezumat la romanul Străinul de Albert Camus
Rezumat Moartea fericită de Albert Camus
Rezumat scurt Primul Om de Albert Camus
Rezumat Mitul lui Sisif de Albert Camus
Povestea din cartea "Căderea" începe într-un bar numit Mexico City într-o parte sărăcită a Amsterdamului. Protagonistul și naratorul, Jean-Baptiste Clamence, inițiază o conversație cu un francez neidentificat, adesea numit monsieur (domn) și cher ami (drag prieten). Clamence comandă o băutură pentru prietenul său și apoi îi ține un monolog despre viziunea sa asupra omenirii și a barmanului. El consideră că barmanul este o "maimuță" și că Amsterdamul este plin de "siluete". Clamence îi consideră pe amândoi mai buni decât barmanul datorită faptului că sunt francezi și burghezi. Clamence compară structura concentrică a Amsterdamului cu cercurile iadului din Infernul lui Dante. El locuiește în ceea ce a fost numit odinioară Cartierul Evreiesc; romanul are loc la scurt timp după Al Doilea Război Mondial, iar Holocaustul a dislocat și ucis mulți dintre locuitorii originali ai Cartierului Evreiesc. Bărbații părăsesc barul pentru a merge acasă. Clamence îi descrie orașul prietenului său în timp ce merg, observând că Amsterdamul este un oraș multicultural. Se despart în afara districtului cu luminile roșii, locul de muncă al lucrătoarelor sexuale și "bordelurilor" cu luminile și perdelele lor caracteristice. Clamence îi sugerează prietenului său să patroneze una dintre femeile care lucrează acolo.
În Capitolul 2, Clamence și prietenul său merg într-o plimbare a doua zi. Clamence comentează despre casa unui vechi sclavagist, plângându-se că sclavagiștii nu mai au voie să-și arate statutul. El consideră că sclavia încă supraviețuiește în fabrici și crede că sclavia este vitală pentru umanitate, deoarece oamenii doresc puterea, indiferent în ce parte a puterii se află. Clamence se descrie pe sine ca un "judecător-pocăit", adică un judecător care se pocăiește pentru păcatele sale. În Franța, el a preluat "cauze nobile" pentru a ajuta văduvele și orfanii. El făcea tot posibilul să-i ajute pe alții: ajutând oamenii orbi să traverseze străzile, ridicând pachete grele pentru alții și dând bani oamenilor fără adăpost. Clamence simte nevoia să se simtă "deasupra" altora, preferând locuri înalte și înălțătoare și urând ideea de a fi sub pământ. El atinge pe scurt subiectul unui râset pe care l-a auzit în timp ce fuma o țigară singur într-o noapte târzie și care l-a bântuit de atunci.
În Capitoul 3, Clamence și prietenul său merg într-o altă plimbare. Prietenul său este interesat de povestea sa despre râset, iar Clamence explică că râsul a dus la o stare de depresie pe care a tratat-o cu medicamente stimulante. Clamence vorbește din nou despre sentimentele sale legate de sclavie. El crede că este cel mai natural lucru din lume și nu recunoaște pe nimeni drept egalul său. Clamence își promite să-i spună prietenului său despre râsul care îl bântuie, dar mereu se abate pe tangente. El povestește despre momentul în care a rămas blocat în trafic în Paris când o motocicletă s-a stricat chiar în fața lui la un semafor roșu. Clamence a complicat situația încercând să ajute motociclistul, ceea ce s-a transformat rapid în încercarea lui de a-l agresa pe bărbat. Motociclistul și-a reparat vehiculul, l-a lovit pe presupusul atacator și a plecat, lăsându-l pe Clamence umilit și amețit. El trece apoi la nevoia sa de a domina și cuceri, ceea ce îl face să vorbească despre femei. Clamence este misogin și vede femeile drept obiecte de "cucerit" pentru că este o marcă a "succesului" în viață. Clamence povestește că a mers spre casă într-o noapte și n-a făcut nimic în timp ce o tânără s-a aruncat de pe un pod și s-a înecat. Acest eveniment îl bântuie.
În Capitoul 4, Clamence și prietenul său vizitează insula Marken, chiar lângă malul Amsterdamului. Cei doi contemplă marea în timp ce el vorbește. Clamence crede că viața constă în a evita judecata, în timp ce îi judeci pe alții cât de mult poți. Incidentul menționat în trafic l-a lăsat "sângerând" și i-a aruncat prieteniile și munca în criză. El crede că alții, care duc vieți goale, sunt amenințați de viața sa, care este plină și împlinită. Clamence vorbește despre inocență ca nucleu al naturii umane, dar crede că toți sunt întotdeauna vinovați. Clamence continuă să se cufunde pe măsură ce devine mai de succes în viață. El contemplă sinuciderea pentru a-i sfida pe prietenii și colegii săi. Clamence începe să scrie un manifest în care explică cum "oprimații" fac rău "oamenilor de bine". El începe să-i scuipe pe oamenii orbi și să hărțuiască oamenii fără adăpost.
În Capitolul 5, Clamence și prietenul său se întorc cu barca la Amsterdam. Clamence relatează că a părăsit "societatea oamenilor" - prietenii și colegii săi - pentru că succesul său îl împovărează. El proiectează râsul misterios asupra prietenilor și colegilor săi, despre care crede că râd de el. Incidentul din trafic și femeia înecată îl determină pe Clamence să-și dea seama că viața sa este goală și că succesul nu înseamnă nimic. Se ascunde în "desfrânare", având relații sexuale zilnice și consumând alcool în exces. Desfrânarea îl face să se simtă nemuritor și să-și "domine" propriile amintiri. Clamence crede că nici măcar Isus nu era nevinovat și că s-a lăsat crucificat pentru a scăpa de amintirile sale. Clamence crede că are "singura soluție" pentru a trăi cu trauma într-o lume absurdă, pe care promite să i-o dezvăluie prietenului său mai târziu.
În Capitolul 6, prietenul îl vizitează pe Clamence în apartamentul său. Clamence este bolnav de febră. El povestește cum a fost numit papă într-un lagăr german de prizonieri de război de către alți prizonieri, toți delirând de sete și foame. A luat numirea în serios și crede că este menit să predice virtutea sclaviei și să-i condamne pe alții. Clamence dezvăluie că deține pictura Just Judges furată, un tablou celebru furat dintr-un altar în 1934. Clamence se simte superior știind unde sunt "adevărații" judecători și știind că oamenii care văd replicile altarului Ghent sunt judecați de "judecători falși" printr-o replică. Clamence a venit la Amsterdam să-și practice meseria de "judecător-pocăit" și îl consideră pe prietenul său un "client". El vrea să facă ca alte persoane să alunece în desfrânare și să îmbrățișeze sclavia. La final, reflectă din nou la femeia înecată: chiar dacă ar avea o a doua șansă, tot nu ar salva-o.
Citește și
Rezumat Ciuma de Albert Camus
Rezumat scurt "Străinul" de Albert Camus
Referat "Străinul" de Albert Camus
Rezumat la romanul Străinul de Albert Camus
Rezumat Moartea fericită de Albert Camus
Rezumat scurt Primul Om de Albert Camus
Rezumat Mitul lui Sisif de Albert Camus
Rezumat la cartea Căderea de Albert Camus
Povestea din cartea "Căderea" începe într-un bar numit Mexico City într-o parte sărăcită a Amsterdamului. Protagonistul și naratorul, Jean-Baptiste Clamence, inițiază o conversație cu un francez neidentificat, adesea numit monsieur (domn) și cher ami (drag prieten). Clamence comandă o băutură pentru prietenul său și apoi îi ține un monolog despre viziunea sa asupra omenirii și a barmanului. El consideră că barmanul este o "maimuță" și că Amsterdamul este plin de "siluete". Clamence îi consideră pe amândoi mai buni decât barmanul datorită faptului că sunt francezi și burghezi. Clamence compară structura concentrică a Amsterdamului cu cercurile iadului din Infernul lui Dante. El locuiește în ceea ce a fost numit odinioară Cartierul Evreiesc; romanul are loc la scurt timp după Al Doilea Război Mondial, iar Holocaustul a dislocat și ucis mulți dintre locuitorii originali ai Cartierului Evreiesc. Bărbații părăsesc barul pentru a merge acasă. Clamence îi descrie orașul prietenului său în timp ce merg, observând că Amsterdamul este un oraș multicultural. Se despart în afara districtului cu luminile roșii, locul de muncă al lucrătoarelor sexuale și "bordelurilor" cu luminile și perdelele lor caracteristice. Clamence îi sugerează prietenului său să patroneze una dintre femeile care lucrează acolo.
În Capitolul 2, Clamence și prietenul său merg într-o plimbare a doua zi. Clamence comentează despre casa unui vechi sclavagist, plângându-se că sclavagiștii nu mai au voie să-și arate statutul. El consideră că sclavia încă supraviețuiește în fabrici și crede că sclavia este vitală pentru umanitate, deoarece oamenii doresc puterea, indiferent în ce parte a puterii se află. Clamence se descrie pe sine ca un "judecător-pocăit", adică un judecător care se pocăiește pentru păcatele sale. În Franța, el a preluat "cauze nobile" pentru a ajuta văduvele și orfanii. El făcea tot posibilul să-i ajute pe alții: ajutând oamenii orbi să traverseze străzile, ridicând pachete grele pentru alții și dând bani oamenilor fără adăpost. Clamence simte nevoia să se simtă "deasupra" altora, preferând locuri înalte și înălțătoare și urând ideea de a fi sub pământ. El atinge pe scurt subiectul unui râset pe care l-a auzit în timp ce fuma o țigară singur într-o noapte târzie și care l-a bântuit de atunci.
În Capitoul 3, Clamence și prietenul său merg într-o altă plimbare. Prietenul său este interesat de povestea sa despre râset, iar Clamence explică că râsul a dus la o stare de depresie pe care a tratat-o cu medicamente stimulante. Clamence vorbește din nou despre sentimentele sale legate de sclavie. El crede că este cel mai natural lucru din lume și nu recunoaște pe nimeni drept egalul său. Clamence își promite să-i spună prietenului său despre râsul care îl bântuie, dar mereu se abate pe tangente. El povestește despre momentul în care a rămas blocat în trafic în Paris când o motocicletă s-a stricat chiar în fața lui la un semafor roșu. Clamence a complicat situația încercând să ajute motociclistul, ceea ce s-a transformat rapid în încercarea lui de a-l agresa pe bărbat. Motociclistul și-a reparat vehiculul, l-a lovit pe presupusul atacator și a plecat, lăsându-l pe Clamence umilit și amețit. El trece apoi la nevoia sa de a domina și cuceri, ceea ce îl face să vorbească despre femei. Clamence este misogin și vede femeile drept obiecte de "cucerit" pentru că este o marcă a "succesului" în viață. Clamence povestește că a mers spre casă într-o noapte și n-a făcut nimic în timp ce o tânără s-a aruncat de pe un pod și s-a înecat. Acest eveniment îl bântuie.
În Capitoul 4, Clamence și prietenul său vizitează insula Marken, chiar lângă malul Amsterdamului. Cei doi contemplă marea în timp ce el vorbește. Clamence crede că viața constă în a evita judecata, în timp ce îi judeci pe alții cât de mult poți. Incidentul menționat în trafic l-a lăsat "sângerând" și i-a aruncat prieteniile și munca în criză. El crede că alții, care duc vieți goale, sunt amenințați de viața sa, care este plină și împlinită. Clamence vorbește despre inocență ca nucleu al naturii umane, dar crede că toți sunt întotdeauna vinovați. Clamence continuă să se cufunde pe măsură ce devine mai de succes în viață. El contemplă sinuciderea pentru a-i sfida pe prietenii și colegii săi. Clamence începe să scrie un manifest în care explică cum "oprimații" fac rău "oamenilor de bine". El începe să-i scuipe pe oamenii orbi și să hărțuiască oamenii fără adăpost.
În Capitolul 5, Clamence și prietenul său se întorc cu barca la Amsterdam. Clamence relatează că a părăsit "societatea oamenilor" - prietenii și colegii săi - pentru că succesul său îl împovărează. El proiectează râsul misterios asupra prietenilor și colegilor săi, despre care crede că râd de el. Incidentul din trafic și femeia înecată îl determină pe Clamence să-și dea seama că viața sa este goală și că succesul nu înseamnă nimic. Se ascunde în "desfrânare", având relații sexuale zilnice și consumând alcool în exces. Desfrânarea îl face să se simtă nemuritor și să-și "domine" propriile amintiri. Clamence crede că nici măcar Isus nu era nevinovat și că s-a lăsat crucificat pentru a scăpa de amintirile sale. Clamence crede că are "singura soluție" pentru a trăi cu trauma într-o lume absurdă, pe care promite să i-o dezvăluie prietenului său mai târziu.
În Capitolul 6, prietenul îl vizitează pe Clamence în apartamentul său. Clamence este bolnav de febră. El povestește cum a fost numit papă într-un lagăr german de prizonieri de război de către alți prizonieri, toți delirând de sete și foame. A luat numirea în serios și crede că este menit să predice virtutea sclaviei și să-i condamne pe alții. Clamence dezvăluie că deține pictura Just Judges furată, un tablou celebru furat dintr-un altar în 1934. Clamence se simte superior știind unde sunt "adevărații" judecători și știind că oamenii care văd replicile altarului Ghent sunt judecați de "judecători falși" printr-o replică. Clamence a venit la Amsterdam să-și practice meseria de "judecător-pocăit" și îl consideră pe prietenul său un "client". El vrea să facă ca alte persoane să alunece în desfrânare și să îmbrățișeze sclavia. La final, reflectă din nou la femeia înecată: chiar dacă ar avea o a doua șansă, tot nu ar salva-o.
Post a Comment