Rezumat Călărețul de aramă de Aleksandr Pușkin

Rezumat la poemul Călărețul de aramă de Aleksandr Pușkin care este o poezie ce surprinde construcția și dezvoltarea orașului Sankt Petersburg. Într-o introducere remarcabilă, țarul Petru cel Mare concepe orașul pe malurile râului Neva, dorind să-l transforme într-un centru de putere și civilizație. Poezia explorează evoluția orașului, de la umbletele pescărești la o metropolă impunătoare. În partea principală, un tânăr numit Evgheni trăiește drama unei inundații devastatoare care lovește Sankt Petersburg. Încercările sale de a-și găsi iubita și pierderea sa tragică subliniază impactul catastrofal al naturii asupra vieții umane și construiesc o poveste memorabilă despre iubire și suferință.

Citește și
Rezumat Evgheni Oneghin de Aleksandr Pușkin
Rezumat Dama de pică de Aleksandr Pușkin
Rezumat pe capitole Dama de pică de Aleksandr Pușkin
Rezumat Fata căpitanului de Aleksandr Pușkin
Rezumat Basmul cu pescarul și peștișorul de aur de Aleksandr Pușkin



Rezumat la cartea Călărețul de aramă de Aleksandr Pușkin


Poemul constă în aproape 500 de versuri și este împărțit în trei secțiuni: o Introducere, Partea I și Partea II.

În Introducere, un om neidentificat (mai târziu identificat ca Petru cel Mare) stă pe malurile mlăștinoase ale râului Neva și concepe dorința de a construi orașul Sankt Petersburg. În prezent, se află doar câteva colibe de pescari înconjurate de pădure. Omul își imaginează un oraș care să apere Rusia împotriva potențialilor dușmani, precum Suedia; oameni din toate națiunile vor veni ca oaspeți.

Un secol mai târziu, orașul a înlocuit mlaștinile și pădurea. Orașul este impresionant și uimitor din punct de vedere arhitectural, cu conace mari, turnuri și un port înfloritor în care se ancorau nave din întreaga lume. Malurile râului sunt acum învelite în granit și mărginiți de poduri și grădini; Sankt Petersburg este un oraș mai splendid chiar și decât Moscova.

Naratorul poemului iubește orașul construit de Petru cel Mare. Îi place să stea în camera sa la înserat, citind și scriind. Îi place iarna rece, când privește săniile pe râul înghețat. Îi place să meargă la baluri sau cine de burlaci unde băuturile curg din belșug. Îi place și atunci când orașul este în stare de război, iar soldații și caii se adună și steagurile flutură. Îi place să audă tunurile răsunând în salut militar atunci când împărăteasa naște un fiu sau când Rusia sărbătorește o victorie în război.

Adresându-se direct orașului, vorbitorul îi spune să rămână neclintit astfel încât să continue să înfrâneze elementele, și astfel încât apele Golfului Finlandei să nu-l tulbure. Apoi își amintește de un eveniment nefast care s-a întâmplat orașului în trecut.

În Partea I, o ploaie torențială cade peste oraș într-o noapte de noiembrie. Un tânăr numit Evgheni se întoarce acasă de la casa prietenilor săi. Este un funcționar sărac care lucrează într-un birou. În acea noapte stă treaz, îngrijorat de situația sa financiară și lipsa de oportunități - viața sa este atât de diferită de cea a aristocraților, care au bogăție și confort chiar dacă nu fac nimic pentru a o merita. Evgheni este conștient și că râul crește pe furtună și orașul ar putea fi izolat, caz în care nu își va putea vedea iubita, Parașa. Visează să se căsătorească cu ea. În cele din urmă, adoarme.

La răsărit, orașul este inundat. Oamenii fug din casele lor pe măsură ce apa crește până la jumătatea trupului. Casele sunt distruse, iar sicriele plutesc pe străzi, eliberate din cimitir de apă.

Țarul Alexandru, într-o dispoziție sumbră, observă distrugerea orașului. Chiar și palatul este afectat de aceasta, iar țarul trimite oameni cu barca să salveze cât mai multe persoane. Evgheni stă pe una dintre cele două statui în formă de leu din Piața lui Petru, privind în depărtare, încercând să distingă casa în care locuiește Parașa cu mama sa văduvă. Tot ce vede este apă peste tot. În spatele lui se află statuia lui Petru cel Mare pe un cal.

În Partea a Doua, inundația se retrage. Evgheni aleargă spre râu și închiriază o barcă. Vâslașul se strecoară prin ape agitate spre celălalt mal. Evgheni aleargă până la locul unde locuiește Parașa. Devastarea este peste tot: casele au fost distruse, iar cadavrele zac pe străzi. Evgheni nu găsește nicio urmă a casei lui Parașa.

Până la răsărit, inundația s-a retras și orașul este din nou liniștit. Străzile sunt pline de oameni care își desfășoară afacerile. Cu toate acestea, Evgheni nu găsește pace. Timp de săptămâni, umblă rătăcit. Într-o noapte de vară, dormind pe faleza, este trezit de ploaie și vânt, sunete care îi aduc înapoi în minte noaptea fatală a inundației. Se duce în Piața lui Petru și contemplă statuia lui Petru. Evgheni este cuprins de furie, dând vina pe Petru cel Mare pentru construirea orașului pe mlaștină și, prin urmare, predispus la inundații. Îl blestemă și îl amenință pe fostul țar și fuge. Brusc, aude potcoave de cai în spatele lui. Evgheni crede că statuia îl urmărește și încearcă să scape. Urmărirea continuă toată noaptea. De atunci, ori de câte ori se întoarce în piață, Evgheni simte frică și suferință.

Ca rezultat al inundației, o căsuță devastată plutește spre o insulă mică. (Se sugerează, deși nu se afirmă în mod explicit, că este căsuța lui Parașa.) Primăvara, muncitorii sosesc să scoată ruinele din oraș și găsesc rămășițele lui Evgheni lângă colibă. Îl înmormântează într-o înmormântare simplă.