Comentariu "Florița din codru" de Ioan Slavici
Comentariu la basmul "Florița din codru" scris de scriitorul român Ioan Slavici. Comentariu de o pagină și jumătate la celebra povestire "Florița din codru" în care este vorba despre o fată pe nume Florița care era înfiată de o crâșmăriță. Fata crescu alături de mama ei de suflet și deveni foarte frumoasă, dar aproape la fel de frumoasă era și crâșmărița.
Vezi și rezumatul basmului "Florița din codru"
Comentariu "Florița din codru" de Ioan Slavici
Ca şi Eminescu şi Creangă, Slavici a cunoscut încă din copilărie tezaurul folclorului şi a înţeles concepţia despre lume a poporului din rândurile căruia s-a ridicat.
Slavici aprecia basmul popular ca specia cea mai apropiată de înclinaţiile spiritului spre fantastic, spre visare, dar care reprezintă şi chintesenţa înţelepciunii şi a năzuinţelor permanente ale poporului.
Aşadar, Slavici a găsit în folclor izvoare nesecate de inspiraţie, dar el nu a prelucrat mecanic ceea ce i-a oferit modelul popular. Scriitorul a adăugat elemente noi, îmbogăţind, prelucrând şi dezvoltând temele şi tradiţiile folclorice şi imprimând poveştilor o amprentă personală.
O notă caracteristică a unora din poveştile lui Slavici este şi acordarea rolului de personaj principal fetei viteze şi isteţe. Figura fetei dotate cu calităţi deosebite este pe primul plan în poveştile: Ileana cea şireată, Limir-Împărat, Floriţa din codru.
În povestea Floriţa din codru, Slavici a abordat un motiv întâlnit nu numai în Transilvania, ci şi în folclorul unor popoare mult mai îndepărtate, de unde a trecut apoi în culegerile şi prelucrările multor creatori de basme: Muntenia – Nărămuza, Moldova – Cine-i mai frumoasă?, Ungaria – Cea mai frumoasă femeie din lume, Albania – Fatime, Portugalia – Regina vanitoasă, Germania şi Rusia – Albă ca Zăpada.
La Slavici subiectul apare localizat şi apropiat de realitatea satului românesc. Floriţa nu este fată de ţar sau împărat, ci o fată fără părinţi, găsită în codru. Un crâşmar a plecat într-o dimineaţă după lemne în pădure şi pe o poiană plină de flori a găsit o fetiţă ce se juca cu nişte pui de căprioară. Crâşmarul a lăsat lemnele şi a luat fata în braţe, ducând-o acasă. Fata cu cât creştea, cu atât se făcea mai frumoasă. Oamenii i-au spus Floare.
Dar frumuseţea Floriţei trezeşte gelozia mamei vitrege. Aceasta o pune pe Floriţa la tot felul de munci peste puterile ei, spre a-i distruge frumuseţea: să măture casa, crâşma, curtea, să fiarbă mâncare, să taie lemne, de dimineaţă până noaptea.
Ori de câte ori se vestea trecerea fiului de împărat pe la crâşmă, cârciumăreasa, după ce se gătea, îşi întreba oglinda dacă e frumoasă. Dar, de fiecare dată, oglinda îi spunea că tot mai frumoasă e Floriţa.
În cele din urmă, pentru a scăpa de ea, mama vitregă trimite pe vrăjitoarea Boanţa, s-o omoare în codru. Dar viaţa Floriţei este salvată. Baba Boanţa ia ochii de căprioară care căzuseră la Floriţa în poală, şi-i duce cârciumăresei, spunând că sunt ai Floriţei.
Rămasă în codru, Floriţa nu deznădăjduieşte. Ajunsă la casa unor hoţi, îi socoteşte nişte oameni năpăstuiţi şi caută să le uşureze viaţa: le curăţă coliba, le face mâncare, le coase hainele, îi îngrijeşte, şi astfel, prin bunătatea ei, reuşeşte să-i transforme. Aceştia se lasă de hoţie.
Mama vitregă o urmăreşte pe Floriţa şi încearcă s-o piardă prin diferite obiecte vrăjite: inel, rochie, firul morţii. Hoţii o scapă de la moarte de două ori, dar a treia oară ei nu mai reuşesc şi rămân lângă sicriul ei, priveghind-o până mor toţi. Aşa o găseşte fiul împăratului, care o duce la palat. Aici, fetele care aveau grijă de ea, i-au despletit părul şi i-au scos firul morţii. Floriţa reînvie şi devine soţia fiului de împărat.
Floriţa e personajul principal al basmului, care reprezintă simbolul binelui. Se afirmă prin frumuseţe deosebită, prin hărnicie, ştie să ia atitudine în lupta cu viaţa, înfruntând greutăţile, fiind plină de curaj. La început hoţii sunt personaje înfricoşătoare, dar, datorită Floriţei, devin oameni cinstiţi.
Influenţa pozitivă pe care Floriţa a exercitat-o asupra hoţilor, pune în evidenţă o însemnată idee etică şi estetică, aceea a eficacităţii exemplului bun, a blândeţii şi gingăşiei în reeducarea unor oameni nărăvaşi.
Slavici a adăugat noi valori şi semnificaţii substratului etic al creaţiei populare. Sporirea semnificaţiilor etice se realizează şi prin conturarea unui profil moral, precum şi modul în care concepe finalul basmelor sale.
Datorită profundului caracter etic, se vădeşte şi valoarea educativă a poveştii Floriţa din codru. Deosebitele sale calităţi morale sunt modele demne de urmat de cei mici.
Vezi și rezumatul basmului "Florița din codru"
Comentariu "Florița din codru" de Ioan Slavici
Ca şi Eminescu şi Creangă, Slavici a cunoscut încă din copilărie tezaurul folclorului şi a înţeles concepţia despre lume a poporului din rândurile căruia s-a ridicat.
Slavici aprecia basmul popular ca specia cea mai apropiată de înclinaţiile spiritului spre fantastic, spre visare, dar care reprezintă şi chintesenţa înţelepciunii şi a năzuinţelor permanente ale poporului.
Aşadar, Slavici a găsit în folclor izvoare nesecate de inspiraţie, dar el nu a prelucrat mecanic ceea ce i-a oferit modelul popular. Scriitorul a adăugat elemente noi, îmbogăţind, prelucrând şi dezvoltând temele şi tradiţiile folclorice şi imprimând poveştilor o amprentă personală.
O notă caracteristică a unora din poveştile lui Slavici este şi acordarea rolului de personaj principal fetei viteze şi isteţe. Figura fetei dotate cu calităţi deosebite este pe primul plan în poveştile: Ileana cea şireată, Limir-Împărat, Floriţa din codru.
În povestea Floriţa din codru, Slavici a abordat un motiv întâlnit nu numai în Transilvania, ci şi în folclorul unor popoare mult mai îndepărtate, de unde a trecut apoi în culegerile şi prelucrările multor creatori de basme: Muntenia – Nărămuza, Moldova – Cine-i mai frumoasă?, Ungaria – Cea mai frumoasă femeie din lume, Albania – Fatime, Portugalia – Regina vanitoasă, Germania şi Rusia – Albă ca Zăpada.
La Slavici subiectul apare localizat şi apropiat de realitatea satului românesc. Floriţa nu este fată de ţar sau împărat, ci o fată fără părinţi, găsită în codru. Un crâşmar a plecat într-o dimineaţă după lemne în pădure şi pe o poiană plină de flori a găsit o fetiţă ce se juca cu nişte pui de căprioară. Crâşmarul a lăsat lemnele şi a luat fata în braţe, ducând-o acasă. Fata cu cât creştea, cu atât se făcea mai frumoasă. Oamenii i-au spus Floare.
Dar frumuseţea Floriţei trezeşte gelozia mamei vitrege. Aceasta o pune pe Floriţa la tot felul de munci peste puterile ei, spre a-i distruge frumuseţea: să măture casa, crâşma, curtea, să fiarbă mâncare, să taie lemne, de dimineaţă până noaptea.
Ori de câte ori se vestea trecerea fiului de împărat pe la crâşmă, cârciumăreasa, după ce se gătea, îşi întreba oglinda dacă e frumoasă. Dar, de fiecare dată, oglinda îi spunea că tot mai frumoasă e Floriţa.
În cele din urmă, pentru a scăpa de ea, mama vitregă trimite pe vrăjitoarea Boanţa, s-o omoare în codru. Dar viaţa Floriţei este salvată. Baba Boanţa ia ochii de căprioară care căzuseră la Floriţa în poală, şi-i duce cârciumăresei, spunând că sunt ai Floriţei.
Rămasă în codru, Floriţa nu deznădăjduieşte. Ajunsă la casa unor hoţi, îi socoteşte nişte oameni năpăstuiţi şi caută să le uşureze viaţa: le curăţă coliba, le face mâncare, le coase hainele, îi îngrijeşte, şi astfel, prin bunătatea ei, reuşeşte să-i transforme. Aceştia se lasă de hoţie.
Mama vitregă o urmăreşte pe Floriţa şi încearcă s-o piardă prin diferite obiecte vrăjite: inel, rochie, firul morţii. Hoţii o scapă de la moarte de două ori, dar a treia oară ei nu mai reuşesc şi rămân lângă sicriul ei, priveghind-o până mor toţi. Aşa o găseşte fiul împăratului, care o duce la palat. Aici, fetele care aveau grijă de ea, i-au despletit părul şi i-au scos firul morţii. Floriţa reînvie şi devine soţia fiului de împărat.
Floriţa e personajul principal al basmului, care reprezintă simbolul binelui. Se afirmă prin frumuseţe deosebită, prin hărnicie, ştie să ia atitudine în lupta cu viaţa, înfruntând greutăţile, fiind plină de curaj. La început hoţii sunt personaje înfricoşătoare, dar, datorită Floriţei, devin oameni cinstiţi.
Influenţa pozitivă pe care Floriţa a exercitat-o asupra hoţilor, pune în evidenţă o însemnată idee etică şi estetică, aceea a eficacităţii exemplului bun, a blândeţii şi gingăşiei în reeducarea unor oameni nărăvaşi.
Slavici a adăugat noi valori şi semnificaţii substratului etic al creaţiei populare. Sporirea semnificaţiilor etice se realizează şi prin conturarea unui profil moral, precum şi modul în care concepe finalul basmelor sale.
Datorită profundului caracter etic, se vădeşte şi valoarea educativă a poveştii Floriţa din codru. Deosebitele sale calităţi morale sunt modele demne de urmat de cei mici.
Post a Comment