Două comentarii la poezia "Decor" de George Bacovia
Două comentarii literare la poezia "Decor" scrisă de poetul român George Bacovia. Un comentariu scurt de o pagină și un al doilea comentariu lung de două pagini și jumătate la poezia simbolistă "Decor" care a apărut în revista "Făclia", la l ianuarie 1916, fiind însoţită de o prezentare a autorului, făcută de Alexandru Macedonski. Tema poeziei "Decor" ilustrează o lume sfâşietor de tristă, în care sentimentul însingurării poetului este exprimat prin cuvinte-simbol şi mijloace cromatice, iar starea de disperare este creată printr-o imagine de pustietate a lumii reale, în care nu mai există viaţă.
O poezie care este inclusă în programa pentru BAC.
Poezia "Decor" de George Bacovia
Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar...
Copacii albi, copacii negri.
În parc regretele plâng iar...
Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular...
Cu pene albe, pene negre...
În parc fantomele apar...
Si frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar...
În parc ninsoarea cade rar...
Comentariu "Decor" 1
Poezia simbolista a aparut ca un raspuns la romantismul retoric, la parnasianism si la naturalismul care au dominal secolul al XIX-lea.
Acest nou curent incearca sa modernizeze tehnicile compozitiei, pastrand in acelasi timp anumite teme si motive romantice. Simbolismul este o prelungire a romantismului, privit de aceasta data prin prisma unei sensibilitati moderne.
O trasatura foarte importanta a acestui nou romantism este aceea ca, simbolsimul promoveaza cu insitenta spatiul citadin descris in operele literare corespunzatoare, asadar, este un curent cosmopolit, in care elementele cadrului artifical costituie niste actori in rlul principal in conturarea atmosferei poeziei.
Printre poetii simbolisti, ale caror nume au o rezonanta deosebita, se numara Verlaine, Jean Moréas, Rimbau, Baudelaire, si nu in ultimul rand, cel mai mare poet simbolist roman, George Bacovia.
Una dintre poeziile sale poarte numele simplu „Decor“.
Titlul ne sugereaza un spatiu artificial, eventual foarte frumos si plin de viata si de culoare. Pe masura ce se avanseaza in lectura, se dovedeste ca acest decor este un parc, in perioada de iarna, cu o natura moarta, avand tente macabre, apocaliptice.
Poezia debuteaza cu amintirea copacilor, caracterizati ca albi sau negri. Inca de la inceput ideea de cromatica este estompata, palind imaginatia cititorului, de la bun inceput se face referire la sentimentul de singuratate. Categoriile psihice negative isi fac simtita prezenta gradat, la intervale de timp consante, impact intarit de tehnica paralelismului sintactic ale celor trei versuri repetate aproape identic.
Se insita cu precadere asupra culorii inchise, si anume negrul, prin versul „decor de doliu funerar”. Din acest moment, poezia capata o nuanta monotona, trista, non-dinamica, accentul cazand doar pe descrierea imprejurarilor.
Ea se compune dintr-un ansamblu de simblouri ce se insiruie si se repeta relativ simetric. (copaci, antiteza alb/negru).
Primul semn care sugereaza sunetul este reprezentat de regretul care plange, ca simbol al universului sufletesc, peisajul macabru, trist si monoton este intarit de substantvul „regretele“ si de verbul „plang“.
Nu in mod intmplator este nominalizat parcul.
Prin descrierea pesajului din incipit, eul liric isi pregateste asculatorii pentru a descoperirea durerii sfasietoare care se consuma in acel topos. Aici, parcul este un spatiu care ii macina din punct de vedere psihic pe cei care stiu sa il asculte.
Strofa a doua a poeziei, are rol de recapitulare si intarire a sentimentelor decadente expuse in prima strofa. Nu sunt adaugate decat penele colorate in nonculori ale unor corbi
Al doilea vers paralel se evidentiaza prin ceva cu totul special, si anume, motivul fantomelor. Fantomele, spirite vagi, neclare, nelamurite si albe, se incadreaza perfect in pesajul mai sus descris. Cu aceste noi aparitii, parcul devine un spatiu malefic, bantuit, in care spirite blestemate, sunt condamnate sa se chinuie cautand.
In strofa finala, peisajul este din nou redescris, copacii avand de aceasta data frunze, de aceleasi non culori.
Peste acest pesaj, cade ninosare rar, trist, ca niste lacrimi ce se scurg pe obraji, la unison cu plansetul regretelor.
In decursul intregii poezii, eul liric reuseste sa adauge gradual noi trasaturi si caracteristici peisajului descris, clarificand si in acelasi timp cufundand cititoul in mesajul transmis.
Poezia „DECOR“ de G.B. se caracterizeaza in mod special prin descrierea unui spatiu citandin, unui parc in mjlocul iernii, in care sunt cultivate trasaturi, sentimente si trairi sub forma de simboluri, cu care eul liric lucreaza cu dibacie. Avand toate aceste caracteristici, iar eul poetic legatura directa cu natura descrisa, opera lirica „DECOR“ este o poezie simbolista.
Comentariu "Decor" 2
Poezia "Decor" de George Bacovia apare în revista "Făclia", la l ianuarie 1916, însoţită de o prezentare a autorului, făcută de Alexandru Macedonski: "Bacovia este pseudonimul unui tânăr din Bacău, Vasiliu, admirabil poet, dar a cărui modestie 1-a ţinut în umbră cu tot nemărginitul lui talent. (...) Marea sa originalitate m-a lăsat înmărmurit de uimire." Poezia "Decor" este inclusă, în acelaşi an, în volumul de debut, "Plumb".
Poeziile volumului "Plumb" se înscriu în simbolismul tradiţional prin folosirea simbolurilor binecunoscute, cum ar fi statuile albe, parcul părăsit şi pustiu, fanfare funerare, "iubita cântă la clavir", a culorilor sugestive pentru stările sufleteşti ale poetului. Ceea ce îl individualizează pe Bacovia între toţi simboliştii români este nota dominantă a obsesiilor, psihozelor şi stărilor nevrotice de un autentic impresionant, atmosfera apăsătoare percepută până în străfundurile sufletului, ceea ce îl face să se simtă un poet "blestemai".
Tema poeziei ilustrează o lume sfâşietor de tristă, în care sentimentul însingurării poetului este exprimat prin cuvinte-simbol şi mijloace cromatice, iar starea de disperare este creată printr-o imagine de pustietate a lumii reale, în care nu mai există viaţă. Altfel spus, tema poeziei este moartea şi inexistenţa ca sugestii ale neputinţei de comunicare a eului poetic cu lumea.
Ideea poeziei exprima toată gama de stări interioare ale poetului, disperare, spleen, angoasă, solitudine, apăsare sufletească, dezolare, nevroză, fapt ce 1-a determinat pe Emil Cioran să spună despre Bacovia că este "inapt să se mânluie, totul e pentru el cu putinţă, în afară de propria viaţă (...) nu poate scăpa de el însuşi şi nici evada din centrul propriei obsesii".
Semnificaţia titlului
Cuvântul "decor" înseamnă un ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se defăşoară acţiunea, o ambianţă creată pentru ca omul să se manifeste cu toate valenţele sale. Bacovia dă acestui cuvânt valoare de simbol, sugerând viaţa, lumea exterioară, în care poetul se simte timorat, izolat, pustiit, din cauza imposibilităţii de a comunica spiritual cuaceasta.
Structură şi semnificaţii
Poezia este structurată în trei strofe şi trei versuri libere care urmează după fiecare strofă pentru a accentua ideea exprimată anterior. ' în această poezie Bacovia apelează la mijloace simboliste variate şi anume: cuvântul-simbol, culoarea, simetria versurilor şi versul liber, toate acestea creând o muzicalitate sugestivă în plan ideatic, semnificând stări sufleteşti. Sunt evidente, aşadar, două planuri distincte ale existenţei: unul exterior sugerat de parc, de copaci, de păsări, în general de acest decor funerar şi unu! interior simbolizai de pustietatea sufletească a poetului, care-i provoacă deprimare, disperare, dezolare, nevroză.
în prima strofa, decorul este compus din copaci, aceştia fiind un cuvânt-simbol care sugerează elemente componente ale vieţii. Cromatica este reprezentată de culorile alb şi negru, care la Bacovi.a simbolizează inexistenţa ca inerţie a morţii şi, respectiv, moartea. Poetul se simte deprimat de agonia lumii, potenţată de repetiţia "copacii albi, copacii negri", solitudinea poetului este simbolizată de "parcul solitar", ideea de moarte fiind sugerată de simbolurile "doliu" şi "funerar". Imaginea lumii, simbolizată de "parc", este dezolantă, atmosfera este de o tristeţe sfâşietoare, sugerată "regretele" care plâng, suferinţa căpătând efecte auditive, ideea morţii şi a inexistenţei perpetue fiind accentuată de versul liber: "în parc regretele plâng iar...". Decorul funerar al lumii exterioară simbolizează agonia sufletească a poetului introvertit, căruia-i sunt inaccesibile idealurile, împlinirile spirituale.
Strofa a doua apelează la simbolul păsării, ca parte componentă a vieţii. Amărăciunea, ca stare a euluf poetic, este aici sugerată de pasărea "cu pene albe, pene negre", care îşi pierde trăsătura esenţială pentru existenţa ei în univers, trilul, având acum un "glas amar". Poetul este incapabil sâ-şi construiască vise, idealuri, existenţa sa spirituală fiind un adevărat coşmar bântuit de fantome: "în parc fantomele apar". Ultima strofă se constituie într-o concluzie ideatică a morţii universale, simbolizând moartea spirituală a eului poetic, absenţa oricăror elemente vitale fiind evidentă: "Şi frunze albe, frunze negre; / Copacii albi, copacii negri; / Şi pene albe, pene negre, / Decor de doliu funerar...". Sporeşte aici muzicalitatea versurilor, prin repetarea obsedantă a culorilor alb-negru care amplifică starea de disperare până la nevroză a poetului. Ultimul vers liber, "în parc ninsoarea cade rar..." poate sugera apăsarea psihică provocată de moartea universală, simbolizată de "ninsoare", aceasta nemaifiind un element component al vieţii umane, ci o dezlănţuire a naturii înseşi, care nu este bruscă, ci lentă, monotonă, fără sfârşit. Poetul nu are soluţii de supravieţuire, vav. astupat de "ninsoarea" care "cade rar" şi implacabil în sufletul său.
Condiţia poetului în această lume este percepută în raport direct cu peisajul momentului interior (sufletesc) şi exterior (natural) în acelaşi timp, adică starea sa interioară este transfigurată într-un mediu înconjurător, prin elemente din realitatea brută, concretă, pe care le simte vizual şi auditiv în structura sa spirituală, în mediul său interior.
Universul ideatic al poeziei implică o categorie mai largă de manifestare, suferinţa poetului este a unei generaţii întregi, a unei lumi, însă peisajul concret al acestei lirici se restrânge la drama propriului eu, exprimându-se direct pe sine în orice ipostază a vieţii sociale sau a naturii, autointrospeclându-se psihologic printr-o varietate rafinată de tonuri, cu o marc forţă de sugestie.
Limbajul artistic
Tehnica simbolistă este îndeaproape ilustrată în această poezie: cuvântul-simbol (corespondenţa), cromatica, muzicalitatea, versul liber. De obicei, în poeziile simboliste ale lui Bacovia există un cuvânt-cheie, în jurul căruia se construieşte întreaga poezie, toate celelalte elemente întorcându-se permanent către acesta; repetiţiile, refrenele, reluările sunt modalităţi diverse de reactualizare, de revenire ideatică, de reamintire a substanţei lirice.
Aici, cuvântul-simbol sau cuvântul cheie este "parc", corespunzând spaţiului exterior (al lumii) şi spaţiului interior (al sufletului) totodată, simbolizat şi prin cuvântul "decor". Cromatica împlineşte viziunea poetului despre lumea exterioară şi cea interioară prin culoarea albă, care simbolizează inexistenţa ca respingere a lumii, ori o evidenţă ce trebuie învinsă şi prin culoarea neagră, ca simbol al morţii. Aceeaşi idee este accentuată de elemente sugestive: "doliu", "funerar". Muzicalitatea versurilor este dată de reluarea unor simboluri existenţiale, copacii, penele, frunzele, determinate cromatic prin repetarea obsedantă a culorilor alb-negru. Reluarea versului "Decor de doliu, funerar" în finalul poeziei potenţează tristeţea poetului sugerând un pesimism decisiv. Versul liber, aflat după fiecare strofă, potenţează auditiv ideile exprimate anterior. Simetria poeziei este evidentă prin reluarea primului vers în finalul strofei respective, ca un refren ideatic ce produce o muzică fascinantă. Mircea Anghelcscu afirma că George Bacovia "este o personalitate artistică complexă, ale cărei valori nu pot fi căutate pe o singură coardă şi că relativa monotonie tematică a poeziei sale (...), ascunde de fapt o mare bogăţie interioară de sensibilitate şi o diversitate derutantă a artei sale' .
Poezia „Decor" este alcatuita din trei strofe, urmate, fiecare de cate un vers razlet.
Primul element simbolist il constituie chiar „decorul" anuntat in titlu: parcul pustiu si nascator de tristeti, parte a unui peisaj citadin.
„Solitar", dezgolit si oferind privirii un „Decor de doliu, funerar", parcul este unul dintre cercurile concentrice ale singuratatii bacoviene.
Un alt „cerc" este orasul (in care „ninge ca-ntr-un cimitir"), ultimul fiind pamantul-mormant. Cele trei strofe constituie o descriere literara de tip tablou, care reuneste mai multe motive bacoviene: vidul, solitudinea, moartea, plumbul, plansul, caderea.
Starile sufletesti nedefinite (regretul, presentimentul mortii, invalmasirea gandurilor) constituie, alaturi de motivele mentionate, elemente simboliste.
Repetarea versurilor initiale (la sfarsitul primelor doua strofe) si reluarea lor in pozitiile 2 si 3 ale strofei finale, constituie un procedeu simbolist; aceasta tehnica ar putea sugera monotonia existentiala, invartirea omului intr-un cerc mereu reluat (ca un alt ecou al „cercului stramt" eminescian).
In ultimul catren, aglomerarea de obiecte apartinand agoniei timpului, ar putea sugera o ruptura in ordinea existentiala, iarna fiind un anotimp al extinctiei.
Dintre motivele specific bacoviene, cel mai pregnant este motivul mortii: in „Decor", sentimentul agoniei lucrurilor provine din reductia naturii la doua culori (albul si negrul). Prima este culoarea zapezii care „cade rar", ca si cand s-ar fi transformat in plumb, afundand parcul in pamantul-mormant; cea de a doua culoare este funerara, prezenta ei in trupul copacilor, in penele pasarii si in frunzele moarte, unificand totul sub semnul aceluiasi destin. impreuna, albul si negrul se combina in cenusiu - plumbul care inunda totul, ca un „sfarsit continuu"; de aici, repetarea versului: „Decor de doliu, funerar", care pare a fi o completare a titlului.
Cel de al doilea motiv ar fi cel al singuratatii existentiale, detectabil in imaginea copacilor goi si a parcului „solitar".
Acestui motiv i se adauga plansul, regretele, melancolia, apasarea sufleteasca.
Pasarea care inlocuieste cunoscutii corbi bacovieni este o tarca „pasare de iarna in armonie cu decorul" (dupa cum afirma chiar autorul).
De zborul ei se leaga singura imagine auditiva a textului („glas amar"), integrata aceleiasi suferinte cosmice.
Masura versurilor este de 9/8 silabe, ritmul iambic, iar rima este combinata (imbratisata si incrucisata).
O poezie care este inclusă în programa pentru BAC.
Poezia "Decor" de George Bacovia
Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar...
Copacii albi, copacii negri.
În parc regretele plâng iar...
Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular...
Cu pene albe, pene negre...
În parc fantomele apar...
Si frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar...
În parc ninsoarea cade rar...
Comentariu "Decor" 1
Comentariu literar "Decor"
G. Bacovia
Poezia simbolista a aparut ca un raspuns la romantismul retoric, la parnasianism si la naturalismul care au dominal secolul al XIX-lea.
Acest nou curent incearca sa modernizeze tehnicile compozitiei, pastrand in acelasi timp anumite teme si motive romantice. Simbolismul este o prelungire a romantismului, privit de aceasta data prin prisma unei sensibilitati moderne.
O trasatura foarte importanta a acestui nou romantism este aceea ca, simbolsimul promoveaza cu insitenta spatiul citadin descris in operele literare corespunzatoare, asadar, este un curent cosmopolit, in care elementele cadrului artifical costituie niste actori in rlul principal in conturarea atmosferei poeziei.
Printre poetii simbolisti, ale caror nume au o rezonanta deosebita, se numara Verlaine, Jean Moréas, Rimbau, Baudelaire, si nu in ultimul rand, cel mai mare poet simbolist roman, George Bacovia.
Una dintre poeziile sale poarte numele simplu „Decor“.
Titlul ne sugereaza un spatiu artificial, eventual foarte frumos si plin de viata si de culoare. Pe masura ce se avanseaza in lectura, se dovedeste ca acest decor este un parc, in perioada de iarna, cu o natura moarta, avand tente macabre, apocaliptice.
Poezia debuteaza cu amintirea copacilor, caracterizati ca albi sau negri. Inca de la inceput ideea de cromatica este estompata, palind imaginatia cititorului, de la bun inceput se face referire la sentimentul de singuratate. Categoriile psihice negative isi fac simtita prezenta gradat, la intervale de timp consante, impact intarit de tehnica paralelismului sintactic ale celor trei versuri repetate aproape identic.
Se insita cu precadere asupra culorii inchise, si anume negrul, prin versul „decor de doliu funerar”. Din acest moment, poezia capata o nuanta monotona, trista, non-dinamica, accentul cazand doar pe descrierea imprejurarilor.
Ea se compune dintr-un ansamblu de simblouri ce se insiruie si se repeta relativ simetric. (copaci, antiteza alb/negru).
Primul semn care sugereaza sunetul este reprezentat de regretul care plange, ca simbol al universului sufletesc, peisajul macabru, trist si monoton este intarit de substantvul „regretele“ si de verbul „plang“.
Nu in mod intmplator este nominalizat parcul.
Prin descrierea pesajului din incipit, eul liric isi pregateste asculatorii pentru a descoperirea durerii sfasietoare care se consuma in acel topos. Aici, parcul este un spatiu care ii macina din punct de vedere psihic pe cei care stiu sa il asculte.
Strofa a doua a poeziei, are rol de recapitulare si intarire a sentimentelor decadente expuse in prima strofa. Nu sunt adaugate decat penele colorate in nonculori ale unor corbi
Al doilea vers paralel se evidentiaza prin ceva cu totul special, si anume, motivul fantomelor. Fantomele, spirite vagi, neclare, nelamurite si albe, se incadreaza perfect in pesajul mai sus descris. Cu aceste noi aparitii, parcul devine un spatiu malefic, bantuit, in care spirite blestemate, sunt condamnate sa se chinuie cautand.
In strofa finala, peisajul este din nou redescris, copacii avand de aceasta data frunze, de aceleasi non culori.
Peste acest pesaj, cade ninosare rar, trist, ca niste lacrimi ce se scurg pe obraji, la unison cu plansetul regretelor.
In decursul intregii poezii, eul liric reuseste sa adauge gradual noi trasaturi si caracteristici peisajului descris, clarificand si in acelasi timp cufundand cititoul in mesajul transmis.
Poezia „DECOR“ de G.B. se caracterizeaza in mod special prin descrierea unui spatiu citandin, unui parc in mjlocul iernii, in care sunt cultivate trasaturi, sentimente si trairi sub forma de simboluri, cu care eul liric lucreaza cu dibacie. Avand toate aceste caracteristici, iar eul poetic legatura directa cu natura descrisa, opera lirica „DECOR“ este o poezie simbolista.
Comentariu "Decor" 2
"DECOR"
- comentariu literar -
Poezia "Decor" de George Bacovia apare în revista "Făclia", la l ianuarie 1916, însoţită de o prezentare a autorului, făcută de Alexandru Macedonski: "Bacovia este pseudonimul unui tânăr din Bacău, Vasiliu, admirabil poet, dar a cărui modestie 1-a ţinut în umbră cu tot nemărginitul lui talent. (...) Marea sa originalitate m-a lăsat înmărmurit de uimire." Poezia "Decor" este inclusă, în acelaşi an, în volumul de debut, "Plumb".
Poeziile volumului "Plumb" se înscriu în simbolismul tradiţional prin folosirea simbolurilor binecunoscute, cum ar fi statuile albe, parcul părăsit şi pustiu, fanfare funerare, "iubita cântă la clavir", a culorilor sugestive pentru stările sufleteşti ale poetului. Ceea ce îl individualizează pe Bacovia între toţi simboliştii români este nota dominantă a obsesiilor, psihozelor şi stărilor nevrotice de un autentic impresionant, atmosfera apăsătoare percepută până în străfundurile sufletului, ceea ce îl face să se simtă un poet "blestemai".
Tema poeziei ilustrează o lume sfâşietor de tristă, în care sentimentul însingurării poetului este exprimat prin cuvinte-simbol şi mijloace cromatice, iar starea de disperare este creată printr-o imagine de pustietate a lumii reale, în care nu mai există viaţă. Altfel spus, tema poeziei este moartea şi inexistenţa ca sugestii ale neputinţei de comunicare a eului poetic cu lumea.
Ideea poeziei exprima toată gama de stări interioare ale poetului, disperare, spleen, angoasă, solitudine, apăsare sufletească, dezolare, nevroză, fapt ce 1-a determinat pe Emil Cioran să spună despre Bacovia că este "inapt să se mânluie, totul e pentru el cu putinţă, în afară de propria viaţă (...) nu poate scăpa de el însuşi şi nici evada din centrul propriei obsesii".
Semnificaţia titlului
Cuvântul "decor" înseamnă un ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se defăşoară acţiunea, o ambianţă creată pentru ca omul să se manifeste cu toate valenţele sale. Bacovia dă acestui cuvânt valoare de simbol, sugerând viaţa, lumea exterioară, în care poetul se simte timorat, izolat, pustiit, din cauza imposibilităţii de a comunica spiritual cuaceasta.
Structură şi semnificaţii
Poezia este structurată în trei strofe şi trei versuri libere care urmează după fiecare strofă pentru a accentua ideea exprimată anterior. ' în această poezie Bacovia apelează la mijloace simboliste variate şi anume: cuvântul-simbol, culoarea, simetria versurilor şi versul liber, toate acestea creând o muzicalitate sugestivă în plan ideatic, semnificând stări sufleteşti. Sunt evidente, aşadar, două planuri distincte ale existenţei: unul exterior sugerat de parc, de copaci, de păsări, în general de acest decor funerar şi unu! interior simbolizai de pustietatea sufletească a poetului, care-i provoacă deprimare, disperare, dezolare, nevroză.
în prima strofa, decorul este compus din copaci, aceştia fiind un cuvânt-simbol care sugerează elemente componente ale vieţii. Cromatica este reprezentată de culorile alb şi negru, care la Bacovi.a simbolizează inexistenţa ca inerţie a morţii şi, respectiv, moartea. Poetul se simte deprimat de agonia lumii, potenţată de repetiţia "copacii albi, copacii negri", solitudinea poetului este simbolizată de "parcul solitar", ideea de moarte fiind sugerată de simbolurile "doliu" şi "funerar". Imaginea lumii, simbolizată de "parc", este dezolantă, atmosfera este de o tristeţe sfâşietoare, sugerată "regretele" care plâng, suferinţa căpătând efecte auditive, ideea morţii şi a inexistenţei perpetue fiind accentuată de versul liber: "în parc regretele plâng iar...". Decorul funerar al lumii exterioară simbolizează agonia sufletească a poetului introvertit, căruia-i sunt inaccesibile idealurile, împlinirile spirituale.
Strofa a doua apelează la simbolul păsării, ca parte componentă a vieţii. Amărăciunea, ca stare a euluf poetic, este aici sugerată de pasărea "cu pene albe, pene negre", care îşi pierde trăsătura esenţială pentru existenţa ei în univers, trilul, având acum un "glas amar". Poetul este incapabil sâ-şi construiască vise, idealuri, existenţa sa spirituală fiind un adevărat coşmar bântuit de fantome: "în parc fantomele apar". Ultima strofă se constituie într-o concluzie ideatică a morţii universale, simbolizând moartea spirituală a eului poetic, absenţa oricăror elemente vitale fiind evidentă: "Şi frunze albe, frunze negre; / Copacii albi, copacii negri; / Şi pene albe, pene negre, / Decor de doliu funerar...". Sporeşte aici muzicalitatea versurilor, prin repetarea obsedantă a culorilor alb-negru care amplifică starea de disperare până la nevroză a poetului. Ultimul vers liber, "în parc ninsoarea cade rar..." poate sugera apăsarea psihică provocată de moartea universală, simbolizată de "ninsoare", aceasta nemaifiind un element component al vieţii umane, ci o dezlănţuire a naturii înseşi, care nu este bruscă, ci lentă, monotonă, fără sfârşit. Poetul nu are soluţii de supravieţuire, vav. astupat de "ninsoarea" care "cade rar" şi implacabil în sufletul său.
Condiţia poetului în această lume este percepută în raport direct cu peisajul momentului interior (sufletesc) şi exterior (natural) în acelaşi timp, adică starea sa interioară este transfigurată într-un mediu înconjurător, prin elemente din realitatea brută, concretă, pe care le simte vizual şi auditiv în structura sa spirituală, în mediul său interior.
Universul ideatic al poeziei implică o categorie mai largă de manifestare, suferinţa poetului este a unei generaţii întregi, a unei lumi, însă peisajul concret al acestei lirici se restrânge la drama propriului eu, exprimându-se direct pe sine în orice ipostază a vieţii sociale sau a naturii, autointrospeclându-se psihologic printr-o varietate rafinată de tonuri, cu o marc forţă de sugestie.
Limbajul artistic
Tehnica simbolistă este îndeaproape ilustrată în această poezie: cuvântul-simbol (corespondenţa), cromatica, muzicalitatea, versul liber. De obicei, în poeziile simboliste ale lui Bacovia există un cuvânt-cheie, în jurul căruia se construieşte întreaga poezie, toate celelalte elemente întorcându-se permanent către acesta; repetiţiile, refrenele, reluările sunt modalităţi diverse de reactualizare, de revenire ideatică, de reamintire a substanţei lirice.
Aici, cuvântul-simbol sau cuvântul cheie este "parc", corespunzând spaţiului exterior (al lumii) şi spaţiului interior (al sufletului) totodată, simbolizat şi prin cuvântul "decor". Cromatica împlineşte viziunea poetului despre lumea exterioară şi cea interioară prin culoarea albă, care simbolizează inexistenţa ca respingere a lumii, ori o evidenţă ce trebuie învinsă şi prin culoarea neagră, ca simbol al morţii. Aceeaşi idee este accentuată de elemente sugestive: "doliu", "funerar". Muzicalitatea versurilor este dată de reluarea unor simboluri existenţiale, copacii, penele, frunzele, determinate cromatic prin repetarea obsedantă a culorilor alb-negru. Reluarea versului "Decor de doliu, funerar" în finalul poeziei potenţează tristeţea poetului sugerând un pesimism decisiv. Versul liber, aflat după fiecare strofă, potenţează auditiv ideile exprimate anterior. Simetria poeziei este evidentă prin reluarea primului vers în finalul strofei respective, ca un refren ideatic ce produce o muzică fascinantă. Mircea Anghelcscu afirma că George Bacovia "este o personalitate artistică complexă, ale cărei valori nu pot fi căutate pe o singură coardă şi că relativa monotonie tematică a poeziei sale (...), ascunde de fapt o mare bogăţie interioară de sensibilitate şi o diversitate derutantă a artei sale' .
Poezia „Decor" este alcatuita din trei strofe, urmate, fiecare de cate un vers razlet.
Primul element simbolist il constituie chiar „decorul" anuntat in titlu: parcul pustiu si nascator de tristeti, parte a unui peisaj citadin.
„Solitar", dezgolit si oferind privirii un „Decor de doliu, funerar", parcul este unul dintre cercurile concentrice ale singuratatii bacoviene.
Un alt „cerc" este orasul (in care „ninge ca-ntr-un cimitir"), ultimul fiind pamantul-mormant. Cele trei strofe constituie o descriere literara de tip tablou, care reuneste mai multe motive bacoviene: vidul, solitudinea, moartea, plumbul, plansul, caderea.
Starile sufletesti nedefinite (regretul, presentimentul mortii, invalmasirea gandurilor) constituie, alaturi de motivele mentionate, elemente simboliste.
Repetarea versurilor initiale (la sfarsitul primelor doua strofe) si reluarea lor in pozitiile 2 si 3 ale strofei finale, constituie un procedeu simbolist; aceasta tehnica ar putea sugera monotonia existentiala, invartirea omului intr-un cerc mereu reluat (ca un alt ecou al „cercului stramt" eminescian).
In ultimul catren, aglomerarea de obiecte apartinand agoniei timpului, ar putea sugera o ruptura in ordinea existentiala, iarna fiind un anotimp al extinctiei.
Dintre motivele specific bacoviene, cel mai pregnant este motivul mortii: in „Decor", sentimentul agoniei lucrurilor provine din reductia naturii la doua culori (albul si negrul). Prima este culoarea zapezii care „cade rar", ca si cand s-ar fi transformat in plumb, afundand parcul in pamantul-mormant; cea de a doua culoare este funerara, prezenta ei in trupul copacilor, in penele pasarii si in frunzele moarte, unificand totul sub semnul aceluiasi destin. impreuna, albul si negrul se combina in cenusiu - plumbul care inunda totul, ca un „sfarsit continuu"; de aici, repetarea versului: „Decor de doliu, funerar", care pare a fi o completare a titlului.
Cel de al doilea motiv ar fi cel al singuratatii existentiale, detectabil in imaginea copacilor goi si a parcului „solitar".
Acestui motiv i se adauga plansul, regretele, melancolia, apasarea sufleteasca.
Pasarea care inlocuieste cunoscutii corbi bacovieni este o tarca „pasare de iarna in armonie cu decorul" (dupa cum afirma chiar autorul).
De zborul ei se leaga singura imagine auditiva a textului („glas amar"), integrata aceleiasi suferinte cosmice.
Masura versurilor este de 9/8 silabe, ritmul iambic, iar rima este combinata (imbratisata si incrucisata).
Post a Comment