Rezumat Doctor Faustus de Thomas Mann

Rezumat la cartea "Doctor Faustus" de Thomas Mann, în care este vorba despre viața și căderea lui Adrian Leverkühn, un compozitor genial german. Povestea explorează evoluția sa artistică, de la primele zile la Kaisersaschern până la maturitatea sa în Pfeiffering. Influentele diavolești și legăturile tumultoase cu o femeie numită Esmeralda ilustrează un pact malefic, evidențiind sacrificiile personale în căutarea geniului muzical. Opera culminează cu realizarea marelui său oratoriu "Apocalipsa" și Lamentarea lui Faustus, aducând cu sine o tragică cădere în nebunie și moarte. Un portret complex al Germaniei în perioada interbelică se conturează în timp ce Zeitblom, prietenul lui Leverkühn, relatează această poveste fascinantă.

Citește și:
Rezumat lung Faust de Goethe - ambele părți
Rezumat scurt Faust de Goethe
Rezumat Tragica istorie a doctorului Faust de Christopher Marlowe

Rezumat la cartea Doctor Faustus de Thomas Mann

Originile naratorului și ale protagonistului în fictivul orașel Kaisersaschern-pe-Saale, numele tatălui farmacist al lui Serenus Zeitblom, Wohlgemut, și descrierea lui Adrian Leverkühn ca un tip german învechit, cu o fizionomie "dintr-o perioadă anterioară Războiului de Treizeci de Ani", evocă Germania post-medievală. În originile lor catolice și luterane, precum și în studiile teologice, ei sunt moștenitori ai Renașterii germane și ai lumii lui Dürer și Bach, dar simpatizează și sunt admirați de "receptivitatea bine dezvoltată a cercurilor evreiești".

Cunoștințele lor muzicale sunt stimulate de Wendell Kretzschmar, un conferențiar și muzicolog germano-american care vizitează Kaisersaschern. După ce studiază împreună, ambii băieți studiază la Halle - Adrian se dedică teologiei; Serenus Zeitblom nu, dar participă la discuțiile cu studenții de teologie - dar Adrian se dedică armoniei muzicale, contrapunctului și polifoniei ca cheie către metafizică și numere mistice, și îl urmează pe Kretzschmar la Leipzig pentru a studia cu el.

Serenus Zeitblom descrie "cu un fior religios" îmbrățișarea lui Adrian cu femeia care i-a dat sifilis (pe care Adrian o numește "Esmeralda" după fluturele care fascinează pe tatăl său), cum și-a introdus numele în cifre muzicale în compozițiile sale și cum medicii care au încercat să-l vindece au fost împiedicați de intervenții misterioase și fatale. Serenus Zeitblom începe să perceapă demonicul pe măsură ce Adrian dezvoltă alte prietenii, mai întâi cu traducătorul Rüdiger Schildknapp, și apoi, după mutarea sa la München, cu tânărul și chipeșul violonist Rudi Schwerdtfeger, Frau Rodde și fiicele sale sortite eșecului, Clarissa și Ines, un numismatist numit Dr. Kranich și doi artiști numiți Leo Zink și Baptist Spengler.

Serenus Zeitblom insistă, totuși, asupra singularității relației sale cu Adrian, deoarece rămâne singura persoană pe care compozitorul o abordează cu pronume familiare. Adrian întâlnește familia Schweigestill la Pfeiffering, într-un sat la o oră de München, care devine ulterior casa și refugiul său permanent. Cu toate că este un oraș fictiv, Thomas Mann și-a bazat Pfeiffering pe adevăratul oraș bavarez Polling.

El locuiește la Palestrina în Italia cu Schildknapp în 1912, iar Serenus Zeitblom îi vizitează. Acolo, Adrian, lucrând la muzica pentru o adaptare de operă a piesei lui Shakespeare "Zadarnicele chinuri ale dragostei", are un lung dialog cu o figură pseudomefistofelică care apare fie obiectiv, fie din propriul său suflet chinuit. În aceste pagini centrale, punctul de sprijin al poveștii, Serenus Zeitblom îi prezintă manuscrisul conversației lui Adrian. Demonul, vorbind în germană arhaică, pretinde că Esmeralda este instrumentul prin care îl prinde pe Adrian și îi oferă douăzeci și patru de ani de viață ca geniu - presupusa perioadă de incubație a sifilisului său - dacă acum renunță la ardoarea iubirii. Dialogul dezvăluie anatomia gândirii lui Leverkühn.

Apoi, Adrian se mută definitiv la Pfeiffering și, în conversațiile cu Serenus Zeitblom, mărturisește o viziune mai întunecată asupra vieții. Apar figuri de tip demonic, cum ar fi Dr. Chaim Breisacher, pentru a doborî idoli ai generației mai în vârstă.

În 1915, Ines Rodde se căsătorește, dar dezvoltă o iubire adulteră pentru Rudi Schwerdtfeger. Adrian începe să experimenteze boli cu vărsături, dureri de cap și migrene, dar produce muzică nouă și mai fină, pregătind terenul pentru marea sa operă, oratoriul "Apocalipsis cum figuris" ('Apocalipsa cu Figuri'). Rudi Schwerdtfeger își face loc în singurătatea lui Adrian, cerând un concert de vioară care să fie ca urmașul uniunii lor platonice.

Până în august 1919, Adrian a finalizat schița pentru Apocalipsă. Există și un nou cerc de prieteni intelectuali, inclusiv expertul în artă Sextus Kridwiss; Chaim Breisacher; filozoful paleozoolog Dr. Egon Unruhe; istoricul literar Georg Vogler; cercetătorul Dr. Holzschuher; și poetul Daniel Zurriohe. În discuțiile lor, ei declară necesitatea renunțării la moliciunea burgheză și pregătirea pentru o eră a asprimii pre-medievale. Adrian îi scrie lui Serenus Zeitblom că colectivismul este adevărata antiteză a culturii burgheze; Serenus Zeitblom observă că esteticul este vestitorul barbariei.

"Apocalipsa" este interpretată în Frankfurt în 1926 sub conducerea lui Otto Klemperer, cu 'Erbe' în rolul naratorului Sfântului Ioan. Serenus Zeitblom descrie lucrarea ca fiind plină de dorință fără speranță, cu râs infernal transpus și transfigurat chiar în tonurile orbitoare ale sferelor și îngerilor.

Adrian, producând concertul pe care Rudi l-a solicitat, încearcă să-și evite contractul și să obțină o soție angajându-l pe Rudi ca mesager al dragostei sale. Ea însă îl preferă pe Rudi și nu pe Adrian. Curând după aceea, Rudi este împușcat mortal într-un tramvai de către Ines din gelozie. Pe măsură ce Adrian începe să planifice al doilea oratoriu, "Lamentarea Doctorului Faustus", în 1928, copilul surorii sale, Nepomuk, este trimis să locuiască cu el. Băiatul, care se numește "Echo", este iubit de toți.

Pe măsură ce lucrarea de dimensiuni gigantice se dezvoltă în mintea lui Adrian, copilul se îmbolnăvește și moare, iar Adrian, în disperare, crede că privindu-l cu dragoste, încălcându-și contractul, l-a ucis cu influențe otrăvitoare și infernale.

Partitura pentru "Lamentarea" este finalizată în 1930, iar Adrian își cheamă prietenii și oaspeții, și în loc să cânte muzica, relatează povestea contractului său infernal și coboară în boala cerebrală care durează până la moartea sa zece ani mai târziu.

Serenus Zeitblom îl vizitează ocazional și supraviețuiește pentru a asista la prăbușirea "triumfurilor sălbatice" ale Germaniei, spunând povestea prietenului său.