Rezumat la cartea Divina Comedie de Dante Alighieri

Rezumat la cartea Divina Comedie de Dante Alighieri în care este vorba despre un pelerinaj spiritual și o explorare a păcatului, a ispășirii și a mântuirii. În Divina Comedie, Dante Alighieri își conduce cititorii într-un pelerinaj spiritual prin tărâmurile infernului, purgatoriului și paradisului. Călătoria lui Dante este o explorare a păcatului, a ispășirii și a mântuirii. În Infern, Dante vede suferințele păcătoșilor, care sunt pedepsiți în funcție de păcatele lor. Cele nouă cercuri ale iadului simbolizează diferite tipuri de păcate, de la incontinență la violență și trădare. În Purgatoriu, sufletele celor care au murit în păcat sunt purificate de păcatele lor. Cele șapte terase ale purgatoriului simbolizează cele șapte păcate capitale. În Paradis, Dante vede frumusețea și perfecțiunea cerului. Cele nouă sfere ale paradisului simbolizează cele patru virtuți cardinale și cele trei virtuți teologice.

Divina Comedie este o operă complexă și profundă care a avut o influență majoră asupra literaturii și filosofiei occidentale. Este o poveste despre speranță și mântuire, o călătorie spirituală care poate fi citită și interpretată în multe feluri diferite.

Citește și
Rezumat Infernul de Dante Alighieri
Rezumat Purgatoriul de Dante Alighieri
Rezumat Paradisul de Dante Alighieri



Rezumat la cartea Divina Comedie de Dante Alighieri


În acest poem epic în trei părți, Dante Alighieri îi duce pe cititorii săi într-un pelerinaj spre Paradis prin călătoriile sale mai întâi prin Infern și apoi prin Purgatoriu. Este o călătorie spirituală care expune relele păcatelor prin narațiunea la persoana întâi a personajului principal, Dante Peregrinul. Titlul, Divina Comedie, nu este o implicație că poemul este de natură umoristică. Dimpotrivă, poemul este o „comedie” în sensul că este de tipul clasic care a existat în parteneriat cu tragedia. Tragediile tradiționale aveau intrigile care începeau cu un eveniment optimist sau pozitiv, dar se terminau în tristețe, moarte sau o existență amară. Comedia, considerată un gen de bază, curgea în direcția opusă, cu tragedie ori cel puțin cu fericirea ajungând la o culme fericită sau optimistă.

Călătoria Peregrinului prin tărâmurile morților durează din seara Vinerii Patimilor până la miercuri după Paștele din anul 1300. Poetul roman Virgiliu este ghidul Peregrinului prin Infern și Purgatoriu. Beatrice, care reprezintă idealul lui Dante de femeie, conduce trecerea prin Paradis. Având în vedere semnificația sa religioasă, nu este surprinzător faptul că Divina Comedie este structurată ca o trinitate. Cele trei secțiuni menționate mai sus, în termeni literari, se numesc cantiche (părți) și totalizează 14.233 de rânduri. Fiecare parte este formată din treizeci și trei de cânturi, dăruind din nou semnificație numărului „trei”. Poemul are o introducere, care este considerată parte a primei părți, oferind astfel lucrării un total de o sută de cânturi.

Secțiunea de deschidere a poemului Infernul, îl găsește pe Dante pierdut în păcat simbolizat ca o pădure întunecată. El este atacat de un leu, un leopard și o lupoaică și nu poate găsi o cale de ieșire spre siguranță sau, în contextul religios al poemului, mântuire. Această situație este reprezentată de un munte care acoperă soarele. El este salvat în cele din urmă de Virgiliu, care îi ghidează prin lumea de dedesubt. Fiecare păcat din Infern are o pedeapsă care simbolizează, chiar ironic, dreptatea. De exemplu, clarvăzătorii sau ghicitorii păcătoși sunt destinați să meargă cu capetele întoarse la spate pentru a nu mai putea face ceea ce au făcut în viață: adică să vadă ce urmează. Cele trei animale care îl atacă pe Dante simbolizează păcatele de a fi autosuficient, violent și malefic. Infernul este structurat ca nouă cercuri în care sunt clasificați păcătoșii. Cei care suferă de incontinență sau lipsă de reținere cad în cercurile de la unul până la cinci. Mândria sau violența alcătuiesc cercurile șase și șapte. Frauda și malițiozitatea sunt păcatele legate de cercurile opt și nouă. Fiecare cerc simbolizează o răutate tot mai profundă, terminându-se în miezul pământului, tărâmul lui Satan. Pedepsele pentru păcatele fiecărui cerc variază.

După ce a supraviețuit călătoriei prin Iad, Virgiliu îl conduce pe Dante în Purgatoriu, un munte de cealaltă parte a lumii care a fost format la crearea Infernului. Muntele are șapte terase reprezentând cele șapte păcate capitale. În tărâmul Purgatoriului, păcatele sunt clasificate mai mult pe baza motivelor decât pe acțiuni. Din punct de vedere teologic, există o bază creștină, deși Dante nu se bazează exclusiv pe Biblie. Dragostea este o temă semnificativă în Divina Comedie. Dragostea devine păcătoasă atunci când este determinată de mândrie, invidie sau mânie. De asemenea, este păcătos când este leneș sau slab, sau prea puternic prin poftă, lăcomie sau avarie. O regiune suplimentară a Purgatoriului este Ante-Purgatoriul, casa celor excomunicați din biserică și a celor care au murit și care ar fi putut fi pocăiți dar nu au primit ritualul. Purgatoriul este o alegorie pentru viața creștină. Sufletele sunt escortate acolo de îngeri cu speranța că ar putea obține har divin. Structura Purgatoriului dintr-o perspectivă științifică arată cunoștințele medievale ale Pământului ca sferă.

În ultima etapă a pelerinajului său, Beatrice îl însoțește pe Dante prin Paradis, adică Raiul. Ea îl ghidează prin cele nouă sfere cerești ale Raiului. În timp ce Infernul și Purgatoriul s-au bazat pe clasificările păcatelor, Paradisul este structurat în jurul celor patru virtuți cardinale și ale celor trei virtuți teologice. Cele șapte sfere inițiale ale Paradisului se ocupă de virtuțile cardinale ale prudenței, forței, justiției și moderației și sunt locurile în care se găsesc cei care le întrupează. Sfera a opta îi conține pe cei care au atins credința, speranța și dragostea, considerate virtuțile teologice și reprezentând atingerea perfecțiunii umane. Cea de-a noua sferă a Paradisului este locul îngerilor, ființelor niciodată atinse de păcat. Un nivel final, care aduce în sine un total de zece, este sfera celestă, unde se află esența lui Dumnezeu. Paradisul este de o natură mai spirituală decât celelalte două regiuni ale Divinei Comedii. Dante interacționează cu mai mulți sfinți acolo, inclusiv cu Toma de Aquino și cu sfinții Petru și Ioan. La sfârșitul textului, Dante are o epifanie, care, deși nu poate explica totul pe deplin, îi dezvăluie misterul lui Hristos și se simte ca unul cu Dumnezeu.