Rezumat lung Prințul fericit de Oscar Wilde
Rezumat lung la povestea "Prințul fericit" a scriitorului irlandez Oscar Wilde care a publicat-o în 1888 în volumul Prințul fericit și alte povestiri. Rezumat lung la povestirea "Prințul fericit" în care este vorba despre o rândunică care zbura spre țările calde dar se oprește să se odihnească pe picioarele statui numită Prințul fericit. Acesta o roagă pe rândunică să mai stea câteva zile ca să ajute niște oameni săraci din cetatea peste care veghea.
Vezi si rezumatul scurt la Printul fericit
Rezumat lung Prințul fericit de Oscar Wilde
În această lectură, deosebit de tristă este vorba despre o rândunică care, în zborul spre țările calde, spre Egipt, a ajuns în oraș și s-a așezat să se odihnească la picioarele Prințului Fericit. Acesta era o statuie poleită cu aur, care stătea pe o columnă înaltă, privind peste cetate. Ochii lui erau din safire luminoase, iar la mânerul spadei avea un rubin de culoarea sângelui. Oamenii admirau cu plăcere statuia.
Obosită de atâta zburat, când să își vâră capul sub aripă, rândunica a observat că statuia plângea. Înduioșată, ea început un dialog cu Prințul. Acesta îi povesti rândunicii că a trăit fericit într-un palat în care nu exista durere. După moartea sa, era foarte trist pentru că, fiind suit pe un soclu, putea să vadă toată hidoșenia și amărăciunea cetății în care a trăit. De acolo, de sus, vedea o casă săracă în care o femeie, stând la masă cu mîinile aspre și roșii, broda rochia uneia dintre însoțitoarele reginei, în timp ce, în celălalt colț al camerei, băiețelul ei stătea bolnav de friguri. Copilul tânjea după portocale, iar mama lui nu îi putea oferi decât apă.
Indurerat, Prințul Fericit a rugat-o pe rândunică să mai întârzie o noapte, ca să îi ducă copilului bolnav rubinul de pe mânerul spadei sale. Fără să țină seama că prietenele sale zburau deja deasupra florilor de lotus de pe Nil și trecând peste frica de oameni, rândunica rămăsese să îndeplinească solia, așa că zbură la căsuța cea sărmană și puse bobul mare de rubin pe masă, lângă degetarul femeii care dormea obosită. Se întoarse la Prințul Fericit și îi povesti tot ce făcuse.
Apoi, Prințul Fericit insistă să mai rămână o noapte pentru a-i duce unul din ochii săi de safir unui student flămând și înfrigurat, ca acesta să poată termina lucrarea pe care o scria pentru directorul teatrului. Smulgându-i un ochi de safir, rândunica intră prin acoperișul spart al mansardei unde locuia studentul și puse safirul într-un pahar cu micșunele veștede, apoi se întoarse pe umărul Prințului.
Văzând o fetiță care vindea chibrituri în noroi ca să câștige bani, spre a nu fi pedepsită de tatăl ei, Prințul Fericit a rugat-o din nou pe rândunică să mai întârzie o noapte, pentru a-i duce fetiței celălalt ochi de safir. Rândunica se învoi și, trecând pe lângă fetiță ca o săgeată, îi lăsă nestemata în palmă, făcând-o fericită.
Înduioșată de soarta Prințului orb, rândunica s-a hotărât să rămână cu el, istorisindu-i despre greutățile celor săraci din cetate. Atunci Prințul o rugă să ia de pe el foițele de aur cu care era poleit și să le ducă săracilor lui, făcându-i voioși căci aveau pâine.
Se așternu zăpada și veni gerul și rândunicii ii era tot mai frig, dar nu o lăsă inima să îl părăsească pe Prinț, căci îl iubea foarte mult.. Adunându-și puterile, se mai așeză încă o dată pe umărul Prințului, îl sărută pe buze și căzu moartă la picioarele lui. În aceeași clipă, se auzi un troznet ciudat înăuntrul statuii, căci crăpase inima de plumb a acestuia din cauza gerului.
Fără nestematele cu care fusese împodobit, primarul orașului și consilierii săi au văzut statuia Prințului Fericit jerpelită, ca a unui cerșetor și s-au hotărât să o topească. Pentru că inima de plumb crăpată nu se topea în furnal, topitorii au aruncat-o pe un morman de gunoaie, unde zăcea moartă și rândunica.
Un înger le luă de unde au fost aruncate și le duse lui Dumnezeu, pentru ca rândunica să cânte de-a pururi în gradina Paradisului, iar Prințul Fericit să proslăvească în Cetatea de aur.
Vezi si rezumatul scurt la Printul fericit
Rezumat lung Prințul fericit de Oscar Wilde
În această lectură, deosebit de tristă este vorba despre o rândunică care, în zborul spre țările calde, spre Egipt, a ajuns în oraș și s-a așezat să se odihnească la picioarele Prințului Fericit. Acesta era o statuie poleită cu aur, care stătea pe o columnă înaltă, privind peste cetate. Ochii lui erau din safire luminoase, iar la mânerul spadei avea un rubin de culoarea sângelui. Oamenii admirau cu plăcere statuia.
Obosită de atâta zburat, când să își vâră capul sub aripă, rândunica a observat că statuia plângea. Înduioșată, ea început un dialog cu Prințul. Acesta îi povesti rândunicii că a trăit fericit într-un palat în care nu exista durere. După moartea sa, era foarte trist pentru că, fiind suit pe un soclu, putea să vadă toată hidoșenia și amărăciunea cetății în care a trăit. De acolo, de sus, vedea o casă săracă în care o femeie, stând la masă cu mîinile aspre și roșii, broda rochia uneia dintre însoțitoarele reginei, în timp ce, în celălalt colț al camerei, băiețelul ei stătea bolnav de friguri. Copilul tânjea după portocale, iar mama lui nu îi putea oferi decât apă.
Indurerat, Prințul Fericit a rugat-o pe rândunică să mai întârzie o noapte, ca să îi ducă copilului bolnav rubinul de pe mânerul spadei sale. Fără să țină seama că prietenele sale zburau deja deasupra florilor de lotus de pe Nil și trecând peste frica de oameni, rândunica rămăsese să îndeplinească solia, așa că zbură la căsuța cea sărmană și puse bobul mare de rubin pe masă, lângă degetarul femeii care dormea obosită. Se întoarse la Prințul Fericit și îi povesti tot ce făcuse.
Apoi, Prințul Fericit insistă să mai rămână o noapte pentru a-i duce unul din ochii săi de safir unui student flămând și înfrigurat, ca acesta să poată termina lucrarea pe care o scria pentru directorul teatrului. Smulgându-i un ochi de safir, rândunica intră prin acoperișul spart al mansardei unde locuia studentul și puse safirul într-un pahar cu micșunele veștede, apoi se întoarse pe umărul Prințului.
Văzând o fetiță care vindea chibrituri în noroi ca să câștige bani, spre a nu fi pedepsită de tatăl ei, Prințul Fericit a rugat-o din nou pe rândunică să mai întârzie o noapte, pentru a-i duce fetiței celălalt ochi de safir. Rândunica se învoi și, trecând pe lângă fetiță ca o săgeată, îi lăsă nestemata în palmă, făcând-o fericită.
Înduioșată de soarta Prințului orb, rândunica s-a hotărât să rămână cu el, istorisindu-i despre greutățile celor săraci din cetate. Atunci Prințul o rugă să ia de pe el foițele de aur cu care era poleit și să le ducă săracilor lui, făcându-i voioși căci aveau pâine.
Se așternu zăpada și veni gerul și rândunicii ii era tot mai frig, dar nu o lăsă inima să îl părăsească pe Prinț, căci îl iubea foarte mult.. Adunându-și puterile, se mai așeză încă o dată pe umărul Prințului, îl sărută pe buze și căzu moartă la picioarele lui. În aceeași clipă, se auzi un troznet ciudat înăuntrul statuii, căci crăpase inima de plumb a acestuia din cauza gerului.
Fără nestematele cu care fusese împodobit, primarul orașului și consilierii săi au văzut statuia Prințului Fericit jerpelită, ca a unui cerșetor și s-au hotărât să o topească. Pentru că inima de plumb crăpată nu se topea în furnal, topitorii au aruncat-o pe un morman de gunoaie, unde zăcea moartă și rândunica.
Un înger le luă de unde au fost aruncate și le duse lui Dumnezeu, pentru ca rândunica să cânte de-a pururi în gradina Paradisului, iar Prințul Fericit să proslăvească în Cetatea de aur.
Post a Comment