Pastel de George Cosbuc - demonstrație pastel
Comentariu scurt prin care se demonstrează că poezia cu titlul "Pastel" a poetului român George Coșbuc este un pastel, specie a genului liric. Prin acest comentariu se demonstrează că poezia "Pastel" este un pastel deoarece prezinta descrierea unui colt din natura in care poetul isi exprima direct sentimentele prin intermediul figurilor de stil si imaginilor artistice. Citește mai jos poezia Pastel scrisă de George Coșbuc.
Pastel de George Cosbuc - demonstrație pastel
In opinia mea opera Pastel de George Cosbuc este un pastel deoarece prezinta descrierea unui colt din natura in care poetul isi exprima direct sentimentele prin intermediul figurilor de stil si imaginilor artistice: Prin visini vantul in gradina/Catand culcus mai bate abia. Titlul este sugestiv indicand denumirea speciei liricii peisagistice.
In al doilea rand, poetul isi exprima sentimente de pace si armonie, creand cu ajutorul personificarii: Din ochi clipeste incet cicoarea /Si-adoarme apoi si ea; starea de liniste redata de contemplarea naturii cu puternice reverberatii in sensibilitatea eu-lui liric.
In al treilea rand pastelul este prezentat ca un tablou static intregind starea de liniste ce a cuprins intreaga natura in momentul inserarii. Verbele la prezent au rolul de a transmite ideea eternizarii naturii surprinse in acest pastel. Exemple: bate, adoarme, face.
Personificarea: Ea-mbraca haine-ntunecate; precum si epitetul personificator "tacuta" au rolul de a crea o atmosfera plina de mister.
In concluzie toate aceste argumente dovedesc faptul ca poezia este un pastel, specie a genului liric.
Citește mai jos poezia Pastel scrisă de George Coșbuc
Prin vişini vântul în grădină
Cătând culcuş mai bate-abia
Din aripi, şi-n curând s-alină,
Iar roşul mac închide floarea,
Din ochi clipeşte-ncet cicoarea
Şi-adoarme-apoi şi ea.
Eu cred c-a obosit pădurea,
Căci ziua-ntreag-a tot cântat
Şi tace-acum gândind aiurea.
Sub dealuri amurgeşte zarea,
Se-ntunecă prin văi cărarea
Şi-i umbră peste sat.
Peste culmi încet amurgul moare
Şi-ntors cu faţa cătr-apus
Dă semne nopţii din ponoare.
Ea-mbracă haine-ntunecate
Şi liniştit din aripi bate
Plutind tăcută-n sus.
Tăciunii-n vatră dau lumină;
Pe drumul de drumeţi sărac
Mai vezi fugind câte-o vecină
Să ceară cu-mprumut jaratec;
Grăbit, dă roate, singuratec,
Tăcutul liliac.
Şi tot mai noapte-apoi se face,
Păduri şi ape-adorm acum;
Dun cer scoboar-adânca pace.
Ici-colo vrun zăvor mai sună –
Începe-a se zări de lună
Şi-i linişte pe drum.
Copiii dorm, visându-şi jocul.
Mai toarce mama. În curând,
Pe vatră ea-nvăleşte focul,
Încuie uşile la tindă,
Se culc-apoi. Iar cariu-n grindă
S-aude-acum rozând.
Pastel de George Cosbuc - demonstrație pastel
In opinia mea opera Pastel de George Cosbuc este un pastel deoarece prezinta descrierea unui colt din natura in care poetul isi exprima direct sentimentele prin intermediul figurilor de stil si imaginilor artistice: Prin visini vantul in gradina/Catand culcus mai bate abia. Titlul este sugestiv indicand denumirea speciei liricii peisagistice.
In al doilea rand, poetul isi exprima sentimente de pace si armonie, creand cu ajutorul personificarii: Din ochi clipeste incet cicoarea /Si-adoarme apoi si ea; starea de liniste redata de contemplarea naturii cu puternice reverberatii in sensibilitatea eu-lui liric.
In al treilea rand pastelul este prezentat ca un tablou static intregind starea de liniste ce a cuprins intreaga natura in momentul inserarii. Verbele la prezent au rolul de a transmite ideea eternizarii naturii surprinse in acest pastel. Exemple: bate, adoarme, face.
Personificarea: Ea-mbraca haine-ntunecate; precum si epitetul personificator "tacuta" au rolul de a crea o atmosfera plina de mister.
In concluzie toate aceste argumente dovedesc faptul ca poezia este un pastel, specie a genului liric.
Citește mai jos poezia Pastel scrisă de George Coșbuc
Prin vişini vântul în grădină
Cătând culcuş mai bate-abia
Din aripi, şi-n curând s-alină,
Iar roşul mac închide floarea,
Din ochi clipeşte-ncet cicoarea
Şi-adoarme-apoi şi ea.
Eu cred c-a obosit pădurea,
Căci ziua-ntreag-a tot cântat
Şi tace-acum gândind aiurea.
Sub dealuri amurgeşte zarea,
Se-ntunecă prin văi cărarea
Şi-i umbră peste sat.
Peste culmi încet amurgul moare
Şi-ntors cu faţa cătr-apus
Dă semne nopţii din ponoare.
Ea-mbracă haine-ntunecate
Şi liniştit din aripi bate
Plutind tăcută-n sus.
Tăciunii-n vatră dau lumină;
Pe drumul de drumeţi sărac
Mai vezi fugind câte-o vecină
Să ceară cu-mprumut jaratec;
Grăbit, dă roate, singuratec,
Tăcutul liliac.
Şi tot mai noapte-apoi se face,
Păduri şi ape-adorm acum;
Dun cer scoboar-adânca pace.
Ici-colo vrun zăvor mai sună –
Începe-a se zări de lună
Şi-i linişte pe drum.
Copiii dorm, visându-şi jocul.
Mai toarce mama. În curând,
Pe vatră ea-nvăleşte focul,
Încuie uşile la tindă,
Se culc-apoi. Iar cariu-n grindă
S-aude-acum rozând.
Post a Comment