Balta de Vasile Alecsandri - demonstrație pastel

Un scurt comentariu prin care se demonstrează că poezia "Balta" scrisă de poetul român Vasile Alecsandri, este un pastel. Se demonstrează că poezia "Balta" reprezintă un pastel, deoarece descrie imaginea statică a unei bălţi la răsăritul soarelui din plen apropiat, un tablou de umbră şi lumină plin de optimism. Citește mai jos poezia Balta a poetului Vasile Alecsandri.






Balta de Vasile Alecsandri - demonstrație pastel
        Consider că textul propus reprezintă un pastel, deoarece descrie imaginea statică a unei bălţi la răsăritul soarelui din plen apropiat, un tablou de umbră şi lumină plin de optimism.
   În text, ca in orice pastel, sunt prezentate imagini vizuale: balta liniştită, învăluită în aburi; este o imagine neclară de umbre amestecate cu lumină, iar roşul cerului matinal e ca o victorie a luminii solare asupra întunericului: stuful, nuferii şi trestiile sunt elemente specifice ale unui peisaj lacustru. Imaginile auditive sugerează tumultul vieţiii: ciripitul vrăbiilor, cântecul asuezitor al păsărilor, fâlfâitul aripilor unui cârd de raţe care îşi iau zborul; teama vieţuitoarelor la apariţia omului este sugerată prin imagini dinamice şi auditive: raţele se ascund, şerpii se ăncolăcesc sub tulpina nuferilor, „ nagâţii ţipă”, lişiţele dau ăn fund.” Figurile de stil conferă expresivitate tabloului: comparaţia din prima strofă evidenţiază calitatea de astru tutelar al soarelui; prin enumeraţie se conturează peisajul; personificarea luntrii ce răspândeşte „fiori de moarte” sugerează spaima faşă de vânător a vieţuitoarelor; personificarea bâtlanului care linişteşte lumea bălţii printr-o observaţie cu tâlc etc.
         În concluzie, acest text care exprimă încrederea în viaţă, bucurie a contemplării reprezintă un pastel.





Citește poezia Balta a poetului Vasile Alecsandri
Aerul e viu și proaspăt!... el trezește și învie
Peptul, inima și ochii peste carii lin adie.
Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios,
Așteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos.

Ceru-n zare se rotește; mii de vrăbii deșteptate
Ciripesc și se alungă pe girezi netrierate.
Balta vesel clocotește de-un concert asurzitor,
Și din ochiuri se înalță cârd de rațe ca un nor.

Pintre stuhul ce se mișcă iată-o luntre vânătoare!
Șerpii lungi se-ncolăcează sub a nufărilor floare;
Rațele prin moșunoaie după trestii se ascund,
Și pe sus nagâții țipă, lișițele dau în fund.

Răspândind fiori de moarte, luntrea cea de arme plină
Când la umbră se dosește, când s-arată la lumină;
Iar pe mal în liniștire, un bătlan, pășind încet,
Zice: „Nu-i peirea lumei... vânătorul e poet!”