Header Ads

Rezumat scurt "Faust" de Goethe

Rezumat scurt pe acte al cartii "Faust" scrisă de poetul și omul de știință german Johann Wolfgang von Goethe. Cartea a fost scrisă timp de mai mulți ani si cuprinde notițe, schițe si comentarii concepute de autor. Rezumat care cuprinde un rezumat scurt al fiecarui act in parte al dramei "Faust".

În total drama Faust cuprinde:

"Urfaust", (forma veche) scrisă între 1772 și 1775;
"Faust. Ein Fragment", (Faust, un fragment), scris în 1790
"Faust. Eine Tragödie" ("Faust I"), publicat în 1808
"Faust. Der Tragödie zweiter Teil" ("Faust II") publicat în 1832

Sinteza îndelungatei experiențe de viață și evoluție artistică al lui Goethe își găsește expresia în drama Faust, operă căreia Goethe i-a consacrat ani îndelungați de strădanie, până să ajungă la forma definitivă, atinsă cu puțin înainte de a se stinge din viață. Adevărat poem universal, Faust este o creație care însumează căutări și concluzi cruciale în istoria omenirii.







Faust de Goethe – rezumat

Actul I – Singur, în cabinetul său de lucru, doctorul Faust îşi recunoaşte înfrângerea la sfârşitul unei vieţi în care munca intensă în domeniul ştiinţei i-a impus renunţarea la toate bucuriile şi plăcerile omeneşti. Cupa cu otravă i se opreşte lângă buze, când, de afară răzbate până la el un cântec vesel ce slăveşte natura şi dragostea. Nefericitul Faust blestemă, invocându-l pe Spiritul Pământului. Acesta apare sub înfăţişarea unui senior ce se pune în slujba lui, gata să-i împlinească orice dorinţă. Imaginea unei minunate fete pe care Mefisto i-o arată pentru o clipă, frânge ultimele forţe de rezistenţă ale lui Faust. Pactul între cei doi e semnat cu sânge. Mefisto îi va dărui lui Faust tinereţe şi frumuseţe, luându-i în schimb sufletul. La un semn al lui Satan, bătrânul Faust se transformă într-un chipeş cavaler în floarea vârstei.

Actul II – În mijlocul unei mulţimi vesele şi gălăgioase care petrece, tânărul ofiţer Valentin stă retras suferind la gândul că, nevoit să plece la război, o va lăsa singură pe sora lui, Margareta. Valentin imploră cerul s-o ocrotească. Tânărul student Wagner începe un cântec vesel de pahar care este întrerupt brutal de Mefisto. Acesta îi uimeşte pe toţi făcând să curgă în pahare vin venit de nu se ştie unde, antrenându-i pe toţi într-un cântec în care preaslăveşte puterea aurului. Contrariat şi revoltat de purtarea lui Mefisto, Valentin îl provoacă la duel, dar sabia îi cade sfărâmată. Speriaţi, oamenii se retrag, iar soldaţii îndreaptă spre necunoscut mânerul sabiei cu semnul crucii. Satan este nevoit să dea înapoi. După acest incident petrecerea reîncepe. Apare Margareta. Faust îi iese în cale şi se oferă să o însoţească până acasă. Tânăra refuză cu modestie, dar ferm.
În grădina Margaretei, tânărul Siebel vine cu un buchet de flori pe care-l lasă pe o bancă, semn al curatei sale iubiri. După plecarea sa, în grădină pătrund Faust şi Mefisto. Impresionat de atmosfera de linişte şi pace a aceştui lăcaş, Faust încearcă o puternică emoţie. Mefisto aşează o casetă cu bijuterii alături de florile lui Siebel, după care cei doi se ascund în spatele unor boschete. Soseşte Margareta tulburată de imaginea frumosului cavaler necunoscut căruia îi refuzase braţul. Aşezându-se la roata de tors, ea cântă vechea Baladă a regelui din Thule, cel rămas până la moarte credincios iubirii sale. Deodată zăreşte caseta pe care nu se poate stăpâni să n-o deschidă. Împodobită cu bijuteriile minunate, Margaretei i se pare ca seamănă cu o fiică de rege. Faust şi Mefisto se apropie. O vecină mai vârstnică, Martha, extaziată în faţa unor asemenea bogăţii este discret îndepărtată de către Mefisto care se preface că o curtează. Rămaşi singuri, Faust şi Margareta sfârşesc prin a se îndrăgosti unul de celălalt. Odată cu căderea noptii Faust vrea să plece, dar, reţinut de Mefisto, ascultă glasul Margaretei care de la fereastra camerei îşi cântă dragostea stelelor chemându-şi iubitul. Faust răspunde la chemarea ei şi cei doi se pierd într-o îmbrăţişare pătimaşă. Cu un zâmbet sarcastic Mefisto îşi admiră victoria.

Actul III – Părăsită de Faust, Margareta se refugiază în biserică. Dar chiar şi în sfântul lăcaş, glasul lui Mefisto se face auzit, învinovăţind-o. Valentin se înapoiază acasă odată cu toti soldaţii, cântând gloria obţinută în bătălii. La întrebările lui, puse în pripă, Siebel răspunde evaziv. Valentin aleargă spre casă, cuprins de bănuieli. Pradă mustrărilor de conştiinţă pentru fapta săvârşita, Faust nu are curajul să bată la poarta iubitei. Mefisto, care îl însoţeşte ca o umbră, cântă o serenadă, dar la fereastra ce se deschide nu apare Margareta, ci Valentin care vrea sa spele în sânge dezonoarea surorii sale. În duelul cu Faust, Valentin este rănit mortal de spada lui Mefisto şi, înainte de a-şi da sufletul, îşi blestemă sora.

Actul IV –  „Noaptea Valpurgiei. Vrând să-l facă să uite dragostea Margaretei, Mefisto l-a dus pe Faust în împăraţia sa unde, într-un dans fantastic, i se perindă prin faţă cele mai frumoase femei. Faust nici nu le vede. Gândurile sale sunt tot la blânda şi curata Margareta. El îi cere lui Mefisto să îl ducă la ea, pentru a o salva

Actul V – Faust şi Mefisto pătrund în celula în care a fost întemniţată Margareta, cu minţile rătăcite, după ce şi-a ucis copilul. Fericită la auzul glasului iubitului ei, Margareta se retrage îngrozită la vederea lui Mefisto, refuzând categoric sa părăsească celula. Cu ultimele puteri ea cheamă îngerii să-i salveze sufletul chinuit. Sufletul Margaretei se înalţă la cer. EPILOG: Tot ce este vremelnic e numai simbol, ce este chip indoielnic aici s-a implinit, nespusul deplinul izbandei, etern femininul ne inalţă in tărie.




Niciun comentariu