Amintiri din copilărie - Fișă de lectură

Fișă de lectură pentru clasa a XI-a la liceu, pentru povestirea "Amintiri din copilărie" a scriitoului roman Ion Creangă. Fisa de lectura conține Geneza operei "Amintiri din copilărie", Sistemul de personaje, Rezumat pentru toate 4 părțile, Afirmaţii critice si Selectări din operă.

Butnari Nicolae, clasa a XI-a „D”

Amintiri din copilărie

de Ion Creangă

1.       Geneza operei

Amintiri din copilărie este una dintre principalele lucrări ale scriitorului român Ion Creangă, ea aparține genului memorialistic, conținînd unele dintre cele mai caracteristice exemple de narațiune la persoana întâi din literatura română, fiind considerată de critici capodopera lui Creangă. Opera a fost scrisă de-a lungul mai multor ani, între 1881 şi 1888, structurată în capitole separate. Unele părți din ea au fost citite în fața cenaclului literar Junimea din Iași. Trei dintre cele patru secțiuni au fost publicate în timpul vieții lui Creangă de revista “Convorbiri Literare”, ultima parte rămânând neterminată după moartea scriitorului.

2.      Sistemul de personaje

Nică - personaj principal.

Caractereizare directă de către autor: “prizărit, ruşinos şi fricos şi de umbra mea”. În fragmentul dat se determină starea lui emoţională la acea perioadă şi desigur vîrsta specifică a copilului care trăieşte acestă perioade de trecere, dar se mai observă că Nică nu este prea comunicabil, deoarece pasajul este selectat din timpul venirii sale la şcoală pentru prima dată.

Caracterizarea indirectă dedusă de acţiunile sale. Ca exemplu poate servi etapa în care s-a dus Nică la furat cireşe. În perioada acestui eveniment ies la iveală principiile de gîndire şi capacitatea de analiză şi luarea corectă a hotărîrilor în această situaţia, astfel personajul se învaţă din propriile greşeli, făcîndu-şi unele impresii despre furt.

Personajul	Tipologia personajelor	Personajul	Tipologia personajelor
părintele Ioan		bădița Vasile
Smărăndița popii		Ion Mogorogea
moș Fotea		Goian
Nic-a lui Costache		moș Chiorpec
Toader a Catincăi		mătușa Mărioara
Gâtlan		moș Vasile
Zaharia		Vasile-Aniței
popa Oșlobanu		doi plăieși din Pipirig
bunica Nastasia		Dumitru(fratele mamei)
Ciubuc Clopotarul		Irinuca
Alecu Baloș		Vasile Roibu
David Creangă		Petre Todosiicăi
Grigore a lui Petre Lucăi		Simeon Fosa
Ștefan a Petrei		Vasile Țandură
vătămanul		Vasile Bordeianu
Bodrângă		popa Buligă
Mirăuță		crâșmărița
Luca Moșneagu		mama Smaranda
mătușa Măriuca		paznicul
sora Cătălina		Nică Oșlobanu
Pavel ciubotarul		părintele Duhu
mătușa Anghilița lui moș Chiriac		mama lui bădița Vasile
vornicul Nic-a Petricăi		câțiva nespălați de mazili

3.      Rezumat

·         Partea I

Se deschide cu evocarea universului mirific al Humuleştilor. "sat mare şi vesel împărţit în trei părţi, (...) sat vechi răzâşesc, întemeiat în toată puterea cuvântului, cu gospodari tot unul şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mândre care ştiau învârti şi hora, dar şi suveica." Şcoala ridicată "prin osârdia" preotului loan Humulescu adunase o mulţime de băieţi şi fete, printre care se afla şi Nică, "un băiat prizărit, ruşinos şi fricos şi de umbra sa". Copiii nu înţeleg rostul învăţăturii, sunt îndărătnici şi de aceea părintele loan, "om vrednic şi cu bunătate" le aduce ca "dar de şcoală nouă", pentru a-i sili spre învăţătură, "calul bălan" şi pe "Sf. Nicolai". Filele ceaslovului fiind "cam unse, (răgeau muştele şi bondarii la ele(...) câtezece-douăzeci de suflete prăpădeam.deodată", aşa că, văzând părintele foile însângerate,"ne pofti pe fiecare la Bălan şi ne mângâia cu sfântul ierarh Nicolai pentru durerile cuvioaselor muşte şi a cuvioşilor bondari".

Bădiţa Vasile, învăţătorul, a fost "prins la oaste" şi în zadar umbla părintele Ioan să găsească alt dascăl, dar unul ca "bădiţa Vasile, cuminte, harnic şi ruşinos ca o fală mare" n-a mai aliat. Pentru a urma şcoala, Nică este împins de mama sa, Smaranda, care "era în stare să toarcă în furcă şi să învăţ mai departe", de şi Ştefan a Petrii era de părere că"dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi (...), n-ar mai ave cine să ne tragă ciubotele." Bunicul dinspre mamă, David Creangă, îi duce pe Nică şi pe Dumitru la şcoala lui Alecu Baloş din Broşteni; acum suferă copilul prima ruptură de vatra satului. Călătoria a avut loc într-o dimineaţă de iarnă, în care "era un pui de ger de crâpau lemnele" şi-l transporta pe Nică într-o lume complet nouă. necunoscuta, căreia copilul nu i se adaptează deloc, având loc o scrie de întâmplări inedite: căderea în Ozana; tăierea pletelor; locuirea în gazdă, la Irinuca, unde se umple de râie; dărâmarea bordeiului Irinucăi; fuga înapoi acasă cu pluta pe Bistriţa.

·         Partea a II-a

Începe sentimental, cu un lirism nostalgic: "Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când măgândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt de crăpau mâţele jucându-se cu ei, (...) parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie (...) Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic, şi copilăros ca vântul în turbarea sa". Aducerile aminte reînvie chipul mamei sale care, cu adevărat că "ştia a face multe şi mari minunăţii", despre întâmplările copilăriei: "Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singura e veselă şi nevinovată".

Sunt întâmplări celebre şi de referinţă pentru copilăria lui Nică a lui Ştefan Apetrei: la cireşe, pupăza din tei, la scăldat. Finalul acestui capitol este memorabil prin celebra autoironie: "Ia, am fost şi eu în lumea asta un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşti, care nici frumos până la 20 de ani, nici cu minte pânăla 30 şi nici bogat până la 40 nu m-am făcut. Dar şi sărac, ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca de când sunt, niciodată n-am fost".

·         Partea a III-a

Începe cu un monolog dialogat al autorului, cu propriul său cuget încărcat de aceeaşi autoironie: "Nu mi-ar fi ciudă încaltea când ai fi şi tu ceva şi de la miri, unde îmi zicecugetul meu", prilej cu care Creangă descrie satul Humuleşti şi împrejurimile acestuia, făcând referiri şi la istoria acestor locuri, cu domnitorii şi milropoliţii ce "s-au rânduit la scaunul Moldovei" şi care "au trebuit să treacă măcar o dată prin Humuleşti".

Nică este acum adolescent, urmează cursurile Şcolii Domneşti din Târgu Neamţului, apoi pecele de la Şcoala de Catiheţi din Fălticeni. Desprinderea de sat se realizează pentru o perioadă mai lungă, urmărind procesul formării lui Nică, raporturile lui cu viaţa socială, cu colegii de şcoală, între care vărul său, Ion Mogorogca, Gâtlan, Trăsnea, Oşlobanul, împreună cu care stătea în gazdă la Pavel Ciubotarul, unde îşi aduceau merinde de acasă şi se îngrijeau iarna de lemne de foc.

Accentele ironice se îndreaptă, în acest capitol, spre "fabrica de popi" din Fălticeni, spre deprinderile unor membri ai tagmei preoteşti sau monarhale, spre manualele şcolare aride şi spre învăţarea mecanică, un "cumplit meşteşug de tâmpenie", care dau tabloului o imagine realist asupra şcolii româneşti din acea perioadă.

·         Partea a IV-a

Debutează prin exprimarea tristeţii eroului care, "în toamna anului 1855", este silit să-şi părăsească satul natal pentru a merge la seminarul tic la Socola: "Cum nu se dă scos ursul din bârlog, ţăranul de la munte strămutat la câmp şi pruncul dezlipit de la sânul mamei sale, aşa nu mă dădeam eu dus din Humuleşti când veni vremea să plec la Socola după stăruinţa mamei".

Părăsirea satului este dezrădăcinarea definitivă din universul Humuleştilor, ieşirea din tărâmul miraculos al copilăriei şi înstrăinarea eroului "hotărâta cine ştie pentru câtă vreme”. Universul în care pătrunde eroul e inferior celui din Humuleşti, începând cu satele de câmpie şi până la "rătăcăniile de pe uliţele laşilor".

Sosirea la Socola, într-un târziu, noaptea "şi rămânerea în căruţa rasă" sub un plop mare, deci sub cerul liber, simbolizează lumea necunoscută în care urmează să intre Nică şi în care se simte stingher.

Finalul acestui capitol şi al "Amintirilor" exprimă filozofia relativităţii timpului ce se scurge ireversibil, lăsând în urmă o viaţă bogată în trăiri şi sentimente pure. "Amintiri din copilărie” este un roman autobiografic, romanul formării personalităţii unui tânăr şi un bildungsroman (figura dragostei), care prezintă procesul educaţiei şi al experienţei dobândite de Nică, Ion Creangă, fiind primul scriitor care realizează "primul roman al copilăriei ţărăneşti" din literatura noastră.

4.      Afirmaţii critice

Mihail Sadoveanu îl situează pe Creangă alături de Ion Neculce, ca pe înaintaşul şi învăţătorul său. Critica literară l-a situate pe Ion Creangă printre marii umorişti ai luimii, umorul fiind o notă importantă a creaţiei sale.

“Plăcerea stîrnită de ascultarea lui Creangă nu e o plăcere de recunoaştere a adevărului, ci e una de rafinament erudit. Nici un om cu gust nu citeşte această operă pentru ca să ia cunoştinţă de “întreaga înţelepciune populară, aşa cum a fost cristalizată de veacuri în proverbe si zicători”. Dimpotrivă, în loc să fie educativ, efectul acestei înţelepciuni este ilariant. Creangă foloseşte un procedeu tipic autorilor cărturăreşti, ca Rabelais […] si anume, paralela continuă, dusă pînă la beţie, între actualitate si experienţa acumulată. […]”

de George Călinescu

5.      Selectări din operă

“Vorba ceea:

Decît codaş în oraş,

Mai bine în satul tău fruntaş”

“Ori mi-or da feciorii după moarte de pomară, ori ba, mai bine să-mi dau eu cu mîna mea. Că, orice ar fi, tot îs mai aproape dinţii decît părinţii. S-au văzut de acestea!“