Text și rezumat la povestea "Tigrișorul de pe Floarea-Soarelui" - poveste de I Koval și L Nosârev

 Rezumat scurt la povestea "Tigrișorul de pe Floarea-Soarelui". Citește online textul integral al poveștii "Tigrișorul de pe Floarea-Soarelui" din care aflăm povestea unui pui de tigru ce se plimba iarna prin zăpadă și aude un sforăit. Curios, tigrișorul bate în copac, dar de la rădăcină apare o veveriță care credea că a venit iarna. Cere voie veveriței să intre la ea ca să se încâlzească, însă nu are loc să intre. Dându-și seama că sforăitul venea de sus, se urcă în copac și într-o scorbură vede o ursoaică ce dormea liniștită cu puii ei în brațe.

Rezumat la povestea "Tigrișorul de pe Floarea-Soarelui"

     În îndepărtata taiga ussuriană, un tigrișor se plimbă iarna prin pădure și aude un sforăit. Ciocăne în copac și apare o veveriță siberiană, căreia îi cere să intre în vizuina ei. Cum nu are loc, se urcă în copac și găsește într-o scorbură o ursoaică dormind cu puii ei în brațe. Îi cere și acesteia să doarmă în scorbura ei, dar când să intre, ursoaica oftează odată și suflul îl aruncă pe tigrișor din copac.

     Găsește o sămânță de floarea soarelui și după ce o îngrijește, aceasta crește mai mare decât copacii și-l duce pe tigrișor spre căldura soarelui. Vine și veverița și ursuleții și împreună le merge foarte bine. Vine vara și apoi toamna și animăluțele prietene o duc bine pe floarea soarelui. Se apropie însă iarna și un vânt puternic le gonește acasă pe animale, rămânând doar tigrișorul. 

     Zăpada a venit și floarea soarelui s-a culcat aproapre de pământ. Tigrișorul s-a băgat sub ea și a găsit ultimele semințe, pe care le-a îngrijit și din ele a crescut un buchet întreg de floarea-soarelui, ce s-a desfăcut în flori imense purtând pe ele toate animalele și păsările ussuriene. Pe cea mai înaltă dintre ele, doarme adânc tigrișorul.

Citește online povestea "Tigrișorul de pe Floarea-Soarelui"

  A fost odată, în îndepărtata taiga ussuriană, un tigrișor.
 Într-o iarnă hoinărea el prin pădure.
 Deodată, în liniște, din vârful bătrânului cedru se auzi un fornăit stins.
 - Bunicule cedru, ciocăni tigrișorul în tulpina copacului, dumneata ești cel ce doarme atât de zgomotos?
 De sub rădăcinile copacului ieși o veveriță siberiană.
 - Ce e? A venit deja primăvara?
 - Mătușă veveriță! Lasă-mă să mă-ncălzesc la tine!
 - Intră.
 Dar oricât se strădui tigrișorul, nu reuși să pătrundă în vizuina veveriței.
 Iar în vârful cedrului, cineva tot ca înainte fornăia. "Cine o fi făcând așa?" se gândi tigrișorul. Se cățără în copac și se uită în scorbură.
 În scorbură dormea o ursoaică ussuriană, cu pieptul alb, împreună cu ursuleții ei.
 - Mătușico! Lasă-mă să mă-ncălzesc la tine!
 - Intră.
 Tigrișorul era cât pe-aci să pătrundă în scorbură, dar ursoaica a oftat și când a trimis aerul pe nas, a zburat și tigrișorul din scorbură, căzând pe zăpadă.
 A început să viscolească în taiga, să șuiere, să se aștearnă omătul.
 S-a băgat tigrișorul mai adânc în nămeți, s-a făcut ghem, iar deasupra lui viscolul vuia și se acoperea totul cu zăpadă.
 Deodată tigrișorul văzu pe pământ o sămânță de floarea-soarelui.



 A suflat asupra ei și a apărut un muguraș verde. Tigrișorul l-a înconjurat cu labele sale moi, și-a pus capul pe labe și a adormit în vuietul viscolului.
 Și în timp ce tigrișorul dormea, sămânța s-a încălzit și a începu să crească, să crească... Și a răsărit în mijlocul taigaiei o floarea-soarelui. A crescut mai înaltă decât copacii și l-a ridicat pe tigrișor până aproape de soare.
 S-au trezit veverița siberiană și ursuleții. S-au cățărat pe floarea-soarelui, iar acolo dormea tigrișorul. L-au trezit.
 - Cum am nimerit aici? se miră tigrișorul.
 - Tu ai încălzit o sămânță, i-a spus înțeleapta mătușică veveriță, iar acum ea te încălzește pe tine.
 Dar iată că sosi și vara cea frumoasă, vara caldă, ussuriană. Tigrișorul îngrijea de floarea-soarelui, afâna pământul cu ghearele, ursuleții aduceau apă de la pârâu și o udau.
 Îi era bine tigrișorului. Și tuturor sălbăticiunilor le era bine.
 Veni toamna. Într-o seară s-au adunat prietenii pe floarea-soarelui, au mâncat zmeură, au ronțăit alune.
 - Ce bine e! a zis înțeleapta mătușică veveriță, și de jur împrejur se vede până departe.
 - Bine-ar fi să trăim toți pe florile-soarelui! spuseră în continuare ursuleții.
 Dar deoadată începu să sufle un vânt de toamnă, rece. S-a clătinat floarea-soarelui. Fugiră acasă veverița și ursuleții. Rămase singur tigrișorul.
 Și iar se porni ninsoarea. S-a aplecat floarea soarelui până la pământ din cauza vântului și a zăpezii. S-a întristat tigrișorul.
 S-a vârât el sub floarea-soarelui și a văzut pe pământ câteva din ultimele ei semințe. Le-a strâns într-o grămăjoară, și-a tras-o la piept și-a adormit.
 Și a crescut, iarna în mijlocul taigaiei, un buchet întreg de floarea-soarelui. S-au desfăcut flori imense și pe ele erau toate animalele, toate păsările ussuriene.
 Și pe cea mai înaltă floarea soarelui dormea somn adânc tigrișorul.