Paralelă - Povestea Lui Harap Alb și Tinerețe fără bătrânețe și viată fără de moarte
Comentariu - Paralelă între basmul Povestea Lui Harap Alb scrisă de Ion Creangă și basmul Tinerețe fără bătrânețe și viată fără de moarte de Petre Ispirescu. Ambele basme sunt culte și ambele au ca motiv imparatul fara urmas. În "Tinerețe fără bătrânețe și viată fără de moarte" spre deosebire de „Povestea lui Harap Alb” este vorba despre un împărat și o împărăteasă amandoi tineri și frumoși, care însă nu puteau avea copii. În basmul lui Ion Creangă, erau doi mari împărați frați, și fiecare avea câte 3 copii numai că împăratul Verde avea 3 fete iar Craiul avea 3 feciori.
Paralelă - Povestea Lui Harap Alb și Tinerețe fără bătrânețe și viată fără de moarte
„Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, basm cult scris de Petre Ispirescu, este incarcat de semnificatii, implicand elemente din filozofia folclorica romaneasca; conceptia despre viata si moarte, locul si rostul omului in univers, sensul si limitele fericirii.
Pornind de la definitia basmului (naratiune fantastica, cu personaje fabuloase, grupate dupa cele doua dimensiuni ale vietii: binele si raul), "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte" face parte din acele basme care au ca motiv imparatul fara urmas. Aici spre deosebire de „Povestea lui Harap Alb” scris de Ion Creanga, este vorba despre un imparat si o imparateasa amandoi tineri si frumosi, care insa nu puteau avea copii. In basmul lui Ion Creanga erau doi mari imparati frati, si fiecare avea cate 3 copii numai ca imparatul verde avea 3 fete iar craiul avea 3 feciori. In ambele situatii imparatii nu au pe cine sa lase mostenitor si fiecare apeleaza la ajutor. Imparatul verde trimite o scrisoare fratelui sau prin care-i cere acestuia pe unul dintre fii sa-l lase stapan peste imparatia sa. Imparateasa si imparatul din tinerete fara batranete si viata fara de moarte apeleaza la un unchias care le ofera un leac capabil sa le rezolve problema. Cu ajutorul acestuia reuseste sa aduca pe lume ''un Fat-Frumos" dragastos, dar, spune batranul, "parte n-o sa aveti de el". Copilul nu intra insa in viata decat atunci cand i se promite "tinerete fara batranete si viata fara de moarte". La implinirea varstei de 15 ani, nazdravanul flacau ii cere tatalui sau fagaduinta facuta la nastere. Imparatul, neputincios, este obligat sa refuze. Atunci fiul sau se simte "nevoit sa cutreiere toata lumea "pana va gasi fagaduinta pentru care s-a nascut".
Dorinta, imposibil de implinit intr-o lume obisnuita, se transforma intr-o cautare a unui ideal superior, a nemuririi. La fel ca in Povestea lui Harap Alb feciorul se duce la tata sa-i ceara ceva. Diferenta este ca acesta cerea ceva ce i se fagaduise la nastere si ii apartinea. Ceva ce nu i s-a putut oferi iar fiul de crai cerea permisiunea de a incerca ceea ce fratii lui mai mari nu au fost in stare sa rezolve.
O mare asemanare dintre cele doua basme este calul fermecat care ii ajuta pe eroii principali. In ambele situatii calul este la inceput amarat dupa care se transforma intr-un cal fermecat.
Fat-Frumos isi alege calul "rapciugos si bubos si slab", dar si el nazdravan, care il invata ce trebuie sa faca pentru a deveni invincibil. Dupa ce respecta sfatul calului, si curata hainele si armele tatalui sau, calul "odata se scutura" si "toate bubele si rapciuga cazura de pe dansul si ramase intocmai cum il fatase ma-sa, un cal gras, trupes si cu patru aripi". In povetea lui Harap Alb, mezinul este ajutat deasemenea de cal dar mai apare o persoana importanta in evolutia acestuia, Sfanta Duminica fara de care nu ar fi putut trece peste probele la care a fost supus.
Dupa trei zile cei doi pleaca in marea calatorie, ce ii va supune la numeroase probe de viata, cum au fost: invingerea Gheonoaiei si vindecarea ei, lupta cu Scorpia, sora cu Gheonoaia, ambele blestemate de parinti pentru rautatea lor si transformate din fete frumoase in "lighioi" si care "vor sa-si rapeasca una de la alta pamantul". A treia piedica este a fiarelor salbatice care pazesc palatul unde se gaseste "tinerete fara batranete si viata fara de moarte". "Cu dansele nu e chip de a te bate", dar ajutati si de "doamna palatului", cei doi razbesc din nou.
Deasemenea Harap Alb este si el supus anumitor probe. Pacalit fiind de span, isi inverseaza locurile devenind sluga acestuia, dupa care ajung impreuna la curtea imparatului verde.
Aici este supus primei probe care consta in aducerea de salati din Gradina Ursului. Cu ajutorul Sf. Duminici, ursul fioros este adormit si Harap-Alb duce salatile la imparatie.
Urmatoarea proba, mai dificila, consta in aducerea pieii unui cerb, batute cu pietre scumpe. Si de asta data, sluga spanului este ajutata de Sf. Duminica.
In ultima proba, cea mai grea, Harap Alb este trimis sa o caute pe fata imparatului Ros. In drum spre imparatia acestuia el face un bine furnicilor si albinelor care il rasplatesc fiecare cu cate o aripa. In continuare se intalneste cu simpaticii monstrii Gerila, Setila, Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila si Ochila care se ofera sa-l insoteasca si sa-l ajute in incercarile de a o castiga pe fata imparatului.
Cei doi eroi ai basmelor trec in final cu brio de probele la care sunt supusi doar ca nu reusesc singuri. Fiecare este ajutat de personaje cu puteri supranaturale specifice basmelor.
Taramul in care patrunsese Fat-Frumos, un taram al fericirii, nu cunostea scurgerea timpului. Era oprit insa a intra in Valea Plangerii. Dar intr-o zi, "alergand dupa un iepure, depaseste hotarul interzis si deodata il apuca un dor de tat-sau si de mama-sa", pe care se hotaraste sa-i revada. In ciuda avertismentelor celor trei femei si ale calului, Fat-Frumos ia calea intoarcerii.
Drumul inapoi insa este de nerecunoscut, iar Scorpia ramasese doar o poveste auzita din batrani. Locuitorii radeau de el ca de unul ce aiureaza sau viseaza destept, iar Fat-Frumos nu observa ca barba si parul ii albisera".
Ajuns in sfarsit in locul nasterii sale, calul se intoarse inapoi, in timp ce Fat-Frumos se simte dezorientat in mijlocul ruinelor palatului tatalui sau.
Astfel eroul reintra in conditia sa umana, de fiinta muritoare, caci moartea nu poate fi depasita decat simbolic.
Finalul inregistreaza moartea eroului si semnifica imposibilitatea omului de a-si schimba conditia existentiala.
Harap Alb este si el supus de-a lungul drumului la doua morti, ambele cauzate de span doar ca acestea nu sunt definitive. Prima cand ii este eliminata vechea identitate, dandu-i-se numele de Harap-Alb, iar a 2-a, o moarte la propriu cand ii este retezat capul.
Structura generala a basmului ascunde insa simboluri profunde. Ambele pesonaje se angajeaza intr-o aventura a cunoasterii, a luarii in stapanire a realului, intampinand obstacole si primejdii care vor fii in cele din urma invinse. Senzatia este de permanenta pendulare intre real si fantastic.
Ion Creanga se deosebeste de povestitorul popular prin aglomerarea zicerilor tipice ( “apara-ma de gaini ca de caini nu ma tem”; “sa traiasca trei zile cu ce-a de alaltaieri”), reflectiile satirice: “ Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capu-n jos,/ Putini suie, multi coboara,/ Unul macina la moara…”
Paralelă - Povestea Lui Harap Alb și Tinerețe fără bătrânețe și viată fără de moarte
„Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, basm cult scris de Petre Ispirescu, este incarcat de semnificatii, implicand elemente din filozofia folclorica romaneasca; conceptia despre viata si moarte, locul si rostul omului in univers, sensul si limitele fericirii.
Pornind de la definitia basmului (naratiune fantastica, cu personaje fabuloase, grupate dupa cele doua dimensiuni ale vietii: binele si raul), "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte" face parte din acele basme care au ca motiv imparatul fara urmas. Aici spre deosebire de „Povestea lui Harap Alb” scris de Ion Creanga, este vorba despre un imparat si o imparateasa amandoi tineri si frumosi, care insa nu puteau avea copii. In basmul lui Ion Creanga erau doi mari imparati frati, si fiecare avea cate 3 copii numai ca imparatul verde avea 3 fete iar craiul avea 3 feciori. In ambele situatii imparatii nu au pe cine sa lase mostenitor si fiecare apeleaza la ajutor. Imparatul verde trimite o scrisoare fratelui sau prin care-i cere acestuia pe unul dintre fii sa-l lase stapan peste imparatia sa. Imparateasa si imparatul din tinerete fara batranete si viata fara de moarte apeleaza la un unchias care le ofera un leac capabil sa le rezolve problema. Cu ajutorul acestuia reuseste sa aduca pe lume ''un Fat-Frumos" dragastos, dar, spune batranul, "parte n-o sa aveti de el". Copilul nu intra insa in viata decat atunci cand i se promite "tinerete fara batranete si viata fara de moarte". La implinirea varstei de 15 ani, nazdravanul flacau ii cere tatalui sau fagaduinta facuta la nastere. Imparatul, neputincios, este obligat sa refuze. Atunci fiul sau se simte "nevoit sa cutreiere toata lumea "pana va gasi fagaduinta pentru care s-a nascut".
Dorinta, imposibil de implinit intr-o lume obisnuita, se transforma intr-o cautare a unui ideal superior, a nemuririi. La fel ca in Povestea lui Harap Alb feciorul se duce la tata sa-i ceara ceva. Diferenta este ca acesta cerea ceva ce i se fagaduise la nastere si ii apartinea. Ceva ce nu i s-a putut oferi iar fiul de crai cerea permisiunea de a incerca ceea ce fratii lui mai mari nu au fost in stare sa rezolve.
O mare asemanare dintre cele doua basme este calul fermecat care ii ajuta pe eroii principali. In ambele situatii calul este la inceput amarat dupa care se transforma intr-un cal fermecat.
Fat-Frumos isi alege calul "rapciugos si bubos si slab", dar si el nazdravan, care il invata ce trebuie sa faca pentru a deveni invincibil. Dupa ce respecta sfatul calului, si curata hainele si armele tatalui sau, calul "odata se scutura" si "toate bubele si rapciuga cazura de pe dansul si ramase intocmai cum il fatase ma-sa, un cal gras, trupes si cu patru aripi". In povetea lui Harap Alb, mezinul este ajutat deasemenea de cal dar mai apare o persoana importanta in evolutia acestuia, Sfanta Duminica fara de care nu ar fi putut trece peste probele la care a fost supus.
Dupa trei zile cei doi pleaca in marea calatorie, ce ii va supune la numeroase probe de viata, cum au fost: invingerea Gheonoaiei si vindecarea ei, lupta cu Scorpia, sora cu Gheonoaia, ambele blestemate de parinti pentru rautatea lor si transformate din fete frumoase in "lighioi" si care "vor sa-si rapeasca una de la alta pamantul". A treia piedica este a fiarelor salbatice care pazesc palatul unde se gaseste "tinerete fara batranete si viata fara de moarte". "Cu dansele nu e chip de a te bate", dar ajutati si de "doamna palatului", cei doi razbesc din nou.
Deasemenea Harap Alb este si el supus anumitor probe. Pacalit fiind de span, isi inverseaza locurile devenind sluga acestuia, dupa care ajung impreuna la curtea imparatului verde.
Aici este supus primei probe care consta in aducerea de salati din Gradina Ursului. Cu ajutorul Sf. Duminici, ursul fioros este adormit si Harap-Alb duce salatile la imparatie.
Urmatoarea proba, mai dificila, consta in aducerea pieii unui cerb, batute cu pietre scumpe. Si de asta data, sluga spanului este ajutata de Sf. Duminica.
In ultima proba, cea mai grea, Harap Alb este trimis sa o caute pe fata imparatului Ros. In drum spre imparatia acestuia el face un bine furnicilor si albinelor care il rasplatesc fiecare cu cate o aripa. In continuare se intalneste cu simpaticii monstrii Gerila, Setila, Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila si Ochila care se ofera sa-l insoteasca si sa-l ajute in incercarile de a o castiga pe fata imparatului.
Cei doi eroi ai basmelor trec in final cu brio de probele la care sunt supusi doar ca nu reusesc singuri. Fiecare este ajutat de personaje cu puteri supranaturale specifice basmelor.
Taramul in care patrunsese Fat-Frumos, un taram al fericirii, nu cunostea scurgerea timpului. Era oprit insa a intra in Valea Plangerii. Dar intr-o zi, "alergand dupa un iepure, depaseste hotarul interzis si deodata il apuca un dor de tat-sau si de mama-sa", pe care se hotaraste sa-i revada. In ciuda avertismentelor celor trei femei si ale calului, Fat-Frumos ia calea intoarcerii.
Drumul inapoi insa este de nerecunoscut, iar Scorpia ramasese doar o poveste auzita din batrani. Locuitorii radeau de el ca de unul ce aiureaza sau viseaza destept, iar Fat-Frumos nu observa ca barba si parul ii albisera".
Ajuns in sfarsit in locul nasterii sale, calul se intoarse inapoi, in timp ce Fat-Frumos se simte dezorientat in mijlocul ruinelor palatului tatalui sau.
Astfel eroul reintra in conditia sa umana, de fiinta muritoare, caci moartea nu poate fi depasita decat simbolic.
Finalul inregistreaza moartea eroului si semnifica imposibilitatea omului de a-si schimba conditia existentiala.
Harap Alb este si el supus de-a lungul drumului la doua morti, ambele cauzate de span doar ca acestea nu sunt definitive. Prima cand ii este eliminata vechea identitate, dandu-i-se numele de Harap-Alb, iar a 2-a, o moarte la propriu cand ii este retezat capul.
Structura generala a basmului ascunde insa simboluri profunde. Ambele pesonaje se angajeaza intr-o aventura a cunoasterii, a luarii in stapanire a realului, intampinand obstacole si primejdii care vor fii in cele din urma invinse. Senzatia este de permanenta pendulare intre real si fantastic.
Ion Creanga se deosebeste de povestitorul popular prin aglomerarea zicerilor tipice ( “apara-ma de gaini ca de caini nu ma tem”; “sa traiasca trei zile cu ce-a de alaltaieri”), reflectiile satirice: “ Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capu-n jos,/ Putini suie, multi coboara,/ Unul macina la moara…”
Post a Comment