Două comentarii la Tablouri biblice de Tudor Arghezi

Două comentarii referat la ciclul de versuri "Tablouri biblice" (Versuri de abecedar) scris de poetul român Tudor Arghezi. Două comentarii, unul de o pagină și celălalt de două pagini word la ciclul de poezii "Tablouri biblice" pentru care Arghezi s-a inspirat în redactarea lor din “Vechiul Testament”, poeziile având o tentă religioasă, însă cu o notă personală din partea autorului.

Vezi si rezumatul scurt la O pisică de Tudor Arghezi








Comentariu la Tablouri biblice de Tudor Arghezi 1
          Tudor Arghezii se numara printre poetii modernisti in a caror opera “Jocul si joaca” constituie o dimensiune importanta.
          Volume si cicluri intregi din poezie stau sub semnul jocului prin reducerea la un spatiu ludic disponibil copiilor. Universul devine astfel o “lume de jucarie” un spatiu amplu adecvat copiilor.
          Ciclul de versuri intitulat “Tablouri biblice” cuprinde o lucrare de cinci poezii “Adam si Eva, Paradisul, Porunca, Pacatul si Pedeapsa” au fost publicate in august in anul 1944 in revista “Fundatiilor regale”.
          Tudor Arghezii s-a inspirat in redactarea acestor poezii din “Vechiul Testament”, poeziile avand o tenta religioasa, autorul dandu-i o nota personala.
          Plecand de la aspectele legate de facerea lumii si crearea primilor oameni, poetul realizeaza o imagine a textului biblic, prin conceperea celor doi oameni Adam si Eva.
          Poezia transfigureaza artistic aspecte legate de facerea lumii, construirea unui univers de eden rezumandu-se catre final la viata terestra. Divinitatea este reprezentata prin aparitia lui D-zeu, Creatorul omenirii imbracand in poezii semnificatii neobisnuite,
          Adam creat din “praf si nitelus scuipat” devine “radacina” lumii, cel care mai tarziu va fi donatorul unei coaste pentru a putea fi creata Eva, pentru ai fi urmat plictisul.
          Tema poeziei o reprezinta creatia umanitatii, creatia lasata mostenire in urma pacatului, reprezentata de incalcarea poruncii divine. Textele poetice sunt concepute ca un dialog divinitate si omenire, lirismul subiectiv realizandu-se prin atitudinea poetica transmisa celor doua personaje.
          Titlu poeziei are o conotatie religioasa, desemnand prezentareasi descriereaunor intamplari din Vechiul Testament, o acceptie religioasa cuv. Facand trimitere la Vechiul Testament si Noul Testament invataturile lui D-zeu adresate omenirii.
          Astfel creatia Argheziana devine o mostenire spirituala adresata urmasilor-cititori.
          In prima poezie “Adam si Eva” aflandu-se singuri D-zeu decide sa aiba copii frumisi cinstiti si nevinovati. Primul stramos Adam se dovedeste a fi cam somnoros si cam trandav din pricina aluatului gresit, cel care dormita mereu, aflandu-se singur in gradina Raului. Pentru  infrumuseta ai viata viata D-zeau ii rupe o coasta zamislindu-o astfel pe Eva, acest moment facand parte din actul de creatie divina.
          In poezia “porunca” Tudor Arghezii prezintaexistenta fericita pe care prima pereche o duce in Rai. Aici traiul lor nu poate fi decat idilic.
          Programul zilnic este facut dupa voia fieecaruia, constrangerile de orce fellipsesc, nimeni nu-I impiedica pe Adam si Eva sa vietuiasca bunului plac, asa ca totul “era de gluma si de joaca”.
          Intr-o zi D-zeu stabileste prin intaile porunci o interdictie: “Adam si Eva nu se pot atinge de roadele pomului, astfel ii asteapta o pedeapsa  crancena si dreapta. Dar tot ce este interzis este placut, marul “plin de must” exercita asupra Evei o irezistibila tentatie.
          Textul este hictionar, dialogurile fiind prezente si stabilesc conversatie catre finalul poeziei “D-zeu este prezentat in proportii monumentale incins in curcubeu” comparativ cu prima poezie “Adam si Eva” in care divinitatea se plictiseste singura in stlii.
          Din pricina nerespectarii poruncii, prima pereche este izgonita din Ri, urmand a vietui pe pamant, pentru a se bucura de belsugul din gradina Edenului, urmand a-si construi un stil de viata nou. Lucrurile acestea le aflam din Vechiul Testament si pare a fi real.
          Imaginanele din poezia “Porunca” este de fapt un referent care apartine realitatii. Omniscenta si omniprezenta lui D-zeu sunt zugravite cu multa migala de catre poet, demonstrandune dreapta judecata la care cei doi sunt supusi. E o forma clara si ideala de a ne indica modalitate prin careminciuna poate fi pedepsit. Faptele par a fi trecute mai usor cu vederea decat minciuna.
          In poezia “Porunca”, poetul ne infatiseaza consecintele incalcarii cuvantului divin. In joaca lor, Adam si Eva ignora interdictia pusa de D-zeu si sunt prinsi imediat asupra faptului, cand nici nu inghitisera o imbucatura din rodul pomului. La judecata, fiecare isi declina responsabilitatea, si in consecinta pedepsind minciuna. Domnul ii izgoneste din Rai “afara in furtuna” , Eva este responsabila de faptele necugetate, lasandu-se ispitor de sarpe, determinandu-l si pe Adam sa se lase prins in hora minciunii.
          Cei doi, nerozi fiind, cad in capcana pacatului. Limbajul personajelor si al poetului reprezinta limbajul popular. Intelesul morolizator al poeziei este sustinut prin interventiiale autorului la inceputul si la sfarsitul poeziilor. Poetul isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile consemnand gesturile si limbajul.
          Ciclul de poezii “Tablouri biblice”este o fictiune literara deoarece are ca trsaturi prezentarea unor personaje ce par a nu fi verilice insa reprezentative pentru  omenire. In final cum fictiunea se impleteste cu realitatea aducandune in prin-plan facerea lumii.






Comentariu la Tablouri biblice de Tudor Arghezi 2
       Inspirându-se din Vechiul Testament, Tudor Arghezi oferă cititorului în ciclul de poezii Tablouri biblice (Versuri de abecedar) o viziune personală, originală, a modului cum Dumnezeu i-a conceput pe primii oameni: Adam şi Eva. Păstrând coordonatele textului biblic, autorul construieşte un univers diferit, marcat de puternice accente ludice.
       Subtitlul Versuri de abecedar ne lămureşte încă din start asupra principiului constructiv al acestor poezii. Arghezi îşi propune să prezinte aspecte din Biblie pe înţelesul copiilor de clasa I, prin urmare va transforma universul de la începutul Vechiului Testament în ceva familiar copiilor. Dumnezeu devine un tată atent şi sever, iar Adam şi Eva nişte copii jucăuşi şi, uneori, neascultători.
       Astfel, Biblia spune, în legătură cu crearea omului: Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. Arghezi preia ideea şi o transformă într-o activitate familiară celor mici: jocul în nisip. În poezia Adam şi Eva Dumnezeu îl modelează pe primul om cu praf şi niţeluş scuipat. Folosirea adjectivului diminutivat niţeluş, precum şi invenţia cu folosirea scuipatului aduc scena la nivelul de înţelegere al copiilor.
       În a doua poezie din ciclu – Porunca – Arghezi descrie traiul fericit pe care prima pereche îl duce în rai. Evident, tot în registru ludic. Raiul lui Adam şi Eva este ca o vacanţă la ţară pentru copii. Acolo, primii oameni aleargă prin livezi, jucându-se cu gâzele şi iezii, se culcă şi se scoală după pofta inimii, Adam n-are lecţii de făcut, Eva poate să stea, nepieptănată, în pat, până la prânz, nu există taţi, mame, dădace, profesoare, dascăli, care să-i sâcâie:

Totul era de glumă şi de joacă
Şi aşteptai doar pomii să se coacă.
Predomină stilul glumeţ şi adresarea familiară :
Nici: “Culcă-te devreme!” Nici: “Te scoală!”
Nu era cine ţine socoteală
Că întârzii, Adame, de la şcoală,
Că lecţia s-o spui fără greşeală,
Că, Evă, încă nu te-ai pieptănat
Şi te găseşte prânzul tot în pat.

       A treia poezie a ciclului – Pedeapsa – prezintă secvenţa biblică a alungării lui Adam şi a Evei din rai. Şi aici, povestea este transpusă în variantă pentru copii. Primii oameni se comportă ca nişte mici hoţomani – nici măcar prea deştepţi: ea, cam neroadă, dânsul, cam netot. Mănâncă din pomul interzis şi, prinşi asupra faptului, nu-şi recunosc vinovăţia, ci folosesc pâra pentru a scăpa de pedeapsă:

Adam pe Eva lui o a pârât,
Eva pe şarpe, care s-a târât.
Nici-unul n-a voit s-aleagă,
Să-şi ia asupră-şi vina lui întreagă.
Supărat, ca un tată pe copiii cei răi, Dumnezeu îi pedepseşte:
Din Raiul dulce şi din tihna bună
Domnul i-a dat afară, în furtună.

       Este evident că, privite astfel, scenele biblice îşi pierd solemnitatea sacră din Vechiul Testament, se desacralizează deci, păstrându-şi doar funcţia moralizatoare, exprimată, şi aceea, în notă umoristică, pe înţelesul celor mici: ai furat, ai minţit, eşti pedepsit!
       În ceea ce priveşte mijloacele artistice, pe lângă cele semnalate deja, originală este combinaţia registrelor stilistice. Arghezi amestecă registrul înalt, solemn, al textului biblic – marcat prin cuvinte şi construcţii precum: Dumnezeu, Adam, Eva, puterea dumnezeiască, a zămisli, stihii, porunci, Prea Sfinţiei Sale, Domnul, o a pârât – cu registrul familiar şi oral – evidenţiat prin cuvinte si expresii ca:urându-i-se, i-a ieşit, niţeluş scuipat, să nu te miri, cată, zbanghiu, scăpătat, nu-i vorbă, l-a nimerit, au cutreierat, s-au luat de mâini, li se julea si nasul prin urzici.
       În concluzie, Arghezi se joacă, prezentând Biblia pe înţelesul – şi pentru uzul – lui Miţu şi Baruţu. Ludicul disipează sacrul, dar păstrează eticul în formă digerabilă.