Două rezumate "Orfeu si Euridice" de Alexandru Mitru
Două rezumate la legenda "Orfeu si Euridice" inclusă în cartea "Legendele Olimpului" scrisă de Alexandru Mitru. Primul este rezumatul din carte iar al doilea este rezumatul legendei. Două rezumate lungi la povestirea "Orfeu si Euridice" în care este vorba despre un erou mitologic numit Orfeu care s-a nascut în casa regelui Traciei. La naștere, mama lui Caliopa i-a turnat pe limbă trei stropi curaţi de rouă şi a rostit o vrajă. I-a hărăzit să poată s-alcătuiască stihuri, iar vorbele să-i curgă din gura lui ca mierea.
Rezumat "Orfeu si Euridice" de Alexandru Mitru
Este povestea iubirii pierdute, apoi regasite pentru a fi pierduta a doua oara.
În Tracia, în casa regelui Eagru s-a născut Orfeu. Mama lui era Caliopia, muza poeziei, iar tatăl se spunea că este însuşi Apolo, zeul ocrotitor al cântecului. La botez, Apolo i-a dăruit o liră cu care să poată cânta cântece aşa cum nici un muritor nu putea.
Crescând, Orfeu a devenit un cântăreţ neîntrecut, cu ajutorul cântecelor reuşind să-i împace pe oameni, să vrăjească animalele pădurii şi chiar să-i ajute pe eroii plecaţi către Colhida după lâna berbecului de aur.
Orfeu s-a îndrăgostit de o nimfă frumoasă, pe numele ei Euridice, care a fost vrăjită de cântecele şi versurile lui Orfeu. Din păcate, un crescător de albine, Aristeu, era şi el îndrăgostit de Euridice. În timp ce nimfa se pregătea ne nunta cu Orfeu, Aristeu a încercat să o fure. Pentru a scăpa, Euridice o luă la fugă şi din neatenţie căzu într-o groapă în care o muşcă un şarpe veninos. Alarmat de ţipetele nimfei, Orfeu alergă spre ea, dar ajunse după ce aceasta se stinse.
Zdrobit de durere, Orfeu se hotărî să meargă să-şi caute iubita în iadul condus de Hades să încerce să o readucă pe pământ. După ce îi ceru ajutorul zeului Hermes să-l călăuzească spre ţinuturile întunecate, porni către Peloponez, unde printr-o peşteră se putea pătrunde în tărâmul lui Hades. Ajuns la râul Aheron de la marginea Iadului, îl înduplecă pe Haron, luntraşul, să-l treacă dincolo, cântându-i din lira fermecată. Tot cu ajutorul ei, îl îmblânzi pe Cerber, cel care păzea intrarea în Iad. Ajuns în faţa lui Hades, cu ajutorul versurilor şi a melodiilor interpretate cu lira, îi povesti acestuia toată istoria poveştii lui de dragoste cu Euridice şi îl rugă să-i redea iubita înapoi.
Soţia lui Hades, Persefona, vrăjită de frumuseţea cântecelor, îşi imploră soţul să-i permită Euridicei să se reîntoarcă pe pământ, la iubitul său, Orfeu. În cele din urmă, Hades fu înduplecat şi îi promise lui Orfeu că-i redă iubita cu o singură condiţie: acesta să nu se întoarcă să-şi privească iubita decât atunci când vor ajunge pe Pământ. Orfeu fu de acord şi porni bucuros spre ieşirea din peşteră, cu gândul la Euridice.
Dar curiozitatea şi nerăbdarea de a o revedea îl învinse, şi cu un pas înainte de a călca pe Pământ, se întoarse, o zări pentru o secundă, după care aceasta dispăru în întunecatul Iad.
Zadarnic a mai încercat Orfeu să pătrundă în ţinutul lui Hades. Acesta nu îi mai permise, iar Orfeu se ascunse în pădurile din munţii Traciei, pentru a-şi plânge nefericirea. Nişte frumoase preotese, bacante, care-l slujeau pe Bachus au încercat, fără folos, să-l facă să uite şi să trădeze amintirea iubitei lui. Văzând că nu se lasă înduplecat, într-un moment de pierdere, ameţite de vin, l-au ucis cu pumnalele şi l-au aruncat într-un râu. Lira a plutit până la insula Leslos, insula poeziei, unde muzele şi Apolo au luat-o şi au pus-o pe bolta cerească între stele, formând constelaţia Lirei. Orfeu isi primeste moartea cu seninatate, stiind ca doar prin moarte se va putea intalni cu frumoasa lui Euridice, in lumea de dincolo. Iubirea sa va ramane curata, plina de devotament, pana la sfarsitul vietii.
Rezumatul legendei Orfeu si Euridice
Povestea de iubire dintre cele doua personaje mitologice - Orfeu si Euridice - i-a impresionat deopotriva pe zei si pe pamanteni. Este portretizarea iubirii pierdute, apoi regasite pentru a fi pierduta a doua oara.
Orfeu (in limba greaca: Ορφεύς - Orfeus) este un erou din mitologia greaca, fiul regelui trac Oeagrus si al muzei Calliope. Dupa Pindar, Orfeu a fost fiul maretului Apollo, zeul zilei, al luminii si al artelor, protectorul poeziei si al muzicii, mama sa fiind dulcea Calliope, muza muzicii, a dansului si a elocventei. Tatal sau, zeul Helios-Apollo i-a daruit lira, instrument creat de ingeniosul Hermes.
Orfeu este considerat ca fiind cel mai de seama cantaret de imnuri din vechea Elada, vestit pentru puterea de a fermeca pe oricine cu maiestria sa. Cantaret desavarsit, personajul a devenit cu timpul arhetipul artistului.
La nastere, Calliope i-a pus pe limba trei stropi de roua si l-a inzestrat cu darul de a alcatui stihuri minunate, iar tatal sau, la vremea potrivita i-a daruit o lira fermecata faurita de insusi Hefaistos, lira la sunetele careia, insisi zeii Olimpului gaseau o aleasa desfatare, muzica pe care dantuiau si suavele nimfe.
Muzica lui fermeca orice fiinta, chiar si stancile erau clintite din loc de cantul lui. Nu este deci de mirare ca Orfeu a fost de mare ajutor argonautilor, la a caror expeditie a participat, domolind marea furtunoasa datorita puterii de a stapani prin arta lui elementele naturii. Conform istoriografului Diodor nu cantul, ci ruga fierbinte a fost cea care-i aduse izbavirea. In versiunile mai vechi, Orfeu este recrutat de argonauti pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu propriul sau cant.
Dupa despartirea de ortacii lui Iason, Orfeu s-a indragostit de frumoasa nimfa Euridice, in ochii careia, fericirea sa se oglindea zile si nopti in sir, si s-a casatorit cu aceasta. Din pacate, aceasta minunata poveste de dragoste a fost de scurta durata.
Exista doua versiuni ale mortii nimfei, din cauza muscaturii unui sarpe veninos. Dupa Vergiliu, Euridice era ravnita de Aristaeus. Aristaeus, zeul grec al pamantului si agriculturii, a fost atras de frumusetea nimfei si a inceput sa o urmareasca. In timp ce fugea de zeu, Euridice a pasit intr-un cuib de serpi veninosi si a fost muscata, murind la scurt timp. Ovidiu povesteste ca nenorocirea si moartea Euridicei ar fi avut loc pe cand nimfa culegea flori cu suratele ei, naiadele.
Distrus de durere, Orfeu cere zeilor ajutor, pentru a-i reda iubita. Dar, cerul tace. Atunci, Orfeu se hotaraste sa mearga el insusi pe taramul umbrelor si dupa mai multe peripetii, depasind cu lira sa fermecata toate obstacolele din cale, ajunge in fata temutului Hades. Acesta, fermecat de frumusetea muzicii si a versurilor sale, se lasa induplecat si promite sa o lase pe Euridice sa-l urmeze in lumea celor vii, cu singura conditie ca el, Orfeu, sa mearga in fata ei si sa nu intoarca privirea catre Euridice, pana nu vor parasi lumea umbrelor. Aproape de iesire, Orfeu se teme ca nu cumva Euridice sa se fi ratacit si intoarce capul, dar tot ce mai vede este cum iubita sa, cu bratele intinse catre el, aluneca inapoi in Infern. In nerabdarea lui, Orfeu a uitat ca amandoi trebuie sa fie in lumea de sus iar in momentul cand a pasit in lumea de sus, s-a intors spre ea pentru a o vedea. Euridice a disparut a doua oara, de data aceasta pentru totdeauna.
In pofida rugamintilor eroului, care a ramas indelung timp (la Vergiliu sapte luni, la Ovidiu sapte zile) in preajma raului Styx, induiosand cu lira lui toate animalele salbatice, Hades nu a mai eliberat-o pe Euridice.
Revenit pe pamant, Orfeu nu mai vrea nimic. Rataceste trist si abatut, singura sa consolare, fiind muzica si poezia sa. Nu mai vrea sa iubeasca nicio femeie, ramanand fidel iubitei sale, chiar dincolo de moarte. In zadar il ispitesc bacantele, preotesele lui Bacchus, el ramane neinduplecat. Furioase, acestea, razbunatoare si ametite de vin, il ucid. Dar Orfeu primeste moartea cu seninatate, pentru ca numai asa isi mai poate reintalni iubita.
Legendele istorisesc in mod diferit moartea lui Orfeu. Unele versiuni mentioneaza ca dupa disparitia definitiva a Euridicei, Orfeu si-ar fi luat viata. Alte variante spun ca el a fost lovit de un trasnet, drept pedeapsa pentru ca a dezvaluit profanilor tainele lumii de dincolo. Conform celor mai cunoscute istorii, Orfeu s-a retras, dupa pierderea sotiei sale, in muntii Traciei si nu a mai dorit sa vada nici o femeie.
O alta legenda spune ca singur si indurerat pentru tot restul vietii, Orfeu si-a gasit, pana la urma, pe meleagurile natale sfarsitul, fiind sfasiat in bucati de menade, preotesele trace ale lui Dionis. Acestea erau manioase pe el pentru ca nu a participat la cultul lor orgiastic.
Dupa moartea sa, muzele lui Apollo au pus lira lui Orfeu pe cer, unde o vedem si noi: Constelatia Lirei, care ne reaminteste de una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste eterna, petrecuta in cer sau pe pamant.
Dupa Ovidiu, capul si lira sa au fost aruncate in raul Hebrus si purtate pe marea Egee pana pe tarmul insulei Lesbos. Acolo, capul fu cat pe ce sa fie inghitit de un dragon, impietrit pana la urma de catre Apollo. Deoarece capul nu incetase sa cante, i se inalta acolo un oracol. Insula deveni in acest fel leaganul poeziei lirice. Lira insa, a fost ridicata de zeii olimpieni la cer, unde formeaza constelatia cu acelasi nume.
Dragostea lui Orfeu pentru Euridice semnifica limita pana la care poate ajunge devotamentul in casatorie si existenta unei iubiri mai presus de moarte.
Rezumat "Orfeu si Euridice" de Alexandru Mitru
Este povestea iubirii pierdute, apoi regasite pentru a fi pierduta a doua oara.
În Tracia, în casa regelui Eagru s-a născut Orfeu. Mama lui era Caliopia, muza poeziei, iar tatăl se spunea că este însuşi Apolo, zeul ocrotitor al cântecului. La botez, Apolo i-a dăruit o liră cu care să poată cânta cântece aşa cum nici un muritor nu putea.
Crescând, Orfeu a devenit un cântăreţ neîntrecut, cu ajutorul cântecelor reuşind să-i împace pe oameni, să vrăjească animalele pădurii şi chiar să-i ajute pe eroii plecaţi către Colhida după lâna berbecului de aur.
Orfeu s-a îndrăgostit de o nimfă frumoasă, pe numele ei Euridice, care a fost vrăjită de cântecele şi versurile lui Orfeu. Din păcate, un crescător de albine, Aristeu, era şi el îndrăgostit de Euridice. În timp ce nimfa se pregătea ne nunta cu Orfeu, Aristeu a încercat să o fure. Pentru a scăpa, Euridice o luă la fugă şi din neatenţie căzu într-o groapă în care o muşcă un şarpe veninos. Alarmat de ţipetele nimfei, Orfeu alergă spre ea, dar ajunse după ce aceasta se stinse.
Zdrobit de durere, Orfeu se hotărî să meargă să-şi caute iubita în iadul condus de Hades să încerce să o readucă pe pământ. După ce îi ceru ajutorul zeului Hermes să-l călăuzească spre ţinuturile întunecate, porni către Peloponez, unde printr-o peşteră se putea pătrunde în tărâmul lui Hades. Ajuns la râul Aheron de la marginea Iadului, îl înduplecă pe Haron, luntraşul, să-l treacă dincolo, cântându-i din lira fermecată. Tot cu ajutorul ei, îl îmblânzi pe Cerber, cel care păzea intrarea în Iad. Ajuns în faţa lui Hades, cu ajutorul versurilor şi a melodiilor interpretate cu lira, îi povesti acestuia toată istoria poveştii lui de dragoste cu Euridice şi îl rugă să-i redea iubita înapoi.
Soţia lui Hades, Persefona, vrăjită de frumuseţea cântecelor, îşi imploră soţul să-i permită Euridicei să se reîntoarcă pe pământ, la iubitul său, Orfeu. În cele din urmă, Hades fu înduplecat şi îi promise lui Orfeu că-i redă iubita cu o singură condiţie: acesta să nu se întoarcă să-şi privească iubita decât atunci când vor ajunge pe Pământ. Orfeu fu de acord şi porni bucuros spre ieşirea din peşteră, cu gândul la Euridice.
Dar curiozitatea şi nerăbdarea de a o revedea îl învinse, şi cu un pas înainte de a călca pe Pământ, se întoarse, o zări pentru o secundă, după care aceasta dispăru în întunecatul Iad.
Zadarnic a mai încercat Orfeu să pătrundă în ţinutul lui Hades. Acesta nu îi mai permise, iar Orfeu se ascunse în pădurile din munţii Traciei, pentru a-şi plânge nefericirea. Nişte frumoase preotese, bacante, care-l slujeau pe Bachus au încercat, fără folos, să-l facă să uite şi să trădeze amintirea iubitei lui. Văzând că nu se lasă înduplecat, într-un moment de pierdere, ameţite de vin, l-au ucis cu pumnalele şi l-au aruncat într-un râu. Lira a plutit până la insula Leslos, insula poeziei, unde muzele şi Apolo au luat-o şi au pus-o pe bolta cerească între stele, formând constelaţia Lirei. Orfeu isi primeste moartea cu seninatate, stiind ca doar prin moarte se va putea intalni cu frumoasa lui Euridice, in lumea de dincolo. Iubirea sa va ramane curata, plina de devotament, pana la sfarsitul vietii.
Rezumatul legendei Orfeu si Euridice
Povestea de iubire dintre cele doua personaje mitologice - Orfeu si Euridice - i-a impresionat deopotriva pe zei si pe pamanteni. Este portretizarea iubirii pierdute, apoi regasite pentru a fi pierduta a doua oara.
Orfeu (in limba greaca: Ορφεύς - Orfeus) este un erou din mitologia greaca, fiul regelui trac Oeagrus si al muzei Calliope. Dupa Pindar, Orfeu a fost fiul maretului Apollo, zeul zilei, al luminii si al artelor, protectorul poeziei si al muzicii, mama sa fiind dulcea Calliope, muza muzicii, a dansului si a elocventei. Tatal sau, zeul Helios-Apollo i-a daruit lira, instrument creat de ingeniosul Hermes.
Orfeu este considerat ca fiind cel mai de seama cantaret de imnuri din vechea Elada, vestit pentru puterea de a fermeca pe oricine cu maiestria sa. Cantaret desavarsit, personajul a devenit cu timpul arhetipul artistului.
La nastere, Calliope i-a pus pe limba trei stropi de roua si l-a inzestrat cu darul de a alcatui stihuri minunate, iar tatal sau, la vremea potrivita i-a daruit o lira fermecata faurita de insusi Hefaistos, lira la sunetele careia, insisi zeii Olimpului gaseau o aleasa desfatare, muzica pe care dantuiau si suavele nimfe.
Muzica lui fermeca orice fiinta, chiar si stancile erau clintite din loc de cantul lui. Nu este deci de mirare ca Orfeu a fost de mare ajutor argonautilor, la a caror expeditie a participat, domolind marea furtunoasa datorita puterii de a stapani prin arta lui elementele naturii. Conform istoriografului Diodor nu cantul, ci ruga fierbinte a fost cea care-i aduse izbavirea. In versiunile mai vechi, Orfeu este recrutat de argonauti pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu propriul sau cant.
Dupa despartirea de ortacii lui Iason, Orfeu s-a indragostit de frumoasa nimfa Euridice, in ochii careia, fericirea sa se oglindea zile si nopti in sir, si s-a casatorit cu aceasta. Din pacate, aceasta minunata poveste de dragoste a fost de scurta durata.
Exista doua versiuni ale mortii nimfei, din cauza muscaturii unui sarpe veninos. Dupa Vergiliu, Euridice era ravnita de Aristaeus. Aristaeus, zeul grec al pamantului si agriculturii, a fost atras de frumusetea nimfei si a inceput sa o urmareasca. In timp ce fugea de zeu, Euridice a pasit intr-un cuib de serpi veninosi si a fost muscata, murind la scurt timp. Ovidiu povesteste ca nenorocirea si moartea Euridicei ar fi avut loc pe cand nimfa culegea flori cu suratele ei, naiadele.
Distrus de durere, Orfeu cere zeilor ajutor, pentru a-i reda iubita. Dar, cerul tace. Atunci, Orfeu se hotaraste sa mearga el insusi pe taramul umbrelor si dupa mai multe peripetii, depasind cu lira sa fermecata toate obstacolele din cale, ajunge in fata temutului Hades. Acesta, fermecat de frumusetea muzicii si a versurilor sale, se lasa induplecat si promite sa o lase pe Euridice sa-l urmeze in lumea celor vii, cu singura conditie ca el, Orfeu, sa mearga in fata ei si sa nu intoarca privirea catre Euridice, pana nu vor parasi lumea umbrelor. Aproape de iesire, Orfeu se teme ca nu cumva Euridice sa se fi ratacit si intoarce capul, dar tot ce mai vede este cum iubita sa, cu bratele intinse catre el, aluneca inapoi in Infern. In nerabdarea lui, Orfeu a uitat ca amandoi trebuie sa fie in lumea de sus iar in momentul cand a pasit in lumea de sus, s-a intors spre ea pentru a o vedea. Euridice a disparut a doua oara, de data aceasta pentru totdeauna.
In pofida rugamintilor eroului, care a ramas indelung timp (la Vergiliu sapte luni, la Ovidiu sapte zile) in preajma raului Styx, induiosand cu lira lui toate animalele salbatice, Hades nu a mai eliberat-o pe Euridice.
Revenit pe pamant, Orfeu nu mai vrea nimic. Rataceste trist si abatut, singura sa consolare, fiind muzica si poezia sa. Nu mai vrea sa iubeasca nicio femeie, ramanand fidel iubitei sale, chiar dincolo de moarte. In zadar il ispitesc bacantele, preotesele lui Bacchus, el ramane neinduplecat. Furioase, acestea, razbunatoare si ametite de vin, il ucid. Dar Orfeu primeste moartea cu seninatate, pentru ca numai asa isi mai poate reintalni iubita.
Legendele istorisesc in mod diferit moartea lui Orfeu. Unele versiuni mentioneaza ca dupa disparitia definitiva a Euridicei, Orfeu si-ar fi luat viata. Alte variante spun ca el a fost lovit de un trasnet, drept pedeapsa pentru ca a dezvaluit profanilor tainele lumii de dincolo. Conform celor mai cunoscute istorii, Orfeu s-a retras, dupa pierderea sotiei sale, in muntii Traciei si nu a mai dorit sa vada nici o femeie.
O alta legenda spune ca singur si indurerat pentru tot restul vietii, Orfeu si-a gasit, pana la urma, pe meleagurile natale sfarsitul, fiind sfasiat in bucati de menade, preotesele trace ale lui Dionis. Acestea erau manioase pe el pentru ca nu a participat la cultul lor orgiastic.
Dupa moartea sa, muzele lui Apollo au pus lira lui Orfeu pe cer, unde o vedem si noi: Constelatia Lirei, care ne reaminteste de una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste eterna, petrecuta in cer sau pe pamant.
Dupa Ovidiu, capul si lira sa au fost aruncate in raul Hebrus si purtate pe marea Egee pana pe tarmul insulei Lesbos. Acolo, capul fu cat pe ce sa fie inghitit de un dragon, impietrit pana la urma de catre Apollo. Deoarece capul nu incetase sa cante, i se inalta acolo un oracol. Insula deveni in acest fel leaganul poeziei lirice. Lira insa, a fost ridicata de zeii olimpieni la cer, unde formeaza constelatia cu acelasi nume.
Dragostea lui Orfeu pentru Euridice semnifica limita pana la care poate ajunge devotamentul in casatorie si existenta unei iubiri mai presus de moarte.
Post a Comment