Caracterizarea personajelor din "Concert din muzică de Bach"
Gasiti mai jos si o mica caracterizare a personajului Sia (Anastasia Petrescu) este fiica lui Lică Trubadurul si care este posacă, ursuză şi greoaie cu o fire primitivă, vulgară cu minte “strâmtă”.
Vezi si
Rezumat "Concert din muzică de Bach" de Hortensia Papadat-Bengescu
Personaje in romanul Concert din muzică de Bach
Rezumat pe capitole "Concert din muzică de Bach"
Referat comentariu "Concert din muzică de Bach"
Caracterizarea lui Maxenţiu (Concert din muzică de Bach)
Hortensia Papadat-Bengescu: Concert din muzică de Bach
Caracterizarea personajelor
Personajele sunt supuse unei adânci analize în zonele obscure ale conştiinţei. Tehnica portretistică este modernă. Un personaj este prezentat cu multiple şi variante imagini din partea mai multor personaje, ale personajului însuşi sau conturat de către autoare. Autoarea elaborează portrete în trepte prin tuşe succesive, de la diverse niveluri, din perspective schimbate. Personajele sunt puse să se verifice în situaţii cheie, mai toate trecând pe rând în primul plan ; ele se contemplă singular, se autoobservă, cercetează pe ceilalţi şi sunt observate ca într-un film, scrutate de indivizii din jur. Eroii sau eroinele se prezintă cu o imagine dublă: exterioară, adică masca pentru salvarea aparenţelor şi lumea interioară, stratificată pe etaje şi subsoluri ale conştiinţei în funcţie de momentele diferite ale vieţii lor în situaţiile în care se află. Complexitatea lor se dezvăluie în timp.
Un rol important joacă în evoluţia personajelor tarele biologice şi sociale. Apar astfel în roman personaje groteşti şi patologice cu valori simbolice, o întreagă estetică a urâtului cum sunt gemenii Hallipa, Mika-Lé Rim, monştri fizici şi morali.
Ada Razu: Orfană şi majoră, cu avere proprie, se măritase cu prinţul Maxenţiu pentru a-şi satisface aspiraţiile nobiliare. Ştia că l-a luat pe prinţ ca să-l plătească.
Scriitoarea prezintă date esenţiale atât despre aspectul fizic cât şi despre viaţa ei: costelivă, campioană de tenis şi la dans, oacheşă şi păroasă, cu faţa negricioasă şi cu ochii aprinşi, mâinile slabe, negre, cu inele mari, printre care un safir uriaş, senzuală şi capricioasă, o călăreaţă admirabilă. Fire mondenă şi de o frivolitate evidentă, vulgară, căsătorită abia de doi ani cu Maxenţiu, nu are curajul să se afişeze în societate cu Lică. Atrasă de aspectul lui fizic, Ada nu ezită să-l vâre în casă, din momentul în care află că el este unchiul “înfumuratei” doamne Hallipa Drăgănescu. Prin această relaţie Ada întrevede posibilitatea de a pătrunde la recepţiile Elenei. Aşa se explică propaganda pe care o face pentru concertul Elenei. Tot din snobism nu ezită să-l scoată din casă pe Maxenţiu, bolnav, la parada sportivă, când va oferi publicului prezenţa lui Lică, angajat la grajdurile sale, pe care societatea trebuia să-l înghită.
Ada este prezentată şi din prisma lui Lică care o vede ca pe “o ţigăncuşă uscată ca un drac, cu buze roşii ca sângele închegat şi cu o pereche de ochi aprinşi sub boneta de piele ce o împodobea, ascuţindu-i mai tare bărbia ascuţită … o femeiuşcă pipărată”, zicându-şi în sine: “ce gaşperiţă” sintetizând astfel dintr-o privire calitatea femeii. Lui Marcian însă îi scapă partea vulgară şi vicioasă a firii ei, crezând-o în naivitatea şi optimismul său o femeie de treabă.
Maxenţiu: reflectă preocuparea scriitoarei pentru studiul stărilor maladive, declinul fizic, scoţând la suprafaţă intime şi neprevăzute reacţii ale bolnavului, care manifestă o adevărată plăcere de a se autoobserva. Şi Maxenţiu are un secret de care nu-i plăcea să se vorbească, mama lui era o binecunoscută cântăreaţă franceză de varieté, ce avea domeniul “Plăiesele” ca dar de la un prinţ bătrân, tată prezumtiv al lui Maxenţiu, care-l recunoscuse totuşi.
Lică îl vedea ca “un biet coconaş galben ca de ceară cu gene roşii şi cu ochi pătaţi”. Purta o bărbiţă blondă, ascuţită, cu fire veştede, era un bărbat lingav.
Ada în sinea ei spunea : ” s-a ramolit de tot, ce sunt ochii ăia galbeni? O stârpitură de viţă mare. Nobil am vrut, nobil am.”
Hortensia Papadat-Bengescu îl arată evoluând sub influenţa bolii înregistrând conştiinţa iremediabilului, evoluând de la stările de răutate şi egoism la indiferenţa totală asupra tot ce înseamnă viaţă, contactul cu exteriorul.
Elena Drăgănescu
Este personajul, care deţine atenţia romancierei, fiind prototipul lumii mondene. După a decepţie sentimentală (ruperea logodnei cu Maxenţiu), şi din motive materiale, se căsătoreşte cu Drăgănescu. Fiinţă rece, care se stăpâneşte perfect, judecând lucid pe cei din jurul său, Elena-şi construieşte o existenţă mondenă, refugiu dintr-o căsătorie lipsită de iubire. Existenţa zilnică se desfăşoară după un adevărat cod de obligaţii mondene: îşi fixează o zi şi o oră de primire, copilul este crescut de o guvernantă londoneză, organizează reuniuni mondene, la care participă lumea bună.
O altă modalitate de a evada din căsnicia cu Drăgănescu este muzica. Pasiunea pentru muzică are însă şi un aspect particular de diferenţiere faţă de ceilalţi. Încontestabil, că Elena trăieşte cu pasiune muzica, dar reuniunile mondene îi dau un aer de snobism.
Existenţa ordonată în atâtea constrângeri mondene, atitudinea distantă faţă de ceilalţi, pasiunea pentru muzică, de care face prea mult caz, o fac pe Elena reprezentanta snobismului acestei lumi. Cu toate acestea, prin cultură, sensibilitate, maniere, ea este superioară celor din jurul său. Pasiunea pentru muzică o apropie de Marcian, în care se pare că descoperă sensibilitatea, tandreţea, rafinamentul, care-i lipseau lui Drăgănescu. În această fiinţă rece, care îşi stăpâneşte perfect reacţiile sufleteşti, iubirea faţă de Marcian va provoca o tulburare şi o schimbare profundă.
Elenei i se pare că descoperă o deplină comuniune spirituală cu muzicianul Marcian. Luciditatea, stăpânirea de sine se opun la început invaziei iraţionalului, dar treptat, Elena nu mai poate stăpâni anarhia sentimentelor. Evadarea în lumea muzicii şi iubirea pentru Marcian se dovedesc a fi iluzorii, nereuşind să o salveze dintr-o existenţă lipsită de căldura sentimentului.
După această experienţă intimă, Elena revine la aceeaşi calm netulburat, la aceeaşi stăpânire de sine de la început: din adâncul ei voinţa urca fermă, sigură de ea însăşi.
Organizarea concertului trebuia să reprezinte iniţial doar un eveniment monden şi o modalitate de a introduce pe Marcian în lumea bună. Ulterior, el devine o modalitate de a demonstra forţa şi coeziunea familei, de a masca moartea ruşinoasă a Siei.
Lică Trubadurul: îmbogăţeşte galeria tipologică a parvenitului în timpurile moderne. Este o fire boemă, cu apucături de fante de mahala. Despre el aflăm că era certat cu familia pentru că nu învăţase carte, deşi avea neamuri procopsite. Sora lui este Lenora, căsătorită cu moşierul Hallipa, dar care îl tratează pe Lică ca pe câinii bărbatului ei. Cu un fizic agreabil “subţirel, sprinten, cu figura plăcută, cu ochii vioi de veveriţă, părul negru din care se lăsa o buclă mare pe frunte, cu mâinile şi picioarele mici şi subţiri şi dinţii albi, mărunţi, avea aerul unui ţângău ”. Fire vagabondă, îi plăcea să trăiască pe drumuri.
Maxenţiu îl califică de la început “haimanaua de uliţă, şnapanul”. Guraliv, cu un vocabular picant, deşi era destul de delicat, sobru şi econom cu punga lui, ştie să profite comandându-şi haine cu croială englezească pe banii Adei, încât era o plăcere să-l priveşti.
Bătrânul Vandali vede în el un tânăr şarmant.
Mini când îl vedea la Rim, avea o tresărire. Pe stradă îi părea un haiduc modern a cărui pădure e oraşul. Era temperat şi nimeni nu-l văzuse beat: ” nimic nu-I plăcea mai mult ca banul dobândit prea lesne şi prin şiretlic ”.
Sia: este fiica lui Lică Trubadurul, dintr-o legătură de tinereţe cu Lina, era posacă, ursuză şi greoaie cu o fire primitivă, vulgară cu minte “strâmtă”. Fusese instalată ca infirmieră în familia doctorului Rim, imediat după ce terminase şcoala. Are un sfârşit tragic .
Personajele reflector Mini şi Nory care fac legătura între romanele ciclului Hallipilor sunt prezentate şi ele cu dorinţa de căpătuială şi de a parveni în înalta societate şi preocupate în permananţă de a şti tot ce se întâmplă în Bucureştii acelor timpi.
În afara acestor lumi bolnave reprezentată de Maxenţiu, Rim, Lenora, în roman apar şi anomalii legate de nereuşita gemenilor Hallipa, de încercările de sinucidere ale Elenei şi apoi ale Mikăi-Lé --- o umanitate dominată de instincte.
Concertul din muzică de Bach cu acordurile ei muzicale, care domină întreg romanul, prin sinesteziile sale de sunet şi culoare se încadrează în parte curentului simbolist. De altfel îmbinarea între tradiţional şi modern este specifică Hortensiei Papadat-Bengescu.
Prin romanele sale ea se înscrie în galeria marilor romanciere ale literaturii universale reprezentată de George Sant, George Eliot, surorile Brönte sau Virginia Wolf.
Post a Comment