Rezumat Cartea Mironei de Cella Serghi
Rezumat la romanul de dragoste "Cartea Mironei" scrisă de scriitoarea română Cella Serghi în anul 1967. Rezumat lung de peste 3 pagini la povestirea "Cartea Mironei" în care este vorba despre tânăra Mirona Runcu care trăiește din plin mizeriile celui de-al Doilea Război Mondial și reușește, în ciuda originii sale burgheze, să se apropie de cercurile revoluționare românești și străine, care vor pregăti eliberarea Europei de sub jugul German.
Vezi și
Comentariu la Pânza de păianjen de Cella Serghi
Rezumat Pânza de păianjen de Cella Serghi
Cartea Mironei este un roman social, realist-socialist, cu implicații psihologice. Eroina cărții, Mirona Runcu, trăiește din plin mizeriile celui de-al Doilea Război Mondial și reușește, în ciuda originii sale burgheze, să se apropie de cercurile revoluționare românești și străine, care vor pregăti eliberarea Europei de sub jugul German.
Când era mică, Mirona se retrăgea în lumea ei din cauza familiei ostile și dorea să se detașeze de realitatea în care trăia.
Mirona spera ca acolo în pod să găsească vreo poză cu bunica ei pe nume Fana, pe care toți din familie o disprețuiau din cauză că aceasta fugise în ziua nunții fetei celei mai mari cu un alt bărbat și nu doreau să-și aducă aminte de ea. Practic Fana fugise pentru că nu mai suporta situația din familie. Fana era fiica bătrânei Cațian, dar unii spuneau că e mama vitregă.
Bătrâna Catrina Cațian, străbunica Mironei era o femeie foarte rea, o zgripțuroaică, o femeie avară, lua camătă de la săraci, iar pe slugi le dădea afară cu tot felul de pretexte ca să nu le mai plătească. Își controla familia după bunul ei plac și nimic nu trebuia să se întâmple fără știrea ei.
Din cauza bătrânei, Fana devenise o femeie rea care ajunsese chiar să nu-și iubească cele trei fete pe care le-a avut după căsătorie. Le ura pentru că nu-și suferea bărbatul, însă bătrâna le apropiase de ea pe nepoate, ademenindu-le cu cadouri, și școlindu-le bine astfel acestea ajung să o urască pe Fana, mama lor.
Catrina era mereu pe urmele Fanei și a soțului ei pe nume Jorj. Nu-i lăsa să aibă puțină intimitate. Bătrâna îl manipula pe ginere după bunul plac și chiar îl făcuse sclavul ei, iar pe fete le obligase să-i spună tot ce se petrece între cei doi.
Mirona ajunsese în preajma bacalaureatului și trebuia apoi să plece la studii la Paris.
Până și itinerariul îi fusese stabilit de familie, ceea ce Mirona nu mai poate suporta. Nu mai poate suporta nici indiferența Tanței Runcu, a mamei sale față de ea, sau privirile înțepătoare ale mătușilor ei, Neneea și Marie, surorile mamei sau ordinile date de bătrâna Cațian. Casa era plină de suspiciuni, de neînțelegeri, de minciună, de răutate. Era prea mult pentru Mirona. Avea de gând să nu se mai întoarcă niciodată acasă. Fuga de familia destrămată însemna pentru ea libertate.
Bineînțeles că Mirona se reîntoarce după câtva timp de la Paris. Vrea să scrie un roman, de fapt începuse să scrie totul într-un jurnal, dar e constrânsă de familie, care o împiedică.
Tânăra domnișoară ajunge să se îndrăgostească de Ștefan, un bărbat cu 20 de ani mai în vârstă ca ea, care era căsătorit cu Madelaine. Bărbatul o însoțește pe Mirona în timp ce aceasta se îndrepta spre Paris, însă orbită de dragostea pentru Ștefan ea acceptă să coboare la Veneția cu el.
Deși dragostea este reciprocă, Ștefan îi spune că nu ar putea niciodată să o ia de nevastă din pricina actualei soții, fapt ce o face pe Mirona să-l considere un străin, așa că între ei nu avusese loc nicio idilă atunci.
Mirona ajunge să-l întâlnească pe Gian care locuia și el cu chirie în casa mare din Paris. Acesta se îndrăgostește de o fată pe nume Lisandra, care nu avea familie, doar că ea iubea pe altcineva, pe Octav Olt.
Gian are o soră pe nume Giulia. Mirona se împrietenește cu ea și într-o zi când cei doi frați au trebuit să meargă la Monaco la părinți, Giulia îi spune că Gian o iubește. Timpul pe care aceștia l-au petrecut împreună prin Paris l-a determinat pe Gian să aibă sentimente pentru Mirona. Chiar într-o scrisoare trimisă de la Monaco pentru Mirona el afirmă că și-ar dori să fie prezentă acolo cu el. Încet, încet acesta reușește să o uite pe Lisandra.
Familia Mironei află că aceasta nu mai stă la madam Janine de multă vreme și bătrâna o amenință că dacă nu se va întoarce acasă o va dezmoșteni. Înainte să plece acasă, Mirona pleacă la Monaco să-l întâlnească pe Gian, iar pe tren constată că și ea îl iubește pe Gian.
Este înduioșător, ba chiar parcă desprins dintr-un film de groază, un episod din roman în care ne este prezentată o fetiță pe nume Ines, de 5 anișori care încearcă să-și încălzească bunica pe care o credea leșinată, nu moartă. Ines era fetița lui Trude, o prietenă de-a Mironei. Din cauză că ajung pe străzi, micuța și bătrâna fuseseră nevoite să locuiască timp de 3 săptămâni în taină, în pivnița unei cafenele, iar Trude să plece la muncă la Budapesta.
Nici chiar pe patul de moarte bătrâna Catrina nu încetează de a da ordine.
Mirona pendulează între dragostea pentru Ștefan și dragostea pentru Gian. Încă nu l-a putut uita pe Ștefan, iar sentimentul este reciproc. Cea care stă la baza neîndeplinirii dragostei lor este Madelaine. Întâlnindu-se cu o veche prietenă pe nume Marta, Mirona așteaptă ca aceasta să-i aducă vești despre Gian.
Madelaine știe de relația pe care o are Ștefan, dar nu se gândește la divorț. Ba mai mult, îl face pe Ștefan să creadă că are nevoie de ea ca de apă și aer. Îl face să creadă că e bolnav și că fără ea e cu neputință să trăiască. Acesta este adevăratul motiv pentru care Ștefan spunea că nu va putea niciodată să o ia de soție pe Mirona.
Ștefan nu încetează în a-i trimite scrisori de dragoste Mironei. Este disperat că nu poate să fie a lui în întregime, dar aici e vina lui că se lasă manevrat de soția lui pe care nu a iubit-o și nici n-o iubește.
Cel de-al Doilea Război Mondial se pregătea să vină cu pași repezi. Din cauza scrisorii trimise de Gian în care afirma că a căzut Parisul, Mirona este șantajată de Andrei și Miza, verișorii ei. Andrei nu vrea bani, o vrea pe Mirona. Având prieteni comuniști, Mirona este pusă pe lista neagră de către aceștia.
Pentru că războiul își pusese amprenta, răniții soseau la spitalul improvizat din palatul lui Vodă, unde lucra mama Mironei. Dureros este faptul că între Tanți și Mirona nu există acea legătură cum ar trebui să fie între mamă și fiică. Tanți este indiferentă față de Mirona și se vede acest lucru din gesturi, fapte, vorbe. Nu o văzuse de mult timp pe fata ei și nici măcar o îmbrățișare nu i-a dat.
Imaginea războiului este una îngrozitoare, iar Mirona ajunge să ia parte la acest dezastru, să se ferească de bombele care cădeau asupra capitalei. Mirona se refugia în pădure împreună cu alți cetățeni și așteptau acolo până se linișteau apele în oraș.
Mirona are o întâlnire cu un necunoscut și e cam straniu comportamentul celor doi. Acesta îi sărută mâinile, ea îl sărută pe obraz, apoi se îmbrățișează.
În sfârșit, în 23 august, se aude la radio că războiul încetase, că e pace. Românii sunt acum în Frontul antihitlerist. România întoarse armele împotriva Germaniei. Totuși, bombele nu încetau să cadă asupra Bucureștiului în zilele de 24-25.
Mirona găsește în sfârșit mult așteptata scrisoare a străbunicului ei Miron, către fata acestuia, Fana. Era în pod, cusută în căptușeala brâului de catifea, care nu era roșu după cum se aștepta Mirona, ci portocaliu decolorat. Tot misterul casei Cațian se evaporă datorită acestei scrisori în care Miron își deapănă povestea vieții lui, din copilărie și până ce își întemeiase o familie cu bătrâna Cațian. Are o copilărie tristă, apoi iubește o fată pe nume Maniana, fiică de boier, iar părinții fetei nu erau de acord cu această relație pentru că Miron era fiu de țăran. În ciuda faptului că nu s-au putut căsători, dragostea lor nu a încetat să continue, astfel că într-o zi a venit pe lume Fana. Acum totul prinde contur, vorbele oamenilor care spuneau că Fana nu este fiica bătrânei Cațian. Pentru că relația lor nu mai putea continua, Maniana îi cere lui Miron să o ia în căsătorie pe Catrina.
Abia acum Mirona află adevărul. Se înțelege de ce bunicul Mironei, viitorul soț al Fanei era iubitul bătrânei Cațian. Catrina o căsătorise pe Fana cu el ca să-l aibă aproape. Din cauza relației lor era tot pe urmele tinerilor și acesta era motivul pentru care ea îl ținea sub papuc, iar el nu ieșea din vorba soacrei.
Ștefan vine iar în București și o caută pe Mirona, dar ca de obicei, Madelaine e pe cale să apară, așa că lui Ștefan îi e frică să nu-i găsească împreună. Îi era sete de Mirona, îl măcina un dor mare, dar soția era soție. Se joacă cu sentimentele Mironei fără să intenționeze asta, iar ea suferă.
Carolina Metzel, o prietenă și vecină cu Mirona este foarte îndurerată. Alfred, fiul ei, se reîntorsese teafăr fizic din lagăr, însă sufletul lui era la pământ pentru că soția și cei doi copii au murit gazați în lagărul de la Auschwitz, locul în care era ascuns cel mai monstruos, mai sadic asasinat în masă pe care l-a cunoscut istoria. Acesta îi povestește Mironei toată groaza de acolo. Dorea să-și descarce sufletul, ba mai mult, știind că Mirona scrie un roman, Alfred Metzel îi recomandă să scrie despre Auschwitz, ca lumea să afle toată grozăvia care s-a întâmplat acolo.
Etta, soția lui Alfred, parcă presimțea că ceva rău se va întâmpla și că va fi pentru ultima dată când îl va vedea pe soțul ei, așa că se desprinsese din coloana în care mergea cu copiii și se îndreptase spre soțul ei, foarte liniștită, neținând cont că ar putea să fie văzută de hitleriști:
Romanul se încheie trist pentru Mirona. Lisandra este împușcată, iar Mirona suferă mult pentru că era prietena ei. De altfel, Lisandra parcă își simțea sfârșitul, spunându-i Mironei că simte de câteva zile o adiere de primăvară, curioasă pentru un sfârșit de februarie și că niciodată nu a așteptat cu atâta nerăbdare primăvara.
Mirona se reîntâlnește cu Jacquot, un bun prieten pe care și-l făcuse la Paris, de la care află că fusese îndrăgostit de ea, și că mai este și acum. Îi cere să plece cu el, dar ea refuză, deși îi era foarte drag și era convinsă că s-ar și îndrăgosti de el.
Iubirea pentru Ștefan dispăruse în totalitate din inima Mironei. Suferise prea mult din dragoste și mai ales pentru unul care nici nu merita. Acesta insista cu telefoane, dar ea era total dezinteresată.
Vezi și
Comentariu la Pânza de păianjen de Cella Serghi
Rezumat Pânza de păianjen de Cella Serghi
Cartea Mironei este un roman social, realist-socialist, cu implicații psihologice. Eroina cărții, Mirona Runcu, trăiește din plin mizeriile celui de-al Doilea Război Mondial și reușește, în ciuda originii sale burgheze, să se apropie de cercurile revoluționare românești și străine, care vor pregăti eliberarea Europei de sub jugul German.
Când era mică, Mirona se retrăgea în lumea ei din cauza familiei ostile și dorea să se detașeze de realitatea în care trăia.
Mirona spera ca acolo în pod să găsească vreo poză cu bunica ei pe nume Fana, pe care toți din familie o disprețuiau din cauză că aceasta fugise în ziua nunții fetei celei mai mari cu un alt bărbat și nu doreau să-și aducă aminte de ea. Practic Fana fugise pentru că nu mai suporta situația din familie. Fana era fiica bătrânei Cațian, dar unii spuneau că e mama vitregă.
Bătrâna Catrina Cațian, străbunica Mironei era o femeie foarte rea, o zgripțuroaică, o femeie avară, lua camătă de la săraci, iar pe slugi le dădea afară cu tot felul de pretexte ca să nu le mai plătească. Își controla familia după bunul ei plac și nimic nu trebuia să se întâmple fără știrea ei.
Din cauza bătrânei, Fana devenise o femeie rea care ajunsese chiar să nu-și iubească cele trei fete pe care le-a avut după căsătorie. Le ura pentru că nu-și suferea bărbatul, însă bătrâna le apropiase de ea pe nepoate, ademenindu-le cu cadouri, și școlindu-le bine astfel acestea ajung să o urască pe Fana, mama lor.
Catrina era mereu pe urmele Fanei și a soțului ei pe nume Jorj. Nu-i lăsa să aibă puțină intimitate. Bătrâna îl manipula pe ginere după bunul plac și chiar îl făcuse sclavul ei, iar pe fete le obligase să-i spună tot ce se petrece între cei doi.
Mirona ajunsese în preajma bacalaureatului și trebuia apoi să plece la studii la Paris.
Până și itinerariul îi fusese stabilit de familie, ceea ce Mirona nu mai poate suporta. Nu mai poate suporta nici indiferența Tanței Runcu, a mamei sale față de ea, sau privirile înțepătoare ale mătușilor ei, Neneea și Marie, surorile mamei sau ordinile date de bătrâna Cațian. Casa era plină de suspiciuni, de neînțelegeri, de minciună, de răutate. Era prea mult pentru Mirona. Avea de gând să nu se mai întoarcă niciodată acasă. Fuga de familia destrămată însemna pentru ea libertate.
Bineînțeles că Mirona se reîntoarce după câtva timp de la Paris. Vrea să scrie un roman, de fapt începuse să scrie totul într-un jurnal, dar e constrânsă de familie, care o împiedică.
Tânăra domnișoară ajunge să se îndrăgostească de Ștefan, un bărbat cu 20 de ani mai în vârstă ca ea, care era căsătorit cu Madelaine. Bărbatul o însoțește pe Mirona în timp ce aceasta se îndrepta spre Paris, însă orbită de dragostea pentru Ștefan ea acceptă să coboare la Veneția cu el.
Deși dragostea este reciprocă, Ștefan îi spune că nu ar putea niciodată să o ia de nevastă din pricina actualei soții, fapt ce o face pe Mirona să-l considere un străin, așa că între ei nu avusese loc nicio idilă atunci.
Mirona ajunge să-l întâlnească pe Gian care locuia și el cu chirie în casa mare din Paris. Acesta se îndrăgostește de o fată pe nume Lisandra, care nu avea familie, doar că ea iubea pe altcineva, pe Octav Olt.
Gian are o soră pe nume Giulia. Mirona se împrietenește cu ea și într-o zi când cei doi frați au trebuit să meargă la Monaco la părinți, Giulia îi spune că Gian o iubește. Timpul pe care aceștia l-au petrecut împreună prin Paris l-a determinat pe Gian să aibă sentimente pentru Mirona. Chiar într-o scrisoare trimisă de la Monaco pentru Mirona el afirmă că și-ar dori să fie prezentă acolo cu el. Încet, încet acesta reușește să o uite pe Lisandra.
Familia Mironei află că aceasta nu mai stă la madam Janine de multă vreme și bătrâna o amenință că dacă nu se va întoarce acasă o va dezmoșteni. Înainte să plece acasă, Mirona pleacă la Monaco să-l întâlnească pe Gian, iar pe tren constată că și ea îl iubește pe Gian.
Este înduioșător, ba chiar parcă desprins dintr-un film de groază, un episod din roman în care ne este prezentată o fetiță pe nume Ines, de 5 anișori care încearcă să-și încălzească bunica pe care o credea leșinată, nu moartă. Ines era fetița lui Trude, o prietenă de-a Mironei. Din cauză că ajung pe străzi, micuța și bătrâna fuseseră nevoite să locuiască timp de 3 săptămâni în taină, în pivnița unei cafenele, iar Trude să plece la muncă la Budapesta.
Nici chiar pe patul de moarte bătrâna Catrina nu încetează de a da ordine.
Mirona pendulează între dragostea pentru Ștefan și dragostea pentru Gian. Încă nu l-a putut uita pe Ștefan, iar sentimentul este reciproc. Cea care stă la baza neîndeplinirii dragostei lor este Madelaine. Întâlnindu-se cu o veche prietenă pe nume Marta, Mirona așteaptă ca aceasta să-i aducă vești despre Gian.
Madelaine știe de relația pe care o are Ștefan, dar nu se gândește la divorț. Ba mai mult, îl face pe Ștefan să creadă că are nevoie de ea ca de apă și aer. Îl face să creadă că e bolnav și că fără ea e cu neputință să trăiască. Acesta este adevăratul motiv pentru care Ștefan spunea că nu va putea niciodată să o ia de soție pe Mirona.
Ștefan nu încetează în a-i trimite scrisori de dragoste Mironei. Este disperat că nu poate să fie a lui în întregime, dar aici e vina lui că se lasă manevrat de soția lui pe care nu a iubit-o și nici n-o iubește.
Cel de-al Doilea Război Mondial se pregătea să vină cu pași repezi. Din cauza scrisorii trimise de Gian în care afirma că a căzut Parisul, Mirona este șantajată de Andrei și Miza, verișorii ei. Andrei nu vrea bani, o vrea pe Mirona. Având prieteni comuniști, Mirona este pusă pe lista neagră de către aceștia.
Pentru că războiul își pusese amprenta, răniții soseau la spitalul improvizat din palatul lui Vodă, unde lucra mama Mironei. Dureros este faptul că între Tanți și Mirona nu există acea legătură cum ar trebui să fie între mamă și fiică. Tanți este indiferentă față de Mirona și se vede acest lucru din gesturi, fapte, vorbe. Nu o văzuse de mult timp pe fata ei și nici măcar o îmbrățișare nu i-a dat.
Imaginea războiului este una îngrozitoare, iar Mirona ajunge să ia parte la acest dezastru, să se ferească de bombele care cădeau asupra capitalei. Mirona se refugia în pădure împreună cu alți cetățeni și așteptau acolo până se linișteau apele în oraș.
Mirona are o întâlnire cu un necunoscut și e cam straniu comportamentul celor doi. Acesta îi sărută mâinile, ea îl sărută pe obraz, apoi se îmbrățișează.
În sfârșit, în 23 august, se aude la radio că războiul încetase, că e pace. Românii sunt acum în Frontul antihitlerist. România întoarse armele împotriva Germaniei. Totuși, bombele nu încetau să cadă asupra Bucureștiului în zilele de 24-25.
Mirona găsește în sfârșit mult așteptata scrisoare a străbunicului ei Miron, către fata acestuia, Fana. Era în pod, cusută în căptușeala brâului de catifea, care nu era roșu după cum se aștepta Mirona, ci portocaliu decolorat. Tot misterul casei Cațian se evaporă datorită acestei scrisori în care Miron își deapănă povestea vieții lui, din copilărie și până ce își întemeiase o familie cu bătrâna Cațian. Are o copilărie tristă, apoi iubește o fată pe nume Maniana, fiică de boier, iar părinții fetei nu erau de acord cu această relație pentru că Miron era fiu de țăran. În ciuda faptului că nu s-au putut căsători, dragostea lor nu a încetat să continue, astfel că într-o zi a venit pe lume Fana. Acum totul prinde contur, vorbele oamenilor care spuneau că Fana nu este fiica bătrânei Cațian. Pentru că relația lor nu mai putea continua, Maniana îi cere lui Miron să o ia în căsătorie pe Catrina.
Abia acum Mirona află adevărul. Se înțelege de ce bunicul Mironei, viitorul soț al Fanei era iubitul bătrânei Cațian. Catrina o căsătorise pe Fana cu el ca să-l aibă aproape. Din cauza relației lor era tot pe urmele tinerilor și acesta era motivul pentru care ea îl ținea sub papuc, iar el nu ieșea din vorba soacrei.
Ștefan vine iar în București și o caută pe Mirona, dar ca de obicei, Madelaine e pe cale să apară, așa că lui Ștefan îi e frică să nu-i găsească împreună. Îi era sete de Mirona, îl măcina un dor mare, dar soția era soție. Se joacă cu sentimentele Mironei fără să intenționeze asta, iar ea suferă.
Carolina Metzel, o prietenă și vecină cu Mirona este foarte îndurerată. Alfred, fiul ei, se reîntorsese teafăr fizic din lagăr, însă sufletul lui era la pământ pentru că soția și cei doi copii au murit gazați în lagărul de la Auschwitz, locul în care era ascuns cel mai monstruos, mai sadic asasinat în masă pe care l-a cunoscut istoria. Acesta îi povestește Mironei toată groaza de acolo. Dorea să-și descarce sufletul, ba mai mult, știind că Mirona scrie un roman, Alfred Metzel îi recomandă să scrie despre Auschwitz, ca lumea să afle toată grozăvia care s-a întâmplat acolo.
Etta, soția lui Alfred, parcă presimțea că ceva rău se va întâmpla și că va fi pentru ultima dată când îl va vedea pe soțul ei, așa că se desprinsese din coloana în care mergea cu copiii și se îndreptase spre soțul ei, foarte liniștită, neținând cont că ar putea să fie văzută de hitleriști:
Romanul se încheie trist pentru Mirona. Lisandra este împușcată, iar Mirona suferă mult pentru că era prietena ei. De altfel, Lisandra parcă își simțea sfârșitul, spunându-i Mironei că simte de câteva zile o adiere de primăvară, curioasă pentru un sfârșit de februarie și că niciodată nu a așteptat cu atâta nerăbdare primăvara.
Mirona se reîntâlnește cu Jacquot, un bun prieten pe care și-l făcuse la Paris, de la care află că fusese îndrăgostit de ea, și că mai este și acum. Îi cere să plece cu el, dar ea refuză, deși îi era foarte drag și era convinsă că s-ar și îndrăgosti de el.
Iubirea pentru Ștefan dispăruse în totalitate din inima Mironei. Suferise prea mult din dragoste și mai ales pentru unul care nici nu merita. Acesta insista cu telefoane, dar ea era total dezinteresată.
Post a Comment