Header Ads

Rezumat Pânza de păianjen de Cella Serghi

Rezumat la cartea "Pânza de păianjen" scrisă de scriitoarea, publicista și traducătoarea română Cella Serghi. Un rezumat scurt de o pagina la romanul de dragoste "Pânza de păianjen" care a fost si romanul de debut al scriitoarei. La debutul carierei, cu aceasta carte, Cella Serghi a fost susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. Pânza de păianjeneste un roman care a fost revizuit de autoare în trei ediții succesive (în 1938, 1946 și 1971)

Pânza de păianjen - în mare măsură autobiografică - e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărțiri. Chiar mai târziu, în fața ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanța cu prilejul săpăturilor și mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluțe, figurine și tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta și le strângea. Tare aș fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră" spunea Cella Serghi.

Panza de paianjen este un roman de debut cu accente autobiografice, cu actiunea plasata in Bucurestiul interbelic, la Constanta, Mangalia si Balcic, Panza de paianjen prezinta o lume cu un farmec aparte, intr-un stil vioi si plin de sensibilitate, indreptatind succesul de public de care s-a bucurat de-a lungul timpului.







Rezumt Pânza de păianjen de Cella Serghi

Personajul principal al cărții, Diana Slavu, o adolescentă cu suflet de copil, un caracter complex, modelat într-o măsură signifiantă de împrejurările în care trăiește (neajunsuri materiale şi financiare), de o excesiva feminitate, se dovedește a fi un personaj tragic, chinuit de emoții și mici necazuri cotidiene, dar şi de dureri ascunse ale adolescenței, o adolescență trăită în timpul războiului.
   Prietena sa cea mai buna, Ilinca Dima, pe care a cunoscut-o la 14 ani, este cea căreia îi scria adesea pentru a-i povesti şi a-i împărtăşi trăirile şi sentimentele, plecată fiind o vară la Mangalia, perioadă imortalizată într-un jurnal pe care Diana l-a păstrat de-a lungul timpului. La începutul romanului, aceasta decide să plece la Paris, fără a-i spune Ilincăi motivul, şi-i lasă ei jurnalul pe care începe să-l citească după primirea scrisorii de rămas-bun a Dianei.
   Sub formă de caiete, amintirile Dianei Slavu îi urmăresc copilăria, adolescenţa şi tinerețea, până la vârsta de 20 de ani. Aflăm că Diana provine dintr-o familie modestă, că poartă povara unei copilării nefericite, „fara jucării”, însă reușește, prin frumuseţea şi felul ei de a fi, să se afle mereu în centrul atenţiei, încă de la vârsta de 14 ani, lucru ce îi oferă o oarecare evadare din sărăcia în care era nevoită să trăiască alături de familia sa. Un eveniment important din viața sa are loc la vârsta de 16 ani, când, aflându-se in Mangalia, îl întâlnește, iar mai apoi, se îndrăgostește de pictorul Petre Barbu, alături de care petrece fiecare zi a vacanţei. Atrasă de mare încă din copilărie, pe când locuia la Constanta, șederea la Mangalia îi trezește amintiri îndepărtate: „Un vânt sărat, care mi-a amintit iar de Constanţa”.
   Pe parcursul verii, realizează că, în ciuda sentimentelor puternice pentru Petre, iubirea nu-i este împărtășită de acesta. Chiar si după ce fata părăsește Mangalia, ea continuă să-l caute pe pictor în fiecare din bărbații pe care-i întâlnește, în comportamentul, gesturile, cuvintele lor, readucându-l la viață în scrisorile pentru prietena sa de suflet, Ilinca.
    Cu timpul, sentimentele ei pentru Petre se diminuează, iar in perioada care urmează, îl cunoaște pe Tomi Ionescu, căruia îi spune „Michi”, student la Paris, venit sa-si petreacă vacanta la Ocna-Sibiului. Relația dintre cei doi devine curând de prietenie, urmând ca Diana sa se căsătorească cu el, „nu din interes, nici din dragoste”, crezând că, în acest fel, va reuși să scape de „destinul său cenușiu, de viața sa de acasă, de << pânza de păianjen>>”, despre care mărturisește la un moment dat: „Vezi, așa îmi închipui viața, ca o pânză de păianjen imensă, cenușie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzește carnivorul: păianjenul…”.
   La începutul romanului, când acțiunea are loc după povestirea din jurnal, Ilinca este invitata la un vernisaj al pictorului Petre Barbu. După ce-l întâlnește în persoană pentru prima dată, decide să-i dea acestuia câteva dintre scrisorile Dianei spre a le citi. Când află despre frământările, insomniile şi sentimentele Dianei, ii înapoiază scrisorile Ilincăi si pleacă: „M-a privit aiurit, apoi mi-a dat scrisorile şi a plecat fără să mai spună nimic. Cred că nu putea vorbi.” Nici măcar Ilinca nu va cunoaște toate frământările Dianei si furtunile din sufletul ei, decât târziu, prin intermediul jurnalului ce-i oglindește viața plină de suișuri şi coborâșuri, de minciuni si dezamăgiri. 




Niciun comentariu