Rezumat pe capitole "Robinson Crusoe"

Rezumat pe capitole la romanul "Robinson Crusoe" scris de scriitorul englez Daniel Defoa. Rezumat foarte lung la cele 20 de capitole ale povestirii "Robinson Crusoe" care spune povestea unui tanar de 19 pe nume Robinson Crusoe. El pleaca pe mare impotriva vointei parintilor si dupa multe peripetii, corabia pe care se afla, naufragiaza pe o insula pustie. Aici tanarul reuseste sa-si asigure un trai, muncind din greu si faurindu-si un adapost.








Rezumat pe capitole "Robinson Crusoe"

Capitolul I
Eroul s-a nascut in 1632, in orasul York (Anglia), intr-o familie mijlocie, onorabila, cu o situatie materiala buna. A primit o educatie aleasa, iar tatal sau ar fi vrut sa lucreze in domeniul juridic. Tanarul de 19 ani nu se gandea insa decat sa plece pe mare, impins de o apriga dorinta, care il facea sa nu ia in seama sfaturile parintilor si sprijinul lor total.
Intr-o zi s-a intalnit cu un coleg de scoala care tocmai pleca spre Londra, pe corabia tatalui sau. Fara sa mai intrebe pe nimeni sau sa ceara voie parintilor, s-a imbarcat si a pornit in aceasta calatorie pe mare, prima din viata lui. Desi un timp a avut indoieli si remuscari, gandindu-se mai ales la parintii sai, incetul cu incetul s-a lasat in voia intamplarilor.
Calatoria aceasta a fost cu ghinion, caci o furtuna puternica a dus la scufundarea corabiei, el si cei de pe vas fiind salvati cu mare dificultate de o nava aflata in apropiere. A ajuns pe tarm si, avand ceva bani, s-a indreptat catre Londra, unde a stat un timp, pandind o ocazie de a pleca din nou pe mare.

Capitolul II
La Londra s-a imprietenit cu un capitan de nava, care facuse mai multe calatorii profitabile de afaceri in Guineea. Acesta i-a facut oferta de a merge impreuna, iar Robinson a acceptat cu placere. A cumparat diverse marfuri si s-a imbarcat pe aceasta nava, cu gand sa obtina un profit bun din vanzarea acestora. Afacerea s-a dovedit un succes, caci s-a intors la Londra cu un castig frumos,pe care l-a reinvestit in alte marfuri. Numai ca prietenul sau, capitanul, a murit la Londra, iar el a plecat la drum cu aceeasi corabie, dar cu un alt capitan. Cand au ajuns langa insulele Canare, au fost surprinsi de pirati mauri si, dupa o lupta apriga, au fost luati robi si dusi pe coastele Africii, in Maroc. Pentru ca era tanar si putea munci, eroul nostru a fost dus sa slujeasca in gospodaria capitanului pirat. Timp de doi ani nu s-a intamplat nimic deosebit, dar apoi s-a ivit o situatie favorabila de evadare. A incarcat pe o barca mare, cu care de obicei se ducea la pescuit, apa si alimente, reusind totodata sa aduca la bord si cateva pusti si gloante. Cu el se afla si un baiat maur, Xury,care a acceptat, de nevoie, sa-l insoteasca. Au navigat cateva zile de-a lungul coastei, acostand doar pentru a lua apa dulce si hrana de vanat.

Capitolul III
Calatorind spre sud, au dat peste o corabie portugheza, care i-a luat la bord. A aflat ca nava se indrepta catre Brazilia, iar capitanul s-a invoit sa-l duca acolo fara nici un fel de plata. Ba, mai mult, i-a cumparat, pe langa niste piei de leu si leopard, pustile luate de la mauri si barca, iar pe Xury l-a vandut capitanului, cu conditia sa fie crestinat si eliberat peste zece ani.
Ajuns in Brazilia, Robinson fu recomandat de catre capitan unui plantator de trestie de zahar, care l-a adapostit un timp si l-a invatat cum se cultiva trestia de zahar si cum se fabrica zaharul.
A cumparat ceva pamant si a inceput sa planteze trestie de zahar. Desi a inceput greu, ar fi putut sa se imbogateasca din aceasta afacere, daca nu i s-ar fi facut o propunere tentanta, pe care el a acceptat-o. Un grup de plantatori, auzind de pataniile sale si de usurinta cu care se putea face negot cu negri, i-au marturisit ca vor sa echipeze o corabie si s-o trimita in Guineea pentru a aduce cu ea robi negri care sa lucreze pe plantatiile lor. Ii ofereau totodata rolul de reprezentant al lor, urmand sa primeasca in schimb o parte dintre negrii adusi in Brazilia. Eroul nostru a fost de acord , dar numai dupa ce lasa in grija lor propria plantatie. Iata-l asadar plecand catre Africa. Se implinisera opt ani de cand isi parasise casa parinteasca. Pe drum fura loviti de o furtuna groaznica, iar nava, dupa ce a fost tarata in afara traseelor obisnuite de navigatie, a esuat pe un banc de nisip, in apropierea unei coaste necunoscute. Doar el a scapat, inotand catre tarm, avand asupra sa numai un cutit , o pipa si ceva tutun. A gasit apa dulce si si-a facut o bata de aparare. Prima noapte a petrecut-o intr-un copac, de frica fiarelor.

Capitolul IV
A doua zi, cand s-a desteptat, a vazut corabia adusa de flux pana aproape de tarm, la circa o mila. Primul sau gand a fost sa incerce sa recupereze cat mai multe lucruri de pe corabia esuata. A ajuns inot pana la vas si a reusit sa urce la bord pe o franghie ramasa atarnata de un perete al corabiei. A injghebat o pluta, apoi alta mai solida, si, cu ajutorul lor, si cu multa truda, a facut 11 drumuri, aducand la mal, mai multe zile sir, alimente, haine, arme si o sumedenie de scule si de materiale utile, chiar bani. A gasit o adancitura potrivita intr-un mal, apoi a improvizat o coliba si le-a adapostit acolo.
Nu mult dupa toate acestea, in urma unei furtuni, corabia a disparut, scufundandu-se.
A cautat si a gasit un loc mult mai potrivit, mai sigur si mai sanatos pentru a se adaposti, pe un mic platou, langa un perete de stanca, avand vederea spre mare. Tanarul traia cu speranta ca va vedea in cele din urma vreo nava care sa-l recupereze. A faurit, cu multa cazna si cu greutate (aproape un an) o imprejmuire solida care sa-l apere de eventualele primejdii (animale salbatice, bastinasi periculosi) si a adancit gaura din stanca, creand o adevarata pestera. Imprejmuirea nu avea poarta. Pentru a trece de ea, folosea o scara pe care apoi o ridica. In mijloc ridicase un cort dublu, acoperit cu o prelata, iar el dormea intr-un hamac.
Nu peste multa vreme a constatat ca esuase pe o insula pustie, fara oameni si fara animale mari, in schimb cu pasari multe, capre salbatice si un fel de iepuri speriosi. Mai tarziu a descoperit si broaste testoase. Vana aproape zilnic.
*
Adnotari
 Perspectivele erau destul de triste. Fusesem aruncat pe aceasta insula ( )la cateva sute de leghe in afara drumului obisnuit al corabiilor. Aveam tot temeiul de a presupune ca voia cerului era sa-mi termin zilele intr-un trai deznadajduit pe aceasta insula pustie. Lacrimile imi curgeau siroaie cand ma gandeam la soarta mea. Adesea ma intrebam de ce providenta isi duce la pierzanie propriile fapturi, harazindu-le aceasta stare de mizerie si lasandu-le fara ajutor si fara nadejde, astfel incat sa le vina greu a-i multumi pentru viata ce le-a dat-o. Dar de cate ori ma gandeam astfel, simteam o mustrare de cuget. Intr-o zi, cand ma plimbam cu pusca la umar, mi-am zis: Foarte bine, este adevarat ca te gasesti la mare anaghie. Aminteste-ti insa, te rog, unde se gasesc ceilalti? Nu ati fost oare unsprezece oameni in barca? Unde sunt ceilalti zece? De ce nu au fost ei salvati si nu ai pierit tu ? De ce ai fost tu cel privilegiat? E mai bine sa fii aici sau dincolo?
Am privit apoi spre mare, judecand ca orice rau are si o parte de bine. Mi-am amintit ca nu-mi lipseste nimic.( )Aveam putinta de a rezista o viata intreaga fara a duce lipsa. Ma gandisem la toate dinainte, chiar la eventualele accidente sau la timpul cand as fi terminat munitiile si chiar mai departe, la vremea cand ma vor parasi puterile si sanatatea.
*
Mai tarziu, cand a inceput sa-si scrie un jurnal zilnic, marturisea: Totdeauna putem gasi prilej de imbarbatare, daca izbutim, printr-o judecata dreapta, sa socotim binele si raul si sa alegem calea binelui. Din clipa cand am inteles aceasta, m-am linistit si am renuntat de a mai sta la panda pe tarm pentru a zari vreo corabie in larg. Incepeam sa ma obisnuiesc cu noul meu fel de viata si cautam sa mi-l fac cat mai placut.

Pentru a tine usor socoteala zilelor si lunilor, cresta pe un stalp cate o linie scurta pentru fiecare zi din cursul saptamanii si cu o linie mai lunga marca duminica. Nimerise pe acest tarm pustiu pe 30 septembrie 1659.
De mare folos, in infruntarea clipelor grele ale inceputului, i-au fost doua pisici si un caine, care fusesera salvati si recuperati de pe nava. Despre caine are numai cuvinte de calda pretuire : Multi ani de zile mi-a fost slujitor credincios. Facea tot ce-i porunceam, aducea tot ce-i ceream, ma ajuta la vanatoare, imi tinea de urat. Un singur lucru nu l-am putut invata: sa-mi vorbeasca!

Cu multa indarjire, a invatat sa manuiasca uneltele si si-a faurit diverse obiecte utile: o masa si un scaun, policioare si altele.

Capitolul V
Sunt reproduse paginile jurnalului in care Robinson facea insemnari curente. Din el culegem noi marturii privin darzenia, spiritul de ordine, inventivitatea si luciditatea cu care si-a rostuit viata acest om. Astfel, pentru a se adapta cat mai bine la conditiile climatice si pentru a-si proteja sanatatea fizica si psihica, si-a impartit ziua in ore de lucru, de vanat, de dormit si de distractie; a muncit din greu pentru a-si face noi comoditati; si-a consolidat adapostul si isi dramuia cu grija mancarea .
Pe 27 decembrie 1659 a impuscat o capra si pe alta a ranit-o. Pe cea ranita a ingrijit-o de s-a vindecat, apoi a reusit s-o domesticeasca, pastrand-o langa sine. Atunci i-a venit in minte ideea de a domestici si alte capre.
A reusit sa-si construiasca o lampa dintr-un vas de lut pe care l-a ars la soare, in care a turnat seu din grasimea caprelor vanate, iar pentru fitil a folosit fire de canepa din funiile de pe nava.
In alta zi a avut o surpriza nemaipomenita. A observat niste fire verzi care rasarisera langa stanca ce le ferea de soare. Mai tarziu si-a dat seama ca rasarisera boabele de orz si de orez ce ramasesera la fundul unui sac pe care l-a scuturat in acel loc. I-au trebuit patru ani pentru a putea coace, in sfarsit, paine din recolta ingrijita cu sfintenie.
Un cutremur ingrozitor l-a inspaimantat, gandind ca zilele i s-au sfarsit.

Capitolul VI
Cutremurul a provocat valuri uriase care au descoperit epava navei scufundata in apropiere. Robinson si-a procurat de pe ea multa cherestea, grinzi si fier.
A gasit o broasca testoasa, din care si-a gatit cel mai gustos ospat de pana atunci. In broasca a mai gasit vreo 60 de oua .
In urma ploilor s-a imbolnavit de friguri si a suferit cateva saptamani in sir, fiind gata-gata sa moara. S-a doftoricit in felul sau, cu tutun si cu rom si, in cele din urma, a scapat. Pe cand zacea sfarsit, a avut un vis care l-a pus pe ganduri. Se facea ca din ceruri a coborat un om stralucitor, inconjurat de flacari luminoase si care i-a spus sa se pregateasca de moarte, pentru ca s-a indoit de puterea divina.

Capitolul VII
Cercetand mai bine insula, a putut descoperi frunze de tutun, trestie de zahar salbatica, pepeni, vita de vie cu struguri mari si gustosi, lamai, portocali si arbori de cacao. Si-a facut provizii bogate din fiecare. De altfel, avea o mancare hranitoare si diversificata, care ii asigura sanatatea.
Ajunsese sa cunoasca bine manifestarile climaterice din zona si sa-si adapteze preocuparile in functie de acestea: in sezonul calduros cultivand (de doua ori pe an) orz si orez, iar in cel ploios, impletind cosuri de nuiele, conservand hrana etc.

Capitolul VIII
Intr-o zi senina a zarit pamant la o mare departare. Nu stia daca este o insula sau continentul american, dar stia ca locurile acestea pustii erau locuite de triburi salbatice, unele din ele de canibali.
A reusit sa prinda un papagal, pe care a reusit, incetul cu incetul, sa-l faca sa vorbeasca .
Eforturile sale indelungate de a cultiva orz si orez au fost in cele din urma incununate de succes. A fost nevoit sa gaseasca mijloacele potrivite pentru a pregati pamantul, pentru a-l semana, pentru a alunga caprele, iepurii si pasarile care ii amenintau recoltele. Reusind sa stranga spicele si sa le scuture de boabe, nu stia cum sa le pastreze uscate, sa le macine si sa le cearna.

Capitolul IX
Cu cazna multa si dupa multe incercari, a obtinut vase din lut ars, in care pastra boabele sau fierbea carnea. Iata cum descrie autorul felul in care eroul nostru a reusit sa obtina primele oale: Cate din ele s-au prapadit si s-au desfacut, caci lutul nu era destul de tare. Cate au crapat la caldura prea mare a soarelui, fiind expuse prea din vreme, si cate s-au facut bucati, inainte cat si dupa ce s-au uscat! Pe scurt, am muncit ca un rob sa gasesc argila, sa o scot, sa o aduc acasa, sa o lucrez, si, cand acolo, nu am reusit sa fac decat doua obiecte mari si butucanoase( ) si asta in timp de doua luni!
A gasit solutii si pentru a macina boabele (intr-o gaura scobita intr-un lemn de esenta foarte tare), sa le cearna si sa faca primele pite. Toate astea l-au tinut ocupat aproape tot anul al treilea al detentiei sale.
S-a apucat si de croitorie, facandu-si haine din pieile de animale vanate, a confectionat o umbrela , tot din piele s.a. A avut si incercari esuate. Astfel, dupa ce a cioplit cu urias efort un copac, pentru a-si face o barca (o piroga), a constatat ca nu poate cu nici un chip s-o urneasca pentru a o duce pana la apa: Numai acum imi dadeam seama din pacate prea tarziu ce mare nebunie este sa incepi o treaba inainte de a sti cat te costa si inainte de a judeca bine daca iti ajung puterile ca sa o duci la bun sfarsit.
Desi gandul de a parasi odata si odata acele locuri nu l-a parasit, se obisnuise cu traiul sau, ba chiar se declara fericit: Aici eram, in primul rand , ferit de toate rautatile lumii. Nu aveam ispite trupesti si nici ispita ochiului, iar trufia vietii era hat departe de mine. Nu jinduiam dupa nimic, caci aveam tot ceea ce ma putea bucura. Eram stapanul intregii mosii. Ma puteam numi voievod sau imparat peste tot tinutul pe care-l stapaneam. Nu aveam alti semeni care sa-mi ravneasca stapanirea ( ) pe scurt , am invatat din experienta si din firea lucrurilor ca tot ce este bun in lumea aceasta nu are pret decat atunci cand ne aduce vreun folos. Oricat am strange si gramadi ca sa mai dam si altora, totusi nu ne putem bucura decat de ceea ce ne foloseste, si nu de mai mult. In alt loc marturiseste ca invatasem sa privesc mai mult partile luminose ale soartei mele decat cele intunecate Simteam adesea atata multumire, cat nu se poate spune prin cuvinte.

Capitolul X
Au trecut cinci ani. A incercat si a reusit , de data aceasta, sa faureasca o canoe, desi aceasta munca trudnica a durat aproape doi ani. Cu ea a pornit sa exploreze insula. Manat de curenti, era gata, la un moment dat, sa fie smuls de langa malurile insulei si sa fie impins in larg, fara putinta de intoarcere. Aceasta intamplare l-a lecuit de gandul de a mai parasi vreodata insula pe aceasta cale.
In timp a ajuns mester iscusit in mai multe mestesuguri. Cea mai importanta realizare in urmatorii ani a fost domesticirea unor capre , pe care le-a inmultit si de pe urma carora a avut carne si lapte din belsug, ba chiar si unt si branza.

Adnotari
Desi coplesit de ganduri si de nevoi, caracterul puternic al eroului il face sa descopere in existenta lui sarmana si momente vesele: Privelistea pe care o infatisam, sezand la masa cu mica mea familie, merita un zambet. Maria sa voievodul si stapanitorul intregii insule era de fata. Viata supusilor sai se afla in mana lui.
Putea spanzura si ucide: putea sa dea viata si libertate si sa le ia inapoi. Nimeni nu i se impotrivea. Merita sa fiu vazut cum mancam, ca ditamai princiopele, inconjurat de supusi. Poll, favoritul meu (papagalul-n.n.) era singura fiinta care avea voie sa-mi vorbeasca. Cainele meu, acum batran si care nu gasise mijlocul de a se inmulti, sedea intotdeauna la dreapta mea. Doua pisici, cate una de fiecare parte a mesei, asteptau, ca semn de mare cinste, o bucatica din mana mea.( ) Inconjurat de aceasta curte si in acest fel imbelsugat traiam eu acum. Nu-mi lipsea nimic in afara de societatea omeneasca.

Un moment asemanator il ofera autoportretul lui Robinson : Pe cap purtam o caciula tuguiata si diforma, facuta din piele de capra. O coada ii atarna la spate, atat cat sa-mi apere ceafa de soare, cat si ca sa impiedice ploaia sa mi se prelinga pe gat.( ) Purtam o haina scurta din piele de capra, de sub care imi ieseau poalele camasii pana la jumatatea coapselor, precum si o pereche de pantaloni scurti din acelasi material. Erau facuti dintr-o piele de tap batran si parul atarna lung, pe ambele parti, ca sa-mi acopere picioarele. Nu aveam ciorapi, nici ghete. Imi facusem o pereche de ceva ce nu stiu cum sa le mai zic, un fel de papuci sau,mai bine zis,opinci,care se legau cu sfori ( )La brau eram incins cu o curea de piele de capra,pe care o strangeam cu doua cureluse in loc de catarama.De aceasta,atarnau,de o parte si de alta,in loc de sabie si pumnal,o secure si un mic ferastrau.O alta curea,mai putin lata,imi trecea peste umar.La capatul ei,sub bratul stang,purtam doua pungi din piele de capra,una cu praf de pusca si alta cu alice.In spate duceam cosul,iar la umar pusca.Deasupra capului tineam o umbrela din piele de capra,mare si urata,care insa,in afara de pusca,era lucrul cel mai necesar ( )Barba o lasasem sa creasca pana ce ajunsese la o buna lungime.Cum aveam insa foarfeci si briciuri,am scurtat-o. Mustatile le-am lasat sa creasca lungi ( )nu pot spune ca am ajuns sa pot atarna palaria de ele.Erau totusi atat de lungi,ca in Anglia as fi speriat lumea.

Capitolul XI
Acum avea doua proprietati : cea veche (fortificatia de langa stanca) si ogoarele pe care cultiva orz si orez ( la tara, cum le spunea el). In plus,a vea si tarcurile pentru turma de capre.
Un moment important din viata lui este acela in care, mergand spre locul unde isi adapostise barca, zari intiparita pe nisipul plajei o urma de picior omenesc. S-a speriat cumplit ( ca si cand as fi vazut un strigoi ). S-a ascuns repede in fortareata: Cred ca niciodata nu s-a refugiat mai ingrozit ca mine vreun iepure in desis sau o vulpe in vizuina ei . Si-a dat seama, in cele din urma, ca insula era, din cand in cand , calcata de picior de om, salbatici de pe continentul pe care presupunea ca-l vede uneori la orizont. Frica insa i se potoli treptat. Timp de sapte ani, nu a mai zarit nici o urma de om, dar el si-a construit un al doilea zid de aparare, prevazut cu sapte gauri in care plasase carabine luate de pe corabie, luandu-si nenumarate alte masuri de prevedere.

Capitolul XII
Frica l-a facut sa-l invoce deseori pe Dumnezeu, ca sa-l ocroteasca, mai ales ca, intre timp, decoperise pe tarm resturi umane, semne ale unui ospat al canibalilor veniti aici sa-si manance prizonierii de razboi. Atat de revoltat era, in fata acestui obicei barbar, incat si-a propus sa-i atace si sa-i nimiceasca pe acesti salbatici nemilosi, cu prima ocazie care i s-ar ivi. Cu timpul si-a dat seama ca gestul ar fi fost extrem de riscant pentru el si a renuntat.
*
Adnotari
Daniel Defoe stie sa capteze interesul cititorului si prin nota de mister pe care o atribuie unor descrieri. Cand descopera o pestera, afirma: Privind spre fundul pesterii, care era cufundata in bezna, am zarit lucind doi ochi mici. Nu stiam daca erau ochi de om sau de diavol, dar straluceau ca doua stele, iar lumina palida ce intra prin gura pesterii se reflecta in ei. Dupa cateva clipe mi-am venit in fire.( ) Apoi, plin de barbatie, am aprins o faclie si am intrat din nou. Dupa trei pasi m-a cuprin frica, ramanand pironit locului, caci auzisem un oftat ca de om in durere, urmat de un zgomot surd. Uluit, am facut un pas indarat. Ma treceau fiori reci. Daca as fi avut palarie pe cap, cred ca parul mi-ar fi ridicat-o. M-a imbarbatat si eu cum am putut. Am pornit-o iar inainte la lumina facliei si, la lumina ei am zarit un tap urias si batran, care zacea intr-un colt si tragea sa moara de batranete.

Capitolul XIII
Se implinisera 23 de ani de cand traia in aceasta insula. Se obisnuise cu felul sau de viata, ba chiar isi procura si clipe de distractie:il invatase pe Poll (papagalul) sa vorbeasca, cainele i-a fost tovaras credincios, pisicile ii calcau mereu pe urme, ca si iezii care ii mancau din palma.
Intr-una din dimineti zari un foc pe tarm. S-a speriat si s-a baricadat in fortareata lui. Dupa un timp a iesit si, urmarindu-i pe salbatici cu ocheanul, i-a vazut urcandu-se in barci si plecand. Asistase la un alt pranz canibalic.
*
Adnotari
Varsta si intamplarile vietii i-au ascutit mintea . Pe parcursul ultimei parti a relatarii sale, Robinson Crusoe formuleaza deseori reflectii. Stand tot timpul cu groaza in suflet, asteptand sosirea salbaticilor, isi spune : Mi-am dat seama ca asteptarea unei nenorociri este mai groaznica decat nenorocirea insasi, mai ales cand nu ai cum sa scapi de aceasta neliniste.
  Nu ma gandeam insa ca,  daca voi ucide sa presupunem zece insi sau chiar o duzina totusi a doua zi, saptamana viitore sau luna viitoare va trebui sa mai ucid altii si iar altii, la nesfarsit. Pana la urma nu as fi fost mai putin ucigas decat acesti mancatori de oameni, ba, poate, mai mult decat dansii.
  Aventura este ispita tineretii nestiutoare, dupa cum varsta mai inaintata trebuie sa ne faca a cugeta asupra greselilor din trecut si asupra invataturilor scump platite.
O furtuna cumplita, asemanatoare cu cea care l-a adus pe aceasta insula, a dus la esuarea unei nave.  Nu gasesc cuvinte ca sa pot spune ce dor aprig m-a cuprins in fata acestei privelisti si cum izbucneam uneori astfel:O, daca ar fi fost salvate cel putin unul sau doua suflete de pe acasta corabie nenorocita! Macar un suflet,  sa am si eu un tovaras, o fiinta care sa-mi vorbeasca. Niciodata in viata-mi singuratica nu simtisem un dor mai aprig si mai covarsitor pentru tovarasia oamenilor. Niciodata nu-mi paruse atat de rau ca sunt singur.
Din pacate, pe nava n-a mai gasit nici un om in viata, doar un caine flamand si insetat. A reusit sa incarce insa cate ceva pe piroga lui: praf de pusca, obiecte de bucatarie, imbracaminte, bauturi alcoolice,  bani,  alimente.

Capitolul XIV
Ii era atat de dor de oameni, incat a luat hotararea sa se avante, cu orice risc,  catre presupusul continent din fata sa. Dupa un timp, a renuntat, gandindu-se la sansele mici de supravietuire pe care le-ar fi avut.
Dupa inca vreo cativa ani, intr-o dimineata , zari iarasi pe tarm mai multe pirogi cu vreo 30 de salbatici care, ajunsi pe uscat, dantuiau in jurul unui foc, pregatindu-se sa manance doi nenorociti adusi cu ei. Unul dintre ei a reusit sa scape si se indrepta fugind ingrozit tocmai spre adapostul lui Robinson, urmarit de toata ceata de salbatici. A hotarat sa-l salveze pe acel condamnat. A iesit in intampinarea celor trei salbatici care il mai urmareau si i-a ucis. Cel salvat, ingrozit de puterea armei de foc pe care o auzise bubuind, tremura ca varga : s-a apropiat incet, ingenunchind la fiecare zece pasi si rugandu-se astfel de mine sa-i daruiesc viata. I-am zambit si i-am facut semn sa se apropie. Cand a ajuns langa mine, a ingenuncheat si a sarutat tarana, apoi s-a aruncat la pamant, a pus capul jos si, luandu-mi un picior, si l-a pus pe cap. Prin aceasta voia sa spuna ca se supune si mi se da rob pe viata.
Omul salvat a primit mai apoi numele de Vineri, dupa ziua in care se intamplasera toate acestea.
*
Adnotari
Portretul lui Vineri este remarcabil:
  Era un baiat chipes, voinic, bine facut, inalt, cu picioare lungi, puternice, si cred ca nu avea mai mult de douazeci si sase de ani. Era placut la infatisare. Nu parea sa fie ursuz sau salbatic din fire. Fata-i avea o expresie barabateasca, dar in acelasi timp blanda, aratand bunatate, mai ales cand zambea. Parul negru,  pe care-l purta lung,  nu era carliontat;fruntea ii era mare si inalta;ochii ii straluceau de istetime si de viata. Culoarea pielii nu era de tot neagra, ci mai mult aramie Fata ii era rotunda, nasul mic, dar nu turtit ca la negri. Gura frumoasa, buzele subtiri, iar dintii mici si albi ca fildesul .  In alta parte adauga : Nu era viclean, nu avea nici o patima si ganduri ascunse. Era totdeauna voios, gata sa ma slujeasca si legat de mine cu o dragoste de fiu. Pot spune chiar ca si-ar fi jertfit oricand viata pentru mine.
Robinson l-a supus unei educatii serioase, reusind sa-l invete englezeste, sa nu se mai gandeasca la carnea de om, sa execute diferite indeletniciri, sa manuiasca armele , sa se imbrace si multe altele.

Capitolul XV
Dupa ce l-a invatat suficient de bine limba engleza, a aflat de la el ca ceea ce credea ca este un continent, era marea insula Trinidad, locuita de bastinasi numiti caribei. A mai aflat ca semenii sai salbatici nu-i mancau decat pe adversarii invinsi in razboaie.

Capitolul XVI
Robinson s-a hotarat pana la urma sa se duca impreuna cu Vineri pe continent. Intra in al 27-lea an al captivitatii sale. A faurit impreuna cu Vineri o barca mare, echipata cu tot ce-i trebuia pentru o calatorie lunga, avand loc chiar si pentru 20 de oameni.
Asteptand sezonul potrivit pentru plecare, intr-una dintre zile avura ocazia sa vada iarasi un grup numeros de salbatici popositi aici pentru a-si devora inamicii. Dupa o temeinica pregatire, reusira sa-i nimiceasca pe toti, mai putin pe patru,  care reusira sa fuga cu o piroga. Cei salvati de la moarte erau un alb spaniol si un bastinas care s-a dovedit a fi chiar tatal lui Vineri. Comportarea lui Vineri l-a uluit pe Robinson : Vineri a inceput sa-l imbratiseze, sa-l mangaie, sa strige,  sa rada, sa urle, sa salte, sa dantuiasca, sa cante, apoi sa chicoteasca din nou, ( ) cand se suia in barca, se aseza langa batran, ii lua capul la piept si-l tinea strans, pe urma incepea sa-i frece mainile si picioarele,  care ii amortisera din pricina legaturilor.
Inspaimantati,  salbaticii nu mai cutezara sa apara pe insula.

Capitolul XVII
Afland de la Vineri ca unii dintre cei aflati pe nava esuata langa insula sa (16 spanioli) reusisera sa ajunga pe continent , fiind adapostiti de catre bastinasi,  gandul lui Robinson era sa-i aduca langa sine, pentru ca apoi, cu ajutorul lor, sa navigheze impreuna catre continentul sud - american ocupat de spanioli .  Aceasta idee trebuia pusa in practica de catre tatal lui Vineri si spaniolul salvat de canibali. Se temea totusi de tradare: Adesea oamenii se calauzesc in faptele lor nu dupa indatoririle pe care le au, ci mai totdeauna dupa foloasele la care se pot astepta. Ar fi prea trist pentru mine sa nu fiu decat unealta dezrobirii lor, ca apoi sa ajung cumva prizonier in Noua Spanie
Intr-o buna zi, cei doi plecara cu barca ce ii adusese nu cu mult timp in urma, ca jertfa pe insula sa.
Dupa opt zile, Robinson si Vineri avura surpriza de a zari o nava ancorata la o anumita distanta de insula si o barca apropiindu-se de tarm. Nu erau cei asteptati,  ci englezi veniti cu ganduri nestiute inca. Mai tarziu, urmarind din umbra manevrele acestora,  constatara ca acestia se revoltasera, il legasera pe capitan si pe cei devotati lui, si ca acum venisera sa-i abandoneze pe insula crezuta pustie .
Robinson a reusit sa-l elibereze pe capitan si a obtinut promisiunea ferma a acestuia, sub juramant, ca , daca nava sa va fi recastigata, va fi dus in Anglia impreuna cu Vineri,  servitorul sau.

Capitolul XVIII
Dupa un sir lung si complicat de planuri si de pregatiri de lupta, Robinson impreuna cu Vineri si alaturi mai apoi de cei trei salvati reusira sa captureze corabia.  Vartejul bucuriei fusese atat de puternic in sufletul meu, incat ma zapacise cu totul. Am izbucnit in sfarsit in lacrimi si peste putin am reusit sa-i vorbesc.
Capii razvratitilor vor ramane pe insula, insa Robinson dovedeste marinimie, lasandu-le toata agoniseala lui din toti anii pe care-i petrecuse pe aceasta insula,  alimente, arme, adapost si sfaturi bune.

Capitolul XIX
Pe data de 19 decembrie 1686, dupa o sedere de 28 de ani, Robinson Crusoe parasi insula, luand cu sine doar caciula,  umbrela, unul dintre papagali si banii pe care-i pastrase pana la urma.
Dupa o lunga calatorie, nava ajunse cu bine in Anglia la 11 iunie 1687.
Dupa o perioada de necesara acomodare, Robinson Crusoe afla ca ii murisera parintii si multe dintre rude. Crezandu-l mort , tatal sau nu-i lasase nicio avere. Interesandu-se de plantatia lasata in Brazilia, afla cu bucurie ca cei carora le-o lasase in grija , nu numai ca i-o pastrasera, dar chiar ii inmultisera profiturile.  Facu o calatorie in Portugalia, la capitanul,  acum batran,  care il ocrotise si il ajutase in tineretea sa. Cu ajutorul lui, lua legatura cu negustorii din Brazilia care ii administrasera plantatia si, in urma unor demersuri legale, obtinu aproape cinci mii de lire sterline, o suma foarte mare pe vremea aceea.

Capitolul XX
Dupa ce intra in posesia acestei averi, Robinson Crusoe hotari sa plece si sa ramana in Anglia. Nu mai indrazni sa foloseasca drumul apelor, ci pamantul tare si sigur, trecand prin Spania si Franta, apoi peste pasul Calais, in Anglia.
Aventurile eroului nu au luat sfarsit, caci traseul ales peste munti, pe timp de iarna, i-a oferit intalniri cu fiare periculoase, pericole din care a scapat in cele din urma cu bine. Vineri era mereu langa el, slujindu-l cu credinta.
Ajuns in Anglia , s-a hotarat sa-si vanda plantatia din Brazilia. A obtinut o suma care l-a transformat intr-un om foarte bogat. S-a casatorit si a avut trei copii.
Neavand totusi astampar, a pus la cale o calatorie in Antile, de data asta pe una dintre corabiile sale, condusa acum de un nepot al sau. In cursul calatoriei a vizitat si insula pe care statuse atatia ani. A constatat ca cei lasati acolo au pastrat bine mostenirea sa si ca insula a fost incetul cu incetul populata. Fiind bogat, a avut grija sa-i ajute mai apoi pe locuitorii insulei sale cu provizii, trimitand oameni de munca, vaci, porci , oi si multe altele. 




Niciun comentariu