Citeste poeziile "Poema rondelurilor" de Alexandru Macedonski
Citeste online cartea de poezii rondeluri "Poema rondelurilor" scrisa de poetul român Alexandru Macedonski in anul 1927. Volumul "Poema rondelurilor" publicat postum contine cele cinci cicluri de rondeluri plus ciclul "Rondelurile rozelor de azi și de ieri".
Poetul Alexandru Macedonski este unul dintre puținii autori români de rondeluri. Spre sfârșitul vieții a scris celebrele cicluri pe care le puteti citi mai jos.
POEMA RONDELURILOR (1927)
Rondelurile pribege
Rondelul lucrurilor
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase
Bronz, catifea, lemn sau mătase,
Prind grai aproape omenesc.
Tu le crezi moarte, și trăiesc
Împrăștiate-n orice case, --
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase.
Și câte nu-ți mai povestesc
În pustnicia lor retrase
Cu tot ce sufletu-ți uitase
Te-mbie sau te chinuiesc. --
Oh! lucrurile cum vorbesc.
Rondelul orașului mic
Orașul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade,
Cu oameni proști, dar cumsecade,
Ce nici nu știu că sunt poet.
Cu centrul intim și cochet,
Și fără case cu arcade;
Orașul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade.
Prin umbra parcului discret,
Nu se strecoară mascarade
Și nu s-aud în el tirade
Despre-al politicii secret. --
Orașul mic te fură-ncet.
Rondelul de aur
Căldură de aur topit,
Și pulbere de-aur pe grâne,
Ciobani și oi de-aur la stâne,
Și aur pe flori risipit.
În toți, și în tot, potopit,
El bate din aripi păgâne. --
Căldură de aur topit,
Și pulbere de-aur pe grâne.
De-al soarelui jar cotropit,
Pământul, sub vrajă, rămâne,
Și orice femei se fac zâne,
Cu suflet din flacări răpit --
Căldură de aur topit.
Rondelul lunii
Deși pe cer e-aceeași lună --
Dar unde e cea de-altădată?
Minciuna vieții ce mă-mbată --
E azi o altfel de minciună.
Ca și atunci, duios răsună
Cavale-n noaptea înstelată,
Și-n cer zâmbește-aceeași lună --
Dar unde e cea de-altădată?
A ei lumină argintată
Cu roze albe mă-ncunună,
Și cântă tot pe vechea strună,
Dar pentru mine e schimbată,
Deși pe cer e-aceeași lună.
Rondelul crinilor
În crini e beția cea rară
Sunt albi, delicați, subțiratici, --
Potirele lor au fanatici --
Argint din a soarelui pară.
Deși, când atinși sunt de vară,
Mor pâlcuri, sau mor singuratici,
În crini e beția cea rară
Sunt albi, delicați, subțiratici.
În moartele vremi, mă-mbătară,
Când fragezi, și primăvăratici,
În ei mă sorbiră, extatici,
Și pe aripi de rai mă purtară
În crini e beția cea rară.
Rondelul țiganilor
Țiganii merg fără-ncetare --
Nu știu nici ei când au pornit,
Dar se tot duc necontenit,
Împinși de-o vecinică chemare.
Cu galbeni ochi pierduți în zare, --
De când se știu, s-au pomenit --
Țiganii merg fără-ncetare
Nu știu nici ei când au pornit.
Mereu țigani, — cu mic, cu mare,
Au tot născut ș-au tot murit --
Și tot spre visul nemplinit,
Răpiți de-aceeași aiurare,
Țiganii merg fără-ncetare.
Rondelul cercetașilor
Mai mari, mai mici, trec cercetașii,
Un prinț din suflet i-a desprins,
Pe toți în ochi cu foc nestins,
La tot spre-a fi cu el părtașii.
Ca mâine ei vor fi ostașii
Sub steagul țării neînvins,
Cu mici, cu mari, trec cercetașii --
Un prinț din suflet i-a desprins.
Oricât le suntem naintașii,
De focul sfânt ce l-am aprins,
Ne este sufletul cuprins,
Ș-ai noii țări vedem fruntașii
Când mari, sau mici, trec cercetașii.
Rondelul plecării
Am să mă călătoresc --
Sunt furat ca de ispite,
S-o voiesc, să n-o voiesc,
Spre ținuturi negândite.
Vara este pe sfârșite.
Flori în suflet veștejesc.
Am să mă călătoresc.
Sunt furat ca de ispite.
Luminișuri strălucite
Viața mea o cuceresc,
Aripi tainice îmi cresc,
Aripi zilnic mai grăbite. --
Am să mă călătoresc.
Rondelul orașului din Indii
Spart a fost orașul mare
De a vremii vitregie
Peste moarta gălăgie
Cresc copacii până-n zare.
S-a uitat ce-a fost urgie,
Ce-a fost fală și-nălțare
Spart a fost orașul mare
De a vremii vitregie.
Într-a soarelui magie
Strălucesc porfiruri rare,
Urme șterse tot mai tare
Din străvechea energie... --
Spart a fost orașul mare.
Rondelul morii
Șoptiri și cântece vrăjite
O-mpăciuire torc sub plute,
Ca flaute și alăute
La scocul morii părăsite.
Amărăciunile trăite
În stinse zări rămân pierdute.
Șoptiri și cântece vrăjite
O-mpăciuire torc sub plute.
Mucigăirile-nverzite
Îmbracă jgheaburile mute
Cu florile lor nentrecute,
Iar peste apele-adormite,
Șoptiri și cântece vrăjite.
Rondelul contemporanilor
Acești contemporani ai mei
Fac nencetat același sport
De treizeci de-ani îmi tot zic mort
Tot mai pizmași și mai mișei.
Strigoi, adesea-mi zic tot ei --
Bătrân, în ultimul resort
Acești contemporani ai mei
Fac nencetat același sport.
Deși par lei și paralei,
N-au cu talentul vreun raport,
Și n-au nici sfinți, nici dumnezei,
Trântiți în viață de-un avort...
Dar sunt contemporanii mei.
Rondelul meu
Când am fost ură am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, căci mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.
Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ți-este inima iubire,
Când ți-este sufletul iertare.
Știu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viață trecem în neștire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,
Și înălțarea e-n iertare.
Rondelurile celor patru vânturi
Rondelul cupei de Murano
Nu e de aur: e de raze.
O-ntind grifonii ce-o susțin.
E dătătoare de extaze,
Cu ea-n onoarea ta închin.
În scânteierea-i de topaze
Cuprinde-al nemuririi vin. --
Nu e de aur: e de raze.
O-ntind grifonii ce-o susțin.
E arta pură, fără fraze,
E cerul tot de soare plin.
Talaze largi, după talaze,
E sufletescu-avânt deplin,
Nu e de aur: e de raze.
Rondelul privighetoarei
Privighetoarea-nvietoare
A-ntremătorilor fiori,
Deșteaptă prin caișii-n floare
Ale zefirilor viori.
E ca-ntr-o albă sărbătoare
Printre-ale pomilor ninsori
Privighetoarea-nvietoare
A-ntremătorilor fiori.
Și printre tihna lucitoare
Ce-și varsă luna din comori,
De viață e redătătoare
Pentru-orice searbezi muritori,
Privighetoarea-nvietoare.
Rondelul trecutului
Iată Pometeștii, iată Adâncata,
Scurtul pod de bârne este retrecut.
Renviază mama, îmi zâmbește tata...
Vreme câtă curs-a parcă n-a trecut.
Jar și vâlvorare soarele urcat-a.
Arde grâu-n flăcări pân' la brâu crescut.
Iată Pometeștii, iată Adâncata,
Scurtul pod de bârne este retrecut.
Iarba pe tot șesul de cosit e gata.
Apele-și deșiră graiul nentrecut.
Pentru viața de-astăzi mi-a sosit răsplata
Copilandrul vesel din nou m-am făcut... --
Iată Pometeștii, iată Adâncata.
Rondelul oglindei
Din al oglindei luciu rece
De apă-adâncă, — se desface
O liniște de dulce pace,
Ce-ntregul suflet mi-l petrece.
Obida vrând să mă înece,
Zadarnic firea și-o preface.
Din al oglindei luciu rece
Uitarea numai se desface.
Chiar dorul vieții-n mine tace --
Izvor ce gata e să sece;
Și pe-al meu chip, ce-n umbră zace,
Un fel de vis de opium trece
Din al oglindei luciu rece.
Rondelul domniței
Ieșind din balta Craiovița,
Unde-a fost crai Craiovisin,
Văpaie, vezi plutind domnița
Mai argintată ca un crin.
Sub lună-i tremură cosița,
În suflet poartă ca un chin,
Plutind pe balta Craiovița,
Unde-a fost crai, Craiovisin.
Își duse viața-ntr-un suspin,
Nedându-și nimănui gurița,
Dar a rămas mironosița
Din veacul cel detot creștin,
Plutind pe balta Craiovița.
Rondelul orașului de altădată
Era orașul de-altădată
Sub plopi de-argint, muiați în soare,
O verde oază fermecată
Cu repezi ape cântătoare.
Pe-oricare străzi cântau izvoare,
Și sărutat de flori ce-mbată,
Trăia orașul de-altădată
Sub plopi de-argint, muiați în soare.
Prostimea chiar era bogată.
Prin curți aveau, mai toți, cuptoare.
În beciuri se țeseau covoare,
Ș-o viață-n veci îmbelșugată
Trăia orașul de-altădată.
Rondelul orelor
Omnia vulnerant, ultima necat
Pe rând orice ore rănesc,
Iar ultima vecinic omoară... --
Tot sufletul mi-este-o vioară
Ce plânge duios că trăiesc.
Și nici nu mai cerc să zâmbesc
Când viața s-arată ușoară. --
Pe rând orice ore rănesc,
Iar ultima vecinic omoară.
Oricâtă cerească comoară
Ar fi într-un lut omenesc,
Zvârlit de pe clipa ce zboară
Recade în iadul obștesc; --
Pe rând orice ore rănesc.
Rondelul ajungerii la cer - vezi comentariu
În cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci...
Te-aruncă-n el un cântec-nalt,
În care-al vieții plâns îneci.
Spărgând fluidicul său smalt,
Ca o săgeată de-aur treci. --
În cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci.
I se mai dă-n sfârșit asalt
Sub jar de patimi când te pleci,
În al tău suflet când n-ai alt
Decât fiorii dulci și reci... --
În cer s-ajunge dintr-un salt.
Rondelul ctitorilor
În zugrăveala-nvechită,
El, searbăd; ea, cu ruje-aprinse,
Biserica de ei clădită
O țin cu degete întinse.
Năluci din vechiul timp desprinse,
Știu viața lor că e sfârșită
În zugrăveala învechită,
El, searbăd; ea, cu ruje-aprinse.
Și nu-și blesteamă-a lor ursită...
Dar orice candeli când văd stinse,
Și sfânta slujbă părăsită,
Ei plâng cu lacrimi neînvinse
În zugrăveala învechită.
Rondelul coroanelor nepieritoare
Coroane-n veci nepieritoare
Dintre frunzișurile mari
Ale bătrânilor stejari
Mi-așterne umbra sub picioare.
Ducându-mi pașii solitari,
Pe sub pădurea cântătoare,
Coroane-n veci nepieritoare
Simt în frunzișurile mari.
Aleea e-n apus de soare. --
Se urcă flacări tot mai tari,
Și se răsfrâng, scânteietoare,
Printre copacii seculari,
Coroane-n veci nepieritoare.
Rondelurile rozelor
Rondelul rozelor ce mor - vezi comentariu
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, și mor și-n mine --
Ș-au fost atât de viață pline,
Și azi se sting așa ușor.
În tot, se simte un fior.
O jale e în orișicine.
E vremea rozelor ce mor --
Mor în grădini, și mor și-n mine.
Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmășaguri de suspine,
Și-n marea noapte care vine
Duioase-și pleacă fruntea lor... --
E vremea rozelor ce mor.
Rondelul lui Saadi
Drapate-n purpură regească.
Sau înfoiate-n rochi de-argint,
Saadi-n frunzosul labirint
Făcut-a roze să-nflorească.
De-atunci nu pot să veștejească,
Și viața noastră o tot mint,
Drapate-n purpură regească,
Sau înfoiate-n rochi de-argint.
Natura lor nu și-o dezmint... --
Știu tot așa să amăgească,
S-adoarmă, și să liniștească,
Și să ne spună că nu mint, --
Drapate-n purpură regească.
Rondelul rozelor din Cișmegi
De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde,
De bolți agățate, pe ziduri urcate,
Și printre frunzișuri de pomi ce le-ascunde.
Pe ritmuri persane în strofe-așezate,
Melodic, coloarea, coloarei răspunde... --
De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde.
Un neamț a fost magul grădinii uitate.
Răpit fu de visul cu tainice unde,
Și dându-le viață ce-n suflet pătrunde,
Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate,
De flăcări, de aur, pembe, argintate.
Rondelul marilor roze
Mari roze bogate și grele
Abia mai pot capul să-și țină
De luxul ce poartă pe ele,
Scăldate-n albastra lumină.
Miresme plutesc prin grădină,
Iar roua deșiră mărgele
Pe roze bogate și grele,
Ce-abia mai pot capul să-și țină.
Avântul simțirilor mele
Mă duce-ntr-o sferă senină
De ceața lumeștilor rele,
În care, pe frunte-mi se-nclină
Mari roze bogate și grele.
Rondelul beat de roze
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur
E beat și cerescul azur,
Și zâzâie, beată, albina.
Se clatină parcă lumina,
Un tunet e simplu murmur. --
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur.
Dar iată... — A mea nu e vina... --
Chiar eu, în gentil trubadur,
Visând, lângă-al apei susur,
Mă schimb, așteptându-mi regina... --
De roze e beată grădina.
Rondelul cascadelor de roze - Comentariu scurt Rondelul cascadelor de roze
Urcând pe pomi, zâmbind pe casă,
Se surpă rozele grămadă,
Sau întocmesc câte-o cascadă
Pe vreo alee mai retrasă.
Parfumul lor purtat în stradă,
Întinde-a lui subțire plasă...
Urcând pe pomi, zâmbind pe casă,
Se surpă rozele grămadă.
De-oricâte stavili nu le pasă
Sunt un torent, sunt o cascadă,
Ce-n voia soarelui se lasă,
Dar ce, de cum sfârșesc să cadă,
Reurcă-n pomi, zâmbesc pe casă.
Rondelul privighetoarei între roze
A nopții sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, și cântă,
Grădina ce-mi stă sub fereastră
În raze de-argint se-nveșmântă.
O vrajă și albă ș-albastră
Din ceruri, spre lume s-avântă. --
A nopții sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, și cântă.
Chiar roza ce moare în glastră,
De legile firii înfrântă,
Tresare, în pacea sihastră,
La glasul, cu care-o-nmormântă
A nopții sublimă măiastră.
Rondelul rozelor de august
Mai sunt încă roze — mai sunt,
Și tot parfumate și ele
Așa cum au fost și acele
Când ceru-l credeam pe pământ.
Pe-atunci eram falnic avânt...
Priveam, dintre oameni, spre stele; --
Mai sunt încă roze — mai sunt,
Și tot parfumate și ele.
Zadarnic al vieții cuvânt
A stins bucuriile mele,
Mereu când zâmbesc uit, și cânt,
În ciuda cercărilor grele,
Mai sunt încă roze, — mai sunt.
Rondelul rozei ce înflorește
O roză-nflorește, suavă...
Ca nor risipit e necazul.
Puternic mă poartă extazul
Spre-o naltă și tainică slavă.
Nu-mi pasă de-a vieții otravă,
De chinul ce-și urcă talazul
O roză-nflorește, suavă;
Ca nor risipit e necazul.
Stăpân sunt de-acum pe răgazul,
Să-mi fac din ursită o sclavă,
Și nu mai e viața grozavă,
Deși mi-a brăzdat tot obrazul
O roză-nflorește, suavă.
Rondelul lui Saadi ieșind dintre roze
Saadi, dintre roze ieșind,
Uită să-și blesteme amanul...
Sădise pe veci Gulistanul
Și sufletu-și dete zâmbind.
Aflai ca și el talismanul
Tot raiul să pot să-l cuprind.
Saadi, dintre roze ieșind,
Uită să-și blesteme amanul.
Turbat-a în voie dușmanul. --
El cupa de fiere golind
S-a dus în amurg șovăind,
Ș-a fost mai slăvit ca sultanul
Saadi, dintre roze ieșind.
Rondelurile rozelor de azi și de ieri
Rondelul rozelor de azi și de ieri
Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum,
Aș vrea obștescul adăpost
Să-mi fie la un colț de drum.
Știu al vieții mele rost
Simțirea din al lor parfum,
Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum.
Oricui va spune pe de rost
Că nu-mi vrui soarta nicidecum
Născut în ceasul cel mai prost;...
Dar am trăit, nu prea știu cum,
Umbrit de rozele ce-au fost.
Rondelul nopții argintate
În noaptea de lună-argintată,
Pe pleoape când somnul se lasă,
În vis îmi clădesc câte-o casă
Ce toată e-n roze-mbrăcată.
De zgomot și oameni retrasă,
Locaș ca din basme s-arată,
În noaptea de lună-argintată,
Pe pleoape când somnul se lasă.
Vreo sarcină-asupra-i n-apasă
De-ai mei creditori e-apărată,
Parfumul de roze ce-mbată
Extazul în suflet îmi lasă
În noaptea de lună-argintată.
Rondelurile Senei
Rondelul înecaților
Pe sub poduri, Sena toată
Este moarul tristei seri;
Ies în față-i și înoată
Înecații cei de ieri.
Nici plăceri și nici dureri
Să-i mai miște n-o să poată.
Pe sub poduri, Sena toată
Este moarul tristei seri.
Sunt aleșii cei din gloată...
Veștejite primăveri
De-a necazurilor zloată, --
Și le cântă mângâieri,
Pe sub poduri, Sena toată.
Rondelul florilor de lună
Flori de lună ce s-agață
Schimbă apa în brocart;
Printre frunze prinde viață
Câte-un cântec de Mozart.
Spre Saint-Cloud, ce doarme-n față,
Val de val se duce spart;
Flori de lună ce s-agață
Schimbă apa în brocart.
Peste-a Senei verde față
Dulci și lungi fiori se-mpart,
Și de țărmi ce se răsfață,
Când corăbii se despart,
Flori de lună se agață.
Rondelul Parisului iad
Printre valuri care plâng,
Și sub bolți întunecate,
Șiruri de-astre încețate
Felinare se răsfrâng.
Pe tot țărmul drept și stâng,
Iad, urlând de răutate,
Pe când valuri care plâng
Curg sub bolți întunecate.
Chiar din zări mai depărtate,
Deznădejdi, ce nu se-nfrâng,
În grozav vârtej se strâng
Zbuciumând tot mai turbate, --
Printre valuri care plâng.
Rondelul dezastrului mondial
Nori se bat la orizon.
Tot apusul sângerează.
Urlă groaznic un ciclon,
Sena din adânc oftează.
Bubuiri ce nu-ncetează
Sunt un tunet unison.
Nori se bat la orizon.
Tot apusul sângerează.
State noi se-nființează,
Prăbușit e câte-un tron... --
Moartea-și plimbă monoton
Coasa ei ce vieți retează. --
Nori se bat la orizon.
Rondelul uriașului
Monstruos se-ntinde-orașul.
Viciul joacă-n el pe brânci.
Are case, lanț de stânci.
Dracii-n toate și-au locașul.
Rânjitor pândește-apașul,
Floarea mlaștinii adânci,
Monstruos se-ntinde-orașul.
Viciul joacă-n el pe brânci.
De cum n-ai ce să mănânci,
Face-ndată pe trufașul,
Și-n mocirlă dându-ți brânci,
El rămâne uriașul. --
Monstruos se-ntinde-orașul.
Rondelul ticăloșilor
Istovite târâturi
Trec aproape-n pielea goală. --
Poartă negre-adâncituri
Pe sub ochii lor de smoală.
Pe neghiobi îi bagă-n boală,
Schimbă-n robi pe cască-guri. --
Istovite târâturi
Trec aproape-n pielea goală.
La Montmartre e răscoală
Când, din craci făcând figuri,
Cu murdare strâmbături
Dau pe față ce-au sub poală,
Istovite târâturi.
Rondelul înălțimilor
În mansarda lui mereu
Sărăcia e stăpână. --
Geniu-și reazemă pe-o mână
Fruntea lui de tânăr zeu.
Zilnic soarta și-o amână,
Zilnic duce-al vieții greu. --
În mansarda lui mereu
Sărăcia e stăpână.
Dar prea mult nu este până
Va urca în empireu...
Se și crede-n Eliseu,
Și el stă de-o săptămână
În mansarda lui mereu.
Rondelul Franței burgheze
Unde este marea Franță?
Ce văd ochii, te sfâșie.
Oh! neroada burghezie,
Și trufașa ignoranță.
Cerul este de leșie.
Un lințol pentru speranță,
Unde este marea Franță?
Ce văd ochii, te sfâșie.
Între minte și prostie
S-a scurtat orice distanță. --
Vrut-au toți egali să fie,
Și sunt toți, cu siguranță. --
Unde este marea Franță?
Rondelul duminicilor de la Bellevue
La Bellevue e val de lume.
Flori de zarzăr. Cer de mai.
Sărbătoare. Râs și glume.
Soare vesel. Colț de rai.
Sena curge numai spume.
E-nflorită ca un plai,
La Bellevue e val de lume.
Flori de zarzăr. Cer de mai.
Dragoști, muzici și parfume
Sunt al zilei dulce grai,
Dar în fundul bietei hume
Tot e groaznic orice trai. --
La Bellevue e val de lume.
Rondelul sfârșitului
Omenirea e ca moartă.
Vii sunt numai flori și plante.
Ea-și deschise neagra poartă
Ce clădită-a fost de Dante.
Stema ei de diamante
Nimicită-a fost de soartă.
Omenirea e ca moartă.
Vii sunt numai flori și plante.
Spre-ale visului ghirlante
Nici-o aripă n-o poartă;
Obosit e chiar Atlante,
De povara ce tot poartă. --
Omenirea e ca moartă.
Rondelurile de porțelan
Rondelul lui Tsing-Ly-Tsi
Tsing-Ly-Tsi stă-n prispa de-aur,
Cu ochi mici ca de ghierlan,
Sub de-argint frunzos tezaur,
Casa e de porțelan.
Lângă ea, pe-același plan,
Pomi albaștri, zbor de graur;
Tsing-Ly-Tsi stă-n prispa de-aur,
Cu ochi mici ca de ghierlan.
Spre-a-și croi al vieții plan,
Asudat-a ca un faur;
Un măreț de smalt balaur
Poartă prins l-al său colan. --
Tsing-Ly-Tsi stă-n prispa de-aur.
Rondelul podului de onix
Pod de onix se-ncovoaie,
Arcuind o boltă naltă;
Cade foaie după foaie
Peste-azurul de pe baltă.
Dinspre-apusul ce tresaltă
Sângeroase curg șiroaie;
Pod de onix se-ncovoaie
Arcuind o boltă — naltă.
Mandarini, stând laolaltă,
Spun că semne sunt de ploaie;
Iar o luntre, cam greoaie,
Printre ape se tot saltă,
Pe sub pod ce se-ncovoaie.
Rondelul pagodei
De mari fluturi sărutată,
Pe-o movilă — artificială,
E pagoda argintată
De zâmbirea matinală.
Umbra pomilor, mișcată,
O dezbracă, virginală,
De mari fluturi sărutată
Pe-o movilă — artificială.
Picurând, diamantată,
Porțelanul roz i-l spală
Roua tainic deșirată
Pe fațada sculpturală, --
De mari fluturi sărutată.
Rondelul apei din ograda japonezului
Apei lui de prin ogradă,
Prea domol curgând la vale,
Bolovani, dintr-o grămadă,
Japonezu-i pune-n cale.
Spumegată, vrea să vadă,
Împrejurul casei sale,
Apa lui, ce prin ogradă
Prea domol o ia la vale.
Și schimbând-o-ntr-o cascadă
De consoane și vocale,
Uită-a vieții grea corvadă,
Dând răsunet de cristale,
Apei lui de prin ogradă.
Rondelul muzmeiei
În jinrikișă ușurică
Muzmeia mică e purtată. --
Frumoasă ca o păpușică,
În kimono e îmbrăcată.
Pe când zăduful de-aur pică, --
Spre ceainăria depărtată,
În jinrikișă ușurică
Muzmeia mică e purtată.
De-al soartei greu a fost cruțată.
Simțiri, nici gânduri n-o ridică.
Atât e: o păpușă mică,
De tineri nostimi așteptată,
În jinrikișa ușurică.
Rondelul opiumului
Fumându-și opiumul uitării
Pe rogojini din pai de-orez,
Fo-hi, spre piscul aiurării,
E dus de visul lui chinez.
Scăpat de chinul zbuciumării,
Senin ca după-un meterez,
Fumează opiumul uitării
Pe rogojini din pai de-orez.
Iar când sosește-al nopții miez
Ce-l urcă-n slava îmbătării,
Deplin se dă halucinării
Ce-atunci e singurul său crez,
Fumându-și opiumul uitării.
Rondelul Mării Japoneze
Smaraldul mării răpitoare
E jocul vecinic de colori
În verdea flacără de soare
De lângă țărmii ninși de flori.
Liliachii, se duc izvoare
Sub pomi, plăpânzi ca niște zori,
Smaraldul mării răpitoare
E jocul vecinic de colori.
Copii, de griji neștiutori,
Sunt japonezii-ntre popoare,
Ș-orice dureri le sunt ușoare.
Căci poartă-n suflet, zâmbitori,
Smaraldul mării răpitoare.
Rondelul crizantemei
O crizantemă în mișcare
E-mpărăteasa strălucită
Printre roșatica-nserare
Peste grădină răspândită.
Minune-abia închipuită,
Și mai mult mică decât mare,
O crizantemă în mișcare
E-mpărăteasa strălucită.
Îi este fața zugrăvită
Spre-a fi aceeași arătare
De tinerețe neclintită,
Ș-a fi crezută de oricare
O crizantemă în mișcare.
Rondelul Ioshiwarei
Prin vitrine așezate,
În cartierul Ioshiwara,
Vezi păpuși nenumărate
Cât de lungă este vara.
Sunt aproape-asemănate;
În obraji le arde para
Prin vitrine așezate.
În cartierul Ioshiwara.
Cam la fel sunt vestmântate...
Poate grea le-ar fi povara,
Dar fiind prea zorzonate
Nu le tulbură ocara,
Prin vitrine așezate.
Rondelul chinezilor din Paris
Ei nu vorbeau, ci ciripeau,
Căzuți din lună în Paris,
Și cum naintea mea mergeau,
Păreau ieșiți ca dintr-un vis.
Să-i vadă mulți se întorceau
Aveau un chip de nedescris...
Ei nu vorbeau, ci ciripeau,
Căzuți din lună în Paris.
Din țară singuri s-au proscris...
Însă de câte ori priveau
Albastrul hainelor deschis,
De ea aminte-și aduceau,
Și nu vorbeau, ci ciripeau.
Epigraf final
De-aș fi ori încă nu pe ducă,
Mă simt la fel cu orișicine
Clipire-nchisă-ntre suspine,
Și-ntre năluci ce pier — nălucă.
Poetul Alexandru Macedonski este unul dintre puținii autori români de rondeluri. Spre sfârșitul vieții a scris celebrele cicluri pe care le puteti citi mai jos.
POEMA RONDELURILOR (1927)
Rondelurile pribege
Rondelul lucrurilor
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase
Bronz, catifea, lemn sau mătase,
Prind grai aproape omenesc.
Tu le crezi moarte, și trăiesc
Împrăștiate-n orice case, --
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase.
Și câte nu-ți mai povestesc
În pustnicia lor retrase
Cu tot ce sufletu-ți uitase
Te-mbie sau te chinuiesc. --
Oh! lucrurile cum vorbesc.
Rondelul orașului mic
Orașul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade,
Cu oameni proști, dar cumsecade,
Ce nici nu știu că sunt poet.
Cu centrul intim și cochet,
Și fără case cu arcade;
Orașul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade.
Prin umbra parcului discret,
Nu se strecoară mascarade
Și nu s-aud în el tirade
Despre-al politicii secret. --
Orașul mic te fură-ncet.
Rondelul de aur
Căldură de aur topit,
Și pulbere de-aur pe grâne,
Ciobani și oi de-aur la stâne,
Și aur pe flori risipit.
În toți, și în tot, potopit,
El bate din aripi păgâne. --
Căldură de aur topit,
Și pulbere de-aur pe grâne.
De-al soarelui jar cotropit,
Pământul, sub vrajă, rămâne,
Și orice femei se fac zâne,
Cu suflet din flacări răpit --
Căldură de aur topit.
Rondelul lunii
Deși pe cer e-aceeași lună --
Dar unde e cea de-altădată?
Minciuna vieții ce mă-mbată --
E azi o altfel de minciună.
Ca și atunci, duios răsună
Cavale-n noaptea înstelată,
Și-n cer zâmbește-aceeași lună --
Dar unde e cea de-altădată?
A ei lumină argintată
Cu roze albe mă-ncunună,
Și cântă tot pe vechea strună,
Dar pentru mine e schimbată,
Deși pe cer e-aceeași lună.
Rondelul crinilor
În crini e beția cea rară
Sunt albi, delicați, subțiratici, --
Potirele lor au fanatici --
Argint din a soarelui pară.
Deși, când atinși sunt de vară,
Mor pâlcuri, sau mor singuratici,
În crini e beția cea rară
Sunt albi, delicați, subțiratici.
În moartele vremi, mă-mbătară,
Când fragezi, și primăvăratici,
În ei mă sorbiră, extatici,
Și pe aripi de rai mă purtară
În crini e beția cea rară.
Rondelul țiganilor
Țiganii merg fără-ncetare --
Nu știu nici ei când au pornit,
Dar se tot duc necontenit,
Împinși de-o vecinică chemare.
Cu galbeni ochi pierduți în zare, --
De când se știu, s-au pomenit --
Țiganii merg fără-ncetare
Nu știu nici ei când au pornit.
Mereu țigani, — cu mic, cu mare,
Au tot născut ș-au tot murit --
Și tot spre visul nemplinit,
Răpiți de-aceeași aiurare,
Țiganii merg fără-ncetare.
Rondelul cercetașilor
Mai mari, mai mici, trec cercetașii,
Un prinț din suflet i-a desprins,
Pe toți în ochi cu foc nestins,
La tot spre-a fi cu el părtașii.
Ca mâine ei vor fi ostașii
Sub steagul țării neînvins,
Cu mici, cu mari, trec cercetașii --
Un prinț din suflet i-a desprins.
Oricât le suntem naintașii,
De focul sfânt ce l-am aprins,
Ne este sufletul cuprins,
Ș-ai noii țări vedem fruntașii
Când mari, sau mici, trec cercetașii.
Rondelul plecării
Am să mă călătoresc --
Sunt furat ca de ispite,
S-o voiesc, să n-o voiesc,
Spre ținuturi negândite.
Vara este pe sfârșite.
Flori în suflet veștejesc.
Am să mă călătoresc.
Sunt furat ca de ispite.
Luminișuri strălucite
Viața mea o cuceresc,
Aripi tainice îmi cresc,
Aripi zilnic mai grăbite. --
Am să mă călătoresc.
Rondelul orașului din Indii
Spart a fost orașul mare
De a vremii vitregie
Peste moarta gălăgie
Cresc copacii până-n zare.
S-a uitat ce-a fost urgie,
Ce-a fost fală și-nălțare
Spart a fost orașul mare
De a vremii vitregie.
Într-a soarelui magie
Strălucesc porfiruri rare,
Urme șterse tot mai tare
Din străvechea energie... --
Spart a fost orașul mare.
Rondelul morii
Șoptiri și cântece vrăjite
O-mpăciuire torc sub plute,
Ca flaute și alăute
La scocul morii părăsite.
Amărăciunile trăite
În stinse zări rămân pierdute.
Șoptiri și cântece vrăjite
O-mpăciuire torc sub plute.
Mucigăirile-nverzite
Îmbracă jgheaburile mute
Cu florile lor nentrecute,
Iar peste apele-adormite,
Șoptiri și cântece vrăjite.
Rondelul contemporanilor
Acești contemporani ai mei
Fac nencetat același sport
De treizeci de-ani îmi tot zic mort
Tot mai pizmași și mai mișei.
Strigoi, adesea-mi zic tot ei --
Bătrân, în ultimul resort
Acești contemporani ai mei
Fac nencetat același sport.
Deși par lei și paralei,
N-au cu talentul vreun raport,
Și n-au nici sfinți, nici dumnezei,
Trântiți în viață de-un avort...
Dar sunt contemporanii mei.
Rondelul meu
Când am fost ură am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, căci mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.
Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ți-este inima iubire,
Când ți-este sufletul iertare.
Știu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viață trecem în neștire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,
Și înălțarea e-n iertare.
Rondelurile celor patru vânturi
Rondelul cupei de Murano
Nu e de aur: e de raze.
O-ntind grifonii ce-o susțin.
E dătătoare de extaze,
Cu ea-n onoarea ta închin.
În scânteierea-i de topaze
Cuprinde-al nemuririi vin. --
Nu e de aur: e de raze.
O-ntind grifonii ce-o susțin.
E arta pură, fără fraze,
E cerul tot de soare plin.
Talaze largi, după talaze,
E sufletescu-avânt deplin,
Nu e de aur: e de raze.
Rondelul privighetoarei
Privighetoarea-nvietoare
A-ntremătorilor fiori,
Deșteaptă prin caișii-n floare
Ale zefirilor viori.
E ca-ntr-o albă sărbătoare
Printre-ale pomilor ninsori
Privighetoarea-nvietoare
A-ntremătorilor fiori.
Și printre tihna lucitoare
Ce-și varsă luna din comori,
De viață e redătătoare
Pentru-orice searbezi muritori,
Privighetoarea-nvietoare.
Rondelul trecutului
Iată Pometeștii, iată Adâncata,
Scurtul pod de bârne este retrecut.
Renviază mama, îmi zâmbește tata...
Vreme câtă curs-a parcă n-a trecut.
Jar și vâlvorare soarele urcat-a.
Arde grâu-n flăcări pân' la brâu crescut.
Iată Pometeștii, iată Adâncata,
Scurtul pod de bârne este retrecut.
Iarba pe tot șesul de cosit e gata.
Apele-și deșiră graiul nentrecut.
Pentru viața de-astăzi mi-a sosit răsplata
Copilandrul vesel din nou m-am făcut... --
Iată Pometeștii, iată Adâncata.
Rondelul oglindei
Din al oglindei luciu rece
De apă-adâncă, — se desface
O liniște de dulce pace,
Ce-ntregul suflet mi-l petrece.
Obida vrând să mă înece,
Zadarnic firea și-o preface.
Din al oglindei luciu rece
Uitarea numai se desface.
Chiar dorul vieții-n mine tace --
Izvor ce gata e să sece;
Și pe-al meu chip, ce-n umbră zace,
Un fel de vis de opium trece
Din al oglindei luciu rece.
Rondelul domniței
Ieșind din balta Craiovița,
Unde-a fost crai Craiovisin,
Văpaie, vezi plutind domnița
Mai argintată ca un crin.
Sub lună-i tremură cosița,
În suflet poartă ca un chin,
Plutind pe balta Craiovița,
Unde-a fost crai, Craiovisin.
Își duse viața-ntr-un suspin,
Nedându-și nimănui gurița,
Dar a rămas mironosița
Din veacul cel detot creștin,
Plutind pe balta Craiovița.
Rondelul orașului de altădată
Era orașul de-altădată
Sub plopi de-argint, muiați în soare,
O verde oază fermecată
Cu repezi ape cântătoare.
Pe-oricare străzi cântau izvoare,
Și sărutat de flori ce-mbată,
Trăia orașul de-altădată
Sub plopi de-argint, muiați în soare.
Prostimea chiar era bogată.
Prin curți aveau, mai toți, cuptoare.
În beciuri se țeseau covoare,
Ș-o viață-n veci îmbelșugată
Trăia orașul de-altădată.
Rondelul orelor
Omnia vulnerant, ultima necat
Pe rând orice ore rănesc,
Iar ultima vecinic omoară... --
Tot sufletul mi-este-o vioară
Ce plânge duios că trăiesc.
Și nici nu mai cerc să zâmbesc
Când viața s-arată ușoară. --
Pe rând orice ore rănesc,
Iar ultima vecinic omoară.
Oricâtă cerească comoară
Ar fi într-un lut omenesc,
Zvârlit de pe clipa ce zboară
Recade în iadul obștesc; --
Pe rând orice ore rănesc.
Rondelul ajungerii la cer - vezi comentariu
În cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci...
Te-aruncă-n el un cântec-nalt,
În care-al vieții plâns îneci.
Spărgând fluidicul său smalt,
Ca o săgeată de-aur treci. --
În cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci.
I se mai dă-n sfârșit asalt
Sub jar de patimi când te pleci,
În al tău suflet când n-ai alt
Decât fiorii dulci și reci... --
În cer s-ajunge dintr-un salt.
Rondelul ctitorilor
În zugrăveala-nvechită,
El, searbăd; ea, cu ruje-aprinse,
Biserica de ei clădită
O țin cu degete întinse.
Năluci din vechiul timp desprinse,
Știu viața lor că e sfârșită
În zugrăveala învechită,
El, searbăd; ea, cu ruje-aprinse.
Și nu-și blesteamă-a lor ursită...
Dar orice candeli când văd stinse,
Și sfânta slujbă părăsită,
Ei plâng cu lacrimi neînvinse
În zugrăveala învechită.
Rondelul coroanelor nepieritoare
Coroane-n veci nepieritoare
Dintre frunzișurile mari
Ale bătrânilor stejari
Mi-așterne umbra sub picioare.
Ducându-mi pașii solitari,
Pe sub pădurea cântătoare,
Coroane-n veci nepieritoare
Simt în frunzișurile mari.
Aleea e-n apus de soare. --
Se urcă flacări tot mai tari,
Și se răsfrâng, scânteietoare,
Printre copacii seculari,
Coroane-n veci nepieritoare.
Rondelurile rozelor
Rondelul rozelor ce mor - vezi comentariu
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, și mor și-n mine --
Ș-au fost atât de viață pline,
Și azi se sting așa ușor.
În tot, se simte un fior.
O jale e în orișicine.
E vremea rozelor ce mor --
Mor în grădini, și mor și-n mine.
Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmășaguri de suspine,
Și-n marea noapte care vine
Duioase-și pleacă fruntea lor... --
E vremea rozelor ce mor.
Rondelul lui Saadi
Drapate-n purpură regească.
Sau înfoiate-n rochi de-argint,
Saadi-n frunzosul labirint
Făcut-a roze să-nflorească.
De-atunci nu pot să veștejească,
Și viața noastră o tot mint,
Drapate-n purpură regească,
Sau înfoiate-n rochi de-argint.
Natura lor nu și-o dezmint... --
Știu tot așa să amăgească,
S-adoarmă, și să liniștească,
Și să ne spună că nu mint, --
Drapate-n purpură regească.
Rondelul rozelor din Cișmegi
De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde,
De bolți agățate, pe ziduri urcate,
Și printre frunzișuri de pomi ce le-ascunde.
Pe ritmuri persane în strofe-așezate,
Melodic, coloarea, coloarei răspunde... --
De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde.
Un neamț a fost magul grădinii uitate.
Răpit fu de visul cu tainice unde,
Și dându-le viață ce-n suflet pătrunde,
Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate,
De flăcări, de aur, pembe, argintate.
Rondelul marilor roze
Mari roze bogate și grele
Abia mai pot capul să-și țină
De luxul ce poartă pe ele,
Scăldate-n albastra lumină.
Miresme plutesc prin grădină,
Iar roua deșiră mărgele
Pe roze bogate și grele,
Ce-abia mai pot capul să-și țină.
Avântul simțirilor mele
Mă duce-ntr-o sferă senină
De ceața lumeștilor rele,
În care, pe frunte-mi se-nclină
Mari roze bogate și grele.
Rondelul beat de roze
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur
E beat și cerescul azur,
Și zâzâie, beată, albina.
Se clatină parcă lumina,
Un tunet e simplu murmur. --
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur.
Dar iată... — A mea nu e vina... --
Chiar eu, în gentil trubadur,
Visând, lângă-al apei susur,
Mă schimb, așteptându-mi regina... --
De roze e beată grădina.
Rondelul cascadelor de roze - Comentariu scurt Rondelul cascadelor de roze
Urcând pe pomi, zâmbind pe casă,
Se surpă rozele grămadă,
Sau întocmesc câte-o cascadă
Pe vreo alee mai retrasă.
Parfumul lor purtat în stradă,
Întinde-a lui subțire plasă...
Urcând pe pomi, zâmbind pe casă,
Se surpă rozele grămadă.
De-oricâte stavili nu le pasă
Sunt un torent, sunt o cascadă,
Ce-n voia soarelui se lasă,
Dar ce, de cum sfârșesc să cadă,
Reurcă-n pomi, zâmbesc pe casă.
Rondelul privighetoarei între roze
A nopții sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, și cântă,
Grădina ce-mi stă sub fereastră
În raze de-argint se-nveșmântă.
O vrajă și albă ș-albastră
Din ceruri, spre lume s-avântă. --
A nopții sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, și cântă.
Chiar roza ce moare în glastră,
De legile firii înfrântă,
Tresare, în pacea sihastră,
La glasul, cu care-o-nmormântă
A nopții sublimă măiastră.
Rondelul rozelor de august
Mai sunt încă roze — mai sunt,
Și tot parfumate și ele
Așa cum au fost și acele
Când ceru-l credeam pe pământ.
Pe-atunci eram falnic avânt...
Priveam, dintre oameni, spre stele; --
Mai sunt încă roze — mai sunt,
Și tot parfumate și ele.
Zadarnic al vieții cuvânt
A stins bucuriile mele,
Mereu când zâmbesc uit, și cânt,
În ciuda cercărilor grele,
Mai sunt încă roze, — mai sunt.
Rondelul rozei ce înflorește
O roză-nflorește, suavă...
Ca nor risipit e necazul.
Puternic mă poartă extazul
Spre-o naltă și tainică slavă.
Nu-mi pasă de-a vieții otravă,
De chinul ce-și urcă talazul
O roză-nflorește, suavă;
Ca nor risipit e necazul.
Stăpân sunt de-acum pe răgazul,
Să-mi fac din ursită o sclavă,
Și nu mai e viața grozavă,
Deși mi-a brăzdat tot obrazul
O roză-nflorește, suavă.
Rondelul lui Saadi ieșind dintre roze
Saadi, dintre roze ieșind,
Uită să-și blesteme amanul...
Sădise pe veci Gulistanul
Și sufletu-și dete zâmbind.
Aflai ca și el talismanul
Tot raiul să pot să-l cuprind.
Saadi, dintre roze ieșind,
Uită să-și blesteme amanul.
Turbat-a în voie dușmanul. --
El cupa de fiere golind
S-a dus în amurg șovăind,
Ș-a fost mai slăvit ca sultanul
Saadi, dintre roze ieșind.
Rondelurile rozelor de azi și de ieri
Rondelul rozelor de azi și de ieri
Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum,
Aș vrea obștescul adăpost
Să-mi fie la un colț de drum.
Știu al vieții mele rost
Simțirea din al lor parfum,
Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum.
Oricui va spune pe de rost
Că nu-mi vrui soarta nicidecum
Născut în ceasul cel mai prost;...
Dar am trăit, nu prea știu cum,
Umbrit de rozele ce-au fost.
Rondelul nopții argintate
În noaptea de lună-argintată,
Pe pleoape când somnul se lasă,
În vis îmi clădesc câte-o casă
Ce toată e-n roze-mbrăcată.
De zgomot și oameni retrasă,
Locaș ca din basme s-arată,
În noaptea de lună-argintată,
Pe pleoape când somnul se lasă.
Vreo sarcină-asupra-i n-apasă
De-ai mei creditori e-apărată,
Parfumul de roze ce-mbată
Extazul în suflet îmi lasă
În noaptea de lună-argintată.
Rondelurile Senei
Rondelul înecaților
Pe sub poduri, Sena toată
Este moarul tristei seri;
Ies în față-i și înoată
Înecații cei de ieri.
Nici plăceri și nici dureri
Să-i mai miște n-o să poată.
Pe sub poduri, Sena toată
Este moarul tristei seri.
Sunt aleșii cei din gloată...
Veștejite primăveri
De-a necazurilor zloată, --
Și le cântă mângâieri,
Pe sub poduri, Sena toată.
Rondelul florilor de lună
Flori de lună ce s-agață
Schimbă apa în brocart;
Printre frunze prinde viață
Câte-un cântec de Mozart.
Spre Saint-Cloud, ce doarme-n față,
Val de val se duce spart;
Flori de lună ce s-agață
Schimbă apa în brocart.
Peste-a Senei verde față
Dulci și lungi fiori se-mpart,
Și de țărmi ce se răsfață,
Când corăbii se despart,
Flori de lună se agață.
Rondelul Parisului iad
Printre valuri care plâng,
Și sub bolți întunecate,
Șiruri de-astre încețate
Felinare se răsfrâng.
Pe tot țărmul drept și stâng,
Iad, urlând de răutate,
Pe când valuri care plâng
Curg sub bolți întunecate.
Chiar din zări mai depărtate,
Deznădejdi, ce nu se-nfrâng,
În grozav vârtej se strâng
Zbuciumând tot mai turbate, --
Printre valuri care plâng.
Rondelul dezastrului mondial
Nori se bat la orizon.
Tot apusul sângerează.
Urlă groaznic un ciclon,
Sena din adânc oftează.
Bubuiri ce nu-ncetează
Sunt un tunet unison.
Nori se bat la orizon.
Tot apusul sângerează.
State noi se-nființează,
Prăbușit e câte-un tron... --
Moartea-și plimbă monoton
Coasa ei ce vieți retează. --
Nori se bat la orizon.
Rondelul uriașului
Monstruos se-ntinde-orașul.
Viciul joacă-n el pe brânci.
Are case, lanț de stânci.
Dracii-n toate și-au locașul.
Rânjitor pândește-apașul,
Floarea mlaștinii adânci,
Monstruos se-ntinde-orașul.
Viciul joacă-n el pe brânci.
De cum n-ai ce să mănânci,
Face-ndată pe trufașul,
Și-n mocirlă dându-ți brânci,
El rămâne uriașul. --
Monstruos se-ntinde-orașul.
Rondelul ticăloșilor
Istovite târâturi
Trec aproape-n pielea goală. --
Poartă negre-adâncituri
Pe sub ochii lor de smoală.
Pe neghiobi îi bagă-n boală,
Schimbă-n robi pe cască-guri. --
Istovite târâturi
Trec aproape-n pielea goală.
La Montmartre e răscoală
Când, din craci făcând figuri,
Cu murdare strâmbături
Dau pe față ce-au sub poală,
Istovite târâturi.
Rondelul înălțimilor
În mansarda lui mereu
Sărăcia e stăpână. --
Geniu-și reazemă pe-o mână
Fruntea lui de tânăr zeu.
Zilnic soarta și-o amână,
Zilnic duce-al vieții greu. --
În mansarda lui mereu
Sărăcia e stăpână.
Dar prea mult nu este până
Va urca în empireu...
Se și crede-n Eliseu,
Și el stă de-o săptămână
În mansarda lui mereu.
Rondelul Franței burgheze
Unde este marea Franță?
Ce văd ochii, te sfâșie.
Oh! neroada burghezie,
Și trufașa ignoranță.
Cerul este de leșie.
Un lințol pentru speranță,
Unde este marea Franță?
Ce văd ochii, te sfâșie.
Între minte și prostie
S-a scurtat orice distanță. --
Vrut-au toți egali să fie,
Și sunt toți, cu siguranță. --
Unde este marea Franță?
Rondelul duminicilor de la Bellevue
La Bellevue e val de lume.
Flori de zarzăr. Cer de mai.
Sărbătoare. Râs și glume.
Soare vesel. Colț de rai.
Sena curge numai spume.
E-nflorită ca un plai,
La Bellevue e val de lume.
Flori de zarzăr. Cer de mai.
Dragoști, muzici și parfume
Sunt al zilei dulce grai,
Dar în fundul bietei hume
Tot e groaznic orice trai. --
La Bellevue e val de lume.
Rondelul sfârșitului
Omenirea e ca moartă.
Vii sunt numai flori și plante.
Ea-și deschise neagra poartă
Ce clădită-a fost de Dante.
Stema ei de diamante
Nimicită-a fost de soartă.
Omenirea e ca moartă.
Vii sunt numai flori și plante.
Spre-ale visului ghirlante
Nici-o aripă n-o poartă;
Obosit e chiar Atlante,
De povara ce tot poartă. --
Omenirea e ca moartă.
Rondelurile de porțelan
Rondelul lui Tsing-Ly-Tsi
Tsing-Ly-Tsi stă-n prispa de-aur,
Cu ochi mici ca de ghierlan,
Sub de-argint frunzos tezaur,
Casa e de porțelan.
Lângă ea, pe-același plan,
Pomi albaștri, zbor de graur;
Tsing-Ly-Tsi stă-n prispa de-aur,
Cu ochi mici ca de ghierlan.
Spre-a-și croi al vieții plan,
Asudat-a ca un faur;
Un măreț de smalt balaur
Poartă prins l-al său colan. --
Tsing-Ly-Tsi stă-n prispa de-aur.
Rondelul podului de onix
Pod de onix se-ncovoaie,
Arcuind o boltă naltă;
Cade foaie după foaie
Peste-azurul de pe baltă.
Dinspre-apusul ce tresaltă
Sângeroase curg șiroaie;
Pod de onix se-ncovoaie
Arcuind o boltă — naltă.
Mandarini, stând laolaltă,
Spun că semne sunt de ploaie;
Iar o luntre, cam greoaie,
Printre ape se tot saltă,
Pe sub pod ce se-ncovoaie.
Rondelul pagodei
De mari fluturi sărutată,
Pe-o movilă — artificială,
E pagoda argintată
De zâmbirea matinală.
Umbra pomilor, mișcată,
O dezbracă, virginală,
De mari fluturi sărutată
Pe-o movilă — artificială.
Picurând, diamantată,
Porțelanul roz i-l spală
Roua tainic deșirată
Pe fațada sculpturală, --
De mari fluturi sărutată.
Rondelul apei din ograda japonezului
Apei lui de prin ogradă,
Prea domol curgând la vale,
Bolovani, dintr-o grămadă,
Japonezu-i pune-n cale.
Spumegată, vrea să vadă,
Împrejurul casei sale,
Apa lui, ce prin ogradă
Prea domol o ia la vale.
Și schimbând-o-ntr-o cascadă
De consoane și vocale,
Uită-a vieții grea corvadă,
Dând răsunet de cristale,
Apei lui de prin ogradă.
Rondelul muzmeiei
În jinrikișă ușurică
Muzmeia mică e purtată. --
Frumoasă ca o păpușică,
În kimono e îmbrăcată.
Pe când zăduful de-aur pică, --
Spre ceainăria depărtată,
În jinrikișă ușurică
Muzmeia mică e purtată.
De-al soartei greu a fost cruțată.
Simțiri, nici gânduri n-o ridică.
Atât e: o păpușă mică,
De tineri nostimi așteptată,
În jinrikișa ușurică.
Rondelul opiumului
Fumându-și opiumul uitării
Pe rogojini din pai de-orez,
Fo-hi, spre piscul aiurării,
E dus de visul lui chinez.
Scăpat de chinul zbuciumării,
Senin ca după-un meterez,
Fumează opiumul uitării
Pe rogojini din pai de-orez.
Iar când sosește-al nopții miez
Ce-l urcă-n slava îmbătării,
Deplin se dă halucinării
Ce-atunci e singurul său crez,
Fumându-și opiumul uitării.
Rondelul Mării Japoneze
Smaraldul mării răpitoare
E jocul vecinic de colori
În verdea flacără de soare
De lângă țărmii ninși de flori.
Liliachii, se duc izvoare
Sub pomi, plăpânzi ca niște zori,
Smaraldul mării răpitoare
E jocul vecinic de colori.
Copii, de griji neștiutori,
Sunt japonezii-ntre popoare,
Ș-orice dureri le sunt ușoare.
Căci poartă-n suflet, zâmbitori,
Smaraldul mării răpitoare.
Rondelul crizantemei
O crizantemă în mișcare
E-mpărăteasa strălucită
Printre roșatica-nserare
Peste grădină răspândită.
Minune-abia închipuită,
Și mai mult mică decât mare,
O crizantemă în mișcare
E-mpărăteasa strălucită.
Îi este fața zugrăvită
Spre-a fi aceeași arătare
De tinerețe neclintită,
Ș-a fi crezută de oricare
O crizantemă în mișcare.
Rondelul Ioshiwarei
Prin vitrine așezate,
În cartierul Ioshiwara,
Vezi păpuși nenumărate
Cât de lungă este vara.
Sunt aproape-asemănate;
În obraji le arde para
Prin vitrine așezate.
În cartierul Ioshiwara.
Cam la fel sunt vestmântate...
Poate grea le-ar fi povara,
Dar fiind prea zorzonate
Nu le tulbură ocara,
Prin vitrine așezate.
Rondelul chinezilor din Paris
Ei nu vorbeau, ci ciripeau,
Căzuți din lună în Paris,
Și cum naintea mea mergeau,
Păreau ieșiți ca dintr-un vis.
Să-i vadă mulți se întorceau
Aveau un chip de nedescris...
Ei nu vorbeau, ci ciripeau,
Căzuți din lună în Paris.
Din țară singuri s-au proscris...
Însă de câte ori priveau
Albastrul hainelor deschis,
De ea aminte-și aduceau,
Și nu vorbeau, ci ciripeau.
Epigraf final
De-aș fi ori încă nu pe ducă,
Mă simt la fel cu orișicine
Clipire-nchisă-ntre suspine,
Și-ntre năluci ce pier — nălucă.
Post a Comment