Rezumat "Povestea cântecului" de Vladimir Colin
Rezumat la basmul popular ucrainian "Povestea cântecului" cules de scriitorul român Vladimir Colin. Rezumat de o pagină și jumătate la povestirea "Povestea cântecului" în care este vorba de un flăcău pe nume Vaniuşa care trecând în lumea de sub pământ, descoperă cântecul și instrumentele muzicale. El învață să cânte și aduce oamenilor de pe pământ cântecul și veselia, după ce acestea erau sub jugul unui călăreț de aramă.
Vezi și rezumatul basmului maghiar "Buruiana neagră" care împreună de acestea sunt incluse în manualul de clasa 5.
Rezumat "Povestea cântecului" de Vladimir Colin
Undeva departe în insula Buian trăia odată un țăran cu barba mare care nu avusese nicio bucurie în viața lui. Întrebat într-o zi de fiul lui Vaniuşa de ce plânge, bătrânul îi spune că nu avusese nicio bucurie și în plus, el nu făcea nimic toată ziua și nu avea cum să-i aducă vreo bucurie.
Pe atunci viața era grea, iar stăpânul acelor locuri dăduse poruncă ca mâhnirea să stăpânească și râsul să fie pedepsit.
Vaniuşa era un flăcău frumos cu trupul ca de mesteacăn, cu părul bălai, dar și deosebit de ceilalți oameni. Când muncea la câmp, băiatul se oprea deseori și asculta cântecul păsărilor. În timpurile acelea, oamenii nu știau să cânte și nu cunoșteau instrumentele muzicale.
Într-o zi când se plimba prin pădure, se puse o ploaie și Vaniuşa se adăposti în scorbura unui copac unde pereții arătau ca pereții unui palat. Descoperi o scară și coborâ în lumea de sub pământ, unde nimeri într-o grădină cu iarbă albastră, florile de aur și de argint, iar copacii aveau trunchiurile de gheață și fructele din nestemate.
Sub un copac, pe o pernă din catifea roșie, stătea o broască țestoasă cu carapacea împodobită cu aur și coroniță din flori pe cap. Vaniuşa își dădu seama că broasca era de fapt Stăpâna-lumilor-de-sub-pământ. Îl chemă pe băiat și îi spuse că ea știe mai bine ca el de ce este acolo și ce caută.
Broasca țestoasă făcu un semn și poamele, fructele și crengile începără să se lovească și să scoată sunete melodioase care împletite cu clipocitul apei și ciripitul păsărilor dădură naștere unui cântec atât de frumos încât lui Vaniuşa i se tăie răsuflarea. Țestoasa îi spuse că acesta este cântecul și îl întrebă dacă vrea să știe cum să-l cânte. Vaniuşa spuse că da și țestoasa îl îndrumă către unchiul ei.
Băiatul îl găsi pe Unchiul țestoasei care îi dădu arcul Voinicul-Pământului și săgeata Străpunge-Tot și îi spuse ce trebuie să facă. Plecă la drum și ajunse la o apă uriașă unde îl luă un luntraș cu picioare de pasăre, trup cu brațe de om și cap de cal. Vaniuşa uită că nu trebuie să vorbească și veni un vultur care îl luă în gheare și plecă cu el. Îl împunse cu săgeata Străpunge-Tot și vulturul îi dădu drumu.
Vaniuşa căzu în apă și ducându-se la fund, nimeri în palatul de sticlă al Rusalcei, o fată înțeleaptă și frumoasă, care îl ajută imediat pentru că îi plăcu de el. Băiatului îi plăcu și lui de Rusalca și îi promise că se va întoarce s-o ia cu el. Plecară spre mal de unde îl preluă iar luntrea care îl duse la ostrovul pe care se află un munte în vurful căruia stă Călărețul-de-Aramă, cel vinovat că oamenii nu știau ce este cântecul și veselia.
Vaniuşa se duse la Călărețul-de-Aramă care scoase sabia lui de aramă și vru să se lupte cu el. Băiatul însă scoase arcul Voinicul-Pământului și trase cu săgeata Străpunge-Tot, care îl lovi pe călăreț direct în inimă. Acesta căzu în apă, iar calul său se aruncă după el.
Imediat se auzi cântecul pământului, al cerului și al apei, cântecul tuturor viețuitoarelor scăpate de sub stăpânirea călărețului posomorât. Numai glasul oamenilor nu se auzi, pentru că ei încă nu știau să cânte.
Vaniuşa se întoarse la Rusalca care îi spuse să sape în locul unde căzuse Călărețul-de-Aramă. Găsi acolo o ladă de aramă cu lucruri nemaivăzute și împreună cu fata plecă pe spinarea unui pește de aur, spre Stăpâna-lumilor-de-sub-pământ. Broasca deschise lada și îi spuse lui Vaniuşa numele acelor lucruri: cobza, naiul, fluierul și altele. Îi spuse că ele îi vor folosi la cântat, însă trebuie întâi să învețe să le folosească.
După doi ani de învățat să cânte cu cei mai buni dascăli de sub pământ, Vaniuşa ajunse un maestru al cântecului și plecă împreună cu Rusalca înapoi în lumea oamenilor. Ajunseră la casa părintească unde tatăl lui stătea trist pe prispă. Acesta s-a bucurat foarte mult când și-a văzut fiul și nora cea frumoasă, iar Vaniuşa a început să cânte, adunând în ograda lui, toți oamenii din sat.
A cântat prima dată un cântec trist despre tatăl lui, și toată lumea a început să plângă. Apoi a cântat un gopac (cântec de joc ucrainian) și toți au uitat tristețea și au început să joace. Din ziua aceea, cântecele s-au răspândit în lumea întreagă și oamenii le-au cântat la petreceri și chiar la munca câmpului. Au apărut chiar și cântecele de luptă și jitejie, pentru vremea în care dușmanii încercau să-i cotropească.
Vezi și rezumatul basmului maghiar "Buruiana neagră" care împreună de acestea sunt incluse în manualul de clasa 5.
Rezumat "Povestea cântecului" de Vladimir Colin
Undeva departe în insula Buian trăia odată un țăran cu barba mare care nu avusese nicio bucurie în viața lui. Întrebat într-o zi de fiul lui Vaniuşa de ce plânge, bătrânul îi spune că nu avusese nicio bucurie și în plus, el nu făcea nimic toată ziua și nu avea cum să-i aducă vreo bucurie.
Pe atunci viața era grea, iar stăpânul acelor locuri dăduse poruncă ca mâhnirea să stăpânească și râsul să fie pedepsit.
Vaniuşa era un flăcău frumos cu trupul ca de mesteacăn, cu părul bălai, dar și deosebit de ceilalți oameni. Când muncea la câmp, băiatul se oprea deseori și asculta cântecul păsărilor. În timpurile acelea, oamenii nu știau să cânte și nu cunoșteau instrumentele muzicale.
Într-o zi când se plimba prin pădure, se puse o ploaie și Vaniuşa se adăposti în scorbura unui copac unde pereții arătau ca pereții unui palat. Descoperi o scară și coborâ în lumea de sub pământ, unde nimeri într-o grădină cu iarbă albastră, florile de aur și de argint, iar copacii aveau trunchiurile de gheață și fructele din nestemate.
Sub un copac, pe o pernă din catifea roșie, stătea o broască țestoasă cu carapacea împodobită cu aur și coroniță din flori pe cap. Vaniuşa își dădu seama că broasca era de fapt Stăpâna-lumilor-de-sub-pământ. Îl chemă pe băiat și îi spuse că ea știe mai bine ca el de ce este acolo și ce caută.
Broasca țestoasă făcu un semn și poamele, fructele și crengile începără să se lovească și să scoată sunete melodioase care împletite cu clipocitul apei și ciripitul păsărilor dădură naștere unui cântec atât de frumos încât lui Vaniuşa i se tăie răsuflarea. Țestoasa îi spuse că acesta este cântecul și îl întrebă dacă vrea să știe cum să-l cânte. Vaniuşa spuse că da și țestoasa îl îndrumă către unchiul ei.
Băiatul îl găsi pe Unchiul țestoasei care îi dădu arcul Voinicul-Pământului și săgeata Străpunge-Tot și îi spuse ce trebuie să facă. Plecă la drum și ajunse la o apă uriașă unde îl luă un luntraș cu picioare de pasăre, trup cu brațe de om și cap de cal. Vaniuşa uită că nu trebuie să vorbească și veni un vultur care îl luă în gheare și plecă cu el. Îl împunse cu săgeata Străpunge-Tot și vulturul îi dădu drumu.
Vaniuşa căzu în apă și ducându-se la fund, nimeri în palatul de sticlă al Rusalcei, o fată înțeleaptă și frumoasă, care îl ajută imediat pentru că îi plăcu de el. Băiatului îi plăcu și lui de Rusalca și îi promise că se va întoarce s-o ia cu el. Plecară spre mal de unde îl preluă iar luntrea care îl duse la ostrovul pe care se află un munte în vurful căruia stă Călărețul-de-Aramă, cel vinovat că oamenii nu știau ce este cântecul și veselia.
Vaniuşa se duse la Călărețul-de-Aramă care scoase sabia lui de aramă și vru să se lupte cu el. Băiatul însă scoase arcul Voinicul-Pământului și trase cu săgeata Străpunge-Tot, care îl lovi pe călăreț direct în inimă. Acesta căzu în apă, iar calul său se aruncă după el.
Imediat se auzi cântecul pământului, al cerului și al apei, cântecul tuturor viețuitoarelor scăpate de sub stăpânirea călărețului posomorât. Numai glasul oamenilor nu se auzi, pentru că ei încă nu știau să cânte.
Vaniuşa se întoarse la Rusalca care îi spuse să sape în locul unde căzuse Călărețul-de-Aramă. Găsi acolo o ladă de aramă cu lucruri nemaivăzute și împreună cu fata plecă pe spinarea unui pește de aur, spre Stăpâna-lumilor-de-sub-pământ. Broasca deschise lada și îi spuse lui Vaniuşa numele acelor lucruri: cobza, naiul, fluierul și altele. Îi spuse că ele îi vor folosi la cântat, însă trebuie întâi să învețe să le folosească.
După doi ani de învățat să cânte cu cei mai buni dascăli de sub pământ, Vaniuşa ajunse un maestru al cântecului și plecă împreună cu Rusalca înapoi în lumea oamenilor. Ajunseră la casa părintească unde tatăl lui stătea trist pe prispă. Acesta s-a bucurat foarte mult când și-a văzut fiul și nora cea frumoasă, iar Vaniuşa a început să cânte, adunând în ograda lui, toți oamenii din sat.
A cântat prima dată un cântec trist despre tatăl lui, și toată lumea a început să plângă. Apoi a cântat un gopac (cântec de joc ucrainian) și toți au uitat tristețea și au început să joace. Din ziua aceea, cântecele s-au răspândit în lumea întreagă și oamenii le-au cântat la petreceri și chiar la munca câmpului. Au apărut chiar și cântecele de luptă și jitejie, pentru vremea în care dușmanii încercau să-i cotropească.
Post a Comment