Rezumat "Făt-Frumos din lacrimă" de Mihai Eminescu

Rezumat al basmului cult pentru copii "Făt-Frumos din lacrimă" scris de scriitorul român Mihai Eminescu și publicat de acesta in anul 1870 în revista "Convorbiri literare". Rezumat la celebra povestire "Făt-Frumos din lacrimă" în care este vorba despre tânărul erou Făt-Frumos care pleacă în lume pentru a lupta cu oștile ostile împărăției tatălui său. El ajunge la împărăția vecină, unde tânărul împărat care domnea acolo îi devine frate de sânge și îi mărturisește lui Făt-Frumos ca se teme de Mama-pădurilor, care făcea ravagii pe teritoriul său și îi ucidea supușii.







Făt-Frumos din lacrimă
Rezumat

A fost odată un împărat bătrân și trist, care avea o împărăteasă tânără. Nu aveau copii și, când împăratul era la război, împărăteasa s-a rugat mult la icoana Maicii Domnului să o ajute. Icoanei i s-a scurs o lacrimă, împărăteasa a sorbit-o și a rămas grea. Tare mult s-a bucurat împăratul când împărăteasa a născut un băiat, pe care l-au botezat Fat Frumos din lacrima.

Fat Frumos din lacrima crescu într-o lună cât alții într-un an. Când se făcu mare își luă buzduganul și plecă să lupte cu împăratul cu care se dușmănea tatăl său.  Merse el ce merse și ajunse la un palat de marmură albă, pe o insulă de smarald. Aici îl găsi pe cel pe care îl căuta, dar împăratul nu voi să se lupte cu el, ci îl chemă să se lege frați de cruce.
Împăratul îi povesti apoi lui Fat Frumos din lacrima că îl necăjește rău Mama-Padurilor. Ca să nu distrugă tot, sate, târguri, se învoise să-i dea la răstimpuri dintre copiii oamenilor, un copil din zece. Chiar în ziua aceea trebuia să vină să-și ia birul.





Când sosi Mama-Padurilor, Făt-Frumos din lacrimă o prinse, o trânti într-o piuă mare de piatră pe care o acoperi cu o stâncă, iar pe aceasta o legă de piuă cu șapte lanțuri de fier. Mama-Padurilor fugi acasă la ea, cu piuă cu tot.
Fat Frumos din lacrima îi luă urma. Acasă la Mama-Padurilor, o găsi pe fata ei, pentru care simți iubire, chiar dacă era fata cui era. Fata îi spuse că, dacă se va duce să o vadă pe mamă-sa, de furie aceasta își va rupe lanțurile și va scăpa. Va sări să lupte cu el. Când vor obosi, îi va spune să se oprească să bea apă, dar ea va bea din butea cu putere, iar el din cea cu apa. Așa că să schimbe între ele cele două buți, ca să o învingă.
Așa se și întâmplă. Cum bău din butea cu putere, Fat Frumos din lacrima o izbi cu puteri îndoite pe babă cu buzduganul și o ucise. O luă apoi pe fată și plecară la curtea fratelui său de cruce. Acesta îi mulțumi, dar îl rugă să i-o aducă pe iubita lui, pe care încercase să o răpească, dar nu izbutise. Iubita lui era fata Genarului, un om sălbatic și puternic care trăia în depărtări.





Fat Frumos din lacrima  nu prea se îndura să se despartă de iubita lui, Ileana, dar puse frăția de cruce mai presus decât a sa iubire și plecă. Ileana îi spuse că va plânge până când el se va întoarce.
Trecând de codrii pustii și de șirul munților, Făt-Frumos ajunse la apele mării, deasupra cărora, pe o stâncă, era palatul Genarului. Vorbi cu fata Genarului, care abia aștepta să ajungă la iubitul ei, împăratul, fratele de cruce al lui Fat Frumos din lacrima. O sui pe cal și fugiră, numai că în palat stătea de veghe un motan năzdrăvan, cu șapte capete. Motanul mieună și îl auzi calul Genarului, cal năzdrăvan și el, cu două inimi. Calul îi spuse Genarului că i s-a furat fata și îl duse în goană după Fat Frumos din lacrima. Genarul își luă fata înapoi, dar îl iertă de această dată pe voinic, că prea era frumos.
Făt-Frumos nu se lăsă. Se întoarse și fură iar fata, dar de data asta Genarul, când îl ajunse, îl aruncă tocmai în nori, unde fu ars de fulgere. Căzu pe pământ, într-un pustiu, ca o cenușă, iar aceasta se transformă într-un izvor cu apă rece, înconjurat de arbori umbroși.
Trecură pe lângă izvor Dumnezeu și Sfântul Petru și se răcoriră așa de bine, că Sfântul Petru îl rugă pe Dumnezeu să facă acest izvor să fie iar ce a fost înainte. Și izvorul și copacii dispărură, iar Fat Frumos din lacrima se trezi din nou la viață.





Voinicul se întoarse iar la palatul Genarului, dar de data aceasta fata îi spuse că trebuie să capete un cal mai puternic decât calul Genarului. Îl trase pe tată-său de limbă și Făt-Frumos află ce are de făcut.
Porni flăcăul la drum și în cale se întâmplă să îi ajute pe împăratul țânțarilor și pe împăratul racilor. Aceștia promiseră să îl ajute și ei dacă va avea nevoie. Ajunse la baba care avea caii cu pricina și se tocmi să o slujească un an.
Anul era de trei zile, iar slujba era să ducă iepele babei la păscut noaptea. Dacă izbutea să le aducă acasă de fiecare dată, după cele trei zile primea un cal pe care și-l alegea el. Dacă nu reușea, baba îi tăia capul.
În prima noapte, după ce mâncă, Fat Frumos din lacrima plecă cu iepele la păscut. La mijlocul nopții fu doborât de somn și, când se trezi dimineață, iepele erau scoase din fundul pădurii de un roi mare de țânțari, conduși de împăratul lor.
În dimineața următoare îl ajută la fel împăratul racilor, căci iepele se ascunseseră în apele mării. În ziua aceea roaba babei îi spuse lui Făt-Frumos să nu mai mănânce bucatele făcute de babă, că acelea îl adorm. Îi spuse ce cal să aleagă, și să o ia și pe ea, că îi va fi de ajutor.
În dimineața plecării, baba scoase inimile din șapte cai frumoși și lucioși și le puse într-un cal slab și jigărit. Voinicul îl alese chiar pe acesta și degeaba stărui baba să ia unul dintre cei frumoși că el nu îl voi decât pe cel slab.  Încălecă pe cal și porni la drum.





În pădure îl aștepta roaba, care luase cu ea o cute (o piatră pentru ascuțit), o perie și o năframă (o basma). Se sui pe cal, la spatele lui Fat Frumos din lacrimă și porniră la goană. După un timp, simțind că o arde în spate, fata se uită înapoi. Era baba. Fata aruncă peria în urmă și se făcu un codru des, plin de sălbăticiuni. După o vreme, iar o arse în spate, aruncă cutea și se făcu o stâncă uriașă. Baba roase stânca și trecu. Când se apropie iar de ei fata aruncă năframa și se făcu un lac. Baba înotă până la mijloc, apoi se înecă.
Noaptea îi prinse în pustiu. Dimineață, fata nu mai era, se întorsese în lumea umbrelor, de unde o adusese baba, cu vrăjile ei.
Fat Frumos din lacrima o fură iar pe fata Genarului, numai că, de data asta, Genarul nu mai putu să îi ajungă. Cei doi ajunseră la palatul împăratului. Ileana plânsese de iubire și de dor până își pierduse vederea. Lacrimile le adunase într-o scaldă (baie, bazin), iar de jur împrejur crescuseră niște flori palide, florile durerii. Când auzi că i-a sosit iubitul, Ileana stropi florile cu lacrimi din scaldă și acestea căpătară culoarea albă și strălucitoare a mărgăritarului (perlei). De atunci au apărut lăcrămioarele sau mărgăritărelele.
Ileana îi făcu lui Fat Frumos din lacrimă un pat de flori. El se spălă pe față cu lacrimi din scaldă și se culcă pe pat. Ileana se culcă lângă el și visă că Maica Domnului îi așezase pe frunte două stele. A doua zi, când se trezi, vedea din nou. A treia zi se însură împăratul cu fata Genarului, iar a patra zi, Fat Frumos din lacrima cu Ileana lui.



Niciun comentariu