Doua rezumate "În vreme de război" de Ion Luca Caragiale
Doua rezumate ale nuvelei realist psihologică "În vreme de război" scrisă de nuvelistul român Ion Luca Caragiale si publicata pentru prima data in anul 1898. Un rezumat de o pagina Word si un rezumat scurt la celebra carte "În vreme de război" in care este vorba hangiul Stavrache care are un frate hot, pe Popa Iancu. El mosteneste averea fratelui si apoi inebuneste cand este vizitat de acesta dupa un timp si dupa ce credea ca fratele lui murise in razboi.
Vezi si:
Caracterizarea lui Stavrache Georgescu din „În vreme de război”
Rezumat scurt „În vreme de război”
Actiunea se petrece dupa ce a fost prinsa ceata de talhari care ii jefuise pe oamenii din zona timp de doi ani. Una dintre victime era chiar popa Iancu caruia ii furasera banii dar nu si caii care erau foarte valorosi. Dupa ce talharii au fost prinsi, popa Iancu merge la fratele lui, Stavrache, care era hangiu si ii marturiseste plangand ca el era conducatorul bandei de talhari si ca atacul din gospodaria lui fusese o inscenare iar acum se teamea foarte tare ca nu cumva fostii lui tovarasi sa il dea de gol.
In timp ce vorbeau, douazeci de soldati voluntari au cerut adapost peste noapte la hanul lui Stavrache. Acesta le-a oferit adapost si i-a hranit apoi l-a pregatit pe fratele sau, poapa Iancu pentru a pleca impreuna cu acestia ca sa scape de inchisoare.
Dupa mai mult timp, hangiul care intrase in stapanirea averii fratelui sau, a primit o scrisoare in care era anuntat ca fratele sau a facut multe acte de vitejie si ca razboiul este pe sfarsit, fapt care l-a ingrijorat peste masura pe hangiu deoarece ar fi trebuit sa dea averea inapoi.
Dupa ceva timp, sosi insa o alta scrisoare in care citi de moarte fratelui sau dar incepu sa fie bantuit de cosmaruri in care era atacat de fratele sau.
Intr-o seara, dupa ce a inchis pravalia, este vizitat de doua persoane, dintre care una era chiar fratele sau, popa Iancu care fugise din nou deoarece cheltuise banii regimentului si acum avea nevoie de ajutor. In urma unei dispute dintre cei doi frati, hangiul isi pierde mintile.
Rezumat 2 „În vreme de război”
În această nuvelă psihologică Caragiale urmăreşte procesul comlex şi complicat al degradării psihice a hangiului Stavrache, datorită setei de avere, de bani. Caragiale urmăreşte magistral instalarea obsesiei şi evoluţia ei spre nebunie.
La începutul nuvelei Stavrache este un hangiu înstărit, sigur de sine, sentiment pe care î-l dă averea pe care o are. Ca toţi oamenii avuţi (înstăriţi) Stavrache trăieşte spaima, frica de a nu fi pradat: Hangiul era foarte mulţumit: om cu dare de mână, cu han în drum… Câte nopţi nu dormise el o clipă măcar cum se cade, trăgaând cu urechea şi aşteptâd cu inima sărită pe musafirii de noapte!
Stavrache apare apoi în stare de frate bun şi săritor, care îl ajute pe Popa Iancu să-şi piardă urma, trimiţindu-l cu voluntarii pe front. După plecarea fratelui Stavrache intră în stăpânirea averii lui Popa Iancu.
La primirea primei scrisori despre faptele de bravură ale fratelui său Stavrache nu se bucură: Cine ar fi văzut figura lui neica Stavrache… ar fi rămas în mirare pricepând bine că în sufletul fratelui mai mare nu se petrecea nimic analog cu bucuria la citirea veştilor despre succesul de bravură al răspopitului. Prin notarea acestei reacţiuni de comportament a lui Stavrache, autorul sugerează că deja în sufletul acesteia s-au petrecut o schimbare, că personajul este preocupat de ideea stăpâniri depline a averii fratelui său. Caragiale consolează gându ascuns (neexprimat) a hangiului: Care va să zică -clipii gândul hangiului- nici vorbă n-a fost la judecată despre popa, despre capul şi gazda tâlharilor. Aoleu! Ce mai judecători! …Dar o să îndrăznească să se mai întoarcă? …Dar dacă îndrăzneşte şi se-ntoarce? Atunci, ce-i de făcut? …Da! dar sergentul se poate întoarce; popa, ba! Din acest moment sufletul lui Stavrache este chinuit de dilema: …O venii? …n-o veni?…
După primirea celei de a doua scrisori, care îl anunţă despre moartea eroică a fratelui său Stavrache plânge mult, dar se consolează repede, şi primul gând este să meargă la notar, ca să afle cum poate intra cu forme legale în stăpânirea averii fratelui său: Dar un bărbat trebuie să-si facă inimă! Nu trebuie să se lase copleşit aşa de durere. A strâns bine scrisoarea; s-a spălat pe ochii, apus caii la brişcă şi a plecat repede la târg să întrebe pe avocat cu ce forme intră cineva regulat în stăpânirea averii unui frate bun pierdut, care n-are alt moştenitor.
Cu toate că a intrat legal în stăpânirea averii fratelui său, Stavrache este chinuit de gândul că fratele său s-ar putea totuşi întoarce şi atunci el ar putea pierde averea câştigată atât de uşor. Personajul are coşmaruri în care fratele îi apare în diferite ipostaze. În primul coşmar Popa Iancu îi apare ca un ocnaşi. Stavrache îl ceartă că şi-a făcut neamul de râs, dar mai are încă sentimente umane, fiindu-i milă de fratele său: Lui d-l Stavrache i s-a făcut milă; s-a repezit să-l ridice ca să-l pună pe pat: nu-l putea lăsa să moară ca un câine. În al doilea coşmar fratele îi apare în ipostaza de căpitan. De data aceasta Stavrache manifestă porniri animaniale, încercând să-l ucidă: Hangiul se repede sălbatic şi apucă de gât pe căpitan… îl strânge din ce în ce mai tare: simte cum degetele-i pătrund în muschii grumazului strivindu-i, afundând beregata, sfărând încheietura cerbicii…
Există o corespondenţă perfectă între starea tensionată a lui Stavrache şi cadrul natural: ploaia, viscolul, zăpada, noaptea amplifică obsesia, starea de criză: Afară ploua mărunţel ploaie rece de toamnă, şi boabele de apă prelingându-se de pe streşini şi picând în clipire ritmate pe fundul unui butoi dogit, lăsat gol într-adins la umezeală, făceau un fel de cântare cu nenumărate şi ciudate înţelesuri. Legănate de mişcarea sunetelor, gândurile omului începură să sfârâie iute în cercuri strâmte, apoi încet-încet se rotiră din ce în ce mai domol, în cercuri din ce în ce mai largi, şi tot mai domol, şi tot mai larg.
Vezi si:
Caracterizarea lui Stavrache Georgescu din „În vreme de război”
Rezumat scurt „În vreme de război”
Actiunea se petrece dupa ce a fost prinsa ceata de talhari care ii jefuise pe oamenii din zona timp de doi ani. Una dintre victime era chiar popa Iancu caruia ii furasera banii dar nu si caii care erau foarte valorosi. Dupa ce talharii au fost prinsi, popa Iancu merge la fratele lui, Stavrache, care era hangiu si ii marturiseste plangand ca el era conducatorul bandei de talhari si ca atacul din gospodaria lui fusese o inscenare iar acum se teamea foarte tare ca nu cumva fostii lui tovarasi sa il dea de gol.
In timp ce vorbeau, douazeci de soldati voluntari au cerut adapost peste noapte la hanul lui Stavrache. Acesta le-a oferit adapost si i-a hranit apoi l-a pregatit pe fratele sau, poapa Iancu pentru a pleca impreuna cu acestia ca sa scape de inchisoare.
Dupa mai mult timp, hangiul care intrase in stapanirea averii fratelui sau, a primit o scrisoare in care era anuntat ca fratele sau a facut multe acte de vitejie si ca razboiul este pe sfarsit, fapt care l-a ingrijorat peste masura pe hangiu deoarece ar fi trebuit sa dea averea inapoi.
Dupa ceva timp, sosi insa o alta scrisoare in care citi de moarte fratelui sau dar incepu sa fie bantuit de cosmaruri in care era atacat de fratele sau.
Intr-o seara, dupa ce a inchis pravalia, este vizitat de doua persoane, dintre care una era chiar fratele sau, popa Iancu care fugise din nou deoarece cheltuise banii regimentului si acum avea nevoie de ajutor. In urma unei dispute dintre cei doi frati, hangiul isi pierde mintile.
Rezumat 2 „În vreme de război”
În această nuvelă psihologică Caragiale urmăreşte procesul comlex şi complicat al degradării psihice a hangiului Stavrache, datorită setei de avere, de bani. Caragiale urmăreşte magistral instalarea obsesiei şi evoluţia ei spre nebunie.
La începutul nuvelei Stavrache este un hangiu înstărit, sigur de sine, sentiment pe care î-l dă averea pe care o are. Ca toţi oamenii avuţi (înstăriţi) Stavrache trăieşte spaima, frica de a nu fi pradat: Hangiul era foarte mulţumit: om cu dare de mână, cu han în drum… Câte nopţi nu dormise el o clipă măcar cum se cade, trăgaând cu urechea şi aşteptâd cu inima sărită pe musafirii de noapte!
Stavrache apare apoi în stare de frate bun şi săritor, care îl ajute pe Popa Iancu să-şi piardă urma, trimiţindu-l cu voluntarii pe front. După plecarea fratelui Stavrache intră în stăpânirea averii lui Popa Iancu.
După primirea celei de a doua scrisori, care îl anunţă despre moartea eroică a fratelui său Stavrache plânge mult, dar se consolează repede, şi primul gând este să meargă la notar, ca să afle cum poate intra cu forme legale în stăpânirea averii fratelui său: Dar un bărbat trebuie să-si facă inimă! Nu trebuie să se lase copleşit aşa de durere. A strâns bine scrisoarea; s-a spălat pe ochii, apus caii la brişcă şi a plecat repede la târg să întrebe pe avocat cu ce forme intră cineva regulat în stăpânirea averii unui frate bun pierdut, care n-are alt moştenitor.
Cu toate că a intrat legal în stăpânirea averii fratelui său, Stavrache este chinuit de gândul că fratele său s-ar putea totuşi întoarce şi atunci el ar putea pierde averea câştigată atât de uşor. Personajul are coşmaruri în care fratele îi apare în diferite ipostaze. În primul coşmar Popa Iancu îi apare ca un ocnaşi. Stavrache îl ceartă că şi-a făcut neamul de râs, dar mai are încă sentimente umane, fiindu-i milă de fratele său: Lui d-l Stavrache i s-a făcut milă; s-a repezit să-l ridice ca să-l pună pe pat: nu-l putea lăsa să moară ca un câine. În al doilea coşmar fratele îi apare în ipostaza de căpitan. De data aceasta Stavrache manifestă porniri animaniale, încercând să-l ucidă: Hangiul se repede sălbatic şi apucă de gât pe căpitan… îl strânge din ce în ce mai tare: simte cum degetele-i pătrund în muschii grumazului strivindu-i, afundând beregata, sfărând încheietura cerbicii…
Există o corespondenţă perfectă între starea tensionată a lui Stavrache şi cadrul natural: ploaia, viscolul, zăpada, noaptea amplifică obsesia, starea de criză: Afară ploua mărunţel ploaie rece de toamnă, şi boabele de apă prelingându-se de pe streşini şi picând în clipire ritmate pe fundul unui butoi dogit, lăsat gol într-adins la umezeală, făceau un fel de cântare cu nenumărate şi ciudate înţelesuri. Legănate de mişcarea sunetelor, gândurile omului începură să sfârâie iute în cercuri strâmte, apoi încet-încet se rotiră din ce în ce mai domol, în cercuri din ce în ce mai largi, şi tot mai domol, şi tot mai larg.
Post a Comment