Comentariu literar "Jurnalul Annei Frank"

Comentariu literar lung de 6 pagini Word la romanul Jurnalul Annei Frank scris de de către o adolescentă în vârstă de 13 ani, inițial în forma unui jurnal, pentru ca ulterior, după moartea sa, tatăl ei să publice scrierile ei zilnice, și astfel să îndeplinească o dorință care la începutul scrierii jurnalului nu a existat, dar pe parcurs, de multe ori a revenit ideea dorinței Annei de a deveni scriitoare.

Jurnalul Annei Frank este o carte formată din fragmente dintr-un jurnal intim în limba neerlandeză ținut de Anne Frank în cei doi ani cât a stat ascunsă, împreună cu familia ei, în perioada ocupației naziste a Țărilor de Jos.
Familia ei a fost arestată în august 1944, iar Anne Frank a murit de tifos în lagărul de concentrare Bergen-Belsen la începutul anului 1945. Jurnalul a fost salvat de Miep Gies, care l-a dat tatălui Annei, Otto Frank, singurul supraviețuitor cunoscut al familiei, imediat după încheierea războiului. Cartea a fost publicată în peste 70 de limbi străine.







Jurnalul Annei Frank
Comentariu
Jurnalul Annei Frank este un roman scris de către o adolescentă în vârstă de 13 ani, inițial în forma unui jurnal, pentru ca ulterior, după moartea sa, tatăl ei să publice scrierile ei zilnice, și astfel să îndeplinească o dorință care la începutul scrierii jurnalului nu a existat, dar pe parcurs, de multe ori a revenit ideea dorinței Annei de a deveni scriitoare.
Totul începe cu ziua de naștere a Annei, în 12 iunie 1942, atunci când ea împlinește 1 ani și primește de la părinții ei un jurnal, în care se hotărăște să scrie încă din ziua respectivă totul : „ Sper că-ți voi putea împărtăși totul, așa cum n-am reușit cu nimeni altcineva până acum, și sper că-mi vei fi de mare ajutor.”
Această primă însemnare poate să șocheze cititorul, deoarece, așa cum spune și Anne ulterior, este ciudat ca o fată de 1 ani să spună că nu are persoane în care să aibă încredere, cărora să se confeseze și astfel ea se simte singură și neînțeleasă. Citind jurnalul ei, observăm că ea are o grămadă de prietene și mulți admiratori, este amuzantă, socializează, deci primele rânduri ale ei par să nu aibă legătură, mai exact, par să fie în contradicție cu ființa plină de viață, care începe să se creioneze n fața noastră în următoarele pagini. Cu toate că pasajul pare chiar un pic exagerat, Anne ne explică abia după aceea că deși are prieteni, ea nu reușelte să se deschidă față de ei și discuțiile cu prietenii se reduc la lucruri banale, obișnuite, pe când lucrurile intime nu sunt aduse niciodată în discuție, cu toate că, se pare, Anne și-ar dori să atingă și aceste aspecte pe parcursul convorbirilor dintre ea și prietenii ei.
Un moment important în jurnal, consider cp este acela când jurnalul Annei prinde viață, devine personaj așadar Anne consideră că acest simlu obiect poate însemna pentru ea mai mult decât poate celelalte persoane din jur reprezintă pentru ea și mai presus de orice, are așteptarea de la acest jurnal să o înțeleagă mai bine decât oricine altcineva și totodată să găsească acea prietenă care în realitate întârzie să apară : „ Și pentru a întări și mai mult în imaginația mea ideea prietenei îndelung așteptate, nu vreau doar să înșir faptele în acest jurnal așa cum fac toți ceilalți, vreau ca acets jurnal să fie prietena înșăși, iar această prietenă se va numi Kitty.”

Anne prezintă în jurnalul ei nu doar întâmplările de zi cu zi, despre băiatul numit Hello, despre școala la care mergea, despre prietenele ei, ci prezintă, bineînțeles din punctul de vedere a unei tinere fete, toate asupririle pe care evreii – adică și familia ei, ea provenind dintr-o familie de evrei – trebuiau să le suporte. Prezentarea ei, deși am putea crede că este cea a unui copil, rămâne întipărită și în mintea cititorului, așa cum a fost întipărită și în mintea Annei. În carte, Anne prezintă interdicțiile, o pagină plină de enumerații, fiecare nouă interdicție începând cu sintagma : „ evreii n-au voie să...”. Însăși repetarea acestor cuvinte de atâtea ori într-un interval atât de scurt, imprimă ideea de reguli care nu acceptă împotrivire sau nerespectare. Faptul că Jacque, o colegă de școală a Annei, deci tot un copil îi spune Annei că „Nu mai îndrăznesc să fac nimic, căci mi-e teamă să nu fie interzis.”, ne face să ne dăm seama de gravitatea situației și să realizăm că pe de o parte copilăria acestor ființe a fost suprimată de o lume în care restricțiile fac legea și care nu fac diferență între adulți și copii, bolnavi și sănătoși, între săraci și bogați. Toți evreii aveau aceeași soartă.
La o lună de la începerea jurnalului, Anne împreună cu familia ei este nevoită să se ascundă pentru a nu fi executați. În 9 iulie 1942, însemările Annei încep prina surprinde familia Frank îndreptându-se spre ascunzătoare, lăsând totul în urmă ca și cum s-ar întoarcec curând acasă. Descrierile ne dezvăluie cum și-au lăsat casa, în dezordine, tocmai pentru a lăsa o impresie total greșită asupra a ceea ce va urma, aceasta făcând parte din strategia lor. Anna ne descrie și noua lor locuință, clădirea de birouri al tatălui ei, despre care știau destul de mulți, angajații d-lui Frank: domnul Kugler, Kleiman, Miep, Bop și tind să cred că și oameni foarte apropiați de aceștia, care păstrau secretul familieri de evrei, dar se pare că cineva totuși a dezvăluit acest secret atât de bine păstrat mai bine de doi ani de zile...

Reîntorcându-ne la jurnal, vedem că odată cu intrarea în ascunzătoare, numită de locuitorii ei, Anexă, toți își dau seama că parcă au trecut dintr-o lume în alta, iar asta vedem cel mai clar la Anne, care înainte putea să fie fetița naivă care scrie pagini întregi despre prieteniile ei, despre experiențele cu Hello, însă acum, intrând într-o lume de maturi și în pericolul la care era mereu predispusă din cauza războiului, trebuie să-și schimbe atitudinea care cu siguranță va deveni alta și asta ne demonstrează prin ceea ce scrie și mai ales cum scrie. Deși ea știa ce implică să fii evreu dinainte, după încuierea familiei în Anexă, Anne realizează că nu mai poate trăi în lumea ei naivă, trebuie să se gândească la aspecte mult mai drastice, cum ar fi capturarea, executarea lor.
După o perioadă, li se alătură în Anexă și familia van Daan împreună cu fiul lor, Peter, apoi Dussel, un nou locuitor al ascunzătoarei, care devine colegul de cameră al Annei, lucru care nu este deloc pe placul Annei din câte observăm de-alungul jurnalului ei.
Cei doi ani chinuiți, petrecuți în Anexă, fără a părăsi acel loc, fără a face gălăgie în timpul zilei pentru ca nu cumva să fie descoperiți. În linii mari acesta este conținutul romanului, bineînțeles cu o profunzime dureroasă, care nu poate fi cuprinsă în cuvinte sau măsurată în vreun fel, care merită însă o analiză mai completă.
Jurnalul Annei, pe lângă valoarea incontestabilă din punct de vedere istoric, are și o parte interesantă în ceea ce privește partea psihologică, procesul de maturizare prin care trece.
În Anexă acest jurnal vine ca o salvare pentru adolescenta care, caracteristic vârstei are nevoie de intimitate, de propriul spațiu, care în acest sistem de împrejurări nu axistă deloc, ea este constrânsă de situație sp se complacă și să înghită toate mofturile, obiceiurile, nevoile celorlalte șapte persoane din acea locuință.
Ori de câte ori se enervează, se simte nedreptățită, se simte singură, neînțeleasă, apelează la a ei Kitty, care din modul de exprimare a Annei, ar trebui deja să știe uneori despre ce urmează să vorbească ea, deci este o prietenă care nu doar ascultă și este prezentă doar fizic, ci care știe deste ce s-a povestit până atunci și anticipează subiectul discuției : „Cum probabil ai aflat deja...”
Ce înseamnă Anexa pentru Anne? Consider că înainte de toate, adolescenta își dă seama că Anexa este spațiul protector, fără de care ea și familia ei cu siguranță n-ar mai fi fost în viață. Pe lângă sentimentul de recunoștință față de imensul serviciu făcut de această locuință, Anne simte și un oarecare dezgust din cauza constrângerii rămânerii în același loc atâta amar de timp. Bucuria pe care o simte la început pentru șansa de a putea fi adăpostită de către dușmani dispare treptat, odată cu frustrările care apar odatp cu ideea de a fi inchisă în același loc cu famili van Daan, Dussel și propria familie. Cu viața din Anexă, în scurta ei viață, Anne a trecut și prin experiența claustrării, o experiență care își pune amprenta pe viziunea ei despre lume. Limitările impuse de către această Anexă se imprimă asupra psihicului ei. În 24 decembrie 1943 notează: „Ți-am scris deja de mai multe ori că aici toți avem de furcă cu stările noastre sufletești și cred că la mine, mai ales în ultima vreme, acest rău se agravează serios.”1
De Anexă se leagă și lipsa activităților, plisctiseala care se instaurează dureros uneori : „Gândurile sunt la fel de puțin variate ca și viața.”2 „Lectura, studiul și radioul sunt singurele noastre distracții.” Ei încearcă să pastreze câte ceva din viața normală, cum ar fi cadourile, cursurile, dar în ciuda eforturilor de a se menține într-o stare de normalitate anterioară, aceasta nu va fi recuperată niciodată pe deplin. Putem spune așadar că jurnalul este un instrument anti-plictiseală excelent pentru Anne, care abia pe la sfârșitul romanului îl acceptă pe Peter în preajma sa, a cărui tovărășie îi oferă pe lângă zilele mai pline și mai plăcute, o viață mai puțin plictisitoare. Un plus de interes este acordat de către cei din Anexă ori de câte ori cineva din exterior îi vizitează. Contactul cu lumea reală, de afară este păstrată doar prin intermediul acestor persoane și a radioului.
Acest jurnal poate fi privit și ca un proces al maturizării Annei. În primul rând trebuie să menționez că menstruația la începutul cărții încă nu îi venise, pentru ca pe parcurs, acest semn al maturizării fizice să apară, care coincide cu maturizarea psihică al fetei care în loc să se bucure de adolescență din plin este forțată de împrejurări să devină o persoană cu o gândire foarte apropiată de cea matură, dacă nu chiar identică în anumite puncte, luănd în considerare aspectul că în acea vreme și pentru vârsta ei Anne era prea matură.

Certurile din Anexă joacă un rol foarte important în maturizarea Annei. Es este martoră la certurile dintre doamna van Daan și mama ei, dintre Dussel și domnul van Daan și, dacă stau bine să mă gândesc toți locatarii, mai devreme sau mai tărziu au conflicte cu ceilalți locuitori și cu atât mai puțin scapă de acest lucru Anne, care este considerată o fată capricioasă, care vrea doar să își impună punctul de vedere, așa cum spune și Dussel despre ea, după un conflict dintre cei doi: „ Dar cu tine nu se poate sta de vorbă. Ești o egoistă nerușinată, nu te interesează altceva decât să-ți impui viața și toți ceilalți trebuie să se dea la o parte.”1 Ea singură se caracterizează ca „ pachetul de nervi al Anexei.”2
Raportul dintre Anne și mama ei este diferit dacă privim începutul și sfârsșitul romanului. Modul în care Anne scrie despre mama ei ne demonstrează că gândirea ei s-a dezvoltat, are o percepție mult mai realistă asupra lumii. La început scrie că „În sentimentele mele, mama și Margot nu mai contează de mult”, pentru ca la un moment dat să afirme: „A trecut vremea în care cu lacrimi în ochi, o condamnam pe mama.”4 „...dar o prietenă nu poate ține locul unei mame. Am nevoie să văd în mama un exemplu și s-o respect.”5 De altfel, vedem încontinuu că raportul dintre Anne și mama ei, respectiv Anne și sora ei se schimbă mereu: ba sunt cele mai bune prietene, ba nu se înțeleg deloc și atunci Anne nu ezită să ne reamintească cât de mult își iubește tatăl: „... căci pentru mine tata e totul, el este marele meu exemplu, nu iubesc pe nimeni altcineva pe lume mai mult ca pe tata.”6
Relația Annei cu Peter van Daan este încă o dovadă a maturității sale. Este curioasă să descopere anumite lucruri pe care până atunci nu le experimentase, era îndrăgostită, iar acest lucru se vede foarte clar când citim înscrierile ei din acea perioadă, în care majoritatea „convorbirii” cu Kitty consta în a povesti despre Peter. Există o legătură cu Peter cel din Anexă și Peter – alintat de către Anne, Petel – din lumea de dinafară. Anne spune la un moment dat că îi este foarte dor de Petel al ei și după aceea imaginea lui Peter este mereu comparată cu Petel cel vechi.
Percepția sinelui este compusă din exterior și din interior, iar Anne reușește să vorbească până și detalii intime cu „prietena sa”, cum ar fi corpului feminin despre care Anne face o caracterizare extrem de haioasă pentru noi, adulții. Această ilustrare, cum o numește chiar ea, se găsește la însemnările din 24 martie 1944, așadar pe la sfârșitului jurnalului, ceea ce ar putea fi interpretat și ca un punct în care Anne ajunge să aibă încredere în jurnalul ei....
Concluzia despre maturizarea lui Anne putem să o preluăm din cuvintele ei proprii, care arată că a ajuns să reflecte în mod realist despre sine, deci a făcut un pas mare spre „ocupația” de matur:  „Când te schimbi, îți dai seama de asta abia după ce te-ai schimbat. M-am schimbat, și încă profund, cu totul și pe de-a-ntregul. Opiniile și concepțiile mele, privirea mea critică, aspectul meu exterior, trăirile interioare, totul s-a schimbat. Și pot spune liniștită, pentur că este adevărat : în bine.”1
Ca și încheiere, putem spune că deși Anne Frank nu a scris acest jurnal ca și cum urma să îl publice, este de o adevărată valoare din mai multe puncte de vedere:  cuprinde imaginea războiului din punctul de vedere al unui copil, vedem realitatea așa cum este ea prin ochii unui copil care nu reușește să trăiască așa cum i s-ar fi cuvenit din cauza asupririlor evreilor. Apoi un alt lucru, care nu mai ține de partea istorică a acestei cărți este modul în care putem să urmărim stările psihice ale unui adolescent, puse pe hărtie pas cu pas și totodată vedem cum se maturizează Anne, cum ajunge dintr-un copil naiv un om matur în doar 2 ani de zile, parte a vieții pe care o petrece încuiată într-o locuință împreună cu încă șapte persoane.
Părerea mea este că involuntar, Anne Frank a reușit să creeze o operă – pe care o citim datorită tatălui său, a singurului supraviețuitor în urma capturării lor – în care se amestecă războiul, iubirea, povestea evreilor, relațiile în cadrul unei familii, maturizarea, experiența claustrării, iar toate acestea la un loc arată talentul Annei.




Niciun comentariu