Două Rezumate scurte "Palatul de cleștar" de Barbu Ștefănescu Delavrancea
Un Rezumat scurt si unul foarte scurt al basmului "Palatul de cleștar" scris de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Doua rezumate scurte la basmul "Palatul de cleștar" care spune poveste unui imparat din vremuri de demult care imbatranise si vroia sa lase imparatia urmasului sau. Din pacate el nu avea baieti asa ca ascultand-o pe Intelepciune, isi marita fata cu cine ii spusese aceasta.
Rezumat foarte scurt Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu Delavrancea
Un imparat domnea intr-un palat de clestar cu fetele, surorile si nepoatele sale. Imbatrananind, imparatul si-a amintit de cele 4 chei lasate de tatal sau. Acesta ii spusese ca la nevoie poate sa se foloseasca de ele. Cum era macinat de gandul ca va muri si nu va avea cine sa ii succeada la tron a trimis pe sora lui cea mare sa intre in aceste incaperi.
Prima cheie de arama deschise o camera plina de arama, urmatoarea era o camera din argint, apoi una de aur si la final era cea din diamante. In aceasta ultima camera gasise niste femei care reprezentau barfa ,invidia si prostia, mai apoi vazu pe furia, zmintea si nebunia, iar intr-un colt libera statea Intelepciunea cu care putu sa stea de vorba.
Aceasta ii spuse ca imparatul trebuie sa isi insoare fata cu un flacau dornic de a domni.
Asa imparatul a dat veste in tara si dupa multe alegeri o cununa pe fata cu cel gasit, dar o furtuna veni si dezlantui urgia in urma careia palatul a fost inghitit si cele sase femei fusese eliberate printre care si prostia care domina si in zilele noastre.
Rezumat scurt "Palatul de cleștar" de Barbu Ștefănescu Delavrancea
Odată, demult, omul avea mai multă putere decât în prezent şi putea omorî dihăniile cu mâinile goale. Pe atunci doar apele şi munţii mai erau cum le ştim noi, iar împăraţii domneau multă vreme şi, dacă nu erau ucişi în luptă, mureau de bătrâneţe.
În acele vremuri, într-un palat de cleştar minunat, trăia un împărat care purta o cunună cu diamant, ca ruptă din soare. Tot poporul îl respecta, fiindcă nicio oaste duşmană nu i se putea împotrivi şi domnise cu înţelepciune. Chiar şi la bătrâneţe îşi putea conduce oştile, călare pe un bidiviu ce arunca pe nări trâmbe de fum şi limbi de foc.
Într-o vineri seară, împăratului i s-a părut că stema împărătească devine din ce în ce mai grea, iar diamantul se face din ce în ce mai mare, până i-a plecat capul. Uimit şi înfricoşat de ce s-a întâmplat, împăratul a început să plângă amarnic. Atunci, cei care îl îndrăgeau – fetele sale, surorile, nepoatele, mai-marii tronului şi slugile – au încercat să-l consoleze. De ochii lumii, s-a prefăcut că e totul în regulă, dar mai apoi i-a spus surorii sale mai mari că uneori stema din frunte creşte, se întunecă şi devine grea până îl culcă la pământ. Se temea că îi va cădea neamul din scaunul domniei, căci nu avea moştenitor de parte bărbătească, ci doar fete.
Împăratul primise moştenire patru chei – de aramă, de argint, de aur şi de diamant – de la tatăl său, care-i spusese să le folosească doar când îi va pieri o rază de pe frunte şi i se va părea prea grea mărirea. El a trimis-o acolo pe sora sa, să afle ce se întâmplă cu stema împărătească de i se pare grea.
Coborând în beciul de la răsărit, sora împăratului a descoperit încăperi minunate din argint, din aur şi din diamant, iar în aceasta din urmă erau încătuşate nişte femei, printre care erau şi Zavistia, Pizma şi Prostia, dar şi o altă femeie, frumoasă şi dulce, care nu era legată.
Aceasta era Înţelepciunea, şi i-a spus surorii împăratului că a sosit vremea să lase împărăţia pe mâinile altcuiva şi trebuie să-şi mărite una dintre fete cu flăcăul care se înveleşte cu cerul şi îşi doreşte împărăţia mai mult ca oricine. La întoarcere, sora împăratului a pierdut cheile tainelor. Când a auzit împăratul mesajul de la Înţelepciune, a pus să fie căutat feciorul potrivit în toată împărăţia, dar degeaba, niciunul nu era potrivit, fiindcă voiau ba avuţii, ba slavă, ba tinereţe fără bătrâneţe.
După multe căutări, au găsit un voinic cu plete care nu-şi dorea decât să trăiască şi să cânte. Atunci l-au dus la împărăţie, iar împăratul i-a propus să se căsătorească cu fata sa cea mai frumoasă. Fericit, acesta a acceptat.
Deodată, chiar când împăratul voia să-i binecuvânteze pe noii stăpânitori ai domniei, cerul s-a întunecat şi s-a pornit o mare vijelie şi un potop de ploaie atât de puternic, încât palatul de cleştar s-a zguduit şi s-au spart policandrele şi jeţurile. Furios şi înspăimântat, împăratul şi-a dat seama că sora sa a pierdut cheile patimilor şi a blestemat-o. Atunci, tavanul s-a crăpat în două şi au năvălit pe uşi şi pe ferestre, răcnind ca fiarele, femeile care scăpaseră din beci. La o nouă cutremurare, pământul s-a despicat în două, iar Palatul de cleştar s-a prăbuşit într-o prăpastie fără fund.
De atunci, patimile – Mânia, Furia, Nebunia şi Prostia – s-au răspândit pe Pământ.
Rezumat foarte scurt Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu Delavrancea
Un imparat domnea intr-un palat de clestar cu fetele, surorile si nepoatele sale. Imbatrananind, imparatul si-a amintit de cele 4 chei lasate de tatal sau. Acesta ii spusese ca la nevoie poate sa se foloseasca de ele. Cum era macinat de gandul ca va muri si nu va avea cine sa ii succeada la tron a trimis pe sora lui cea mare sa intre in aceste incaperi.
Prima cheie de arama deschise o camera plina de arama, urmatoarea era o camera din argint, apoi una de aur si la final era cea din diamante. In aceasta ultima camera gasise niste femei care reprezentau barfa ,invidia si prostia, mai apoi vazu pe furia, zmintea si nebunia, iar intr-un colt libera statea Intelepciunea cu care putu sa stea de vorba.
Aceasta ii spuse ca imparatul trebuie sa isi insoare fata cu un flacau dornic de a domni.
Asa imparatul a dat veste in tara si dupa multe alegeri o cununa pe fata cu cel gasit, dar o furtuna veni si dezlantui urgia in urma careia palatul a fost inghitit si cele sase femei fusese eliberate printre care si prostia care domina si in zilele noastre.
Rezumat scurt "Palatul de cleștar" de Barbu Ștefănescu Delavrancea
Odată, demult, omul avea mai multă putere decât în prezent şi putea omorî dihăniile cu mâinile goale. Pe atunci doar apele şi munţii mai erau cum le ştim noi, iar împăraţii domneau multă vreme şi, dacă nu erau ucişi în luptă, mureau de bătrâneţe.
În acele vremuri, într-un palat de cleştar minunat, trăia un împărat care purta o cunună cu diamant, ca ruptă din soare. Tot poporul îl respecta, fiindcă nicio oaste duşmană nu i se putea împotrivi şi domnise cu înţelepciune. Chiar şi la bătrâneţe îşi putea conduce oştile, călare pe un bidiviu ce arunca pe nări trâmbe de fum şi limbi de foc.
Într-o vineri seară, împăratului i s-a părut că stema împărătească devine din ce în ce mai grea, iar diamantul se face din ce în ce mai mare, până i-a plecat capul. Uimit şi înfricoşat de ce s-a întâmplat, împăratul a început să plângă amarnic. Atunci, cei care îl îndrăgeau – fetele sale, surorile, nepoatele, mai-marii tronului şi slugile – au încercat să-l consoleze. De ochii lumii, s-a prefăcut că e totul în regulă, dar mai apoi i-a spus surorii sale mai mari că uneori stema din frunte creşte, se întunecă şi devine grea până îl culcă la pământ. Se temea că îi va cădea neamul din scaunul domniei, căci nu avea moştenitor de parte bărbătească, ci doar fete.
Împăratul primise moştenire patru chei – de aramă, de argint, de aur şi de diamant – de la tatăl său, care-i spusese să le folosească doar când îi va pieri o rază de pe frunte şi i se va părea prea grea mărirea. El a trimis-o acolo pe sora sa, să afle ce se întâmplă cu stema împărătească de i se pare grea.
Coborând în beciul de la răsărit, sora împăratului a descoperit încăperi minunate din argint, din aur şi din diamant, iar în aceasta din urmă erau încătuşate nişte femei, printre care erau şi Zavistia, Pizma şi Prostia, dar şi o altă femeie, frumoasă şi dulce, care nu era legată.
Aceasta era Înţelepciunea, şi i-a spus surorii împăratului că a sosit vremea să lase împărăţia pe mâinile altcuiva şi trebuie să-şi mărite una dintre fete cu flăcăul care se înveleşte cu cerul şi îşi doreşte împărăţia mai mult ca oricine. La întoarcere, sora împăratului a pierdut cheile tainelor. Când a auzit împăratul mesajul de la Înţelepciune, a pus să fie căutat feciorul potrivit în toată împărăţia, dar degeaba, niciunul nu era potrivit, fiindcă voiau ba avuţii, ba slavă, ba tinereţe fără bătrâneţe.
După multe căutări, au găsit un voinic cu plete care nu-şi dorea decât să trăiască şi să cânte. Atunci l-au dus la împărăţie, iar împăratul i-a propus să se căsătorească cu fata sa cea mai frumoasă. Fericit, acesta a acceptat.
Deodată, chiar când împăratul voia să-i binecuvânteze pe noii stăpânitori ai domniei, cerul s-a întunecat şi s-a pornit o mare vijelie şi un potop de ploaie atât de puternic, încât palatul de cleştar s-a zguduit şi s-au spart policandrele şi jeţurile. Furios şi înspăimântat, împăratul şi-a dat seama că sora sa a pierdut cheile patimilor şi a blestemat-o. Atunci, tavanul s-a crăpat în două şi au năvălit pe uşi şi pe ferestre, răcnind ca fiarele, femeile care scăpaseră din beci. La o nouă cutremurare, pământul s-a despicat în două, iar Palatul de cleştar s-a prăbuşit într-o prăpastie fără fund.
De atunci, patimile – Mânia, Furia, Nebunia şi Prostia – s-au răspândit pe Pământ.
Post a Comment