Header Ads

2 rezumate pe capitole la opera "Amintiri din copilărie"

2 rezumate realizate pe capitole - pe fiecare din cele patru capitole ale operei "Amintiri din copilărie" scrisa de autorul roman Ion Creangă.





Rezumat scurt pe capitole pentru "Amintiri din copilărie"



Partea I:
Ion Creangã, adult, incepe povestirea amintirilor din propria copilarie.
                Incã de la inceput, naratorul fixeaza locul, satul Humulesti si timpul, varsta fericita a copilariei. Incepe prin a prezenta scoala din Humulesti. Copiii nu inteleg rostul scolii, sunt indaratnici si de aceea parintele Ioan “om vrednic si cu bunatate”, le aduce ca “dar de scoala noua” pentru a -i sili spre invatatura, “Calul Bălan” și pe “Sf. Nicolai”. Preotul a instituit regula ca, în fiecare sămbata să fie ascultați la lecțiile predate in săptamăina respectivă apoi să fie pedepsiți in funcție de greșelile facute. Prima pedepsită a fost chiar Smărăndita, fiica preotului. Urmarea a fost ca toți școlarii au inceput să invețe.
                Într-una din zile primarul scoate oamenii la reparat drumul. Badița Vasile iese cu elevii să dea o mână de ajutor. De fapt era un pretext pentru a –l lua pe Badita Vasile la armata. A fost prins cu arcanul, pus in catușe si dus la Piatra Neamț.
                Pentru a urma scoala, Nică este trimis de mama sa Smaranda, să continue școala la Brosteni. Este dus la această scoală împreuna cu verisorul său Dumitru. Este dus intr-o lume complet nouă căreia copilul nu i se adapteaza. I se întamplă o serie de fapte inedite : căderea in Ozana, taierea pletelor, statul in gazda la Irinuca unde se umple de raie urmat de dăramarea casei acesteia urmată de fuga înapoi acasă cu pluta pe Bistrița.


Partea a-II-a
În aceasta parte scriitorul nareaza căteva din intămplarile foarte cunoscute ale copilăriei sale.
                Nică se hotarăște să se duca la vărul său Ion pentru a mănca cirese. Pretextand că vrea să –l ia pe Ion la scăldat, află de la matusa Marioara ca acesta nu este acasă. Îsi ia rămas bun de la mătusa după care se strecoară in grădina si se urcă in cireș. Mătusa Marioara il zăreste, începe să-l ameninte, iar drept urmare Nica sare din cires si, pentru a scăpa, începe sa alerge printr- o plantatie de canepă. Urmărit de mătusa, cei doi reușesc să culce la pămant toată canepa cultivata. Nica a reusit sa scape sarind gardul,dar seara mos Vasile impreuna cu primarul au venit la parinți pentru a cere daune pentru cânepa si cireșe. Nică primeste “o chelfaneală “ zdravană de la tatăl său pentru stricaciunile produse de el.
                Într-o dimineata mama lui,Smaranda, il trezește pe Nică înainte de răsăritul soarelui,cănd era somnul mai dulce, ca să nu-l spurce “ cucul armenesc”. Smaranda îl trimite pe Nică să ducă mancare oamenilor angajati la prãsit. Pe drum ,Nică se abate pe la teiul in care îsi avea pupaza cuibul cu ndul s-o prinda. Cănd o vede, se sperie de creasta ei si îi da drumul in scorbura.Pune in gura scorburii o lespede și pleacă să ducă mâncare lingurarilor. La intoarcere prinde pupaza si o ascunde acasă in pod.După doua zile, de frica sa nu fie prins ,Nică se duce cu pupaza la iarmaroc sa o vănda. Un moșneag, sub pretext ca vrea sa cumpere pupaza,o dezleaga si ii da drumul. Nică ii cere moșneagului să ii plăteasca pasarea. Moșneagul încearca să-l potoleasca și-l ameninta in final că-l va duce la taica-său. Speriat,Nica fuge acasa. Ajuns acasă,fratii ii spun ca parintii sunt plecati la targ,iar mătusa Mariuca ridicase tot satul din pricina pupezei.Dar tocmai atunci, se aude pupaza, care canta.
                Într-o zi,Smaranda îl roagă pe Nică să o ajute.El promite să stea acasă,dar in gandul lui planuieste să plece la scăldat.Smaranda văzand că baiatul nu mai este acasa, se duce la baltă și-l vede tolănit in pielea goală pe nisip. Ea așteapta să intre in apă, apoi îi ia toate hainele. Nică se gândeste cum să ajunga acasă fără haine. O ia prin păpusoi, prin grădinile oamenilor, il latră cainii, apoi ajunge, cu chiu cu vai, in ogradă casei sale.După aceasta intamplare, Nica devine ascultător si harnic,pănă cand, impresionata, Smaranda il iarta.


Partea a III – a
                Nică este acum adolescent,urmeză cursurile Școlii Domnesti din Targu Neamțului, apoi pe cele de la Școala de Catiheti din Fălticeni. Desprinderea de sat se realizeaza pentru o perioadă mai lungă, urmărind procesul formarăii lui Nica, raporturile lui cu viata sociala, cu noii colegi de scoală, intre care Ion Mogorogea, varul sau, Gatlan, Trasnea, Oslobanul, impreună cu care statea in gazdă la Pavel Ciubotarul, unde își aduceau merinde de acasa si se ingrijeau iarna de lemne de foc.

Partea a IV – a

                La începutul acestui capitol se fixeaza timpul actiunii, toamna anului 1855 si spatiul, satul Humulesti. Dorinta Smarandei era ca băiatul ei să devina preot si de aceea insistã sã plece la Seminarul de la Socola.




Rezumat pe capitole "Amintiri din copilărie"
Partea I se deschide cu evocarea universului mirific al Humuleştilor. "sal mare şi vesel împărţit în trei părţi, (...) sat vechi răzâşesc. întemeiat în toată puterea cuvântului, cu gospodari tot unul şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mândre care ştiau învârti şi hora, dar şi suveica." Şcoala ridicată "prin osârdia" preotului loan Humulescu adunase o mulţime de băieţi şi fete. printre care se afla şi Nică, "un băiat prizărit,, ruşinos şi fricos şi de umbra sa". Copiii nu înţeleg rostul învăţăturii, sunt îndărătnici şi de aceea părintele loan, "om vrednic şi cu bunătate" le aduce ca "dar de şcoală nouă", pentru a-i sili spre învăţătură, "calul bălan" şi pe "Sf. Nicolai". Filele ceaslovului fiind "cam unse, (răgeau muştele şi bondarii la ele(...) câte zece-douăzeci de suflete prăpădeam.deodată", aşa că, văzând părintele foile însângerate, "ne pofti pe fiecare la Bălan şi ne mângâia cu sfântul ierarh Nicolai pentru durerile cuvioaselor muşte şi a cuvioşilor bondari".
Bădiţa Vasile, învăţătorul, a fost "prins la oaste" şi în zadar umbla părintele loan sa găsească alt dascăl, dar unul ca "bădiţa Vasile, cuminte, harnic şi ruşinos ca o fala mare" n-a mai aliat. Pentru a urma şcoala, Nică este împins de mama sa, Smaranda, care "era în stare să toarcă în furcă şi să învăţ mai departe", deşi Ştefan a Petrii era de părere că "dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi (...), n-ar mai ave cine să ne tragă ciubotele." Bunicul dinspre mamă, David Creangă, îi duce pe Nică şi pe Dumitru la şcoala lui Alecu Baloş din Broşteni; acum suferă copilul prima ruptură de vatra satului. Călătoria a avut loc într-o dimineaţă de iarnă, în care "era un pui de ger de crâpau lemnele" şi-l transporta pe Nică într-o lume complet nouă. necunoscuta, căreia copilul nu i se adaptează deloc, având loc o scrie de întâmplări inedite: căderea în Ozana; tăierea pletelor; locuirea în gazdă' la Irinuca, unde se umple de râie; dărâmarea bordeiului lrinucăi; fuga înapoi acasă cu pluta pe Bistriţa.
Partea a II-a începe sentimental, cu un lirism nostalgic: "Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşii. la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt de crăpau mâţele jucându-se cu ei. (...) parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie (...) Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în turbarea sa". Aducerile aminte reînvie chipul mamei sale care. cu adevărat că "ştia a face multe şi mari minunăţii", despre întâmplările copilăriei: "Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singura e vesela şi nevinovată".
Sunt întâmplări celebre şi de referinţă pentru copilăria lui Nicâ a lui Ştefan Apetrei: la cireşe, pupăza din tei, la scăldat. Finalul acestui capitol este memorabil prin celebra autoironie: "la, am fost şi eu în lumea asta un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşii, care nici frumos până la 20 de ani, nici cu minte până la 30 şi nici bogat până la 40 nu m-am făcut. Dar şi sărac, ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca de când sunt, niciodată n-am fost".
Partea a III-a începe cu un monolog dialogat al autorului cu propriul său cuget încărcat de aceeaşi autoironie: "Nu mi-ar fi ciudă încaltea când ai fi şi tu ceva şi de le miri unde. îmi zice cugetul meu", prilej cu care Creangă descrie satul Humuleşti şi împrejurimile acestuia, făcând referiri şi la istoria acestor locuri, cu domnitorii şi milropoliţii ce "s-au rânduit la scaunul Moldovei" şi care "au trebuit să treacă măcar o dată prin Humuleşti".
Nică este acum adolescent, urmează cursurile Şcolii Domneşti din Târgu Neamţului, apoi pe cele de Ia Şcoala de Catiheţi din Fălticeni. Desprinderea de sal se realizează pentru o perioadă mai lungă, urmărind procesul formării lui Nică, raporturile lui cu viaţa socială, cu colegii de şcoală, între care vărul sau. Ion Mogorogca, Gâtlan, Trăsnea, Oşlobanul, împreună cu care stătea în gazdă la Pavel Ciubotarul, unde îşi aduceau merinde de acasă şi se îngrijeau iarna de lemne de foc.
Accentele ironice se îndreaptă, în acest capitol, spre "fabrica de popi" din Fălticeni, spre deprinderile unor membri ai tagmei preoţeşti sau monahale, spre manualele .şcolare aride şi spre învăţarea mecanică, un "cumplit meşteşug de tâmpenie", care dau tabloului o imagine realistă asupra şcolii româneşti din acea perioadă.
Partea a IV-a debutează prin exprimarea tristeţii eroului care, "în toamna anului 1855", este silit sa-şi părăsească satul natal pentru a merge la seminarul tic la Socola: "Cum nu se dă scos ursul din bârlog, ţăranul de la munte strămutat la câmp şi pruncul dezlipit de la sânul mamei sale, aşa nu mu dam eu dus din Humuleşti când veni vremea să plec la Socola după stăruinţa mamei".
Părăsirea satului este dezrădăcinarea definitivă din universul Humuleştilor, ieşirea din tărâmul miraculos al copilăriei şi înstrăinarea eroului "hotărâta cine ştie pentru câtă vreme . Universul în care pătrunde eroul e inferior celui din Humuleşti, începând cu satele de câmpie şi până la "rătăcăniile de pe uliţele laşilor".
Sosirea la Socola, într-un târziu, noaptea" şi rămânerea în căruţa (rasă "sub un plop mare , deci sub cerul liber, simbolizează lumea necunoscută încarc urmează să intre Nică şi în care se simt» stingher.

Finalul acestui capitol şi al "Amintirilor" exprimă filozofia relativităţii timpului ce se scurge ireversibil, lăsând în urmă o viaţă bogată în trăiri şi sentimente pure.
"Amintiri din copilărie este un roman autobiografic, romanul formării personalităţii unui tânăr şi un bildungs-roman, care prezintă procesul educaţiei şi al experienţei dobândite de Nicâ, Ion Creangă fiind primul scriitor care realizează "primul roman al copilăriei ţărăneşti" din literatura noastră. 




Niciun comentariu