Fișă de lectură "Chirița în provincie" de Vasile Alecsandri

Fișă de lectură la piesa de teatru comedie "Chirița în provincie" scrisa descriitorul român Vasile Alecsandri. O fișă de lectură la cartea "Chirița în provinție" care cuprinde descrierea sau un rezumat al subiectului, o introduce a piesei, trateaza specia literara, expune tema cartii si explică titlul. In incheierea fișei de lectură, găsiți o scurta caracterizare a personajului Chirița, si apoi cateva randuri in care sunt expuse concluziile cititorului.








Fișă de lectură "Chirița în provincie" de Vasile Alecsandri

1. Introducere
Vasile Alecsandri este un reprezentant de seama al perioadei pasoptiste in prima parte a vietii sale pentru ca la maturitate sa faca parte din junimism.
Opera sa sta sub semnul diversitatii compozitionale astfel incat devine model pentru contemporani, dar si pentru scriitorii care il vor urma. In mare parte opera sa este clasica; ea se caracterizeaza prin ordine, rigoare echilibru compozitional,
printr-o seninatate a viziunii asupra lumii. Rareori apare in opera sa vreun sentiment de nostalgie, formatia lui fiind cea a unui clasic. Intemeietorul speciei literare a pastelului in literatura romana, Vasile Alecsandri este si un mare iubitor al folclorului roman („Poezii populare ale romanilor“). Alecsandri experimenteaza si domeniul prozei prin creatii scurte cum ar fi povestirea sau nuvela. In domeniul dramaturgiei se remarca in special prin comedia de moravuri si prin vodeviluri care vor fi puse in scena la teatrul national. Remarcam faptul ca majoritatea pieselor sale vizeaza o satira a moravurilor lumii contemporane.
Piesa de fata este alcatuita din doua acte si a fost pua in scena in 1952.

2. Specie literara
Piesa „Chirita in provintie“ este o comedie, apartine genului dramatic intrucat apar didascaliile (indicatii scenice), personaje si dialogul dintre ele, lipsind cu desavarsire moduri de expunere precum naratiunea si descrierea. Informatii legate de vestimentatie, comportament, aranjament scenic, ne sunt oferite prin didascalii.
Piesa se incadreaza speciei literare a comediei de moravuri intrucat intamplarile infatisate, replicile, comportamentul, numele sau situatiile starnesc rasul. La modul general comedia se fundamenteaza pe contrastul dintre aparenta si esenta. Exista in comedie un conflict comic de natura sa declanseze situatiile comice. Spre deosebire insa de alte specii in care comicul apare izolat, in specia de fata el este o categorie estetica dominanta care genereaza rasul insotit de atitudini din partea lectorului, de amuzament si buna-vointa. Exista mai multe tipuri de comic regasite si in piesa noastra precum: comicul de limbaj, de nume, de situatie, de caracter, de moravuri.

3. Tema
Tema textului este aceea a parvenitismului, a snobismului specific societatii contemporane. Prin intermediul comediei sunt satirizate incercarile de a ascunde esenta printr-o aparenta neconvingatoare.

4. Explicatia titlului
Titlul este alcatuit din doua substantive: unul care desemneaza personajul feminin devenit o emblema a epocii, iar celalalt este un indice spatial care desemneaza o zona marginala in care indivizii au tot soiul de aspiratii incercand sa se compare cu cei din metropole precum Parisul. Modul de viata, vestimentatia, chiar si limba franceza, devin aspiratiile Coanei Chirita care isi doreste depasirea statutului de provinciala, acesta actioneaza ca un complex de inferioritate pe care Chirita se ambitioneaza sa il depaseasca.

5. Subiectul
Comedia are in centrul sau familia Barzoi cu reprezentanta ei de seaza, Chirita sotia boierului Grigore Barzoi care pe tot parcursul piesei isi etaleaza snobismul. Scopul ei este acela de a fi in pas cu moda pariziana, in acest sens a avut nevoie de un statut social imbunatatit. Astfel il determina pe boierul Grigore Barzoi sa devina ispravnic. Chirita se remarca prin situatiile penibile in care se pune, demonstrand un snobism iesit din comun.
Imitarea modei pariziene cu orice pret este o trasatura specifica epocii, prin aceasta Alecsandri satirizeaza moravurile societatii contemporane folosindu-se insa de umor. Chirita este o imagine caricaturala a femeii mondene din perioada pasoptista, idealurile sale sunt legate atat de schimbarea propriei imagini cat si de viitorul fiului sau Gulita.
Comicul de nume este evident, astfel ca Gulita desi este nume pae un alint care dezvaluie o fire rasfatata, dar si inculta. Chirita planuieste o casatorie intre fiul ei si Luluta, o orfana cu potential de a mosteni o mare avere. Crescuta in casa ei, Luluta este o singuratica, traind din amintiri. Leonas, un tanar inteligent si cu spirit de initiativa face parte din trecutul ei luminos, intamplarea face ca acesta indragostit la randu-i de Luluta se intoarce pentru a pune la cale fuga lor.
In stratul de adancime al textului apare o opozitie intre traditie si ideile progresiste. Chirita este cea care incearca sa se rupa de traditie, sa-si schimbe comportamentul, obiceiurile culinare, chiar si limba. Contrastul intre posibilitatile intelectuale reduse si felul in care asimileaza ideile progresiste creeaza un comic teribil, limba franceza pe care se straduieste sa o asimileze este eronata, termenii fiind adaptati dupa limba romana (furculision). Fiul Gulita se pare ca o mosteneste dovedindu-se incapabil sa asimileze franceza care era la moda.
Cuplul Luluta-Leonas este unul romantic, iubirea celor doi fiind sincera. Pentru a-i castiga simpatia si a fi aproape de ea Leonas intors de curand din strainatate se deghizeaza inducand-o in eroare pe Chirita. Ba mai mult el scoate in evidenta imoralitatea acesteia care nu se da in laturi in a-i raspunde la avansuri, nestiind ca este chiar Leonas. Considerandu-l un rival pentru rasfatatul Gulita, Chirita incearca in mai multe randuri sa-l indeparteze pe Leonas inca de fiecare data ea cade in capcana tanarului.
Apar in text si personaje secundare, personajul colectiv – grupul taranilor din care iese in evidenta Ion, acesta intra in tiparul traditional al romanului simplu, cu bun simt care ironizeaza snobismul stapanilor si incercarile lor esuate de a se adapta la o moda a timpului incompatibila cu structura lor interioara.
Finalul este unul fericit pentru cei doi tineri care ajung sa fie impreuna. Emblema a unei epoci marcata de influente straine si de parvenitism, Chirita este un personaj emblematic, o expresie a formelor fara font condamnate de Titu Maiorescu.

6. Caracterizare de personaj
Chirita este un personaj emblematic al literaturii romana, creat cu ideea de a satiriza moravurile societatii burgheze din perioada pasoptista.
Chirita da dovada de un snobism iesit din comun pe tot parcursul textului. Din dorinta de a fi in pas cu moda aceasta se converteste frantuzismelor, obtinand in final un rezultat dizgratios, menit sa starneasca rasul.
Dragostea fata de fiul sau este o urma de moralitate pe parcursul textului, caci Chirita are antecedente opuse moralitatii cum ar fi flirtul cu Sarl si cu tanarul cadru militar deghizat, sau dorinta ca Luluta sa devina sotia lui Gulita doar pentru avere.
Personajul se incadreaza in tiparul personajelor descrise atat de bine de catre Alecsandri si Caragiale, acela al caricaturilor ce satirizeaza parvenitismul si prostul gust din anumite perioade.

7. Concluzii
Reprezentant al literaturii pasoptiste, intemeietor al literaturii romane, Vasile Alecsandri a ridicat discursul literar, fie el liric, epic sau dramatic la un rang de maxima originalitate inegalabil la o privire diacronica a literaturii romane.