Povestea Spectacole de Tudor Arghezi

 Citește povestea "Spectacole" inclusă în Cartea cu jucării de Tudor Arghezi și în care aflăm că tătuțu îi predă limba română lui Baruțu. Tătuțu este supărat pentru că băiatul nu învață, și îi spune acestuia că toată școala va lua doar nota trei la limba română. Tătuțu realizează că băiatul nu este bun nici la aritmetică, el numărând prunele ceva de genul una, două, şapte, unsprezece, cinci. De fapt el mănâncă 22 de prune, însă pretinde că a mâncat doar patru, iar după ce a numărat sâmburii, au ieșit tot patru.

Vezi și rezumatul scurt al poveștii Spectacole.

Citește povestea "Spectacole" de Tudor Arghezi
   Din pricina unei precocităţi intelectuale perverse, Baruţu confundă literatura cu untura...

   — Ai să iei întotdeauna numai trei la limba română! a strigat la el tătuţu, jignit în pedagogie.

   Baruţu nu încearcă nicio emoţie. Îi lipsesc, prin aberaţie, bunul simţ al meritului, patriotismul catalogului şi civilizaţia matricolei generale. Ba, cu gândul la prăjituri, el s-ar mulţumi cu trei şi nici nu se gândeşte la zece, pentru că i-a explicat de mai multe ori măicuţa la ce se poate aştepta după atâtea bucăţi.

   De altfel, aritmetica lui se prezintă anarhic. Numărând prunele, el zice: una, două, şapte, unsprezece, cinci – şi mănâncă, e adevărat, câte 22 la o singură masă, pretinzând că a mâncat patru. Numărăm prunele care au rămas, numărăm sâmburii şi tot atâtea ies, patru.

   Şi nici nu se poate altfel, de vreme ce copiilor lui tătuţu li s-a făgăduit că nu vor fi daţi niciodată la şcoală şi că, toată viaţa, ei se vor scula la prânz. Şi şcoala, cum o vrea tătuţu, e fără domnişoară bătrână cu ochelari, fără examen şi fără certificate. Tătuţu scrie pe blocul de desen raţe, Miţu face raţe, şi Baruţu face raţe, după el. Dacă raţa trebuie să facă „mac! mac!“, tătuţu face ca raţa; şi toată şcoala din jurul mesei, după cină, face în cor ca raţa şi ca tătuţu: „mac! mac!“ Şi fiindcă tătuţu scrie toate raţele din profil, ca să semene mai bine, şi totdeauna cu ciocul la stânga, fiindcă e mai lesne, dacă Miţu nu e mulţumită că raţa are numai un ochi, tătuţu scrie doi ochi de-o singură parte a capului şi raţa iese întreagă. Şi, la urma urmei, după dorinţa lui Baruţu, tătuţu poate să-i puie unei singure raţe ochii de la opt răţoi, fiindcă totuna e şi tot doi ochi ies la socoteală.

   Dar şi tătuţu e cât se poate de împăciuitor şi se fereşte de dificultăţile didactice. La o numărătoare controlată, oricum ar fi luat-o, lui Baruţu i-au ieşit câte nouă degete la o mână. Dacă vrei tu, Baruţule, bine şi să ştii că la urma urmei – îi lămureşte tătuţu – opt cu cinci, 22 cu trei, e la fel... Ce folos să ştii să numeri, când o să te faci mare, 1 000 de prune. Tu n-ai să poţi mânca mai mult de nouă. Restul ce te priveşte? Crezi că tătuţu te face precupeţ? Tătuţu vrea să se răzbune pe Societate, pe Stat şi pe liberul-arbitru, şi o să te facă, Baruţule, leneş: asta e meseria ta. Ţi-am ales-o de pe acum şi ai să vezi ce bine ajungi.

   Viaţa e o jucărie şi toate sunt făcute numai pentru joacă. Miţu şi Baruţu ştiu asta bine, de la tătuţu, care se joacă toată noaptea cu un condei şi o bucată de hârtie şi toată ziua se joacă de-a fuga, umblând după cai verzi. A! o să le arate el odată un cal verde şi lor. Numai să nu-l cereţi pentru voi de tot, că tătuţu nu dă. Atâta şi-a păstrat şi pentru el.

   Miţu se gândeşte la altceva: ce face Bărbierul din Sevilla? A fost odată la operă şi l-a văzut. De atunci, Bărbierul din Sevilla i se pare că toată ziua cântă la radio şi gramofon. Este şi drept, Bărbierul din Sevilla are o grămadă de fraţi, care toţi cântă, fiindcă tătuţul lor, Bărbierul din Sevilla cel bătrân, i-a învăţat să cânte, aşa cum tătuţul Miţului şi al Baruţului îi învaţă pe ei să doarmă, să scrie pe hârtie raţe şi pe părete, la lumina lămpii, să facă, seara, iepuri de umbră, cu degetele încârligate.

   Şi se mai gândeşte Miţu la ceva. Ea nu înţelege deosebirea dintre operă şi cinematograf. Cântă amândouă şi joacă amândouă. Dar parcă e altceva.

   — Bărbierul din Sevilla e om adevărat? întreabă Miţu.

   — Desigur, om adevărat, răspunde tătuţu.

   — Şi Rio Rita e fată adevărată? întreabă Miţu.

   — Tu ce crezi? întreabă tătuţu.

   — Nu ştiu, răspunde Miţu, voind să fie adevărată şi presupunând totuşi că poate să nu fie adevărată de tot. Dar dacă nu-i adevărată, cum ar putea să nu fie adevărată?

   La operă s-a lăsat cortina şi a pierit tot Bărbierul din Sevilla. La cinematograf s-a făcut lumină şi s-a şters toată Rio Rita din pânză. Ce e asta?

   — Ce să fie, Miţule!... Lasă că o să-ţi spui eu altă dată, zice tătuţu, fugind de întrebare.

   — Vreau acum! cere Miţu.

   — Acum nu se poate.

   Miţu e convinsă că tătuţu e mai prost decât este. Dacă nu-i poate lămuri nimic, e clar: e prost. Miţu stăruie şi tătuţu, provocat şi orgolios că ştie, intră în nişte detalii ridicole, care au convins-o definitiv pe Miţu că tătuţu are minte mai puţină decât măgarul ei de carton, care dă din cap, aprobă totul şi nu-i în stare să spuie nimic.

   În sfârşit, Miţu are o idee: să joace în cinematograf, cu Baruţu, intrând amândoi în pânză şi făcând o boroboaţă cu Rio Rita. La această veselă ştire, Baruţu bate din palme şi râde zgomotos cu toată gura, cum ştie să râdă el.

   — Iau şi toba! zice Baruţu.

   — Nu e voie! afirmă măicuţa. Cum să jucaţi voi în film, fără să fiţi poftiţi?

   Dar Miţu are o idee pentru toate complicaţiile. Ea propune să invite la ea acasă pe domnul Burgheni, directorul de la cinematograf, să-l puie la masa ei cu scaune mici, să-l servească ea cu farfuriile de la păpuşi, să-i arate jucăriile şi maşina ei de călcat, să-l pupe mereu şi să-l conrupă ca să o puie în film cu Baruţu.

   — Bine!... primeşte tătuţu.

   Discuţia rămâne la recuzită. Baruţu voia să intre-n film cu toba. Miţului i se pare că toba s-a murdărit şi-l sfătuieşte să lase toba acasă şi să ia mai bine racheta. Lui nu-i place racheta. Ei îi place racheta. Atunci ia ea racheta şi el mingile. Lui nu-i plac mingile. Ia tot ea mingile; el o să ia cuburile. Nici cuburile nu-i plac, el vrea numai toba. Ba da, o să ia şi trompeta! Nu se poate! trompeta face scandal.

   Tătuţu şi măicuţa, care au trecut în odaia de alături, sosesc la timp. Miţu şi-a vârât mâna la Baruţu-n păr, iar Baruţu a prins pe Miţu de falcă. Trag amândoi şi, cu mâna liberă, pumni pe nevăzute. Argumentează şi plâng.

   Procesul a ţinut cinci minute şi părţile, obligate să se sărute, ceea ce s-a făcut numaidecât, au fost duse la culcare...

Sfârșit