Rezumat lung și scurt la "Povestea Porcului" de Ion Creangă

Rezumat scurt la basmul "Povestea Porcului" scris de scriitorul român Ion Creangă în anul 1876. Rezumat de o pagină la povestirea "Povestea Porcului" în care este vorba despre un moșneag și o babă care erau foarte supărați că nu aveau și ei un copil. Într-o zi, moșneagul plecă de acasă hotărât să se întoarcă cu orice vietate, fie om sau fie animal, de care el și băbuța lui să aibă grijă. El găsi un porc și se întoase acasă cu el.







Rezumat "Povestea Porcului" de Ion Creangă
      Au fost odată doi moşnegi care trăiau într-o cocioabă sărăcăcioasă. Ei îşi doreau foarte mult un copil, iar babei i-a venit ideea ca moşul să se ducă în pădure şi orice găseşte, om, animal, pasăre sau altceva, să-l ia şi să-l crească împreună. La scurtă vreme după aceea, moşul s-a întors cu un porc legat în sac. Mare a fost bucuria babei, care l-a tratat ca pe copilul ei.
      Într-o zi, împăratul a anunţat că vrea să-şi cunune fata cu cel care va face un pod decorat cu mii şi mii de nestemate, iar dacă nu va reuşi să-l facă, atunci i se va tăia capul celui care a îndrăznit. De dorinţa împăratului a auzit şi porcul, care le-a spus părinţilor că vrea şi el să încerce.
      Atunci, moşul l-a luat şi s-a dus cu el la împărăţie, unde împăratul a acceptat dorinţa acestuia şi i-a permis să facă podul, dar i-a spus să-l termine într-o zi, dacă mai vrea să-i stea capul pe umeri. Spre uimirea tuturor, podul era făcut a doua zi dimineaţa, iar cocioaba sărăcăcioasă a moşnegilor se transformase într-un palat mai uimitor şi mai strălucitor decât al împăratului. Împăratul nu a mai avut ce să facă şi şi-a dat fata de soţie porcului. După un timp, tânăra împărăteasă s-a dus în vizită la părinţii ei şi le-a zis că bărbatul ei îşi lepăda noaptea pielea de porc şi devenea un fecior de împărat foarte frumos. Împăratul a sfătuit-o să nu facă nimic, dar împărăteasa a învăţat-o să ardă pielea de porc, ca să scape de ea. Atunci bărbatul ei s-a trezit înspăimântat şi a certat-o pentru ce a făcut, i-a spus că îl cheamă Făt-Frumos şi locuieşte la Mănăstirea-de-Tămâie, iar un vârtej înfricoşat l-a ridicat şi s-a făcut nevăzut. Un cerc de fier îi încinsese prinţesei mijlocul, iar ca acesta să plesnească şi să se nască pruncul pe care-l aştepta trebuia ca el să pună mâna lui dreaptă pe cercul de fier.





      Podul cel minunat a dispărut şi el, iar palatul s-a transformat din nou în cocioabă. Supărată că a ascultat de sfatul cel rău, prinţesa a plecat la drum să-şi caute bărbatul. A întâlnit-o pe Sfânta Miercuri, care a hrănit-o şi i-a dat o furcă de aur care torcea singură, apoi, după un an de zile, a cunoscut-o şi pe Sfânta Vineri, de la care a primit o vârtelniţă de aur care depăna singură. Aceasta a îndrumat-o spre sora lor mai mare, Sfânta Duminică, iar aceasta a chemat toate vietăţile şi le-a întrebat unde este Mănăstirea-de-Tămâie. Doar un ciocârlan şchiop a ştiut să îi zică, iar sfânta i-a poruncit să o ducă pe prinţesă acolo.
      Abia după un alt an de călătorie au ajuns la Mănăstirea-de-Tămâie, într-un tărâm fermecat. Ciocârlanul a învăţat-o pe prinţesă să se ducă la o fântână şi să scoată obiectele magice primite de la sfinte. O slujnică a văzut-o acolo şi i-a spus stăpânei sale, care era chiar vrăjitoarea Ştirba-baba-cloanţa, Talpa-Iadului, care-l fermecase pe Făt-Frumos. Aceasta a vrut şi ea să vadă minunăţiile şi a chemat-o pe prinţesă la palat. Biata prinţesă şi-a dat pe rând cele trei daruri, în schimbul unor nopţi lângă soţul ei. Spera ca acesta să-i pună mâna pe cercul de fier şi să poată naşte copilul. Dar vrăjitoarea îi pusese lui Făt-Frumos ceva în lapte ca să doarmă, deci acesta nu a auzit-o în primele două nopţi. Abia în a treia noapte împăratul nu a mai băut laptele, fiindcă un credincios al său văzuse totul şi i-a spus ce s-a întâmplat. De data aceasta, el a auzit-o pe împărăteasă şi şi-a pus mâna pe cerc, iar împărăteasa a născut numaidecât pruncul. Ea i-a povestit bărbatului ei prin ce a trecut, iar acesta a pedepsit-o pe hârca de babă care-l prefăcuse în purcel.
      Cei doi s-au întors acasă şi au făcut nuntă mare, spre bucuria moşnegilor şi a părinţilor împărătesei.





Rezumat scurt la Povestea porcului
      Un moș și o babă își doreau foarte mult copii, însă din păcate nu puteau să facă. De atâta amărăciune, baba îl trimise pe moșneag să caute și să aducă acasă prima vietate care îi va ieși în cale. Moșul plecă și găsi un porcușor pe care a doua zi îl aduse babei care se bucură foarte mult.
      Trecu o vreme și purcelușul lor crescu mare. În împărăție se zvoni că fata împăratului caută pețitori, porcul prinse glas și îi ceru moșului și babei să-l lase să ceară mâna prințesei. Ajunse la palat unde porcul îndeplini trei dorințe, iar împăratul nu avu încotro și îi dădu acestuia fata de nevastă.
      Porcul îi spuse fetei să nu se uite la el noaptea, însă aceasta nu rezistă curiozității și după ce se uită la el, văzu că porcul dispăru. Fata plecă în căutarea lui și după ce trecu prin mai multe întâmplări, îl găsi și porcul se transformă în prinț și trăiră până la adânci bătrâneți.