Caracterizarea personajului "Iona"
Doua caracterizari ale personajului Iona din parabola dramatică "Iona" a poetului Marin Sorescu. Gasiti in aceasta pagina doua caracterizari de cate o pagina Word ale personajului principal din opera literara Iona a marelui poet roman Marin Sorescu.
Iona este un pescar pasionat care întruchipează omul obişnuit ce aspiră spre libertate şi spre ideal, simbolizate prin marea care îl fascinează. El este un simbol nu o individualitate, un personaj alegoric, un om singur care se zbate neputincios între limitele sale: „Toţi ne naştem morţi”, „Trupul e închisoare a sufletului”...
-Iona este omul adamic, omul primordial, omul profan care se întoarce la origini, este un pescar pasionat, care întruchipează omul obişnuit ce năzuieşte spre libertate şi ideal, simbolizate prin marea care-l fascinează...
Vezi referat Iona si rezumat pe acte.
Caracterizarea personajului Iona
Iona este un pescar pasionat care întruchipează omul obişnuit ce aspiră spre libertate şi spre ideal, simbolizate prin marea care îl fascinează. El este un simbol nu o individualitate, un personaj alegoric, un om singur care se zbate neputincios între limitele sale: „Toţi ne naştem morţi”, „Trupul e închisoare a sufletului”.
Trăsătura fundamentală a personajului este revolta provenită din faptul că Iona nu poate comunica nici cu sine nici cu universul exterior. Este obsedat de absolut, deprinderea peştelui uriaş de aceea devine o victimă a propriului ideal, dar merge pe drumul său, demonstrând metaforic că viaţa e absurdă. În permanenţă meditează la posibilele soluţii de a se salva, iniţial încercând să se salveze prin logos, prin cuvânt; logosul devine o expresie a supravieţuirii si vrea să işi controleze destinul, dar nu îşi poate împlini idealul.
Fiind înghiţit de chit, el intră într-un spaţiu care pare definitiv închis, de aceea, din dorinţa de a se elibera, vrea să spintece burţile peştilor. În peşte, Iona se descoperă pe sine conştientizând că este captiv în labirintul vieţii, că este condamnat la eterna condiţie de prizonier. El caută comunicarea cu ceilalti şi solidaritatea umana, se zbate neputioncios, între limitele sale specifice oricarei fiinţe umane, filozofând asupra problemelor existenţei: şansă-neşansă, fericire-nefericire.
În ultimul tablou apare bătrân, dar plin de înţelepciune şi înspăimântat de orizontul care i se arată, şirul nesfârşit de burţi de peşte. În final îşi spintecă propriul abdomen cu speranţa de a regăsi deplina libertate: „Răzbim noi cumva la lumină”. Sinuciderea lui reprezintă încercarea de salvare prin cunoaşterea de sine, o purificare sufletească. Criticul Nicolae Manolescu in articolul intitulat „Triumful lui Iona” interpretează gestul personajului nu ca o sinucidere si ca o salvare de sine, un nou început.
IONA - CARACTERIZAREA PERSONAJULUI
-Iona este omul adamic, omul primordial, omul profan care se întoarce la origini, este un pescar pasionat, care întruchipează omul obişnuit ce năzuieşte spre libertate şi ideal, simbolizate prin marea care-l fascinează
-este un reprezentant al omului contemporan care eşuează în descoperirea căilor spre eternitate, ceea ce presupune totalitatea şi infinitatea
-este un simbol, nu o individualitate, un personaj alegoric, un om singur care se zbate neputincios între limitele sale: ,,Toţi ne naştem morţi. (...) Trupul e închisoare a sufletului.”
-trăsătura fundamentală a personajului este revolta, provenită din faptul că Iona nu poate comunica nici cu sine, nici cu universul exterior, de aceea singurătatea existenţială este indicată şi în didascalii:,,Ca orice om foarte singur Iona vorbeşte tare cu sine însuşi, îşi pune întrebări şi-şi răspunde, se comportă tot timpul ca şi când în scenă ar fi 2 personaje.”
-este obsedat de absolut, de prinderea peştelui uriaş, şi devine o victimă a propriului ideal, dar merge pe drumul său demonstrând metaforic că viaţa e absurdă
-în permanenţă meditează la posibele soluţii de a se salva, iniţial încercând să se salveze prin logos (logosul devine o expresie a supravieţuirii) şi vrea să-şi controleze destinul, dar nu îşi poate împlini idealul, de aceea exprimă nevoia de revelaţie, de confruntare directă cu divinitatea: ,,Ce pustietate, aş vrea să treacă D-zeu pe aici!”
-fiind înghiţit de chit, intră într-un spaţiu care pare definitiv închis, iar din dorinţa de a se elibera, vrea să spintece pântecele peştilor
-în burta peştelui Iona se descoperă pe sine, conştientizând că este captiv în labirintul vieţii, că este condamnat la eterna condiţie de prizonier. Calea purificării devine astfel întoarcerea în sine, autocunoaşterea, aşa cum sugerează întrebarea repetată ,,Cine sunt eu?”
-el caută comunicarea cu ceilalţi şi solidaritatea umană, se zbate neputincios între limitele sale, specifice oricărei fiinţe umane, filozofând asupra problemelor existenţei: şansă-neşansă, fericire-nefericire.
-în ultimul tablou apare bătrân, dar plin de înţelepciune şi înspăimântat de orizontul care i se arată, şirul nesfârşit de burţi de peşte
-în final îşi spintecă propriul abdomen, cu speranţa de a regăsi deplina libertate, eşecul lui explicându-se prin incapacitatea omului, despiritualizat, redus la o simplă conştiiţă, de a trăi mitul nemuririi.
-sinuciderea lui reprezintă încercarea de salvare prin cunoaşterea de sine, o purificare sufletească, iar prin eliberarea de materialitate, o refacere a unităţii sinelui.
-criticul Nicolae Manolescu, în articolul intitulat ,,Triumful lui Iona”, interpretează gestul personajului nu ca o sinucidere, ci ca o salvare de sine, un nou început. Astfel, Iona devine o voce a umanităţii, un erou tragic care se revoltă împotriva limitărilor ontologice; ucigându-şi eul material, el îşi eliberează eul spiritual.
Iona este un pescar pasionat care întruchipează omul obişnuit ce aspiră spre libertate şi spre ideal, simbolizate prin marea care îl fascinează. El este un simbol nu o individualitate, un personaj alegoric, un om singur care se zbate neputincios între limitele sale: „Toţi ne naştem morţi”, „Trupul e închisoare a sufletului”...
-Iona este omul adamic, omul primordial, omul profan care se întoarce la origini, este un pescar pasionat, care întruchipează omul obişnuit ce năzuieşte spre libertate şi ideal, simbolizate prin marea care-l fascinează...
Vezi referat Iona si rezumat pe acte.
Caracterizarea personajului Iona
Iona este un pescar pasionat care întruchipează omul obişnuit ce aspiră spre libertate şi spre ideal, simbolizate prin marea care îl fascinează. El este un simbol nu o individualitate, un personaj alegoric, un om singur care se zbate neputincios între limitele sale: „Toţi ne naştem morţi”, „Trupul e închisoare a sufletului”.
Trăsătura fundamentală a personajului este revolta provenită din faptul că Iona nu poate comunica nici cu sine nici cu universul exterior. Este obsedat de absolut, deprinderea peştelui uriaş de aceea devine o victimă a propriului ideal, dar merge pe drumul său, demonstrând metaforic că viaţa e absurdă. În permanenţă meditează la posibilele soluţii de a se salva, iniţial încercând să se salveze prin logos, prin cuvânt; logosul devine o expresie a supravieţuirii si vrea să işi controleze destinul, dar nu îşi poate împlini idealul.
Fiind înghiţit de chit, el intră într-un spaţiu care pare definitiv închis, de aceea, din dorinţa de a se elibera, vrea să spintece burţile peştilor. În peşte, Iona se descoperă pe sine conştientizând că este captiv în labirintul vieţii, că este condamnat la eterna condiţie de prizonier. El caută comunicarea cu ceilalti şi solidaritatea umana, se zbate neputioncios, între limitele sale specifice oricarei fiinţe umane, filozofând asupra problemelor existenţei: şansă-neşansă, fericire-nefericire.
În ultimul tablou apare bătrân, dar plin de înţelepciune şi înspăimântat de orizontul care i se arată, şirul nesfârşit de burţi de peşte. În final îşi spintecă propriul abdomen cu speranţa de a regăsi deplina libertate: „Răzbim noi cumva la lumină”. Sinuciderea lui reprezintă încercarea de salvare prin cunoaşterea de sine, o purificare sufletească. Criticul Nicolae Manolescu in articolul intitulat „Triumful lui Iona” interpretează gestul personajului nu ca o sinucidere si ca o salvare de sine, un nou început.
IONA - CARACTERIZAREA PERSONAJULUI
-Iona este omul adamic, omul primordial, omul profan care se întoarce la origini, este un pescar pasionat, care întruchipează omul obişnuit ce năzuieşte spre libertate şi ideal, simbolizate prin marea care-l fascinează
-este un reprezentant al omului contemporan care eşuează în descoperirea căilor spre eternitate, ceea ce presupune totalitatea şi infinitatea
-este un simbol, nu o individualitate, un personaj alegoric, un om singur care se zbate neputincios între limitele sale: ,,Toţi ne naştem morţi. (...) Trupul e închisoare a sufletului.”
-trăsătura fundamentală a personajului este revolta, provenită din faptul că Iona nu poate comunica nici cu sine, nici cu universul exterior, de aceea singurătatea existenţială este indicată şi în didascalii:,,Ca orice om foarte singur Iona vorbeşte tare cu sine însuşi, îşi pune întrebări şi-şi răspunde, se comportă tot timpul ca şi când în scenă ar fi 2 personaje.”
-este obsedat de absolut, de prinderea peştelui uriaş, şi devine o victimă a propriului ideal, dar merge pe drumul său demonstrând metaforic că viaţa e absurdă
-în permanenţă meditează la posibele soluţii de a se salva, iniţial încercând să se salveze prin logos (logosul devine o expresie a supravieţuirii) şi vrea să-şi controleze destinul, dar nu îşi poate împlini idealul, de aceea exprimă nevoia de revelaţie, de confruntare directă cu divinitatea: ,,Ce pustietate, aş vrea să treacă D-zeu pe aici!”
-fiind înghiţit de chit, intră într-un spaţiu care pare definitiv închis, iar din dorinţa de a se elibera, vrea să spintece pântecele peştilor
-în burta peştelui Iona se descoperă pe sine, conştientizând că este captiv în labirintul vieţii, că este condamnat la eterna condiţie de prizonier. Calea purificării devine astfel întoarcerea în sine, autocunoaşterea, aşa cum sugerează întrebarea repetată ,,Cine sunt eu?”
-el caută comunicarea cu ceilalţi şi solidaritatea umană, se zbate neputincios între limitele sale, specifice oricărei fiinţe umane, filozofând asupra problemelor existenţei: şansă-neşansă, fericire-nefericire.
-în ultimul tablou apare bătrân, dar plin de înţelepciune şi înspăimântat de orizontul care i se arată, şirul nesfârşit de burţi de peşte
-în final îşi spintecă propriul abdomen, cu speranţa de a regăsi deplina libertate, eşecul lui explicându-se prin incapacitatea omului, despiritualizat, redus la o simplă conştiiţă, de a trăi mitul nemuririi.
-sinuciderea lui reprezintă încercarea de salvare prin cunoaşterea de sine, o purificare sufletească, iar prin eliberarea de materialitate, o refacere a unităţii sinelui.
-criticul Nicolae Manolescu, în articolul intitulat ,,Triumful lui Iona”, interpretează gestul personajului nu ca o sinucidere, ci ca o salvare de sine, un nou început. Astfel, Iona devine o voce a umanităţii, un erou tragic care se revoltă împotriva limitărilor ontologice; ucigându-şi eul material, el îşi eliberează eul spiritual.
Post a Comment