Header Ads

Rezumat scurt "Ion" de Liviu Rebreanu

Rezumat scurt al romanului obiectiv "Ion" scris de prozatorul și dramaturgul român Liviu Rebreanu. Rezumat de doua pagini Word care cuprinde rezumat la ambele volume ale cartii "Ion" - Glasul pământului si Glasul iubirii.

Pe 14 august 1917, autorul termină prima versiune a romanului Ion. În noiembrie 1919 începe să transcrie romanul Ion. Pe data 20 noiembrie 1920, – Apare romanul Ion, prima capodoperă din monumentala creație rebreniană (în timpul vieții scriitorului, va fi retipărit în 1921, 1923, 1925, 1927, 1930, 1939, 1941, 1943). Romanul poartă subtitlul Blestemul pământului, blestemul iubirii. Academia Română îi acordă pentru romanul Ion prestigiosul Premiul Năsturel-Herescu.

Vezi si rezumatul pe capitole al romanului Ion.





Rezumat scurt al cărții "Ion" de Liviu Rebreanu

Glasul pământului
Romanul începe cu descrierea drumului către satul Pripas, la care se ajunge prin „șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul“ până la Cluj, din care se desprinde „un drum alb mai sus de Armadia“ și după ce lasă Jidovița în urmă, „drumul urcă întâi anevoie până ce-și face loc printre dealurile strâmtorate (...), apoi cotește brusc pe sub Râpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline“. La intrarea în sat, „te întâmpină (...) o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălată de ploi și cu o cuniniță de flori veștede agățată de picioare“. Imaginea este reluată simbolic nu numai în finalul romanului, ci și în desfășurarea acțiunii, în scena licitației la care se vindeau mobilele învățătorului, sugerând destinul tragic al lui Ion și al Anei, precum și viața tensionată și necazurile celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc etc.

Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care toți locuitorii satului Pripas se află adunați la hora tradițională, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc nici fruntașii satului, învățătorul Herdelea cu familia lui, preotul Belciug și „bocotanii“ care cinstesc cu prezența lor sărbătoarea. Hora este o pagină etnografică memorabilă prin jocul tradițional, vigoarea flăcăilor și candoarea fetelor, prin lăuta țiganilor care compun imaginea unui ritm impetuos: „De tropotele jucătorilor se hurducă pământul. Zecile de perechi bat someșana cu atâta pasiune, că potcoavele flăcăilor scapără scântei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se învâltorește, se așază în straturi groase pe fețele brăzdate de sudoare, luminate de oboseală și de mulțumire“.

Lui Ion îi place Florica, dar Ana are pământ, așa că el îi face curte acesteia, spre disperarea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, care se ceartă cu Ion și-l face de râsul satului, spunându-i „sărăntoc“. Alexandru Glanetașu, tatăl lui Ion, a risipit zestrea Zenobiei, care avusese avere când se măritase cu el. Vasile Baciu, om vrednic al satului, se însurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind harnic sporise averea și se gândea să-i asigure fetei zestre atunci când se va mărita.
Ion, flăcău harnic și mândru, dar sărac o necinstește pe Ana și îl obligă astfel pe Vasile Baciu să i-o dea de nevastă împreună cu o parte din pământuri. Obținând avere, Ion dobândește situație socială, demnitate umană și satisfacerea propriului orgoliu.

În celălalt plan, familia învățătorului Herdelea are necazurile sale. Herdelea își zidise casa pe lotul ce aparținea bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Relațiile învățătorului cu preotul se degradează cu timpul, de aceea Herdelea se teme că ar putea pierde toată agoniseala și i-ar rămâne familia pe drumuri. Preotul Belciug, rămas văduv încă din primul an, are o personalitate puternică, este cel mai respectat și temut om din sat, având o autoritate totală asupra întregii colectivități.

În sat, domină mentalitatea că oamenii sunt respectați dacă au oarecare agoniseală, fapt ce face ca relațiile sociale să fie tensionate între „sărăntoci“ și „bocotani“, între chibzuința rosturilor și nechibzuința patimilor, ceea ce face să se dea în permanență o luptă aprigă pentru existență.

Destinele personajelor sunt determinate de această mentalitate, de faptul că familiile nu se întemeiază pe sentimente, ci pe interese economice: „În societatea țărănească, femeia reprezintă două brațe de lucru, o zestre și o producătoare de copii. Odată criza erotică trecută, ea încetează de a mai însemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebită cu mult de a oricărei femei, nu“ (G. Călinescu). Bătută de tată și de soț, Ana, rămasă fără sprijin moral, dezorientată și respinsă de toți, se spânzură. Florica, părăsită de Ion, se căsătorește cu George și se bucură de norocul pe care îl are, deși îl iubea tot pe Ion.




Glasul iubirii
Căsătorit cu Ana și așezat la casa lui, Ion, din cauza firii lui pătimașe, nu se poate mulțumi cu averea pe care o dobândise și râvnește la Florica. Sfârșitul lui Ion este năprasnic, fiind omorât de George Bulbuc, care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui, așadar Rebreanu propune pentru sfârșitul pătimașului Ion o crimă pasională.

Finalul romanului surprinde satul adunat la sărbătoarea sfințirii noii biserici, descrie drumul care iese din satul Pripas, viața urmându-și cursul firesc: „Pripasul de-abia își mai arăta câteva case. Doar turnul cotește, apoi se îndoaie, apoi se întinde, iar dreaptă ca o panglică cenușie în amurgul răcoros. (...) Satul a rămas înapoi același, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câțiva oameni s-au stins, alții le-au luat locul. (...) Drumul trece prin Jidovița, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someș, și pe urmă se pierde în șoseaua cea mare și fără început ...“.




Niciun comentariu