Rezumat Niculăiță Minciună de I. Al. Brătescu-Voinești
Rezumat scurt la povestea "Niculăiță Minciună" scrisă de prozatorul român Ioan Alexandru Brătescu Voinești. Rezumat la povestirea "Niculăiță Minciună" în care este vorba despre Niculăiță Gropescu, feciorul lui neica Andrei Gropescu. Niculăiță este un băiat cu judevată și blajin la vorbă, însă și foarte sfios. El a luat premiul întâi în toate clasele primare și era bucuria și mândria părinților lui.
Vezi și
Citeste povestea Niculăiță Minciună
Comentariu la povestirea Puiul de Brătescu Voinești
Povestirea pe scurt a operei "Niculăiță Minciună"
În această povestire Ion Al. Brătescu-Voineşti vorbeşte despre un copil Niculăiţă Gropescu, fiul lui Andrei Gropescu, din satul Manga, comuna Măgureni. Niculăiţă era un băiat bun, blajin la vorbă şi sfios. În şcoala primară învăţase foarte bine, luând premiul întâi spre bucuria părinţilor şi a învăţătorului. Acesta chiar îi sfătuise pe părinţi să îl dea mai departe la învăţătură pe Niculăiţă, însă arendaşul, conu Epaminonda, spusese că „învăţătura multă mult rău aduce omului, otrăveşte sufletul”. Şi tot aşa gândea şi tatăl lui, Andrei, care hotărî să îl ţină pe băiat acasă, pentru ajutor la muncă.
Niculăiţă era foarte priceput în dulgherie, meserie pe care o deprinsese de la bunicul său, moş Sandu Gropeanu. Încet-încet, la început din joacă, apoi cu responsabilitate, băiatul a înceut să lucreze: un scăunel, o morişcă de speriat ciorile, o codârlă pentru căruţă.
Anii au trecut iar Niculăiţă a ajuns un flăcău de şaisprezece ani, frumos dar sfios. Datorită firii lui curioase de a iscodi animalele, insectele a devenit batjocura satului, care nu-l credeau că vede lucrurile pe care spunea că le observă. Astfel, într-o zi văzu o pisică ce pândea un stol de vrăbii ce ciuguleau. Uitându-se cu luare aminte la pisică o auzi făcând din gâtlej ca vrăbiile, după care se repezi şi le prinse cu ghiarele. Seara povesti la poartă cele întâmplate, dar nimeni nu îl crezu, nici măcar Salomeea, fata pe care el o îndrăgea. De atunci toată lumea l-a poreclit Niculăiţă Minciună.
În continuare se relatează cum tatăl său îl trimite să vândă o căruţă cu lemne şi îi spune să nu care cumva să le dea cu mai puţin de unsprezece lei. După ce se tocmeşte cu un brutar reuşete să primească preţul cerut şi se întoarce acasă. Pe drum, de teamă să nu piardă banii îi înfăşură într-o bucată de hărtie pe care o găsise pe jos. Pe aceea bucată era scris că oricine găseşte un bun care nu îi aparţine e dator să îl predea, fără a şi-l însuşi.
În final, Niculăiţă, care nici pe Salomeea nu o convinge că este sănătos, se spânzură cu betele de la brâu.
Concluzia povestirii este că lumea este rea, minte, îi judecă pe oameni, este înşelătoare ca şeful jandarmului, care îşi însuşeşte banii pe care i-a găsit Niculăiţă. Lumea te răstigneşte cu cruzime.
Vezi și
Citeste povestea Niculăiță Minciună
Comentariu la povestirea Puiul de Brătescu Voinești
Povestirea pe scurt a operei "Niculăiță Minciună"
În această povestire Ion Al. Brătescu-Voineşti vorbeşte despre un copil Niculăiţă Gropescu, fiul lui Andrei Gropescu, din satul Manga, comuna Măgureni. Niculăiţă era un băiat bun, blajin la vorbă şi sfios. În şcoala primară învăţase foarte bine, luând premiul întâi spre bucuria părinţilor şi a învăţătorului. Acesta chiar îi sfătuise pe părinţi să îl dea mai departe la învăţătură pe Niculăiţă, însă arendaşul, conu Epaminonda, spusese că „învăţătura multă mult rău aduce omului, otrăveşte sufletul”. Şi tot aşa gândea şi tatăl lui, Andrei, care hotărî să îl ţină pe băiat acasă, pentru ajutor la muncă.
Niculăiţă era foarte priceput în dulgherie, meserie pe care o deprinsese de la bunicul său, moş Sandu Gropeanu. Încet-încet, la început din joacă, apoi cu responsabilitate, băiatul a înceut să lucreze: un scăunel, o morişcă de speriat ciorile, o codârlă pentru căruţă.
Anii au trecut iar Niculăiţă a ajuns un flăcău de şaisprezece ani, frumos dar sfios. Datorită firii lui curioase de a iscodi animalele, insectele a devenit batjocura satului, care nu-l credeau că vede lucrurile pe care spunea că le observă. Astfel, într-o zi văzu o pisică ce pândea un stol de vrăbii ce ciuguleau. Uitându-se cu luare aminte la pisică o auzi făcând din gâtlej ca vrăbiile, după care se repezi şi le prinse cu ghiarele. Seara povesti la poartă cele întâmplate, dar nimeni nu îl crezu, nici măcar Salomeea, fata pe care el o îndrăgea. De atunci toată lumea l-a poreclit Niculăiţă Minciună.
În continuare se relatează cum tatăl său îl trimite să vândă o căruţă cu lemne şi îi spune să nu care cumva să le dea cu mai puţin de unsprezece lei. După ce se tocmeşte cu un brutar reuşete să primească preţul cerut şi se întoarce acasă. Pe drum, de teamă să nu piardă banii îi înfăşură într-o bucată de hărtie pe care o găsise pe jos. Pe aceea bucată era scris că oricine găseşte un bun care nu îi aparţine e dator să îl predea, fără a şi-l însuşi.
În final, Niculăiţă, care nici pe Salomeea nu o convinge că este sănătos, se spânzură cu betele de la brâu.
Concluzia povestirii este că lumea este rea, minte, îi judecă pe oameni, este înşelătoare ca şeful jandarmului, care îşi însuşeşte banii pe care i-a găsit Niculăiţă. Lumea te răstigneşte cu cruzime.
Post a Comment